Jurnal de trainer – Un roman la Sao Paolo (I)

"I'm an alien, I'm a legal alien, I'm an alien in… Sao Paolo". Departe, in Brazilia, tara fotbalului, a cafelei, a Sambei si a telenovelelor, m-am simtit un "professional" singur, la capatul lumii, dupa ce, cu cateva luni in urma, avusesem acelasi sentiment mult mai spre rasarit, in Kazahstan… Oameni, obiceiuri, stiluri cu totul diferite mi-au completat experienta europeana acumulata pana acum. Am mancat din cazanul cu bucati de berbecut laolalta cu toti cursantii mei din Kazahstan, dar am iesit si pe strazile nesigure din Sao Paolo, alaturi de cei brazilieni. Pe parcursul unui singur an, estul si vestul lumii au capatat pentru mine contururi mult mai concrete.

Aventura braziliana a inceput la final de octombrie, cand am acceptat un angajament oferit de una dintre retelele de training din care fac parte. Cea de-a 13-a tara pe care urma sa o adaug portofoliului meu de trainer era Brazilia – si am fost interesat in special sa-mi imbogatesc expunerea la culturi si obiceiuri din intreaga lume, cu atat mai mult cu cat era prima mea calatorie in America de Sud.

Inca de la inceput, experienta a fost inedita si provocatoare: s-a dovedit a fi extrem de complicat sa obtin de la ambasada Braziliei, riguroasa in sensul extrem al cuvantului, o viza care urma sa se desfiinteze in doua-trei zile… Am regasit la ambasada ceva din spiritul latin si romanesc, caracterizat de mentalitatea "veniti maine sau mai bine luni sau si mai bine – saptamana viitoare". Dar, pana la urma, actul meu de curaj a fost rasplatit cu o binemeritata viza aplicata in pasaport.

Dupa un zbor de peste 15 ore, am ajuns in Brazilia. Tara telenovelelor isi onoreaza reputatia inca din aeroport. In zona de control al pasapoartelor, politia de frontiera isi facea datoria pe fondul sonor – puternic al unor telenovele autentice, cu personaje picante, tipice. In cele zece minute de verificari formale mi-au trecut prin fata ochilor toate cliseele celebre: tanara macinata de dragoste nepermisa si neinteleasa de familie, amorezul in maiou, cu lant gros la gat si lacrimi de durere in ochi, tatal bogat cu chelie lucioasa si costum stramt peste burta-simbol de bunastare, mama eleganta de care se ocupa atent un amant tanar. Ma asteptam ca "brasileiros" sa priveasca ecranele cu mare interes, dar am fost surprins sa vad in grupul "fanilor" si nemti, sositi de la M"unchen cu acelasi avion. Aeroportul din Sao Paolo este printre putinele din lume in care sonorul este dat tare, in timpul filmelor. Ciudat, si in cealalta parte de lume, la Almaty, ecranele din aeroport (de asemenea cu sonorul tare), aveau publicul lor: politisti cu chipiuri impozante si cu "cuc" in varf se uitau la filme rusesti "cu batai" si urmariri de mafioti in masini Lada. In aeroportul din Moscova, m-am uitat la un meci de fotbal difuzat pe ecrane decadent de mari…

Primele impresii despre oras mi-au confirmat asteptarile despre Sao Paolo, alintat de localnici "Sampa": un oras metropola urias, cu peste 20 de milioane de locuitori, cu sosele largi ce amintesc de celebrele "InterState" din SUA, zgarie-nori si contraste puternice intre bogati si saraci. O lume a extremelor, a amestecurilor nepermise, a mixului de culori, arome si texturi, diferite la fiecare pas, altfel in fiecare colt de strada.

Cartierul in care am locuit pentru o saptamana se numeste Brooklyn: un amestec ciudat de cladiri micute si saracacioase si zgarie-nori dupa modelul american. Ziduri pline de graffiti la un colt de strada, unde cosmelia vreunui amarat se sprijina de peretele turnurilor cu 20 de etaje. Aici vezi homeless-i cu privirea pierduta, dincolo, la doi pasi, limuzine impresionante ocupate de manageri bine parfumati. Am remarcat si nume interesante de strazi, cu origini italiano-americane: Berrini, colt cu Florida, Michigan colt cu Arizona, California colt cu Santo Amaro. Desi in Sampa infractionalitatea nu a atins cotele alarmante din Rio de Janeiro, gazdele mele mi-au recomandat sa nu ies seara neinsotit din hotel, pentru ca bandele locale sunt destul de active la capitolul rapiri si jafuri.

Trainingul

A doua zi de la sosire a inceput experienta de training. Am pregatit pentru brazilieni o serie de cursuri de vanzari si management pe care le mai "livrasem" in Europa. Practic, ma aflam la Sao Paolo pentru a continua programele derulate in Europa pentru mari companii IT, avand in vedere experienta pe care am acumulat-o in acest proiect. Tot ce stiam despre cursantii brazilieni era ca sunt sales manageri si foarte prietenosi.

Cam atat. In rest, a trebuit sa testez validitatea argumentelor folosite in Europa si sa ma adaptez din mers, cel putin in primele zile. Pentru inceput, am fost surprins sa constat ca trainees brazilieni nu sunt atat de dornici de interactiune si discutii cum m-as fi asteptat, poate doar cu exceptia subiectelor legate de fotbal (Brazilia tocmai primise vestea ca va organiza campionatul mondial de fotbal din 2014). Cam ca in tarile europene nordice, a fost nevoie de mai multe intrebari si exercitii pe echipe ca sa ajungem la starea si implicarea dorite. Spre deosebire de Danemarca sau Belgia, unde stilul de (ne)participare a cursantilor este dificil de schimbat, in Brazilia acest efort de implicare si participare a fost rasplatit relativ repede: dupa cateva ore eram prieteni foarte buni, iar atmosfera foarte deschisa.

Am remarcat in timpul sesiunilor ca exista similitudini intre stadiul de dezvoltare si abordarile de business de la ei si ceea ce se intampla in Romania. Si la ei conteaza relatiile personale, si ei au probleme de coruptie. Industria IT este foarte dinamica de cativa ani, marile companii din toata lumea au inceput sa sesizeze potentialul de afaceri si au deschis programe importante de investitii in zona, componenta IT fiind considerata cheia pentru accelerarea dezvoltarii.

Deocamdata, atat. Continuarea in numarul viitor.