Vinuri fără graniţe: Când soiurile nobile se amestecă
Este o poveste care, asemenea vinului, cu cât devine mai veche cu atât este mai savuroasă, dar nu pentru că este seacă – aşa cum ne place licoarea bahică –, ci pentru că este una dulce şi amară pe alocuri. O poveste care a adunat destulă dulceaţă în ea, îndeajuns cât să ajungă la maturitatea culegerii şi degustării. A ajuns la 20 de ani.
A început cu multă sudoare şi încă mai este continuată, dar cu un zâmbet, cel al soţiei sale, contesa Mihaela Tyrel de Poix, cea care acum deţine întreg businessul SERVE. „Când Guy a venit în România, în 1993, a găsit extrem de mult potenţial, dar greşit utilizat. Vinul era tratat ca o marfă, ca o monedă de schimb. ”, povesteşte contesa.
Experienţa din România o ajută foarte mult pe contesă în teritoriul francez: „Mie mi-a fost foarte uşor să mă adaptez acolo, pentru că popoarele român şi corsican se aseamănă foarte mult. Probabil acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care Guy s–a adaptat atât de bine aici şi unul dintre motivele pentru care eu pot să funcţionez acolo, deşi nu este foarte uşor. Corsicanii sunt foarte naţionalişti, foarte mândri de originea lor şi de ce au înfăptuit şi puţin misogini, dar, dacă văd că eşti acolo să munceşti şi să aduci un plus culturii, atunci renunţă la toate aceste gândiri”, spune Mihaela Tyrel de Poix.
Pasiunea uneşte acolo unde destinul vrea devide et impera
În industria vinurilor, contesa a intrat din pasiune, mai ales că studiile ei nu au nicio legătură cu viticultura. S-a specializat pe telecomenzi feroviare la Politehnica Bucureşti. Timp de cinci ani a lucrat la ITB, până în septembrie 1989, când a avut al doilea copil şi a renunţat la serviciul la stat, ajutată şi de revoluţie.
„Am lucrat 3 ani folosindu-mi cunoştinţele de la grădiniţă, ca traducător din franceză şi engleză şi aşa l-am cunoscut pe Guy. Aventurierul, contele din minunata Corsică, în cenuşia, dar, pe-atunci, optimista Românie, s-a lăsat cucerit de vinurile stângace uneori, cu defecte de vinificaţie alteori, dar absolut senzaţionale câteodată”, ne spune contesa.
Guy era un stomatolog, cu deja 7 ani de vinificaţie la activ, pe care ea l-a cunoscut în 1993 printr-un prieten comun. Venea în România cu o istorie de 500 de ani de vinuri (după mamă, provenea din Champagne, iar după tată, din Corsica). Descindea dintr-o familie proprietară a unui vechi domeniu viticol. Avea vinul în gene.
„M-a molipsit pasiunea cu care Guy vorbea despre vinuri şi m-a cucerit faptul că viticultura este o activitate de patrimoniu, pe care o creezi pentru generaţiile viitoare. Am lucrat cu Guy cot la cot în cramă, la linia de îmbuteliere şi oriunde puteam să fiu aproape de vinuri.
Aşa am învăţat”, afirmă Mihaela Tyrel de Poix.
Vinurile contelui, numite după membrii familiei
La 6 ani de la începutul businessului, a pus şi puţin sânge albastru în vinurile sale după ce a realizat primul cuvée. Acesta a primit numele fiicei celei mari a lui Guy: Cuvée Charlotte. Şi asemeni fermecătorului nume, vinul are succes şi în prezent. Dragostea pentru vin este una care dăinuie peste ani şi se simte în gustul acestuia, chiar dacă unele evenimente apar doar pentru a-i da un gust de pelin. Le-a luat trei ani să facă selecţia masală pe plantaţia existentă şi doi ani să producă plantele. Apoi au aşteptat să se maturizeze plantaţia.
„Durează 7 ani până când o vie începe să exprime mai mult decât caracterele soiului şi să înceapă să se califice pentru a produce un grand vin. Iar Feteasca Neagră pe care noi am plantat-o în 2004 ne-a onorat cu un astfel de vin tocmai în 2011, în anul morţii lui Guy”, povesteşte contesa.
Rosé-ul din obraji, roşul din inimă şi albul din cer
Se îmbujorează uşor când ne vorbeşte despre conte, este un roşu timid care-i apare pe obraji, aceeaşi nuanţă ce-o întâlneşti şi într-un rosé creat cu dragoste.
„Pierderea lui Guy a fost un moment teribil de greu, o cumpănă. El era motorul, benzina acestei maşinării, era lumina călăuzitoare. Şi acum îi mai simţim lipsa şi nu ne este ruşine să spunem că, în continuare, ne întrebăm cum ar fi făcut el în anumite situaţii”, spune contesa.
Dar încet-încet fiecare îşi pune amprenta pe vinurile create. Spre exemplu, oenologul Aurel Rotărescu a lucrat din anul zero la SERVE., el a făcut alături de Guy Tyrel de Poix primul rose. Iar, în momentul în care contele a ştiut că se îmbolnăveşte, Aurel era deja format şi a avut curajul să continue singur. Contele este descris ca genul de om al cărui zâmbet îndulcea bobul de strugure, dar în spatele acestei figuri de om suav se ascundea un redutabil om de afaceri.
„În 2011, simţeam nevoia să-l avem pe Guy lângă noi şi i-am făcut un Cuvée Rosé în Corsica, din soiul lor specific, Sciaccarello, la fel de năzdrăvan ca şi Feteasca Neagră a noastră. Nu foarte colorat, dar extrem de expresiv.” Recent, în România au lansat şi Cuvée Guy de Poix, din Feteasca Neagră. „Cel mai greu a fost să mă învăţ cu absenţa contelui, pentru că împărţeam 24 de ore pe zi, dar şi să-i suplinesc imaginea în exterior.
Antreprenor cu mână de fier, în mănuşă de catifea
Mână în mână, cei doi, ca un cuplu ce împarte o pasiune nobilă, au fost primii care au plantat Chardonnay, prin 2005, şi încă mai au un succes nebun cu el, şi la Paris, şi în Luxemburg.
Afacerea lor a degustat primele emoţii serioase şi momente de cumpănă, în 2008, la începutul crizei economice.
„Din lipsă de statistici şi a unor studii de piaţă, habar nu aveam că peste jumătate dintre consumatorii noştri erau expaţi. Din acest motiv, până la finele lui 2009, noi am pierdut 25% în volum. Dar, chiar şi-aşa, s-a repliat foarte repede, pentru că 2010 ne-a prins deja pregătiţi”, afirmă ea.
Ca un învăţăcel de care maestrul ar fi mândru contesa ştie că, în businessul ei, pentru a face un vin bun, ai nevoie de un terroir extraordinar. Iar asta înseamnă tot, de la loc, climă, altitudine, soare, umbră şi ploaie; dar cel mai nepreţuit element este omul. Fără el nu se poate face nimic, căci el este care ajută metamorfoza unui bob de strugure către ceea ce ajunge să îmbete simţurile unui cunoscător cu aroma nobilă. „Asset-urile cele mai valoroase ale unei companii sunt oamenii, indiferent de banii pe care-i avem. Dacă nu ştim să-i punem în valoare pe aceştia, degeaba facem afaceri.”
Tot aşa, omul care lucrează împotriva ta este şi cel care te ajută, paradoxal. Intrarea Vinarte pe piaţă, în 1998, a fost salutară şi pentru SERVE. În momentul în care au venit cu vinuri pe care le-au plasat peste cele proprii, i-au ambiţionat să facă vinuri mai bune decât cele de până atunci, mai ales că mizau pe o afacere cu 80% export.
Cuvée-ul la a treia generaţie românească
Parafrazând o zicală românească: “Via bătrână face vinul bun”. Este vorba despre
un Cabernet Sauvignon, cules într-o toamnă, de pe o parcelă a cărei vârstă nu o ştia nimeni, dar se bănuia că are minimum 40 de ani. „Nu era plantaţia noastră, drept pentru care avuseserăm o înţelegere cu proprietarul că, indiferent cât va produce pe acea parcelă, noi îi vom da o sumă fixă pe hectar, chiar dacă recoltam câteva kilograme. Aşa am reuşit să obţinem acel Cabernet pe care ni-l doream pentru Cuvée Charlotte”, spune Mihaela Tyrel de Poix.
Pe atunci, S.E.R.V.E. nu avea plantaţiile de Cabernet destul de mature şi era nevoie de acest soi de pe culturile vechi. Au cules soiul târziu şi l-au tratat ca pe toate celelalte, numai că prin decembrie nu mai voia să fermenteze. Fiind un soi cu personalitate proprie, au decis să-i testeze răbdarea. Aşa s-au decis să-l lase până în primăvară.
Chiar au pariat că avea să fie 70% oţet. Ei bine, n-a fost! „A devenit un vin atât de fain, încât Guy a spus că nu-l poate folosi la Cuvée Charlotte. Văzându-i dilema, am decis să-l facem un Cabernet de sine stătător, ca un cântec de privighetoare. Problema se punea cum să-l numim, şi, cum în 2007 se născuse nepotul nostru, Alexandru, a căpătat numele de Cuvée Alexandru.
Are o etichetă foarte urâtă, care nu place nimănui şi are un număr de lot aşa cum l-am botezat atunci când aşteptam să termine zahărul de fermentat”, ne povesteşte contesa despre primul mare vin al SERVE. Crede tot timpul că, dacă faci ceva cu pasiune, de fapt construieşti, pentru generaţiile viitoare. Iar contesa vede această pasiune lăsată de soţul ei, contele Guy Tyrel de Poix, ca pe una care va dăinui şi peste o jumătate de secol.