Reţeta pentru a deveni CEO la 31 de ani
Şi-a pus bazele carierei încă din liceu. Când alţi tineri de vârsta lui îşi petreceau weekendul jucând fotbal sau ieşind la o plimbare în parc, Dorin făcea naveta pentru a ajunge la Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale, din Ploieşti, unde în fiecare sâmbătă urma cursurile Cisco Networking Academy. Acolo a luat contact pentru prima dată cu o cultură organizaţională şi a învăţat „foarte multe lucruri legate nu doar de tehnologia Cisco, ci şi de tehnologie în general”.
În facultate a ales să fie profesor, timp de doi ani, în cadrul academiei pe care o urmase în urmă cu ceva timp. Atunci a învăţat cât de important este să ştii să lucrezi cu oamenii. „Fiind instructor, trebuie să discuţi cu oamenii, trebuie să le prezinţi anumite lucruri, trebuie să îi faci să te asculte cu plăcere şi să înveţe ceva din ceea ce le spui. Asta e o provocare foarte mare, pentru că în mediul de genul acesta nu-l poţi obliga pe om să înveţe. OK, ai partea de tehnologie care este lângă tine şi te ajută, pe de altă parte contează foarte mult cum o prezinţi. Şi acesta este un adevăr general valabil. Când vrei să spui ceva, contează foarte mult cum spui acel ceva. Pe mine acest program m-a ajutat foarte mult să îmi dezvolt relaţiile cu oamenii, partea de comunicare”, ne spune Dorin.
Au urmat cursuri de certificare în reţelistică, în prezent deţinând cea mai ridicată calificare oferită de Cisco. Totuşi, consideră că „o certificare trebuie să fie rezultatul muncii şi cunoştinţelor pe care le deţii, este vârful aisbergului”.
Cuvântul muncă este repetat constant de Dorin pe parcursul interviului. Pentru el, reţeta succesului a fost reprezentată de o muncă susţinută şi de „un dram de noroc. Dar să nu te bazezi doar pe şansă. Important este ca, atunci când te întâlneşti cu şansa, să ai celelalte lucruri aliniate: munca, experienţa, calităţile”.
Momentul de cotitură
În 2008 a participat la Cisco Sales Associate Program, unde timp de un an a studiat şi a interacţionat cu 150 de colegi din 44 de ţări, iar această experienţă l-a schimbat fundamental, după cum declară Dorin. „Aveam traininguri tehnice, de business şi de soft skills, îmbinate cu traininguri “on the job”. Veneam în ţară o dată la trei luni şi lucram câte două-trei săptămâni. Amsterdamul a fost una dintre experienţele care mi-au schimbat fundamental viaţa. Nu avusesem foarte multă expunere afară anterior, veneam dintr-un mediu oarecum închis, România abia intrase în UE, în 2007. Acolo am întâlnit oameni atât de diferiţi, într-un mediu apropiat celui de la facultate. Totodată, am experimentat viaţa în Occident – care sunt condiţiile, modul de viaţă… şi am întâlnit o serie de oameni foarte interesanţi, de la care am învăţat foarte multe lucruri.”
Tot atunci a apărut şi momentul de cumpănă al carierei. La finalul programului a avut de ales între a se stabili în Olanda – unde soţia lui îşi dorea să rămână, mai ales că se transferase cu jobul acolo – şi a se întoarce în ţară. „Dacă aş fi dorit să rămân în Olanda, nu cred că aş fi avut probleme în a-mi găsi un loc de muncă în Amsterdam.”
Însă a făcut o mişcare împotriva curentului şi a ales să se întoarcă în România. „În primul rând, mi-a fost destul de greu să mă rup de familie. În plus, în acea perioadă România creştea, perspectivele erau măreţe şi am considerat că şi aici, dacă vrei să munceşti, îţi faci treaba bine şi îţi aliniezi obiectivele la realitate, poţi să ai o viaţă fericită”, mărturiseşte CEO-ul Cisco.
Nealinierea visurilor la realitate, principala cauză a nefericirii
Pentru a avea o carieră reuşită şi o viaţă fericită, Dorin consideră că o latură de modestie şi o aliniere a visurilor la realitate sunt ingredientele care nu trebuie să lipsească. „Nu poţi să ajungi într-un an să câştigi 10.000 de euro pe lună, să ai casă, maşină etc. E nevoie de o aliniere a visurilor pe care le ai la realitatea existentă. Cu cât există o discrepanţă mai mare între realitate şi visurile tale, cu atât eşti mai nefericit. Şi, în acelaşi timp, tot timpul trebuie să vrei să înveţi ceva nou, să te uiţi după oportunităţi sau să cauţi să progresezi, să mergi înainte, să nu te opreşti niciodată.”
Viaţa personală versus carieră
Ce s-a schimbat în viaţa lui Dorin Pena de când a fost numit CEO şi cum se îmbină cariera cu viaţa personală? „Nu s-a schimbat aproape nimic. Muncesc la fel de mult, ajung acasă la fel de «devreme», adică după ora 8. Plec la fel de devreme, în jur de ora 8”, afirmă Dorin, care adaugă că, în cazul lui, nu există o separare între viaţa personală şi cea de business. „Pentru mine e un lucru bun, deoarece, în felul acesta, sunt tot timpul relaxat. Nu transfer stresul din viaţa de business în viaţa personală, ci duc relaxarea din viaţa privată în cea de business”, completează CEO-ul Cisco.
Deşi recunoaşte că nu alocă pe cât de mult timp şi-ar dori familiei, se consideră norocos că are o familie care îl înţelege. „Am discutat cu soţia mea care sunt avantajele şi dezavantajele jobului pe care îl am. Ne-am stabilit nişte priorităţi şi mergem cu ele înainte. Îmi dau seama că sunt lucruri care pot fi făcute mai bine, dar ne adaptăm la modul în care merg lucrurile.”
Comunicarea deschisă şi autentică nu trebuie să lipsească dacă vrei să ai angajaţi motivaţi şi rezultate notabile. „Nu eşti eficient dacă dai cu biciul şi nici nu cred într-un astfel de stil de management. Cred în genul de management în care discuţi cu omul, agreați împreună care sunt obiectivele, iar persoana respectivă, având un nivel ridicat de inteligenţă, reuşeşte să se motiveze pentru scopul respectiv”, conchide Dorin Pena.
Articol preluat din Revista Cariere de decembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici