Manuela GUTE: Femeile reușesc să transmită mai bine emoțiile, așteptările, să vorbească „pe limba tuturor”
Numărul de femei care se află în funcţii de conducere în companii de top nu este direct proporţional cu numărul de bărbaţi care ocupă poziţii fruntaşe. De fapt, numărul femeilor pe posturi de conducere scade odată cu urcarea pe treapta ierarhică. Cu toate acestea, un nou studiu a concluzionat că femeile sunt mult mai bune în calitate de manageri decât sunt bărbaţii. Studiul realizat de profesorul Øyvind L. Martinsen, de la Bl Norwegian Business School, a analizat personalităţile şi caracteristicile a peste 3.000 de manageri din companii de top. Analiza a arătat că pe toate palierele analizate femeile se descurcau mai bine în calitate de lideri decât bărbaţii. Femeile‑manager au surclasat bărbaţii în patru din cinci categorii studiate: iniţiativă şi comunicare, deschidere şi abilitatea de a inova, sociabilitate şi tipul de management abordat şi îndeplinirea scopurilor propuse.
Manuela Gute: 18 ani în managementul strategic al resurselor umane
Manuela Gute este HR Sr. Vice‑President în cadrul companiei Ipsos Interactive Services, parte a Grupului Ipsos – a 3‑a companie de cercetare de piață cu prezență extinsă la nivel global (89 de țări, 16.000 de angajați și peste 5000 de clienți). Considerată „Centru de Excelență în Online Market Research”, Ipsos Interactive Services este HUB‑ul operațional al Grupului Ipsos în România, având peste 1000 de angajaţi în birourile din București, Brașov și Iași). Manuela este implicată de peste 18 ani în managementul strategic al resurselor umane pentru companii din diverse industrii: telecom, industria produselor de lux, automotive, market research și FMCG. Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București, deține un masterat în Management Organizațional din partea Open University UK și unul în Resurse Umane și Comunicare (SNSPA). Specializările ulterioare au inclus zona de leadership, dezvoltare organizațională și coaching. Am stat de vorbă cu Manuela despre succesele înregistrate, în ultimii ani, de liderii femei și despre faptul că leadershipul feminin a devenit un simbol al schimbării.
Schimbarea paradigmei: obținerea performanței cu angajați pe care îi întâlnim rar
Provocările ultimilor ani au influențat modul de lucru, implicit felul în care se colaborează în echipă. „Cu toții experimentăm schimbarea unei paradigme: obținerea performanței cu angajați pe care îi întâlnim rar … sau deloc. Sunt persoane care și‑au adaptat programul, obiceiurile, activitățile, lucrând de acasă… și sunt fericiți așa. Alți angajați preferă să socializeze mai mult și simt nevoia să lucreze de la birou, să se întâlnească și cu alți colegi, să aibă interacțiuni, să se simtă parte din echipă. Sunt angajați noi ce au nevoie de suport, procesul de induction este mult mai eficient atunci când avem un manager sau un alt coleg alături de noi, astfel încât să ne îndrume, și să ofere suportul necesar”, explică Manuela Gute. Acestea fiind și motivele pentru care specialistul în resurse umane consideră că avem nevoie de multă flexibilitate în abordarea situațiilor pe care le întâlnim, atât personale, cât și profesionale, o bună comunicare cu angajații, transparență dar și empowerment, astfel încât să obținem implicarea, motivația și performanța lor.
Ceea ce contează, după părerea Manuelei Gute, este modul cum reușim să calibrăm elementele de leadership: sunt situații de criză atunci când și controlul activităților/comportamentelor poate fi mai strict, la fel în cazul managementului unui conflict.
„În alte perioade avem nevoie să încurajăm creativitatea, iar ideile din partea echipei pot fi generate doar dacă oferim un mediu de lucru prietenos, deschis comunicării și colaborării. Oricare ar fi mixul adoptat, cu siguranță femeile reușesc să transmită mai bine emoțiile, așteptările, să vorbească „pe limba tuturor” dar să și ofere acel cadru de lucru structurat, eficient și orientat spre rezultate, oferind încredere și suport”, adaugă specialistul în HR.
Cum se obțin rezultate extraordinare și colegi motivați
Liderul a realizat faptul că oferind responsabilitate, înțelegere și suport, se obțin rezultate extraordinare, precum și colegi motivați. Fiecare dintre noi avem o poveste de viață, visuri, aspirații dar și provocări. Ea a încurajat colegii din echipă să participe la proiecte paralele, să descopere activități noi, să experimenteze lucrul cu echipe din alte țări și să decidă ulterior ce li se potrivește cel mai bine. Are colege care gestionează proiecte regionale sau globale, sunt parte a unor echipe multiculturale, fac schimb de idei, experimentează și găsesc soluții împreună. Deschiderea pentru a experimenta și a învăța, crede specialistul în HR, naște idei și aspirații noi. În cadrul echipei sale, ea a invitat colegii să participe și la proiecte care nu erau neapărat din zona lor de expertiză (un recruiter, un admin și un trainer au creat proiectul de Employee Value Proposition, colaborând și cu reprezentanți din business), tocmai pentru a învăța, pentru a‑și descoperi abilități noi, pentru a construi, la un moment dat, o carieră ce poate să fie diferită de cea la care s‑au gândit inițial. Ea însăși a făcut o schimbare de carieră: inițial a crezut că va lucra în domeniul comunicării și al relațiilor publice, dar pe parcurs lucrurile s‑au modificat și a început să îndrăgească domeniul resurselor umane, acesta fiind și drumul pe care l‑a urmat mai departe.
Manuela Gute a „furat” meserie de la colegii mai experimentați, ulterior a urmat traininguri de specialitate pentru domeniul HR. A avut norocul să lucreze cu profesioniști de la care a învățat enorm: felul în care comunică și înțelege oamenii, felul cum poate să motiveze și să energizeze echipele, felul cum se negociază un Contract Colectiv de muncă, felul în care se organizează optim task‑urile pe care le avem, felul cum reacționează în fața unor situații noi, inconfortabile sau mai puțin plăcute, cum să reușească să capteze atenția publicului atunci când face o prezentare. „Toate aceste lucruri se pot învăța și teoretic dar a fost de mare ajutor faptul că am reușit să le observ și să le pot experimenta direct în activitatea mea. Nu am avut neapărat obstacole în activitatea mea, însă a fost o provocare să implementez proiecte, practici de HR în departamente sau companii unde nu existase o funcțiune de acest fel, care să gestioneze proiecte specifice: recrutare, training, rewarding & recognition, engagement, dezvoltare și cultură organizațională, wellbeing, dialog social, etc”, își amintește liderul. Pentru ea, dificultatea a constat în convingerea unor echipe sau a managementului pentru a implementa proiecte pentru dezvoltare organizațională, dezvoltarea carierei sau managementul performanței. Cu multă răbdare, consecvență și o bună comunicare, lucrurile s‑au realizat.
„Pentru femei, felul în care gestionează viața personală dar și cariera reprezintă o provocare”
Liderul consideră că, pentru femei, felul în care gestionează viața personală dar și cariera reprezintă o provocare. În multe cazuri maternitatea este privită, spune ea, ca un obstacol ce întârzie parcursul profesional pe care și‑l doresc. „În alt registru, dacă ne gândim, multe femei consideră că este important să își construiască întâi o carieră și abia apoi să aibă copii. Alegerile și situațiile sunt multiple, însă cred că echilibrul emoțional ne ajută în ambele situații: pentru a construi o carieră, în general, avem nevoie de sprijin din partea familiei deoarece discutăm aici de implicare, timp petrecut suplimentar la locul de muncă, etc – fără acest suport din partea familiei, lucrurile nu se pot construi durabil. Este valabilă și reciproca: atât timp cât suntem împliniți și motivați profesional, avem șanse mai mici să apară conflicte în mediul familial datorate aspectelor financiare, lipsei unui loc de muncă sau a unei direcții profesionale clare. Este bine să fim conștienți de aceste aspecte și să încercăm să găsim acest echilibru”, sfătuiește specialistul în HR. Ea recunoaște că și‑a construit parcursul profesional asumându‑și, într‑o anumită etapă, faptul că face anumite sacrificii în viața personală. A trebuit să se mute în alte orașe pentru joburile respective, dar a păstrat legătura cu familia, a călătorit mai des ca să îi poată vedea și pentru a se încărca din energia și bucuria de a fi împreună cu ei. Așadar, familia a fost un aliat important, oferindu‑i înțelegere și respectându‑i deciziile. Liderul încurajează valorificarea oricărui hobby care conferă o stare de bine, de bucurie, ne ajută să avem realizări și ne alungă temerile sau momentele mai puțin plăcute pe care le traversăm.
Tânăra generație are nevoie de modele care să inspire
Liderul a reușit, prin tot ce a făcut, să netezească calea tinerei generații de lideri femei. În întâlnirile cu studenții, în cadrul diferitelor proiecte pe care le‑a derulat, le povestește despre felul cum și‑a început cariera, despre toate provocările pe care le‑a întâlnit, despre oportunitățile pe care le‑a valorificat…sau nu, dar și despre cum a învățat să asculte și să observe că reprezentantele sexului frumos au acel simț aparte, empatie, înțelegere, inteligență emoțională, determinare și puterea de a reuși. În România femeile reprezintă majoritatea în cadrul echipelor de HR. „Acest lucru oferă posibilitatea de a îmbunătăți colaborarea cu reprezentanții din business, mai ales în cadrul organizațiilor unde ponderea bărbaților este mai mare. Se știe că acolo unde este o femeie, există un punct de vedere diferit, care poate ajuta o situație neclară sau aceasta poate oferi o soluție «out of the box». Studiile arată că o proporție echilibrată între bărbați și femei asigură succesul echipelor”, susține liderul. În cadrul proiectelor pe care le‑a gestionat, alături de echipele de HR, a încurajat colegele să încerce lucruri noi, să fie cât mai curioase, să își expună ideile, să nu renunțe la visurile lor. De asemenea, le‑a consiliat în momentul când aveau nevoie de ajutor pentru a lua o decizie, pentru a clarifica o situație dificilă sau cu atenție, să învețe, să aplice, dar să adauge și „tușa personală”. În plus, le‑a povestit despre momentele de cumpănă, despre ce a învățat din ele și ce a îmbunătățit mai departe. A făcut parte dintr‑un proiect de schimbare organizațională iar atunci a învățat că există un „way out” din orice situație pe care o traversează, oricât de nefavorabilă ar fi; a mai învățat că orice proces/activitate poate fi îmbunătățit/ă, eficientizat/ă atâta timp cât ne propunem acest lucru. „Tânăra generație are nevoie de modele care să inspire și să le ofere o imagine corectă despre ceea ce presupune construirea unei cariere profesionale. De asemenea, este important să existe un cadru în care să își expună ideile, au nevoie să fie ascultați și îndrumați. Încerc să ofer cât mai multe informații, sfaturi, exemple, în cadrul acestor sesiuni – astfel încât să înțeleagă ce presupune activitatea unui lider, cu aspectele frumoase, dar și cu provocările sale”, susține ea.
„România oferă drepturi egale femeilor și bărbaților”
Manuela Gute este o susținătoare a femeilor care doresc o carieră și vor să fie lideri. Ea este convinsă pentru a se implica în inițiative noi. Specialistul în HR consideră că una dintre misiunile sale, ca lider, este să‑și încurajeze echipele, să le ajute să strălucească, să fie văzute și apreciate.
Liderul este de părere că, România oferă femeilor drepturi egale cu bărbații, având acces la educație, construirea unei cariere, hobby‑uri, etc. Sunt extraordinar de multe femei care au realizări remarcabile în diverse domenii de activitate: business, artă, sport, antreprenoriat, jurnalism – și sunt modele de urmat ce inspiră tânăra generație. În compania Ipsos este încurajată diversitatea iar echilibrul între oportunitățile pentru femei și bărbați este atent analizat. Astfel, compania Ipsos oferă șanse egale pentru angajare și promovare atât femeilor cât și bărbaților. De asemenea, există un program de beneficii flexibil, cu posibilitatea de a fi personalizate, în funcție de necesitățile individuale. Au și un program „Gender Gap Balance” care analizează anual modul în care acest echilibru este respectat la nivelul întregii organizații: accesul egal pentru programe de training, promovări, creșteri salariale, componenta echilibrată a echipelor, procentul de femei/bărbați în funcțiile de conducere sau în diverse layere de management, etc.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 282
Pentru abonare, click aici