Revoluţia nu mai poate da înapoi

Pe Ahmed Kalid l-am întâlnit într-o dimineaţă de noiembrie, în biroul său mic, cu multe geamuri, plasat în curtea unei spălătorii auto din centrul Bucureştiului. Era acompaniat de alţi trei bărbaţi, sirieni ca şi el, clienţi la spălătorie. Vorbeau în arabă, fumau şi din când în când puneau câte o fisă în automatul de cafea. Pe unul dintre ei, Ahmed îl întâlnise de numai câteva minute.

„Am ajuns în România în 1993, să fac doctoratul în psihologie“, spune Ahmed, în timp ce mă serveşte cu cafea. În spatele scaunului pe care mă aşez e un televizor mic şi vechi, fixat pe canalul Al Arabia.

Ahmed a absolvit Facultatea de psihologie şi masteratul la Damasc, pe care l-a terminat în 1992. La Bucureşti a venit pentru doctorat în anul următor, însă, în 1994, autorităţile siriene au refuzat să-i prelungească paşaportul. Avea rude în Siria care se împotriveau regimului lui Assad, iar asta îi cauza diverse piedici birocratice. În 2000 a primit din nou acordul de şedere în România, însă deja trecuseră câţiva ani.

„Visul de a face doctoratul mi s-a luat politic“, spune el.

Ahmed are afacerea cu spălătoria de trei ani. E asociat cu prietenul său, Suleiman Mahmoud, om de afaceri sirian, care exportă animale vii în Siria. Înainte le mergea mai bine, dar acum se mulţumesc să menţină afacerea pe linia de plutire. „Economia nu merge aşa de bine şi e greu să menţii o afacere“, spune Ahmed.

Frica intră în subconştient

Sirienii formează cea mai mare comunitate arabă din România, cu peste 5.000 de oameni. Dar nu au fost niciodată uniţi, aşa cum le dictează caracterul lor oriental şi cultura islamică. Dimpotrivă, până să pornească revoluţia din 15 martie 2011, le era teamă să vorbească unul cu celălalt. „Timp de patru decenii, regimul sirian a cultivat un securist în fiecare cetăţean, spune Ahmed. Uitaţi-vă, dânsul e cetăţean sirian, stă de peste 20 de ani aici şi ne întâlnim pentru prima dată azi”, şi mi-l prezintă pe noul său client, care confirmă din priviri.

Regimul securist instaurat de Hafez al Assad, continuat apoi de fiul său, Bashar al Assad, a fost extrem de restrictiv cu sirienii neimplicaţi activ în strategia politică de stat. Cei care voiau să-şi deschidă afaceri, în Siria sau în alte ţări în care existau ambasade siriene, erau nevoiţi să plătească o cotă parte din afacere, să dea mită şi să păstreze o relaţie bună cu regimul. Altfel, apăreau problemele. Ahmed spune că oamenii de afaceri sirieni din România, care aveau relaţii cu ambasada, erau mai uniţi între ei. Pe aceştia îi numeşte „turnători” sau „gaşcă de mafioţi”. „La fel se întâmplă şi în alte ţări unde sunt sirieni, zice Ahmed.

Frica intră în subconştientul oamenilor. Dacă vorbeam ceva, mă turnau, iar când mă întorceam înapoi în Siria, eram arestat”, adaugă Ahmed. Expaţii sirieni care vorbeau împotriva regimului riscau doi ani în închisorile securităţii. Fără proces sau explicaţii. „Înainte de revoluţie, dacă întâlneai un sirian condamnat politic, nu te apropiai de el nici măcar pentru o simplă discuţie”.

Imediat după ce a început revoluţia, Ahmed, Suleiman şi alţi câţiva sirieni curajoşi au înfiinţat Comunitatea Siria Liberă din România. Au ieşit în stradă cu steaguri, au trimis memorii la ambasadele străine şi preşedintelui României. Au primit răspunsuri de la Ambasada americană şi cea rusă. La Ambasada iraniană nu li s-a permis să intre, iar de la Palatul Cotroceni au primit doar răspunsuri evazive. Solicitarea către statul român era expulzarea ambasadorului Siriei de la Bucureşti.

Afacerile merg prost

„Gaşca lui Assad nu are onoare. Hafez al-Assad a ras de pe faţa pământului oraşul Hama în 1982”, spune Ahmed şi mă roagă să mă întorc spre televizor, unde se dau în rotaţie imagini cu bombardamentele din Siria. În securitatea siriană au intrat rudele lui Assad şi cei din cercurile apropiate. Mai întâi au controlat ţara militar, apoi economic şi financiar. „Afacerile se fac prin ei, care îţi cer jumătate din profit. Dacă refuzi, nu poţi să faci afacerea, spune psihologul. Dacă exporţi ceva în Siria, indiferent ce, actele, facturile, certificatele sanitare, toate trebuie să primească aprobare de la Ambasada Siriei din ţara de unde se face exportul”, îmi explică Suleiman, asociatul lui Ahmed. Suleiman exportă în Siria animale vii pe care le cumpără din Republica Moldova. Dar, pentru că în Republica Moldova nu există ambasadă siriană, Suleiman obţine aprobările de la cea din România. Evident, după ce a fost printe primii care au depus cerere pentru demonstraţie, pe 29 aprilie 2011, ambasada l-a remarcat, şi afacerile lui Suleiman au început să meargă prost. Nu a reuşit nici când a trimis pe altcineva în locul lui, pentru că funcţionarii au recunoscut firma lui. Până acum i-au îngreunat transporturile de cinci ori, o dată chiar şi după ce vaporul plecase deja. A trebuit să trimită transportul la Beirut, dar Suleiman a înregistrat o pagubă de aproape 80.000 de dolari. Şi înainte de revoluţie trebuia să fii tot mână-n mână cu ei”, spune Suleiman.

Înainte de revoluţie, în cei 20 de ani de când e în România, Ahmed s-a întors în Siria doar de patru ori. De când a început, s-a dus de cinci ori. A intrat clandestin să-şi vadă familia. Doi fraţi de-ai lui au fost împuşcaţi, dar au supravieţuit. El însuşi ar fi putut să moară în timpul unui bombardament al aviaţiei siriene, chiar în oraşul lui natal, Maarrat al-Nu'man. S-a urcat pe acoperiş să vadă cât de aproape sunt avioanele. Bomba a căzut la 30 de metri în faţa lui, dar a avut noroc că în faţa lui era o altă clădire care l-a protejat de suflu. „Mi s-au blocat picioarele. Nu eram rănit, dar nu mă mai puteam mişca, deşi familia striga să cobor. Creierul mi se blocase de spaimă”, povesteşte Ahmed.

De patru ori a fost cu ajutoare, cu care a reuşit să intre tot clandestin. Au mai strâns nişte bani, au luat medicamente, haine şi au organizat transportul, dar nu le-a fost deloc uşor. Însă un transport cu ajutoare e o picătură în ocean. Sunt 10 milioane de refugiaţi în interiorul Siriei şi alte câteva milioane în taberele din Turcia şi Iordania. De la începutul războiului civil, Ahmed spune că în Siria sunt întrerupte canalele de telecomunicaţii. Armata foloseşte şi rachete cu rază lungă, care în mod normal se folosesc numai în confruntări dintre două armate. Dacă scapi de armată, ai şansa să mori de foame, pentru că există localităţi unde medicamentele şi alimentele se găsesc foarte greu, iar în loc de bisturiu se foloseşte cuţitul.

Afaceri siriene

Ahmed spune că este un om religios, care merge vinerea la Moschee. Acolo se întâlneşte cu alţi musulmani din Bucureşti, de toate naţionalităţile. Însă atât religiozitatea, cât şi păstrarea obiceiurilor, depind foarte mult de fiecare om în parte. De gradul de educaţie pe care îl are respectivul, de vârstă, de gradul de cultură. Şi de multe ori chiar de zona ţării de origine din care provine. În România sunt sirieni care şi-au păstrat obiceiurile şi tradiţiile, dar alţii nu. Alţii s-au adaptat la viaţa de aici. Obiceiurile sirienilor se aseamănă destul de mult cu ale celorlalte popoare din Orientul Mijlociu, dar sunt diferite de ale musulmanilor din statele nordului Africii, care au specificul lor. Cei mai mulţi sirieni din România fac diverse afaceri, mai ales în domeniul alimentar. Deţin mici prăvălii, unde vând carne, sucuri, dulciuri şi mirodenii aduse din Orient. Alţii sunt medici, patroni de restaurante cu specific sirian sau exportatori de animale. Însă afacerile au acum de suferit din pricina conflictului, care a îngenuncheat economia siriană.

Suleiman crede chiar că o Sirie distrusă ar putea fi pe placul marilor puteri, iar SUA şi Israel şi l-ar dori în continuare pe Assad la putere, deoarece e mai simplu să te tocmeşti cu un dictator decât cu un preşedinte democratic liber ales, susţine el.

„Revoluţia siriană nu ar fi rezistat fără ajutorul Turciei”, spune Suleiman. Turcia a deschis graniţele sirienilor şi a primit câteva milioane de refugiaţi. Nici nu au nevoie de viză, iar guvernul turc a emis un decret prin care îi scuteşte pe patronii turci de impozite dacă angajează sirieni. Dintre toate revoluţiile arabe, cea din Siria, în plină desfăşurare, este de departe cea mai dezastruoasă. Aparatul de securitate al lui Bashar al Assad, cu 14 ramuri de securitate cu peste 280.000 de cadre (mai mult decât armata), s-a dovedit a fi extrem de eficient, mai ales dacă este ajutat din străinătate.

Ahmed a încercat de mai multe ori să ducă în Siria jurnalişti români, dar nu au venit, în general pentru că le este teamă. I-ar plăcea să spună românilor adevărul despre ţara sa, să ducă oameni acolo şi să le arate ce se întâmplă. Mi-a promis că mă ia şi pe mine, dacă am curaj să merg, cândva la începutul anului, după ce îşi dă examenul de doctorat, de care s-a reapucat.

Articol preluat din Revista Cariere de noiembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici