Nu-ţi controla emoţiile negative, foloseşte-le! Sociologie aplicată la inteligenţa emoţională

Avem de la un sociolog francez, Pierre Bourdieu, câteva idei pe care le putem exploata cu folos. Fiecare dintre noi posedă un simţ practic, care constă într-un rezervor de scheme de acţiune. Acestea sunt moduri automatizate sau cvasi-automatizate de a percepe, interpreta şi rezolva problemele obişnuite din viaţa personală, de la muncă etc. Nu ne-am născut cu ele, ci le-am dobândit, în cea mai mare parte non-conştient, prin repetare în experienţele noastre din diferite grupuri. Cu timpul, ele se fixează în noi ca „programe”, obişnuinţe (habitusuri) şi intră în funcţiune fără să mai fim nevoiţi să le conştientizăm, contribuind astfel la obţinerea unui rezultat acceptabil cu efort psihic minim – oamenii sunt “effort-minimizing information processors who adopt the simplest and least effortful processing strategy as long as it satisfies the minimal contextual requirements” (Forgas, 2001). Sunt durabile şi în mare măsură transpozabile; de la un context la altul unele detalii pot varia, însă „programul” ne menţine într-un stil relativ constant de acţiune, într-un pattern.

De pildă, într-o conversaţie pot rămâne complet mut(ă), în timp ce în alta pot strecura câteva propoziţii, însă aceeaşi schemă funcţionează în ambele contexte: „mă blochez”. Într-o „luptă” de opinii, uneori îl jignesc dur pe oponent, alteori apelez la ironie fină, însă schema e aceeaşi: îl lovesc pe celălalt, utilizând un arsenal limitat de gesturi şi cuvinte. Pot inventa diferite raţionalizări (justificări), însă „programul” se derulează în interiorul lor.

Când mă aflu în faţa unui examen greu, de exemplu, îmi pot spune că nu voi reuşi din cauză că mi-e frică de profesor, ori din cauza unor probleme de sănătate, serviciu sau familie, dar raţionalizarea aceasta conţine o schemă învăţată în experienţele trecute, pe care o pun în funcţiune natural, cu efort minim şi cu sentimentul că aşa e normal: încerc să-mi reduc frica de eşec şi să-mi protejez anticipat imaginea, transferând cauza în afara mea şi trezind în profesori, colegi sau cunoştinţe compasiunea şi „ajutorul”, ori măcar înţelegerea şi acceptarea în cazul nereuşitei.

După multe repetări, schemele de acţiune sunt încorporate, fixate nu doar în creier, ci şi în corp, şi generând reacţii automatizate ale corpului (P. Bourdieu, L.J.D. Wacquant). Vedem foarte clar aceasta la jucătorul de tenis sau la boxer: în timpul meciului, corpul pleacă automat într-o direcţie sau alta, înainte ca orice calcul raţional să fi avut timp să se deruleze, pentru că la antrenament sportivul a repetat respectiva schemă de acţiune până când a încorporat-o. La fel, când vrem să comunicăm propriile gânduri, corpul nostru porneşte automat în direcţia schemei de acţiune pe care am exersat-o, non-conştient sau conştient, în experienţele anterioare: unii vorbesc stând relaxaţi, alţii încep să tremure sau să transpire, simt „un nod în gât”, „un ghem în stomac”, „un cerc în jurul frunţii”, „o amorţeală în mâini şi picioare” etc. În oricare dintre cazuri, corpul a intrat într-o schemă de acţiune automatizată. În oricare dintre cazuri, folosim termenul „emoţie” pentru a descrie reacţiile respective ale corpului.

Emoţia/afectul este, aşadar, prima componentă a schemei de acţiune automatizate pe care sinele meu o scoate din rezervorul personal ca să facă faţă, în exemplul dat, nevoii de a spune ceva într-o conversaţie. Iar această idee are o importanţă practică enormă. Înseamnă că pot folosi emoţia dezvăluită de corpul meu ca sursă de informaţie şi optimism: ea mă atenţionează că „programul” încorporat s-a deschis şi că o schemă de acţiune care îmi face deservicii intră în funcţiune; tot ea îmi spune însă că respectiva schemă a făcut doar primul pas şi am încă timp să spun „Stop!” şi să înlocuiesc răspunsul automatizat cu unul elaborat, conştient. Dacă prima reacţie ar fi un act concret, ar fi mult mai greu să controlez lucrurile; faptul că prima reacţie e o emoţie îmi oferă o şansă în plus. – De aici decurge un avantaj imens al emotivilor, cu condiţia să înveţe să-şi folosească resursele!

Avem nevoie doar să învăţăm să ne observăm propriul corp! E simplu, dacă ne antrenăm precum sportivii: cu exerciţii repetate zilnic, de multe ori, în contexte cât mai variate.

Ce-ar fi să începeţi chiar acum? Concentraţi-vă de trei ori pe zi, în situaţii diferite, pe semnalele pe care vi le dă corpul. Nu faceţi niciun efort să denumiţi emoţiile şi să aflaţi cauza lor – nu aveţi timp şi vă consumă energia. Doar luaţi act de starea şi de mişcările spontane ale corpului şi spuneţi-vă: „Simt o tensiune în corp, înseamnă că am o reacţie defensivă la ceva. Dar încă nu s-a întâmplat nimic rău, schema automatizată e abia la început şi încă mai am timp să o înlocuiesc cu un răspuns constructiv”. Sau folosiţi o „scurtătură”: „Hei, eşti în defensivă! Relaxează-te şi concentrează-te pe scop!”. Apoi relaxaţi acea parte a corpului care e tensionată, respiraţi lent şi adânc, reamintiţi-vă scopul pentru care vă aflaţi unde vă aflaţi – altul decât „Să fac impresie bună”! –, concentraţi-vă pe ce vedeţi şi auziţi, căutaţi interpretări constructive, iar dacă aveţi nevoie nu ezitaţi să cereţi un timp de gândire. Prin acestea, tocmai aţi iniţiat procesul complex de creare şi testare a unei scheme de acţiune noi, care vă va aduce beneficii.

NB. Şi unele emoţii pozitive ne anunţă scheme de acţiune pe care ar fi benefic pentru noi să le înlocuim. Ce simte un om care are probleme cu alcoolul la vederea sau imaginea sticlei pline? Sau un gurmand când simte miros de mâncare? În ambele cazuri, o emoţie pozitivă anunţă o schemă de acţiune automatizată periculoasă. Iar dacă spun „Stop!” imediat după apariţia primei emoţii, adică înainte de a lua prima înghiţitură, şansele de a mă opri sunt infinit mai mari.

Elisabeta Stanciulescu este sociolog, profesor universitar. In 2008, a ales sa renunte la post si sa lucreze ca expert independent, oferind servicii de sociologie aplicata la managementul vietii si performantei, precum si consultanta pentru cercetare-dezvoltare. Mai multe detalii la: www.elisabetastanciulescu.ro