(VIDEO) 5 minute de leadership cu Radu Furnică
Adepții conducerii motivaționale sunt oameni deciși să promoveze buna colaborare și energia pozitivă în organizație. Principiile după care se ghidează sunt etica, viziunea clară, valorile bine definite, comunicarea autentică. Leadershipul motivațional este o artă. Gândiți-vă: un singur individ propune un model și o strategie capabile să-i influențeze pe ceilalți, să îi miște, să îl urmeze de bună voie.
În lumea businessului, cei care stăpânesc această artă își fac o profesiune de credință din a crea acel mediu sigur și de încredere, care permite instituției pe care o conduc să se poziționeze în piață în așa fel încât să aibă succes.
Radu Furnică, președintele Leadership Development Solutions, spune că aceasta este cea mai dorită formă de leadership: să-i ajuți pe oameni să se împlinească, producând rezultatele așteptate pentru companie. Greu de pus în practică, nu-i așa?!