Neagu Djuvara despre cum să te revolți inteligent și alte lucruri cu adevărat importante

În vremuri de criză și încercări, să-i îngăduim lui Neagu Djuvara să ne ghideze, din cele 444 de fragmente memorabile publicate la editura Humanitas.

PUNE-ȚI REVOLTA ÎN SLUJBA UNUI IDEAL

„Tineretul care se revoltă astăzi nu are absolut nici un ideal. Nu se revoltă pentru un ideal, se revoltă ca să dărâme. Asta înseamnă că s-a stricat ceva. Tineretul, care, în general, trebuie considerat ca purtător de idealuri viitoare, chiar greșite, așa cum a fost comunismul, astăzi nu mai are nici un ideal…”

În plină pandemie, avem cu toții o îndatorire de îndeplinit. Unii dintre noi trebuie să muncească de acasă. Alții trebuie să se deplaseze la locul de muncă. Cu toții trebuie să limităm contactul cu ceilalți, chiar dacă asta înseamnă să stăm departe de cei dragi. Nu e comod, iar disconfortul generează revoltă. Indignarea este semn de disconfort, dar nu este semn de dreptate. Dacă ești revoltat nu înseamnă că ai dreptate.

Revolta face bine numai dacă o pui în slujba binelui. Așadar, pune-ți revolta în slujba unui ideal. În această situație de criză, care sunt idealurile utile, a căror împlinire ai putea-o propulsa prin revolta ta?

A fi idealist nu înseamnă a fi un visător lipsit de simț practic. A fi idealist înseamnă a avea idealuri. Idealul este marele generator al unei realități mai bune, așadar sunt vitale pentru a depăși criza și a ne construi viitorul. Idealistul nu este în conflict cu realitatea, ci creatorul noii realități. Idealiștii sunt o sursă de inspirație pentru realiști.

Citește și: Ca să ieși din criză, mai întâi accept-o

NU POT SĂ-MI FAC MIE BINE, DACĂ ȚIE ÎȚI FAC RĂU

„Istoria nu este o știință exactă. Istoria nu se poate scrie decât înțelegând pe celălalt. Iar pe celălalt nu-l poți înțelege decât cu sufletul.”

Nici criza nu este o știință exactă. Nesiguranța, ambiguitatea, schimbarea, viitorul neclar, amenințarea bolii, controlul redus pe care-l avem asupra realității generează frică. La frică, e ușor să ne concentrăm numai pe nevoile de bază și numai pe nevoile noastre.

Este adevărat că responsabilitatea pe care o am față de mine nu poate fi îndeplinită de nimeni altcineva. La fel de adevărat este și că nu-i pot impune altuia voința mea. Dar nu este adevărat că pot avea grijă de mine dacă nu-mi pasă de tine. Lucrurile și oamenii nu există separat, totul se leagă. Așa că nu pot să-mi fac mie bine dacă ție îți fac rău.

Numai împreună putem funcționa. Numai împreună putem trece peste încercări și obstacole. Numai împreună putem face bine. Așadar, binele meu face parte dintr-un Bine mai mare decât mine. Iar ție nu-ți poate fi bine dacă mie-mi este rău. Cum facem ce este bine? Înțelegându-ne unii pe alții. Iar pe celălalt îl poți înțelege numai cu sufletul.

Citește și: E timpul să ne declarăm (inter)dependența

„Eu vorbesc o limbă a tuturor pentru a spune câteodată lucruri complicate. Cred că să vorbești pe limba interlocutorului e o chestiune de dragoste. Trebuie să-l iubești pe cel cu care vorbești. Dacă îl iubești, te pui la nivelul lui…”

Dragoste înseamnă simpatie, afecțiune, căldură, bunăvoință, bună intenție, respect. În vreme de criză sunt atâtea lucruri de spus! Să ni le spunem cu empatie, compasiune, înțelegere și considerație. Să nu ni le comunicăm cu agresivitate, pentru că, apărându-se de agresiune, oamenii se apără și de adevăr. Și așa ajung să facă lucuri fără sens și să se revolte fără ideal.

DESPRE LUCRURILE CU ADEVĂRAT IMPORTANTE

„Care sunt, după mine, lucrurile cu adevărat importante? Mai întâi credința, este lucrul care ne salvează. Dacă crezi în Dumnezeu, atunci te-ndrepți – puțin câte puțin te-ndrepți. Pe urmă bunătatea, să nu fii rău cu semenii tăi. Al treilea lucru: să faci ceva, de pildă să scrii, să plantezi un pom, să lași ceva în urma ta.”

Credința ne salvează nu numai pentru că ne îndreaptă, ci și pentru că ne dă speranță și ne ajută să ne găsim rostul, să găsim sensul pe care-l are fiecare încercare. Astfel, credința ne ferește de disperare și de burnout.

Citește și: Crizele sunt un traseu natural de evoluție personală

„Bunătatea inspiră bunătate. În situații de criză, cred că dacă noi suntem buni, atunci și cei din jurul nostru vor fi mai buni unii cu ceilalți. Asta construiește încredere și colaborare, iar acestea generează întotdeauna un rezultat mult mai bun decât asprimea sau egoismul. (…) Calea către bunătate este vulnerabilitatea – care generează deschidere și încredere. Cu cât ești mai vulnerabil, cu atât mai liberi se simt oamenii să fie buni cu tine”, spune Chris Nel.

Iar David Brooks ne împărtășește, în cartea sa, The Second Mountain: The Quest for a Moral Life:

„Din când în când, întâlnesc un om care radiază de bucurie. Lumina interioară a acestor oameni se vede de departe. Sunt oameni buni, liniștiți, care se lasă încântați de micile bucurii și sunt recunoscători pentru cele mari. Nu sunt oameni perfecți. Și ei pot fi epuizați și stresați uneori. Și ei fac erori de judecată. Dar ei trăiesc și pentru alții, nu numai pentru ei înșiși. Sunt dedicați familiei, unei cauze, unei comunități sau unei credințe. Știu de ce se află pe acest Pământ și au o mare satisfacție în a-și urma chemarea. Viața lor nu e ușoară. Pe umerii lor poartă și alte vieți. Dar sunt senini și au tărie de caracter. Sunt interesați de tine, te fac să te simți prețuit și înțeles și se bucură de binele tău.

Când îi întâlnești pe acești oameni, îți dai seama că bucuria nu este doar un sentiment, ci poate fi o perspectivă de viață. Există bucurii temporare, pe care le avem cu toții când avem o realizare, și apoi există și acest alt fel de bucurie permanentă care îi animă pe oamenii care nu sunt obsedați de ei înșiși, ci se dăruiesc pe sine”.

Citește și: Frumusețe și bunătate. Cele mai traduse cuvinte din lume