Soluțiile trebuie să vină și de la angajați, nu doar de la HR și Management
În urma unor focus group-uri realizate în rândul angajaților, din diferite țări, compania Arval, împreună cu comunitatea Arval Human Resources, a lucrat la crearea unei platforme pentru angajați, prin care să le ofere acestora resursele de care au nevoie.
Mai exact, anual compania organizeaz un studiu intern care se numește Global People Survey. La acesta sunt invitați să participe toți angajații grupului. Cercetarea este bazată pe o multitudine de întrebări care variază de la „Sunteți mulțumiți de accesul la posibilități de formare din ultimul an?“, trecând prin „Cât de receptiv este managerul direct la sugestii de schimbare?“ și până la „Ca angajator, cât de probabil este să recomandați organizația unui prieten / membru al familiei?“
Rezultatele sondajului reprezintă o imagine concretă a ceea ce gândesc angajații grupului la momentul realizării studiului. „Benchmark- ul se construiește pornind de la rezultatele de anul trecut, raportate la Arval ca grup și având ca reper norma românească, pentru a ne putea raporta și la realitățile din celelalte entități Arval din România“, explică Daniela Vodă, HR Manager, Arval România.
Leasing operațional full service pentru vehicule
Fondată în 1989 și deținută în totalitate de BNP Paribas, compania Arval este specializată în leasing operațional full service pentru vehicule. Arval le oferă clienților săi – corporații internaționale mari și IMM-uri – soluții personalizate ce optimizează mobilitatea pentru angajații acestora și externalizează riscurile asociate cu administrarea unei flote.
În fiecare dintre cele 29 de țări în care activează compania, sunt livrate servicii de calitate și consultanță specializată furnizate de către cei peste 6.500 angajați. În România, Arval are 70 de angajați.
Angajații sunt implicați în găsirea soluțiilor
În ceea ce privește studiul anual, principalul etalon rămâne însă sondajul Arval România din anul precedent, fiindcă în acest fel se vede cel mai bine evoluția sau aspectele care au nevoie de îmbunătățire. Managementul Arval alege apoi două-trei aspecte pe care le consideră prioritare și, la propunerea Resurselor Umane și împreună cu acestea, decide asupra unui plan de acțiune care se întinde până la următorul Global People Survey.
Ulterior studiului, managementul companiei a decis să implice activ angajații în găsirea soluțiilor. Astfel, aceștia au fost invitați să se înscrie, pe bază de voluntariat, într-unul sau mai multe din cele trei focus grup-uri cu aceeași tematică. HR-ul a animat toate cele trei sesiuni, într-o atmosferă degajată și fără judecăți de valoare, în care cei 6-8 participanți au putut să își exprime liber părerea și, prin sinergia creată, să propună soluțiile pe care le-au perceput ca fiind optime.
„Am ținut neapărat ca de data aceasta să facem lucrurile diferit și să nu venim noi, resursele umane și managementul, cu soluții «de-a gata», deoarece ne-am dat seama că, fără implicarea directă a angajaților în alegerea unei soluții de implementat, rezultatul nu este cel așteptat“, mai spune Daniela Vodă.
Cei trei piloni
Pentru anul 2018-2019, prioritățile identificate au fost: proactivitate, performanță și creștere. Mai exact, compania își propunesă încurajeze oamenii dinamici (Stimulating people in action). „Arval crede în adoptarea unei mentalități de start-up și în folosirea agilității pentru a reuși să depășească cu succes provocările apărute în calea mobilității viitorului, prin găsirea unor soluții inovatoare și sustenabile pentru clienții săi“, spune Daniela Vodă.
În ceea ce privește performanța, soluția este de a susține oamenii pentru a-i încuraja să acționeze (Empowering people in action). Prin sarcini complexe și diverse, angajații Arval dobândesc responsabilitate deplină, agilitate și un nivel ridicat de autonomie, într-un mediu sinergetic ce încurajează spiritul de echipă și o atitudine deschisă. Transformarea digitală este antrenată de tehnologia potrivită pentru angajații potriviți; utilizarea instrumentelor digitale – instrumentul potrivit pentru scopul adecvat; mobilitate – permite echipei să acceseze baza de date Arval, sistemele și instrumentele digitale oricând și de oriunde; mindset – dezvoltarea aptitudinilor digitale ale angajaților, pentru a facilita transformarea digitală, inclusiv la nivel de satisfacție și productivitate în rândul angajaților.
Nu în ultimul rând, oamenii activi sunt inspirați prin diverse metode (Inspiring people in action). În primul rând, dezvoltarea unor competențe noi, organizarea unor training-uri specifice pentru a îmbunătăți anumite aptitudini (Arval Talent Care Programme) și crearea de oportunități pentru promovarea în interiorul companiei – toate acestea sunt componente esențiale în politica Arval. The One Arval Academy are un rol important în furnizarea unor training-uri adecvate pentru angajații Arval și în dezvoltarea unei culturi de învățare puternică.
În urma implementării acestor măsuri, compania își propune îmbunătățirea rezultatelor la GPS 2019, creșterea angajamentului angajaților (măsurat prin turnover, numărul de recomandări directe), îmbunătățirea comunicării interne, precum și obținerea a minimum trei idei transformate în proiecte implementate în urma concursului de inovație.
În plus, tot pentru a veni în sprijinul angajaților, compania dorește să implementeze în acest an work from home și flexible hours.
„Comunitatea Arval este mândră să fie unul dintre locurile ce oferă angajaților posibilitatea de a evolua într-un mediu dinamic, atât pe plan local cât și internațional. Ne asumăm să lucrăm cu toții pentru a transforma această companie într-un loc în care să evoluezi profesional, să generezi idei inovatoare și să fii un om de acțiune.“
Daniela Vodă
COMPANIA ÎN CIFRE
✓ Pe parcursul ultimilor trei ani, Arval a crescut numărul angajaților cu peste 25%.
✓ Arval are peste 6.500 de angajați în 29 de țări.
✓ Numărul total de 1.103.835 vehicule închiriate în regim de leasing operațional reprezintă flota Arval la nivel mondial (decembrie 2017).
Articol preluat din Revista CARIERE, nr. 255/martie 2019, care se găsește în rețeaua InMedio și în aeroporturi. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!