Alin Claudiu Apostu – Lecție la firul ierbii despre cum să trăiești mai puțin din ”a face” și mai mult din ”a fi”

Are 34 de ani. Este antreprenor, intraprenor și inovator. S-a remarcat în comunitatea de business grație mai multor proiecte cu impact în rândul tinerilor, bine primite nu doar în țară, ci și la nivel global. Este FELLOW Aspen Young Leaders din 2019 și face parte din comunitățile Global Shapers, o inițiativă a Forumului Economic Mondial, o rețea globală de tineri lideri care generează impact la nivel local, Unleash și Aspire.

Tocmai s-a întors dintr-o călătorie de aproape 6 luni în care a traversat mai multe țări din America de Sud, o primă etapă a anului sabatic pe care și l-a oferit cadou de sărbători anul trecut. Acum e acasă, își continuă procesul de reflecție, de conectare cu sine, de identificare a ceea ce vrea să facă mai departe. Are și aspirații, și idei, doar acesta este punctul lui forte, dar deocamdată se concentrează pe citit și ”cântărit” oportunități.

Consideră că merită acest răgaz. După ani de muncă asiduă, în care a inspirat zeci de mii de tineri și le-a ușurat drumul profesional, în care a mentorat peste o mie de tineri antreprenori, a creat și dezvoltat sute de afaceri, a organizat și moderat sute de evenimente și a construit, nici el nu mai știe câte, programe de preaccelerare și incubare, merita să se întoarcă puțin și spre el.

A avut multe argumente atunci când a decis asta, dar, cel mai important, și-a dat seama că ajunsese în situația în care trăia din a face și aproape deloc din a fi. Ajunsese să se identifice cu munca și aproape să se contopească cu cel mai important proiect al său, ”Vreau să fiu antreprenor”.

Ei bine, unii cred că l-ați recunoscut deja pe Alin Claudiu Apostu, printre multe altele și inițiatorul celui mai complet și complex studiu din România în rândul Generației Z, devenit apoi furnizor global de date către cea mai mare platformă de date la nivel internațional – Insights PulseZ.

Cea mai mare caravană națională de promovare a spiritului de antreprenoriat în rândul tinerilor

Programul Vreau să fiu antreprenor a fost proiectul principal căruia, povestește Alin, i-a dedicat o doză enormă de energie în ultimii 8 ani. Totul a plecat de la un singur concept: o caravană care, în timp, a devenit cea mai mare caravană națională privind promovarea spiritului de antreprenoriat în rândul tinerilor. Un efort susținut, pentru că ușor, ușor, a înglobat cinci proiecte conectate între ele pentru a-i sprijini pe tineri.

Primul este Insights – un program care sprijină companiile din România să inoveze prin creativitatea și gândirea out of the box a tinerilor. În 2019, Insights a primit premiul pentru ”Top 10 programe globale pentru dezvoltarea ecosistemului de inovație” din partea Agenției Națiunilor Unite pentru Informații și Telecomunicații (ITU).

Apoi, Echipa Vreau să Fiu Antreprenor și Insights, au demarat studiul Insights PulseZ, util companiilor care vor să înțeleagă mai bine comportamentele de consum ale tinerilor din generația Z. În prezent, este cel mai mare studiu din România în rândul generației Z, devenit apoi furnizor global către cea mai mare platformă de date la nivel internațional.

A urmat Tineri în arenă, un format care pune accent pe ideile tinerilor și pe nevoia de a fi sprijiniți prin mentorat pentru a-și dezvolta businessurile, misiunea finală fiind aceea de a obține niște modele de tineri care să inspire alți tineri să aibă încredere în propriile idei, în mediul de business, în România.

Ultimul, dar nu cel din urmă, este proiectul Highflyers, practic o comunitate ce își propune să ajute tinerii la început de drum în antreprenoriat.

În paralel, Alin a lucrat și la propriul business, ACA Entrepreneurship & Innovation, o companie din zona educațională, care și-a propus să pregătească următoarea generație de antreprenori, dar și cu diferite organizații ce dezvoltă mai multe tipuri de programe, unele axate pe tineri care construiesc business-uri de viitor, cum ar fi Future Makers sau StepFWD, un pre-accelerator de startup-uri tehnice cu echipe diverse aflate la început de drum, ce-și propune să echilibreze ecosistemul antreprenorial în România, altele pe business-uri sociale, cum ar fi acceleratorul Social Impact Awards.

Este absolvent de ASE și a finalizat două programe de Master, unul în România și unul în Marea Britanie la The University of Sheffield, acum University of York. La Sheffield, a ajuns cu o bursă pe care a obținut-o în timpul unui schimb de masteranzi ai ASE cu o universitate din Norvegia, la finalul căruia a primit recunoașterea: cel mai bun student al anului.

Acestea fiind spuse, să trecem la povești, la peripeții și învățăminte.

Ai studiat, iar prin prisma proiectelor și activității tale, chiar ai fost ”umblat” prin lume. Ce te-a determinat să te tot întorci acasă și, mai mult, să îți asumi această misiune de a educa și sprijini tânăra generație?

Eu am plecat cu un exchange în Norvegia și acolo am văzut că tinerii din generația mea (Millennials) nu se mai întorceau acasă. Și atunci mi-am spus: dacă toată lumea cu o bună educație, care are oportunitatea de a studia afară, nu se mai întoarce, în țară cine mai rămâne? Cine o să contribuie la creșterea economică, cine o să plătească pensiile părinților?

Nu știu dacă să te laud sau să te cert (ha!), dar de unde acest mod de gândire? Faci parte dintr-o generație ai cărei exponenți, atunci când făceau primii pași pe piața muncii, nu se sfiau să spună, în proporție covârșitoare (peste 80%), că sunt dispuși să plece în altă țară pentru un loc de muncă sau pentru a avansa în carieră?

Cred că a venit dintr-un simț al datoriei. Întotdeauna am simțit o responsabilitate față de părinții mei. Și, mai ales că ei nu s-au înțeles foarte bine, cumva am fost tot timpul mediator între ei ori și între mama și fratele meu, care iarăși au fost într-o relație tumultuoasă. M-am simțit cumva la mijloc de multe ori și m-am simțit responsabil pentru ei și cred că dintr-un simț al datoriei am gândit așa.

O datorie față de părinții mei, în primul rând, care apoi s-a extins cu oamenii la care țin. Uite, când a început războiul, eram în Belgia la prietena mea și mi s-a părut nedrept cât de imprezent era subiectul acesta acolo. Dincolo de Ucraina, pe mine mă durea și România, războiul era la granița noastră. Eu chiar nu pot trata asta cu ignoranță, cred că e o chestiune internă să fii responsabil față de țara ta. Dar da, atunci când am vorbit cu prietenii mei, tot români, despre ce s-ar întâmpla dacă am am atacați, mulți au spus: plec din țară. Eu n-aș concepe așa ceva, de aceea spun că e mai degrabă ceva intern datoria aceasta de a-mi proteja țara și patrimoniul, și cultura, și strămoșii.

Ai două masterate și nenumărate cursuri. Așa ai fost studios dintotdeauna?

Da, așa am fost, iar asta iarăși vine din familie. Era felul prin care obțineam validare și iubire de la mama mea. Notele mele mari o făceau să se simtă mândră de mine și când simțea asta, simțeam și eu că vine spre mine un val de iubire. Cumva, așa am asociat eu iubirea – am realizări, primesc iubire. De aceea am avut mereu tendința să fiu cel mai bun, iar asta mi-a adus niște lucruri bune, dar și niște lucruri mai puțin bune.

Acum cred și că am avut o aplecare naturală către zona de educație, cred în conceptul de lifelong learning. De aceea cred că mi s-a potrivit mănușă partea asta de impact și educație antreprenorială. Zona de tehnologie întotdeauna m-a pasionat, de fapt, asta era pasiunea mea, dar la contabilitate am intrat la buget, la cibernetica cu taxă. Asta a decis alegerea. Apoi mai e și profilul meu e de creator, îmi place să creez lucruri, iar asta acoperă partea de inovație.

Cum identifici temele fierbinți, nevoile, oportunitățile atunci când inițiezi un proiect?

Oportunitățile vin din discuțiile cu oamenii și asta e ceva ce înveți, se educă. Pe de o parte, trebuie să îți antrenezi creierul să le vadă, deci te antrenezi, sunt tehnici pentru treaba asta, apoi discuți cu oamenii și așa le și validezi. Te asiguri că le trebuie, dar și că sunt dispuși să plătească pentru asta.

Este tehnica pe care ai folosit-o și pe tine ca să înțelegi dacă ai sau nu nevoie de un an sabatic (ha!)?

Evident, sunt antrenat! (Râde și el)

Serios acum, ce te-a determinat să dai reset la tot? De exemplu, cum arăta ziua ta normală de lucru?

Acum nu îți închipui că a fost o decizie simplă, luată peste noapte. A durat aproape un an pregătirea pentru sabaticul acesta, și din punct de vedere financiar dar și al transferului, de a lăsa lucrurile în ordine. Erau ani de efort susținut în spate, nu voiam să las neașezate lucrurile. A durat ceva procesul acesta de handover, de a pasa mai departe către un alt tânăr, era important pentru mine să preia proiectele alți tineri.

Niciodată o zi nu arăta ca alta, dar ce era constant era că trebuia să jonglez foarte mult între întâlniri, între chestii micro, operaționale și chestii de strategie. Săritura aceasta între sesiuni de brainstorming – ideație și chestii de execuție era destul de consumatoare.

Munceam mult, chiar îmi zicea terapeuta: Hei, ai nevoie de 10 min în fiecare zi să te conectezi la tine și la corp! Iar eu uitam să fac asta. Intram într-o stare de flow și da, mă ajuta că puteam să avansez pe mai multe lucruri în același timp, dar nu era bine pentru mine și corpul meu, pentru sănătatea mea mentală.

Cum te-ai desprins din hora asta vicioasă?

Două lucruri m-au determinat să ies: conștientizarea că nu pot să o țin așa, pentru că, dacă o țin așa o să plătesc cu sănătatea mea. Și oricât de mult aș câștiga financiar sau ca impact nu o să reușească să compenseze ce pierd ca sănătate și, pe de altă parte, și conștientizarea că trăiesc mai mult din a face și ar trebui să mă mut către a fi. Să mă apreciez mai mult și să nu-mi iau validarea din a face, ci din a fi. Faptul că exist e suficient, nu trebuie la nesfârșit că continui să demonstrez.

Acestea două m-au convins că trebuie să reprioritizez lucrurile. De exemplu, mergeam în Belgia la prietena mea și lucram până seara. Și atunci mi-am zis: Nu așa vreau să treacă viața pe lângă mine! Și am încercat să fac exercițiul acesta de proiecție – dacă așa avea un copil… (dă din umeri.. ) aș fi acolo fizic, dar n-o să reușesc să îi ofer ce are nevoie. Simțeam din ce mai acut nevoia aceasta de schimbare, nu neapărat la finalul anului trecut, dar simțeam că trebuie.

Și a mai fost o discuție care a avut un impact foarte mare asupra mea, cu cineva care trecuse printr-un proces similar. A spus stop tuturor lucrurilor pe care le făcea, deși erau niște lucruri absolut minunate pentru vârsta ei, pentru că și-a dat seama că ceea ce făcea o definea și pe ea ca om.

Erai și tu într-o situație ca aceasta?

Exact prin asta treceam și eu: munca mea era cine sunt eu, și, de fapt, eu sunt mai mult decât e munca. Munca mea e parte din mine, dar nu sunt eu ca om. Nu asta mă definește. Mă identificam cu munca, nu cu mine ca persoană. Eu eram vreau să fiu antreprenor și toate celelalte lucruri pe care le făceam, dar nu, nu eram. Chiar nu voiam să fiu asta. Și, de partea cealaltă, proiectul era imaginea mea. Și nici asta nu era sănătos. Și aici am simțit nevoia să pun puțin spațiu. E o atașare a egoului și când trăiești viața din ego nu prea te ajută.

De ce nu ai încetinit ritmul, nu ai redus viteza, ci efectiv ai oprit motorul și ai scos cheia din contact?

Am încercat asta… de fapt. Când am conștientizat ce ți-am povestit mai sus, am zis, ok, hai s-o iau mai ușor. Am plecat în Belgia și am stat acolo o perioadă mai lungă – vreo 2 luni. Cu gândul că turez mai puțin motorul, fac mai puține lucruri, îmi iau timp și spațiu de reflecție, dar mi-am dat seama că n-am putut. Deși eram acolo, munceam la fel de mult, aplecarea era la a spune da la toate lucrurile. Schimbarea de mediu pe care mi-o propusesem, schimbarea de spațiu, nu a avut efectul pe care mi-l doream. Mă aflam, de fapt, în același cerc vicios. Am discutat cu un mentor și mi-a spus, e o chestie comună, nu trebuie să te judeci pentru asta, și am ajuns la concluzia că am nevoie de o pauză adevărată, să mă scot cu totul din contextul acesta, dacă vreau să fac o schimbare reală. Și m-am întrebat care ar fi cel mai bun lucru, am zis sabaticul pentru că îmi hrănește și spiritul de aventură, pe care l-am tot ignorat în ultimii ani, și zona aceasta de cunoaștere și context complet nou. Apoi, și sunt la o vârstă la care îmi permit să fac asta. Ar fi mai greu mai târziu sau dacă aș avea un copil. Eram deci într-un context norocos și simțeam că vreau să fac asta în viața asta și am zis ok, acum e momentul.

Un mare BRAVO din partea mea…

Ei… Uite, mă uit la oamenii din jurul meu care îmi spun că mă admiră pentru asta, dar mie nu mi se pare că am făcut ceva super wow. Cred ca aproape oricine poate face asta, bineînțeles dacă reușește să se organizeze financiar. Eu am fost norocos.

Am văzut pe rețele că, la un moment dat era și prietena ta. Ați mers împreună?

Am avut doar un segment împreună. Din cele 5 luni și ceva, o lună și jumătate am fost împreună. Ea nu a putut să își ia mai mult liber, lucrează la o instituție europeană și atât a putut să își ia concediu.

Cum te-a schimbat această călătorie? Cum simți că ai plecat, cum te-ai întors?

A a a… (pauză de gândire)

Bine, trecând peste faptul că ai plecat obosit, te-ai întors obosit…

(râde copios) Da!!! Cred că e ceva ce oamenii trebuie să știe! Într-o astfel de călătorie, nu ai timp să te odihnesti, pentru că mereu vrei să faci, să vezi și să experimentezi lucruri, să te muți etc. E mai intens din punct de vedere fizic. Când simțeam nevoia de odihnă, imediat se auzea o voce din mine: Hei, nu ești aici, plătești cazare și transport, ca să dormi! Faci asta la tine acasă (râde din nou zgomotos). Așa că am tras de mine, dar nu regret.

Așadar, m-am întors obosit, dar o oboseală plăcută, cu dorința de a citi. M-am întors cu mai multă claritate, asta și era intenția călătoriei. Simt că ”Vreau să fiu antreprenor” a fost ceva foarte frumos și important în viața mea, dar e momentul să merg mai departe. Și din punct de vedere al businessului, iarăși, partea aceasta de educație antreprenorială a fost foarte faină, dar … nu cred că mai vreau să continui asta. Zona de inovație e ceea ce simt că încă mi se pretează și o să mai fie parte din călătoria mea, dar am ajuns la un moment la care mă întreb (poate are legătură și cu vârsta) ok, ce urmează mai departe.

Deci, whats next?

M-am întors cu mare claritate din perspectiva asta și din perspectiva cum vreau să îmi trăiesc viața. Știam că independența este importantă pentru mine, acum, cumva, am înțeles că independența, inclusiv din punct de vedere al locației, e foarte importantă pentru mine. Și, categoric, optez pentru remote. E ceea ce mă reprezintă acum.

Dacă înainte îmi plăcea foarte mult muntele, am descoperit că jungla, de fapt, e mediul în care mă simt cel mai bine, Chiar citeam acum o carte a unui alt român care călătorește, Alexandru Stermin, și mi s-a părut uimitor că descria perfect ceea ce simțeam eu. Și anume că jungla este acasă, și anume că din junglă cumva ne tragem. Mi se pare fascinant și acest sentiment, dar și mediul pe care l-am descoperit. În junglă, beneficiezi de absolut orice, primești mâncare, primești materiale să îți construiești casă, sunt plante pe care le freci puțin și au proprietățile săpunului, produc clăbuc, cu altele te poți spăla pe păr, efectiv ca un șampon etc. Jungla îți dă absolut orice pentru a trăi. Și, mai mult, ți le dă gratuit. Și sănătoase. Și nu îți cere nimic în schimb, doar să ai grijă să nu iei, vizavi de felul în care privim noi viața – să nu iei mai mult decât ai nevoie. Comunitățile de acolo nu simt nevoia să acumuleze, să pună la păstrat. Într-adevăr, și clima ajută, dar ei iau strict cât au nevoie. Or noi, acum, mulți exagerăm în privința resurselor pe care le acumulăm, pe ceea ce extragem de la planetă, din pământ. De aceea și natura ne trage un semnal de alarmă… ea ne spune, hei, mă răniți! Asta am văzut la ei o cosmoviziune total diferită. Se uită într-un mod mult mai sustenabil la viață decât ne uităm noi.

Pari complet captivat de experiență…

Așa e! Uite, am trăit cu câteva familii indigene acolo. Și cred că inclusiv partea asta de familii e altceva. Familiile sunt mult mai închegate decât la noi, relațiile sunt tare sănătoase, creează epicentrul acela care îți oferă stabilitate. Vrei să explorezi, du-te!, vrei să te muți, mută-te!, dar să știi că noi o să fim mereu aici să te susținem. Sunt chestii care mă gândesc că lipsesc și din familiile, și din relațiile moderne. Iarăși, sprijinul reciproc e foarte prezent. Interschimbul și libertatea … nu aveau gard între ei, un spirit foarte sănătos de comuniune și conexiune în comunitate.

De aceea, m-am întors și mai apreciativ pentru lucrurile pe care le avem în Europa și pe care nu cred că le prețuim la adevărata valoare. Un banal exemplu – apa caldă. Să zicem că în junglă nu ai nevoie, dar în orașe, de exemplu, acum, în America de Sud e iarnă. Deci chiar ai avea nevoie de apă caldă, iar ei nu au. Chiar și apa potabilă, o necesitate de bază, nu e la discreție. De fapt, e o mare problemă cu apa potabilă. Uite, eu, în toate țările mai puțin în Chile am făcut toxiinfecție și asta de la chestii mărunte, precum salata care nu era spălată sau era spălată cu apă netratată, apă pe care ei sunt obișnuiți să o bea, dar nouă nu ne face bine.

Deci aprecierea aceasta față de apă și de disponibilitatea apei peste tot. Apoi mâncarea.

În ce sens?

De exemplu, vânau în fiecare zi, pentru că nu aveau mâncare disponibilă tot timpul. Dar niciodată nu aveau teama asta de ce o să mâncăm, pentru că apreciau tot ce le oferea natura. Or noi lăsăm mâncarea să se strice, cumpărăm mai mult decât avem nevoie, facem risipă. Acolo am înțeles ce înseamnă conștiința aceasta față de mâncare. Orice aveau, încercau să fructifice la maximum. În multe comunități, apa pe care o beau era apa de la ploaie. O colectau în cazane și… chiar a fost o situație foarte interesantă… familia la care locuiam avea două cazane mari pentru apa de ploaie. Unul se terminase, celălalt mai avea apă în el, dar nu era clar câtă. Însă, undeva mai departe, era și un puț. Eu am zis: Hai! Să mergem să aducem apă să umplem cazanul, cumva îngrijorat. Ei însă foarte calmi: De ce să mergem, mai avem apă, să lăsăm ploaia să-l umple. Era încrederea aceasta că lucrurile o să fie bine. Pentru mine era mereu tendința aceasta de control, să intervin, să mă asigur că am, pentru ei, nu. Era lasă!, e ok, nu e nevoie. Și chiar a plouat la scurt timp și am înțeles și eu că nu era nevoie. Primul impuls a fost să judec asta, să spun că sunt leneși, oricare dintre noi poate interpreta așa, dar nu, de fapt e vorba despre încrederea că natura ne dă tot ce avem nevoie ca să supraviețuim.

M-am întors cu o apreciere mult mai mare despre natură. România este minunată, dar am descoperit câteva țări și câteva peisaje… wow… am întâlnit niște oameni absolut excepționali, oameni care îți pun casa lor la dispoziție, îți dau din mâncarea lor, ceva ce mi-a amintit de România, pentru că și noi suntem ospitalieri de fel. Evident, nu peste tot a fost așa, dar am avut șansa să cunosc și mulți astfel de oameni.

Aici cred că ni se potrivește sângele latin…

Da, mai ales că eu am și experiența Belgiei, care nu e așa deschisă. Cred însă că fiind deschiși producem mai multă bunătate și bucurie în jurul nostru. E ca o roată care se învârte și alimentează generozitatea.

M-am întors și cu o mai mare încredere că mă voi descurca, indiferent de orice. De exemplu, înainte am fost într-o tabără de supraviețuire în România, alături de un prieten, deci cumva știam că pot. Dar trecerea prin America de Sud – deși nu n-am avut, să spunem, situații grele de gestionat, oamenii te îndrumă, te avertizează despre locurile periculoase, de conflict: Ai grijă, nu acolo, nu fă asta! Așa că că e simplu să le eviți. Evident, mai există și ghinion, dar asta se poate întâmpla oriunde, inclusiv în România. Nu a fost cazul meu – deci trecerea asta mi-a întărit sentimentul că orice ar fi o să mă descurc. Dar, mai important, m-am convins că nu am nevoie de atât de multe. Chiar cred că viața noastra ar putea fi mult mai simplă. Am călătorit cu rucsacul în spate și am avut 4 tricouri, 2 bluze, 3 perechi de pantaloni în 6 luni. Nu am nevoie de rafturi de haine. Le speli! Se distrug, îți cumperi altele. Cred că e chiar obositor să ai atât de multe haine, fiindcă ți-e greu să alegi. Efortul deciziei îți consumă putere. Cred că e mai bine cu mai puțin, m-am simțit mai liniștit așa.

Pe de altă parte, mi-am dat seama că hainele au impact asupra mea… m-am întors decis să îmi schimb garderoba, chiar vreau să îmi iau haine în culori mai vesele. Am observat acum că am tendința de mă îmbrăca mult în negru. Simt nevoia să adaug puțină culoare în viața mea. Dar și acesta este un proces, nu e ca și cum gata!, am schimbat culorile hainelor… E un proces mai complex, dar o să trec prin el. E o intenție deocamdată.

Pentru că mi-am mai dat seama de ceva acolo – nu e nevoie să fac toate lucrurile în același timp. Dacă mi-a venit ideea asta, nu înseamnă că trebuie să o execut acum. Ceea ce e super pentru mine pentru că înainte zoream lucrurile, nu aveam răbdare cu ele. Ei bine, nu trebuie să fie așa. Am făcut și o ceremonie de ayahuasca, nu intru în amănunte, vreau doar să punctez că discutam cu șamanul despre importanța răbdării în viața noastră. Despre tendința asta de face lucrurile, de a acționa și reacționa rapid, și am ajuns la concluzia că indiferent cât de tare vrei să le grăbești, lucrurile nu se întâmplă în ritmul în care vrei tu, ci în ritmul în care trebuie să se întâmple. Și că oricât le-ai grăbi tu, ele se întâmplă tot atunci când trebuie.

De aceea e bine să avem răbdare… și în relații, și în viața profesională, și noi cu noi, să avem compasiune față de noi. Chiar avem nevoie să aducem mai multă răbdare în viața noastră, mai ales în ritmul acesta nebun pe care îl presupune viața la oraș.

Este abia vară, călătoria e gata. Ce faci până la finalul anului sabatic?

Până la final de an am intenția să continui procesul acesta de reflecție, de conectare cu mine, de identificare a ce vreau să fac. Mi-e foarte clar acum că vreau să pornesc un alt business, care să poată fi condus online, să operez remote. Trebuie să identific oportunitatea de business. În paralel cu asta, mai sunt câteva lucruri pe care vreau să le fac în zona de educație. O serie de cursuri, pe care de multă vreme vreau să le fac, câteva acreditări. Vreau să citesc mai mult, vreau să am mai multe experiențe, deci să-mi generez experiențe. Vreau să petrec mai mult timp cu mine și vreau să-mi îmbunătățesc relația cu cei din jurul meu. Simt nevoia să îmi întăresc relația și mai vreau să fac parte din niște comunități de sprijin cu oamenii aceștia, pentru că aceste comunități sunt fundamentele unor relații foarte sănătoase. Și te ajută la dezvoltarea ta ca om. Pentru că am ajuns la concluzia că zona profesională nu e totul. Deci vreau să fiu mai bine, mai fericit și mai împăcat și de acolo mai departe să construiesc dintr-un alt spațiu.

Continuă deci anul sabatic până la final de an, doar că acum e un pic altfel, e cu liniște și mai mult către mine.