Adriana Saftoiu – In spatele cuvintelor…

Din categoria "cum ar fi daca ar fi", va intreb: Cum ar fi daca s-ar muta capitala de la Bucuresti la Cluj? Ce valori pe care nu le prea vedem ar iesi la suprafata?

Raspunsul meu nu poate fi decat subiectiv. Fiind de loc din zona aceea, sigur ca as spune ca ar fi foarte bine. Un lucru pe care eu, de exemplu, l-am resimtit in contactul cu Bucurestiul este lipsa unei rigori in relatii. Tot ce inseamna relatiile cu prietenii, cu familia, cu rudele, cu vecinii avea un anumit tip de rigoare, care si pe mine si pe cei din generatia mea ne-a marcat in bine. Cand eram copil, oricarui adult trebuia sa-i spun "Sarut mana", indiferent daca era barbat sau femeie. Copilul trebuia sa respecte varsta. Venind in Bucuresti, am avut discutii daca este bine si normal asa. Baiatului meu nu i-am impus aceasta regula, doar i-am explicat ca macar pe doamne ar trebui sa le salute asa. Dar sunt absolut convinsa ca nu i-ar fi stricat. Nu e vorba atat de cuvintele respective, cat de ceea ce implica ele: atitudine, asezare mentala, respect. Pare banal, dar e un prim element pe care il primesti in educatie. Lipsa acestei rigori am resimtit-o pentru ca ea, dupa aceea, devine un gen de onestitate, de corectitudine in relatii. Chiar si felul in care au fost construite satele si comunele Ardealului vorbeste despre aceasta rigoare. Dar pentru asta nu voi spune ca trebuie sa mutam capitala la Cluj.

V-ati nascut la Dej, ati invatat in Tg-Mures, in ultimul an de liceu, v-ati mutat la Timisoara. De ce atatea schimbari de domiciliu? Ce meserie aveau parintii dv.?

A fost mai degraba decizia mamei mele, decat a tatalui meu. Provin dintr-o familie de ardeleni foarte numeroasa. Noi chiar ii spuneam in gluma "clan". Mama a mai avut sase surori si un frate, o familie in care femeile si-au cam impus punctul de vedere cand era vorba de copii. Mama a fost, deci, cea care a decis in 1985 sa ne mutam la Timisoara unde fratele meu intrase la facultate. De la Dej la Targu Mures a fost ceva mai simplu: tatal meu a fost cel care s-a mutat cu serviciul, iar familia l-a urmat. Fratele meu a terminat facultatea de calculatoare, ceea ce era destul de inedit pentru vremea aceea, iar sora mea a facut medicina in Timisoara. Eu sunt singura care am rupt traditia, plecand de acolo.

Dar care era proiectia, ce visati pe vremea aceea pentru viitorul dv.?

Dupa liceu, am vrut sa fac filologie clasica, respectiv latina si greaca veche. In primul an, am picat la facultatea din Timisoara, pentru ca functiona o logica stramba de care m-am lasat si eu sedusa: ceea ce se da intr-un an la admitere, nu se repeta in anul urmator. Or, cu un an inainte, se daduse George Calinescu la admitere. Cum nu-mi spunea nimic ca romancier, mi-a placut sa presupun ca nu se va mai da si anul acesta. Ei bine, s-a dat Calinescu doi ani la rand. Chiar daca la latina si la gramatica luasem nota zece, la literatura, cu subiectul Calinescu, am luat o nota mica, incat am picat a treia sub linie. In urmatorul an, exact inainte sa dau din nou la facultate in Timisoara, s-a dat un decret prin care doar la Iasi si la Bucuresti au mai ramas sectii de latina. Am ales Capitala fara sa-mi imaginez ca voi reusi. Bucurestiul parea o cetate greu de cucerit. Am intrat printre primii si asta a fost. Am venit in Bucuresti doar pentru ca voiam sa-mi verific fortele, desi in sinea mea as fi vrut sa raman acasa, in Ardeal.

Acum, mergem destul de des acolo si trebuie sa recunosc ca in momentul in care trec "granita", totul se schimba la mine. Claudiu imi spune ca ma schimb, incepand cu accentul si terminand cu modul in care gandesc. Capat un fel de lentoare locala. In general, nu sunt o persoana foarte exuberanta, dar cand ajung acolo, exuberanta devine si mai domolita. Imi face si bine, trebuie sa recunosc.

De ce ati sarit de la "poezia" facultatii de litere direct in agentia de presa, ca ziarist, unde se stie ca nu e o viata prea usoara?

Nu sunt fatalista. Nu spun ca destinul trebuie sa hotarasca pentru noi si ca trebuie sa asteptam karma sa ne aseze in locul potrivit. Dar nici nu m-am opus atunci cand am simtit ca lucrurile vin si de la sine. La terminarea facultatii, trebuia sa parasim caminul din Grozavesti.

De ce vorbiti la plural?

Eram deja casatorita cu Claudiu, din ultimul an de facultate. Pentru ca optasem sa ramanem in Bucuresti, ne-am mutat in gazda. Dadeam destul de multe meditatii, doar ca, fiind vacanta, sursele de venit erau mai mici. La Facultatea de Litere, am dat peste un anunt de angajare la Rompres. Marturisesc ca stiam extrem de putin despre ceea ce insemna o agentie de presa, dar eram conectata la realitatile momentului: fenomenul "Piata Universitatii", mineriadele, ziarul "Glasul", pe care noi il scoteam… Claudiu lucra deja, la ProFM. M-am angajat la Rompres, cu gandul sa raman acolo pana in septembrie, cand urmau sa aiba loc examenele pentru profesorat. Planul meu era sa devin profesor de spaniola la Liceul Iulia Hasdeu unde, de altfel, facusem practica. N-a fost sa fie. Fiindca in momentul in care incep un lucru, nu ma las pana nu-l inteleg. Era iulie. In septembrie, tot nu intelesesem despre ce e vorba. Imi amintesc si acum ce uimita eram cand incercam sa dau culoare stirilor mele de agentie, iar sefii mei imi spuneau ca trebuie sa ma rezum la fapte. Nu intelegeam de ce se reduce totul doar la un subiect si un predicat. Vrand sa mai incerc, n-am mai iesit din Rompres. Am avut si norocul unui sef absolut senzational, Mirel Radulescu, unul dintre cei mai buni pedagogi de jurnalism de agentie. Probabil ca daca nu ar fi fost el, m-as fi descurajat si as fi renuntat.

Care a fost cea mai relevanta experienta din epoca de jurnalist?

E greu sa selectez una singura. Cred totusi ca perioada cat am fost acreditata la Guvern, lucrand deja pentru Mediafax, indeplineste cel mai bine conditiile sa fie mentionata. A fost si provocatoare si palpitanta. Grupul de presa pe care il formam, impreuna cu alti colegi de breasla, era senzational. Gilda Lazar, Rasvan Popescu sau Roxana Dascalu erau "seniorii" inaintea carora nici nu indrazneai sa incepi o conferinta de presa. Ei erau primii care puneau intrebarile. De-abia dupa aceea veneam noi, copiii. Ii respectam foarte mult si isi meritau statutul. Dadeau cumva tonul conferintei, tonul dezbaterii. A fost o perioada deosebita, care mi-a folosit mult. Tot ce am facut dupa aceea in comunicare a avut ca baza acea perioada. Ma gandeam tot timpul la ce nu-mi placea mie, la ce nu vroiam eu sa faca un purtator de cuvant cu mine, la ce nu vroiam eu sa aud de la un purtator de cuvant. Asta nu inseamna ca am reusit intotdeauna sa ma ridic la nivelul propriilor standarde, dar mi-a fost mult mai simplu. Am stiut care e limita arogantei in relatia cu presa, pana unde trebuie sa te duci.

Ati facut mai multe cursuri si traininguri in perioada aceea. Cu ce ganduri si planuri ati revenit in tara dupa experienta bursei din SUA?

O astfel de experienta te face sa intelegi mai bine ce se intampla in spatiul respectiv si sa vrei sa aplici cat mai eficient acasa ceea ce se potriveste. In SUA, am intrat in contact in special cu problemele primariilor. Am putut vedea cat de importanti erau pentru ei banii comunitatii locale. Stirile, interviurile si chiar si declaratiile de presa, toate mergeau catre taxe si impozite. Eu veneam dintr-o tara in care inca se mai discutau principii, abstractiuni. La noi, de-abia acum problema a devenit serioasa, de-abia acum suntem constienti ca alesii nostri au niste bani pe mana pentru folosinta carora ar trebui sa dea socoteala. Bursa din SUA mi-a adus foarte multa informatie, mai ales pe zona de comunicare. Totodata, am avut si sansa de a asista pe langa staff-ul de campanie al lui McCain, care si pe atunci era candidatul republicanilor. Imediat ce m-am intors in Romania, am intrat in campania lui Traian Basescu, de la primarie. Au fost lucruri care m-au ajutat. S-au suprapus foarte bine.

Ati afirmat ca "a lucra cu Traian Basescu este o experienta pe care nu o egaleaza nici un Oxford sau Harvard". De ce? Ce anume din stilul sau de lucru ii potenteaza atat de mult pe cei din preajma?

Ganditi-va putin la ceea ce afirmam noi: "Teoria ca teoria, dar practica ne omoara". Ei bine, la Traian Basescu totul e practica. Foarte multe lucruri pe care le stii din carti pot sa fie date peste cap de practica, iar Traian Basescu, am mai spus-o, pe langa faptul ca este un om inteligent, este si un adevarat om politic. Si e absolut neobosit, foarte provocator, are intotdeauna initiative, trebuie sa-i iesi in intampinare, sa-i anticipezi ideile. Cu el, nu ai timp sa te plictisesti. Poti sa obosesti, dar nu sa te plictisesti. Fiecare minut difera. Este un om exigent si nu am aflat asta la Cotroceni, ci inainte. Cere multa prezenta de spirit, argumente.

Ati facut compromisuri? Cand ajunge un profesionist sa accepte compromisuri?

Eu nu-i dau cuvantului "compromis" un sens definitiv peiorativ. Exista compromisuri care trebuie facute. Doar ca trebuie sa stii care este compromisul care te compromite, loc in care am incercat sa ma opresc, de obicei. Simtul cel mai acut pe care-l am este cel al ridicolului. Cand ajungi sa fii ridicol, pe fond, nu faci bine nimanui. In concluzie, nu ma sperie cuvantul compromis, cum nu ma sperie nici negocierea, nici consensul. Eu chiar cred ca o democratie se bazeaza pe aceasta atitudine.

De la distanta, rolul de purtator de cuvant al Presedintiei pare apogeul carierei dv. de pana acum. Cum se vede din interior? Din punctul dv. de vedere, cand ati atins "Everestul" profesional?

Trebuie sa marturisesc ca, in cazul meu, cota de piata mi-a crescut mai mult dupa ce am plecat, decat atunci cand eram acolo. Sigur ca am avut si eu propria strategie: n-am incercat niciodata sa fiu foarte personala. In perioada cat am fost la Cotroceni si nu numai, am evitat sa vorbesc despre persoana mea si am incercat sa reprezint doar institutia sau omul pentru care lucram. Ceea ce va spun nu este lipsit de modestie. Daca dati un "search" pana in 2007, veti gasi foarte putine materiale despre mine ca persoana. In ciuda faptului ca, poate, jurnalistii nu au fost intotdeauna incantati de roadele muncii mele, am incercat sa imi fac bine treaba. Nu stiu daca a fost momentul meu de glorie, dar n-o sa stau sa traiesc din el toata viata.

Parcursul dv. seamana intr-o buna masura cu cel al sotului dv. E ca si cum v-ati privi in oglinda? (litere, jurnalist, politica, comunicare, consultanta)

Nu a fost nimic premeditat. Oricum, faptul ca am avut preocupari similare ne-a ajutat sa supravietuim. Daca vreunul dintre noi ar fi avut alta meserie, cu greu l-ar fi inteles pe celalalt. Si meseria de jurnalist si cea de functionar public implica un program foarte alambicat, dezordine in viata. In cazul nostru, fiecare a inteles de ce intarzie celalalt acasa sau de ce e preocupat.

Ati avut sansa sa priviti societatea romaneasca si din ipostaza de jurnalist si de pe Dealul Cotrocenilor. Cum ati caracteriza-o? Care sunt virtutile si care cusururile ei?

Sunt altii mult mai buni decat mine sa le descrie. Eu, de ce n-as spune, sunt dezamagita ca noi, din punctul de vedere al civilizatiei, crestem foarte greu. Dupa 18 ani, faptul ca in Romania inca se mai scuipa pe trotuar, se injura si se desarta geanta plina de gunoaie in strada ma intristeaza foarte tare. Suntem si fatalisti si ne justificam usor lipsa de educatie si de instructie. O alta mare problema a societatii este ca nu avem reguli foarte clare. Cand romanul se duce in Germania, in Austria, in Elvetia, unde sunt reguli, si e pus in fata lor, e capabil sa si le asume. Aici, nu. Sigur ca se poate replica: "De ce sa respect eu regulile daca cei de sus nu le respecta?". Justificat! La noi, primii care invata sa incalce regulile sunt cei de sus si asta pentru ca potentatii zilei considera ca functia trebuie sa ii serveasca pe ei si nu ei functia. Poate o sa ziceti ca sunt gesturi banale, dar de aici incepe totul. Cand cresti un copil, nu ii citesti din prima secunda de viata Kant si Schopenhauer. Incepi prin a-l invata cum sa foloseasca furculita, cutitul, cum sa puna mana la gura cand casca, cum sa-si sufle nasul intr-un servetel. Noi nu avem aceste reflexe, nu sunt cultivate si ne justificam totul prin fatalism, resemnare, mostenirea comunista… S-ar putea sa sune superfluu ce spun, dar pe langa reformele economice, ale justitiei, cred ca e la fel de important sa incepem prin a invata sa ne respectam ca sa putem respecta si sa fim respectati. Suntem extrem de superficiali cand e vorba sa fim exigenti cu noi, ca natiune, si extrem de pretentiosi cand cerem recunoastere din partea vecinilor si nu numai.

Cand a luat fiinta agentia de PR politic Capital Promotion pe care o conduceti impreuna cu sotul dv., Claudiu Saftoiu?

In 2000. Este o firma de consultanta. Initial, am gandit-o ca exclusiv politica, dar acum avem si contracte comerciale, strict pe zona de strategii de comunicare. Incercam sa nu vindem iluzii. Desi au fost situatii in care clientii s-au interesat foarte putin de ceea ce am fi putut face pentru ei si s-au multumit cu faptul ca lucrau cu noi, cu numele nostru pe firmament. Anul trecut chiar am fost in situatia de a infirma colaborari pe care nu le aveam.

La Iasi, v-ati ocupat de campania electorala a Irinei Schrotter. Care au fost rezultatele? Succesul unui candidat depinde semnificativ de karma lui?

Irina a decis sa se retraga si sa sustina candidatul PDL-ului. Pot spune ca, desi scurta, a fost o campanie de succes. In sondajele noastre, Irina crescuse de la 8% la 21%. Povestea veche potrivit careia atunci cand un candidat pierde este de vina consultantul, iar cand castiga, e meritul sau exclusiv este un fals. Si cand pierde si cand castiga, lui i se datoreaza. Echipa nu poate decat sa-l potenteze, sa-l ajute.

Discutia noastra are loc intr-un moment mai linistit din viata dv. Si dv. si sotul dv. ati facut un pas lateral din viata publica, iar campania electorala pentru alegerile locale s-a incheiat. Dar a fost o perioada cand amandoi va aflati "in linia intai a frontului" – dv., ca purtator de cuvant al Presedintiei, sotul dv., ca director al Serviciului de Informatii Externe. Cum mai decurgea viata de familie?

Am inceput interviul vorbind despre rigoarea ardeleneasca. Iarasi trebuie sa fiu recunoscatoare educatiei primite acasa si spiritului de acolo, unde familia e baza. Drept urmare, in ciuda oricarei functii, nu am avut SPP-ist si nu m-am predat exclusiv soferului de la Cotroceni. Asa incat, dimineata, pregateam masa, imi duceam copilul la gradinita cu masina mea. Nu am considerat ca "inalta functie" poate justifica absenta din viata familiei. Nu am acceptat sa ne predam copilul rudelor, l-am crescut alaturi de noi, mai greu sau mai usor. Filip a stiut intotdeauna ca noi venim sa-l luam acasa si ca seara ne intalnim cu totii. Sigur ca el a fost si cel mai fericit dupa plecarea noastra de la Cotroceni. Probabil ca ritmul in care am muncit amandoi ne-a facut sa renuntam la anumite lucruri in relatia noastra. Discutiile cu Claudiu au devenit tot mai profesionale, am renuntat la vacante sau la weekenduri tot pentru a ne duce la serviciu. Aici a fost pretul cel mai scump platit.

Dar acum, s-au restabilit proportiile/prioritatile?

Acum e mult mai simplu, suntem stapani pe programul nostru, ne ajustam mult mai bine agendele si, in mod evident, fiecare e mult mai prezent in viata celuilalt. Ceea ce nu inseamna ca discutiile noastre nu curg tot catre politica, dezbatere, catre planurile profesionale ale fiecaruia.

Ce modele aveti sau ati avut in viata?

Cred ca primul meu model a fost bunica mea dinspre mama. Nu a fost ales in mod constient, dar, in timp, am descoperit cat de multe lucruri "am furat" de la ea, inclusiv obiceiul pe care l-am pastrat chiar si in acesti ani de "glorie" ca sambata si duminica trebuie sa fac supa si ciorba, si felul doi, si desert si ca trebuie sa pun si sa strang masa, adica sa adun familia in jurul meu. Ulterior, modelele mele au fost din zona literaturii: de la personaje, pana la profesori pe care ii iubeam pentru ceva anume. Imi amintesc de acele minunate examene cu Nicolae Manolescu, un profesor extrem de flexibil. Pe el il interesa cum citesti, cum te raportezi la literatura si prea putin sa tragi un bilet si sa reciti cursurile invatate. Nu avea acest orgoliu. Mircea Cartarescu a fost pentru generatia noastra, iarasi, un model. Este o combinatie intre modestie, bun-simt, valoare, lectura, educatie. Apoi, este Andrei Plesu, care combina intr-un fel senzational bunul-simt cu nervul si eruditia… Despre Marquez nu pot spune ca e un model, dar revin de fiecare data la cartile lui, iar viata mi s-ar parea cumplit de urata daca n-ar exista. Emil Brumaru este un poet pe care il ador, de asemenea. Sunt lucruri care m-au marcat pozitiv si la care revin in momentele mele de bucurie sau de tristete. Fiecare stare are cartea sa – medicament.

Exista niste carti de suflet?

In mod evident, cartile din literatura hispanica. Marquez si Llosa sunt doi autori pe care ii am in suflet. Desi tendinta mea actuala este sa citesc memorii, eseuri. Acum, de exemplu, citesc cu o bucurie extraordinara cartea lui Neagu Djuvara "O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri". De fiecare data, comentez ceea ce citesc. Ma cert cu Djuvara, cu Claudiu, cu sursele documentare. E o carte atat de provocatoare, incat singurul meu regret este ca nu pot deocamdata sa o citesc cu Filip, baiatul nostru.

V-ar placea ca Filip sa va urmeze traiectoria? La ce va ganditi pentru el, din ce semne a dat pana acum?

Nu cred ca mi-ar placea sa faca acelasi lucru. Acum e pasionat de animale si vrea sa se faca zoolog. Cred ca as fi incantata daca ar ramane in zona asta. Dar cel mai tare ma bucur ca citeste destul de mult pentru varsta lui si ca-si termina serile citind.

Ati lucrat vreme destul de indelungata pentru imaginea altora. Daca v-as propune acum, pe nepregatite, sa va ocupati doua minute de propriul brand, ce valori ati pune in evidenta?

Sa stiti ca e foarte greu sa faci asta. Daca as lua decizia de a intra in politica sau de a candida, in nici un caz nu as fi propriul meu consultant, pentru ca nu poti fi suficient de obiectiv ca sa te apreciezi corect. Nu m-as lasa pe mana mea.

Aveti notorietatea de "femeie desteapta", printre putinele din spatiul public care se bucura de un astfel de statut intr-o tara de misogini. Dv. cum vedeti lucrurile? Sunteti constienta de aura pe care o purtati?

Am auzit si altfel de lucruri: ca as fi mai putin desteapta decat par, ca as fi mai degraba manipulativa, desi sa manipulezi nu e chiar cel mai usor lucru de pe lume! Cred ca o parte din imaginea pe care o am se datoreaza mai degraba felului meu asezat de a fi si echilibrului. Faptul ca nu am avut excentricitati, ca incerc sa nu vorbesc despre lucruri ca si cum as detine adevarul absolut, ca am indoieli, ca ascult sau cel putin am pretentia ca pot intra intr-un dialog a creat aceasta imagine. Datorez mult lecturilor si profesorilor pe care i-am avut, dar toate acestea au valoare cand iti marcheaza pozitiv atitudinea si comportamentul si ai masura faptelor tale. Nu am privit viata autist si nici nu am impartit lumea in "eu si ceilalti". In aparitiile publice, am evitat sa fac show, sa am replica la replica. Nu ma consider o persoana pontoasa. Nu am darul spontaneitatii. La mine lucrurile trebuie intelese si gandite. Sigur, unii spun ca-mi dau cu parerea despre toate. Daca am lasat cumva impresia asta, trebuie sa am grija de acum si sa o corectez, deoarece chiar nu ma intereseaza sa-mi dau cu parerea despre toate, nu am nici pregatirea si nici nu stiu ce m-ar recomanda in rolul de "guru national". Incerc sa raman in spatiul comunicarii politice si atat. Nu vreau sa depasesc aceasta limita.

Dupa "Vocile puterii" aparut in 2007, mai aveti vreun proiect editorial?

Mai am proiecte, dar nu e ceea ce se aude prin piata, cum ca voi scrie o carte cu dezvaluiri. Va fi tot in zona comunicarii politice, ca si firma noastra, in care ne-am concentrat toate resursele si eforturile.

Adriana Saftoiu

Nascuta in data de 11 septembrie 1967, la Dej, judetul Cluj

Casatorita, un copil

Studii:

• 1987-1992, Sectia romana-spaniola a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti;
• 1992-1993, specializare in literatura comparata, Universitatea din Bucuresti;
• 1995, specializare in jurnalism politic la Sofia;
• 1995-1996, cursurile de jurnalism ale Universitatii de Vara "Marea Neagra";
• 1998, curs postuniversitar de jurnalism, la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii a Universitatii din Bucuresti;
• 2000, bursa in relatii publice acordata de Institutul Republican International in SUA pe langa institutiile de stat din Washington D.C (Departamentul de Stat, Congresul SUA) si Universitatea Harvard din Boston;

Experienta profesionala:

• 1990, debuteaza jurnalistic in ziarul Glasul, editat de Liga Studentilor din Universitatea Bucuresti;
• 1992, colaboratoare la revista Acum, coordonata de George Pruteanu;
• 1993-1998, ziarista la Rompres si Mediafax, publicand in aceasta calitate, in principalele cotidiene nationale (Romania libera, Evenimentul zilei, Adevarul, Cotidianul, Cronica romana etc.) diverse corespondente din vizitele externe unde insoteste delegatii oficiale;
• Colaboreaza la Sfera politica, coordonata de Stelian Tanase;
• 1998-2000, Secretar de stat, purtator de cuvant al Guvernului Radu Vasile;
• 2000-2001, Director de cabinet in Ministerul Transporturilor, ministru fiind Traian Basescu;
• 2001-2004, Director al Biroului de Presa al Partidului Democrat si consilier la REMITROM 2000;
• 2004, Deputat de Bucuresti pe listele Aliantei D.A. – PNL-PD; demisioneaza din Parlamentul Romaniei la 22 decembrie 2004, ca urmare a incompatibilitatii cu functia de consilier prezidential;
• 2004-2007, Consilier prezidential, sef al Departamentului de Comunicare Publica, purtator de cuvant al Presedintelui Romaniei, Traian Basescu;
• din 2007, consultant de imagine in cadrul Capital Promotion – compania de consultanta pe care a fondat-o impreuna cu sotul ei.

Premii:

• 2007, Premiul "Comunicatorul Anului", acordat de revista The Marketer;

Lucrari publicate:

• Debuteaza cu proza in revista Vatra din Targu Mures (1984);
• Vocile puterii. De vorba cu purtatorii de cuvant, Editura Trei, Bucuresti, 2007.

Prima impresie pe care mi-am facut-o despre Adriana Saftoiu, de persoana serioasa si foarte constiincioasa, s-a dovedit, in timp, a fi cea corecta. Si au trecut 20 de ani de la acea prima impresie, din anul I de facultate. In tot acest timp, Adriana a fost pentru mine o prietena pe care ma pot baza. Si cu care nu ma plictisesc niciodata pentru ca nu am intalnit pe altcineva care sa spuna povestile intr-un fel atat de savuros.

Adriana Muraru, prezentator "Ora de stiri" TVR2

Sunt prietenul Adrianei de mult, inca din facultate. Am multe amintiri cu ea din acei ani nastrusnici, care nu pot fi nici macar amintite in doar cateva randuri. Pot spune insa altceva. Vi s-a intamplat sa descoperiti ca un vechi prieten se pricepe de minune la lucruri pe care nici nu le-ati fi banuit? Mie mi s-a intamplat cu Adriana. De ce s-ar pricepe o cititoare pasionata de literatura la strategii politice la cel mai inalt nivel? De ce o absolventa de litere s-ar dovedi a fi un mai fin psiholog decat multi "profesionisti" in domeniu? Cum poti fi si o mama perfecta si o prezenta constanta si, mai ales, consistenta in viata publica? Ei bine, toate aceste armonioase imbinari le-am descoperit la Adriana. Si nu incetez sa ma minunez…

Silviu Dragomir, Director executiv Editura Trei