Munca – o activitate neplăcută, că d-aia e plătită!
În 1992 eram student la Automatică în anul II. Nu prea îmi plăcea facultatea, aşa că îmi petreceam timpul făcând bani din vânzări de tot felul de lucruri (ţigări, tricouri, deodorante, blugi Rifle, geci cu puf şi pantofi Gregorio Rizzo) pe care le luam dintr-o parte şi le vindeam în alta. Făceam combinaţii şi intermedieri, astăzi probabil că s-ar numi spirit antreprenorial. În plus, seară de seară mă duceam să joc bridge la club la Locomotiva şi la Catone, în barul de jos de la Arhitectură, şi participam pe la concursuri unde începusem să fiu remarcat pentru că „le stiam cu levata”. Îmi mergea bine, făceam o grămadă de bani uşor, aveam VW Golf şi anturaj, ce mai, eram prea şmecher! Asta mi-a potenţat aroganţa şi sentimentul de invincibilitate motiv pentru care mi-am băgat banii într-o combinaţie cu videorecordere. Am luat ţeapă, am pierdut tot, ba am mai acumulat şi o datorie la nişte „băieţi” cu care nu prea vrei să ai de-a face în viaţa de zi cu zi. Norocul meu a fost că o parte dintre ei erau foşti colegi de şcoala generală şi nu mi-au mărit dobânda, aşa cum se practica de obicei!
Şi aşa am ajuns să-l cunosc şi să muncesc pentru dl. Bebe. Unul din băieţi m-a recomandat cum că nu sunt „bulangiu”, aşa că am primit slujba de descărcător –încărcător de navete. Programul meu începea la 4:30, când mă trezeam ca să pot ajunge la 5:00 la Bucur Obor de unde luam tramvaiul până la Piaţa Victoriei. De aici, alt tramvai până la capăt în Chitila. De acolo mai mergeam pe jos vreo 15 minute şi la 6:00 fix eram la depozitul domnului Bebe, unde mă întâlneam cu cei 4 colegi de muncă.
Numai unul dintre ei nu fusese la puşcărie. Îl chema Colivă şi era brazdat de cicatrici din cap până în picioare. Pe vremea lui Ceauşescu, când îl prindea Miliţia la furat sau spart de telefoane publice, se tăia cu lama ca să nu-l ia la circă. Îi trăzneau câteva pulane pe cocoaşă şi-l lăsau să plece. De la el am învăţat că „zarul”, cele cinci puncte tatuate pe pumn, înseamnă „singur între patru pereţi”. Asta şi multe înjurături complexe a fost cam tot ce am învăţat în acele şapte luni. Programul meu se termina la 18:00, într-o oră eram acasă unde mâncam şi mă culcam pentru că a doua zi dimineaţa o luăm de la început. Şase zile pe săptămână.
Nu am întârziat niciodată, nu m-am îmbolnăvit nici măcar o zi, nu am spart nicio sticlă şi nu m-am plâns nimănui. Dl. Bebe ne plătea la fiecare final de săptămână şi sâmbăta ne dădea şi o bere. Cu şase-şapte zile înainte de sesiunea din vară, când i-am zis că plec, a înjurat, după care mi-a spus că pot să mă întorc oricând pentru că am fost muncitor. Nu l-am mai văzut niciodată.
Stiţi zicala „descoperă-ţi pasiunea şi nu vei munci nici măcar o zi în viaţă”, atribuită lui Confucius? Este opusul vorbei domnului Bebe, dar, cred eu, la fel de… aiurea. Aşteptarea conform căreia oamenii trebuie să lucreze cu pasiune cred că este utopică, nedreaptă şi, în ultimă instant, păguboasă. La fel cum este şi aceea conform căreia trebuie să fim la serviciu ca o mare familie, că doar ne petrecem împreună cu colegii mai bine de jumătate din timpul în care suntem treji.
Este utopică pentru că vor fi foarte puţini dintre noi cei care-şi vor descoperi pasiunea, vor fi şi mai puţini cei care vor face bani din asta. Este nedreaptă pentru că sunt mulţi cei care muncesc cu seriozitate dar care nu sunt observaţi din cauza unei ştachete ridicate la nivelul „a munci cu pasiune”. E păguboasă pentru că ne invită să ne căutam satisfacţia în viitor timp în care prezentul trece pe lângă noi.
De la dl. Bebe am avut deci norocul să învăț o lecție cînd încă nu a fost prea târziu. Am învățat să respect munca. Dacă vrem să schimbăm ceva în țara asta avem nevoie să învăţăm, să cultivăm și să prețuim respectul pentru muncă. Eu cred că este un factor hotărâtor în construirea CARACTERULUI (să faci ceea ce spui că faci) și a COMPETENȚEI (să faci bine ce faci) unui om. Dacă e ceva ce aş vrea să-şi amintească oamenii care au lucrat cu mine, sau copiii mei că i-am învăţat, este asta, respectul pentru muncă! Numai așa cred că ne vom recâștiga încrederea în noi, în ceilalți și într-un viitor mai bun pentru generațiile viitoare. Respectați munca!
Dan Berteanu, Partener AchieveGlobal
Articol preluat din Revista Cariere de decembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici
