O naţiune de oameni talentaţi, dar trişti
În prima zi din iulie, la Timişoara a avut loc evenimentul „Map Your Future“ („Schiţează-ţi viitorul“), susţinut de Paul Martinelli, trainer, coach şi speaker motivaţional. Dacă numele vi se pare cunoscut, este poate pentru că acesta a mai fost o dată în România, în urmă cu exact un an. Ulterior întoarcerii în State, a postat pe site-ul personal o serie de videoclipuri legate de români, de mentalitatea lor şi de lupta pe care au dus-o timp de peste două decenii pentru a se adapta la realităţile democraţiei. Videoclipuri care denotă un interes real stârnit de ţara noastră şi o încercare de a pricepe de ce au românii nevoie pentru „a atinge prosperitatea“ (probabil sintagma cel mai frecvent utilizată în discursurile lui Martinelli).
Am vorbit cu Paul Martinelli înainte de reîntoarcea lui în România, pentru a afla ce l-a determinat să ne reviziteze ţara, cum se vede din perspectiva unui american „pur-sânge“ o ţară este-europeană recent ieşită de sub jugul totalitar şi, în final, cum crede el că poate contribui la dezvoltarea personală a participanţilor români la evenimentul său.
„Cred că oamenii sunt la fel, indiferent de ţara căreia îi aparţin. Acum vă răspund din Shanghai, săptămâna trecută eram în Amsterdam, iar mâine voi fi în Belgia. Şi apoi mă întorc în România, din mai multe motive. În primul rând, pentru că am fost din nou invitat de echipa Life Care, cu care am colaborat extraordinar şi data trecută. În al doilea, dar cel mai important, am vrut să mă întorc pentru că simt că mai am lucruri de făcut aici, mai am multe experienţe de împărtăşit.“
Carieră imprevizibilă: de la curăţat covoare la curăţat prejudecăţi
A renunţat la liceu, dedicându-se voluntariatului. Timp de cinci ani ani a activat în cadrul Guardian Angels, un ONG american acum extins în 15 ţări din întreaga lume, al cărui scop este asigurarea liniştii publice prin mijloace nonviolente. Apoi, în 1988, şi-a înfiinţat o companie de curăţătorie („am pornit cu un aspirator şi 200 de dolari în buzunar“), pe care a condus-o timp de 18 ani, interval în care a primit numeroase premii ca recunoaştere a calităţilor de antreprenor dovedite şi a felului în care şi-a dezvoltat business-ul. Iar din 2006 s-a dedicat activităţii curente.
La prima vedere, trecerea de la conducerea unei companii de curăţenie la una de coaching pare a fi extrem de abruptă şi de dificilă. Nu este deloc cazul, spune Paul. „În primul caz, am reuşit să construiesc o afacere de milioane de dolari nu pentru că firma mea curăţa mai bine sau mai repede, ci pentru că am avut încredere în oamenii cu care lucram şi mi-am făcut timp să le înţeleg speranţele şi visele, să investesc în dezvoltarea lor. Le dădeam cărţi, zic eu, foarte bune, îi trimiteam la seminarii şi workshopuri, le-am oferit programe de coaching. Le-am demonstrat şi celor care lucrau la cel mai jos nivel că nu sunt obligaţi să rămână acolo, că, dacă îşi doreau cu adevărat şi munceau, puteau ajunge pe o poziţie de conducere sau chiar îşi puteau lansa propriul business. În general, oamenii nu luptă pentru propriile covingeri; în schimb, sunt mult mai dispuşi să lupte pentru a atinge aşteptările pe care le au de la ei oamenii în care au încredere şi pe care-i respectă.“
„Am reuşit să construiesc o afacere de milioane de dolari pentru că am avut încredere în oamenii cu care lucram.“
Românii, o naţiune talentată şi competentă
Aşadar, povestea lui Paul Martinelli pare întruchiparea perfectă a visului american. În aceste condiţii, ce înţelege el din mentalitatea românilor, o fostă societate comunistă cu o istorie extrem de recentă a democraţiei şi unde poveştile de succes sunt asimilate mai degrabă filmelor decât realităţii de zi cu zi?
„La fel ca majoritatea acelora care au trăit vremuri de opresiune şi lipsă de încredere în propriile puteri, şi eu am fost nevoit să-mi depăşesc limitele şi să lupt cu forţele externe care ne trag înapoi. Chiar ieri am luat prânzul cu un tânăr multimilionar chinez, care îmi spunea că, într-o ţară în care majoritatea oamenilor s-a mulţumit să se conformeze la ceea ce statul aşteaptă de la ea, el a ales să-şi asculte şi apoi să-şi urmeze propria voce interioară. Sper ca la un moment dat şi românii să creadă şi să-şi asume posibilităţile pe care le văd eu în ei, în vieţile şi în ţara lor. Este o naţiune extrem de talentată şi de competentă.“
Evident, mai mult decât orice, ceea ce l-a „consacrat“ pe Paul Martinelli în rândul speakerilor motivaţionali este maniera sa de lucru. Ca să-i înţelegi abordarea, nu există altă cale, din păcate, decât să participi pe viu la una dintre conferinţele sale. În mare, însă, pentru a vă face o idee, puteţi arunca o privire şi pe site-ul sau pe blogul său. Veţi remarca aici că ambele sunt împânzite de testimoniale ale unor foşti sau actuali clienţi care îi mulţumesc pentru că „le-a schimbat viaţa“. Din punctul său de vedere, aceasta este o perspectivă eronată. „Dacă am avut clienţi care au atins succesul şi cărora li s-a schimbat viaţa? Cu siguranţă, şi chiar mulţi. Dar nu eu le-am schimbat viaţa! Eu doar le-am împărtăşit o serie de modele, de exemple de paşi spre succes şi împlinire, dar adevăratul efort le-a revenit lor, ei au trebuit să-şi depăşească fricile, să spargă barierele propriilor limitări. Poate că am avut şi eu contribuţie, însă, în final, succesul revine celui care l-a realizat, fără nimic de-a face cu terţii“.
Aşadar, un tip de discurs care aduce pe alocuri cu cel al unui psihoterapeut; iar, din mărturiile clienţilor săi, nici rezultatele atinse la finalul şedinţelor de coaching sau al speech-urilor sale nu diferă prea mult. „Nu m-am gândit niciodată la seminariile mele din această perspectivă, însă comparaţia se susţine: în final, ambele experienţe sunt menite să-i ajute pe participanţi să-şi examineze viaţa, gândurile şi rezultatele atinse până acum. Există totuşi o diferenţă substanţială: un psihoterapeut porneşte de la premisa că persoana din faţa sa are probleme şi, deci, nevoie de ajutor, în timp ce eu încep cu covingerea că discut cu un om care are toate resursele pentru a-şi îndeplini nevoile şi dorinţele“.
„În general, oamenii nu luptă pentru popriile covingeri; în schimb, sunt mult mai dispuşi să lupte pentru a atinge aşteptările pe care le au de la ei oamenii în care au încredere şi pe care-i respectă.“