Romanii, favoriti pentru castigarea premiului de 30 de milioane de dolari al GLXP
CariereOnline: Cum a fost primita vestea lansarii in randul organizatorilor competitiei Google Lunar X Prize?
Organizatorii au fost primii care ne-au felicitat si si-au manifestat bucuria fata de evenimentul lansarii. Am primit mesaje de la vicepresedintele fundatiei X Prize, Greg Mariniack, de la Directorul de comunicare al Google Lunar X Prize (GLXP) , Will Pomerantz si de la Bill Gaubatz, Directorul Fundatiei X Prize.
Dar in randul oficialilor romani?
Da, si in randul lor. Am primit mesaje de felicitare din partea Oficialilor Statului Major al Fortelor Navale si Aeriene, cu care am colaborat pentru aceasta misiune.
Ati putea pierde din punctaj pentru ca nu ati reusit sa recuperati capsula?
Recuperarea capsulei nu reprezinta o cerinta a competitiei GLXP. Modulul care va ajunge pe Luna nu va mai fi nici el recuperat. Cerinta esentiala este sa transmita semnale pe Terra. In cazul zborului de test, care, tocmai a avut loc, capsula a transmis date si imagini, la centrul de comanda, pana in momentul impactului cu apa. Asadar, obiectivul a fost atins. De altfel, in cadrul Competitiei GLXP nu se acorda punctaj. Conteaza doar momentul final, lansarea pe Luna.
Ce a fost decisiv in reusita misiunii?
Factorii principali de care au depins succesul misiunii au fost buna pregatire si conlucrare a celor doua echipe, ARCA si Marina Militara, implicate in procesul lansarii. A contat si capacitatea echipei de a lua decizii optime, in momentele in care au aparut situatii neprevazute.
Ce ramane de facut pentru a va apropia de premiul cel mare?
Mai sunt niste pasi importanti de facut, precum: testarea motoarelor lansatorului HAAS, testarea structurii si echipamentelor de control si de comanda in zbor, pregatirea echipei pentru o misiune foarte complexa.
De ce e importanta pentru dv. aceasta lansare?
Reusita lansarii este importanta pentru ca imi ofera posibilitatea de a-mi mobiliza echipa pentru o etapa noua de lucru in cadrul proiectului Google Lunar X Prize.
Dar pentru cosmonautica romaneasca?
Lansarea reprezinta un pas tehnic, unul din multele care vor urma. Totodata, reprezinta deschiderea drumului Romaniei spre explorarea spatiului cosmic.
Ce va propuneti in prima parte a anului care vine?
Deocamdata, nu comunicam nimic pe aceasta tema. Doar ca 2011 va fi un an fascinant.
Lansarea rachetei Helen reusita la a patra incercare a avut loc din largul Marii Negre, de pe nava militara NSSL 281 Constanta, insotita de ambarcatiunile rapide Fulgerul si Bombard si s-a facut cu ajutorul unui balon purtator din largul marii, la 20 de kilometri de coasta. Ascensiunea balonului a durat 40 de minute, pana la altitudinea de 14.000 de metri, cand viteza maxima atinsa de balon a fost de 120 kilometri pe ora. De la aceasta altitudine, s-a comandat pornirea motorului rachetei care a functionat timp de 30 de secunde si a plasat racheta pana la altitudinea de circa 40.000 de metri. A urmat reintrarea in atmosfera a elementelor de lansare, capsula rachetei nefiind insa identificata la intoarcere.
Lansarea cu succes a primei rachete spatiale romanesti Helen 2 a fost realizata de Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA) in parteneriat cu Centrul de Control apartinand de ROMATSA (Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian) de la Bucuresti si Constanta.