MBA-ul ca extradoză de credibilitate
Chiar dacă un program MBA nu poate garanta o uşă deschisă către C-suite, este totuşi o modalitate puternică prin care orice femeie poate să investească în ea însăşi, în cariera şi în viitorul ei, pentru a depăşi barierele în calea succesului. Iată care sunt primele opt beneficii importante pe care un program MBA le aduce femeilor, în mod special:
1. ACCESUL LA O REŢEA PROFESIONALĂ EXTINSĂ ÎN ÎNTREAGA LUME
Crearea unor conexiuni semnificative şi a unor legături puternice cu alţi lideri de business este privită ca unul dintre cele mai valoroase elemente ale unui MBA. Cele mai multe femei apreciază relaţiile profesionale şi pun mare preţ pe suportul pe care membrii unui grup și-l pot oferi reciproc, chiar și la mult timp după absolvire. Destul de des, studenţii din programul de MBA decid să lanseze afaceri împreună, să îşi ofere posturi unii altora în cadrul companiilor pe care le deţin sau să îşi recomande colegii de curs partenerilor de afaceri, din moment ce cunosc foarte bine care le sunt punctele forte şi slăbiciunile. O reţea profesională valoroasă nu reprezintă o garanţie pentru succesul în carieră, dar, cu siguranţă, oferă șansa de a începe explorarea posibilităţilor.
2. EXPERIENȚĂ UTILĂ ÎN BUSINESS
Un MBA nu oferă doar cunoştinţe profund analitice, de leadership şi de luare a deciziilor, ci şi dezvoltarea unui set cuprinzător de aptitudini personale. Femeile îşi pot pune la contribuţie abilităţile înnăscute, ceea ce nu doar că va crea diversitate în sala de curs, dar va deveni şi mediul perfect în care să învețe cum să lucreze în echipe eterogene, să poată face faţă termenelor-limită strânse şi să îşi asume riscuri în mod strategic, în loc de a încerca să le diminueze. Graţie acestui cadru provocator, dar foarte profitabil, femeile îşi pot perfecționa perspicacitatea şi flerul pentru oportunităţile de business.
3. ÎNCREDEREA DE A REUŞI
O cantitate suficientă de încredere este esenţială pentru directori. Printre altele, un MBA te învaţă cum să-i convingi pe alţii, cum să-ţi aperi poziţia şi să nu renunţi când te loveşti de o provocare. Este exact tipul de experienţă care poate avea un incredibil rol stimulator al încrederii în sine. În final, dezbaterea şi studiul alături de alţi colegi de acelaşi nivel nu se rezumă la obținerea de know-how, ci se extinde la definirea rolului ca lider şi pregătirea pentru viitoarele provocări.
4. SCHIMBUL DE BUNE PRACTICI CU COLEGII CARE GÂNDESC LA FEL
În ultimii ani, numărul femeilor care se înscriu în programe de MBA a crescut considerabil. Vestea bună este că femeile reprezintă acum un procent substanţial al cursanților, unele clase de MBA având uneori în componenţă studente în proporție de peste 50%. Acesta este cadrul ideal în care femeile pot colabora cu colegii care se confruntă cu aceleaşi provocări, având șansa de a face schimb de bune practici şi de a învăţa cum să se afirme în medii dificile de business.
5. O SCHIMBARE DE PERSPECTIVĂ
Uneori este nevoie doar de o schimbare a perspectivei pentru a fi pregătit pentru schimbări mari în carieră, şi acest lucru este exact ceea ce femeile apreciază cel mai des la un program de MBA: le accentuează simţul oportunităţii, le deschide orizonturile profesionale şi le oferă aptitudinile şi încrederea necesare pentru a accepta aceste oportunităţi. MBA-ul, de asemenea, îi constrânge, în sens pozitiv, pe manageri să gândească la nivel mare. Datorită faptului că studenţii sunt permanent în contact cu alte persoane care gândesc în perspectivă şi ţintesc foarte sus, acest program oferă o experienţă uimitoare. Dacă la început această schimbare de perspectivă este destul de limitată, după ceva timp, studenții ajung să aibă o cu totul altă viziune.
6. CREDIBILITATE COMPETITIVĂ
Să fii absolvent al unui program de MBA oferit de o instituție de învățământ consacrată este o dovadă a dedicării tale pentru obținerea excelenței în afaceri și a practicii de calitate. Iar, din perspectiva unui recrutor, acest lucru reflectă dorinţa ta de a explora, a învăţa şi a creşte. În momentul aplicării pentru poziţii de management mai înalte, foarte multe femei-director consideră această „extradoză de credibilitate” un avantaj considerabil asupra competitorilor lor, ce serveşte ca un indicator important pentru cât poate realiza un individ.
7. DEZVOLTAREA STRATEGICĂ A CARIEREI
Cele mai bune şcoli de business oferă, de asemenea, un portofoliu cuprinzător de servicii de carieră. Studenţii şi alumnii apreciază sprijinul pe care îl primesc prin intermediul programului, mai ales că mulţi se folosesc de această perioadă pentru a aborda dezvoltarea carierei în mod strategic. Workshopurile de carieră, verificările CV-ului sau sesiunile de consiliere le oferă suport în a reflecta asupra oportunităţilor de carieră şi a provocărilor şi le ajută să îşi dezvolte aptitudinile de leadership în contextul situaţiei de lucru actuale. Femeile în mod special apreciază consilierea primită din partea experților în domeniul carierei, fiindcă le permite să aprofundeze ceea ce au învăţat în cadrul programului sau la nivel individual.
8. FLEXIBILITATE
Cele mai multe programe de MBA sunt adaptate stilului de viaţă al unui manager silitor. Îndeosebi femeile consideră flexibilitatea oferită de structura part-time a programului şi de tehnologiile inovative de e-learning folosite ca fiind foarte valoroasă, pentru că le permite să jongleze mai bine între muncă, familie şi un program de studii solicitant.