Momentul în care oamenii nu mai contează. Se apropie?
Dorin Pena, general manager Cisco România, a răspuns întrebărilor noastre în legătură cu oraşele inteligente de la noi din ţară şi cum influenţează avansul tehnologiei în era Internetului Tuturor Lucrurilor industria la nivel mondial, din punctul de vedere al locurilor de muncă şi al profitabilităţii.
Citește și Startup-ul românesc care a primit finanțare de 80.000 de euro
„Oricum ar fi, tehnologia îți permite astăzi să trăiești mai mult, să ai acces la condiții mai bune de sănătate, iar mediul din jurul tău produce mai multă mâncare cu resurse mai puține”, spune oficialul Cisco.
Şi dacă în lumea civilizată, unde tehnologia chiar este la ea acasă, orașele inteligente chiar încep să prindă contur, la noi de abia acum apare această idee, iar cel mai apropiat proiect de acest concept ţine de iluminatul public.
Citește și Poate fi câștigat războiul electronicelor inteligente?
În fiecare mare oraș există un comutator care la cinci dimineața aprinde luminile în întreaga localitate. Acolo este un imens consum de electricitate, fie că pe unele străzi se circulă, fie că nu. „Dacă ar exista o soluție pentru a fi luminate anumite zone doar dacă este mișcare sau una care să reducă intensitatea curentului atunci când nu este mișcare, ar fi un pas înainte. Aceasta este doar o modalitate de a micșora cheltuielile, pentru că una dintre cele mai mari risipe se face cu energia electrică. Iar aceasta nu este gratuită pentru nimeni”, afirmă reprezentantul Cisco.
Reinventarea businessului
Și cum astfel de cheltuieli tăiate înseamnă profituri mai mici pentru unele companii, asta va duce la un moment dat și la anumite concedieri, mai ales că tehnologizarea societății este inevitabilă. Într-un fel sau altul, nu se mai poate spune că sunt două capitole diferite tehnologia și industria sau tehnologia și societatea. Avansul tehnologic poate fi observat în fiecare business modern.
Citește și Noile tehnologii destinate lumii vin la MWC Barcelona
„Companiile nu trebuie să stea blocate într-un model de business. Dacă faci asta, rata de adopție a tehnologiei te va desființa pentru că, până la urmă, beneficiul primarului este să reducă anumite costuri. Atunci și compania electrică va trebui să se reinventeze, oferind servicii suplimentare utilizatorilor sau, eventul, să-și tragă energia din surse mai curate și mai ieftine. Lucrurile funcționează ca într-un ecosistem, o ajustare într-o parte creează oportunități în altă parte”, mai afirmă Pena.
Securitatea, marea problemă
Securitatea în ce priveşte Internetul Tuturor Lucrurilor este o muncă în desfășurare, spune Dorin Pena, care consideră că problema pierderilor unui capital de imagine, financiare și a altor pierderi inevitabile, cauzate în cloud computing și chiar fog computing, se va rezolva prin inovație și excelență. „Până acum, am asigurat un nivel ridicat de calitate, așa vom face și de acum încolo. Noi nu vom face rabat la calitate, indiferent de segmentul despre care vorbim. Şi dacă păstrăm aceeași cultură și abordare, cred că vom face față provocărilor pe care IoT (Internet of Everything) le ridică în zona securității”, a afirmat Pena.
Vorbim despre Internetul Tuturor Lucrurilor de doar 2-3 ani, deci este încă la început, dar, dacă ne uităm la ce s-a întâmplat până acum, avem deja lucruri care sunt interconectate. Dorin Pena consideră însă că acest domeniu este încă un „bebeluș”.
Citește și Nu putem dezvolta lumea dacă avem restricţii
Această evoluție, care presupune renunțarea la intimitate în favoarea siguranţei, trebuie privită ca un lucru normal. „Dacă ne uităm la toate lucrurile intime pe care mulți le postează pe Facebook fără să îi oblige nimeni, siguranța nu mai pare o problemă. În plus, societatea umană a evoluat pe bază de încredere și colaborare”, spune oficialul Cisco.
Rata de acces la internet trebuie să crească, dar aceasta este o problemă care trebuie abordată atât de furnizorii de servicii, cât și de autorități. „Nu putem să spunem că este doar responsabilitatea furnizorilor de servicii, ci a întregii societăți să își crească competitivitatea”, spune Pena.
Într-o lume în care accesul la informațiile care circulă sau lipsa acestui acces te aşază în postura de câştigător sau în cea de perdant, atunci e limpede că trebuie să faci o alegere rapidă a direcției în care vrei să mergi. Un lucru este cert, vrem sau nu, avansul tehnologic se produce.