Andreea Marin: Secretul succesului in showbiz – Munca!

De ce scoala de muzica, scoala de arta si apoi Facultatea de Informatica? Pentru care dintre domenii aveati de fapt chemare? V-ati vazut vreun moment surubarind la un calculator sau scriind programe?

Facultatea de Informatica a fost, la acea vreme, o urmare fireasca a studiilor mele din liceu, am urmat sectia matematica-fizica, eram olimpica la matematica si imediat dupa revolutie acest domeniu era foarte bine cotat, avea un viitor. Lucru confirmat ulterior, de altfel. Asa ca nu am ezitat sa-mi urmez calea. Dupa bacalaureat, am luat drumul Iasiului, devenind studenta la Informatica. Sunt o fire rationala, ordonata, am vocatie spre a organiza informatia in mod logic pana la cele mai mici detalii si asta ma ajuta foarte mult cand e vorba de manageriat, de administrarea resurselor in munca mea. Pe partea de creatie sau in conceptia programului din punct de vedere artistic, simt astazi plusul adus de experienta acumulata in Scoala de Muzica, in Scoala Populara de Arta, in Cenaclul Garabet Ibraileanu sau la cursurile de dans din facultate. Tata avea o vorba in copilaria mea, cand cei din familie il cicaleau ca imi incearca limitele poate prea mult si ca insista sa fac si sport, si dans, si pian, sa si citesc, dar sa fiu la fel de buna si la matematica: "In viata, trebuie sa stii sa te descurci, sa poti face, la nevoie, cate putin din toate; nu stii cand viata te pune la incercare si trebuie sa fii capabil sa schimbi macazul". Inainte de Revolutie, bunicii il intrebau: "Pentru ce-i trebuie ei o limba straina, cand nici nu putem visa sa paraseasca tara? Chinui copilul degeaba…" Iar tata raspundea: "O sa calatoreasca oricum, cu mintea ei. Acolo totu-i posibil". Intr-adevar, in cazul meu, macazul mi-a schimbat destinul in mod neasteptat, si nu o singura data. Nimic mai mult nu m-a ajutat in viata decat cei sapte ani de-acasa si straduinta tatalui meu de a ma face sa imi insusesc minimul necesar din fiece domeniu.

Cum si cand a intrat televiziunea in viata dv.?

In anul intai de facultate, colegele din camera de camin au vazut un afis ce anunta un concurs la Televiziunea din Iasi pentru un post de reporter. Nu era gandul meu de viitor, dar m-au provocat, asa ca… am raspuns provocarii. Au urmat examenele timp de o saptamana, 200 de persoane pe loc, si inainte de ultima testare, cea din fata camerei, eu… Am plecat acasa, la Roman. Nu luasem prea tare in serios povestea, era interesanta ca experienta, dar se pare ca nu destul de importanta incat sa ratez pentru ea un weekend acasa. Telefoanele au inceput sa sune: "Unde ai plecat? Nu gandesti? Esti printre primele locuri, urmeaza faza finala si tu pleci acasa?" M-am intors si … am castigat competitia care mi-a schimbat definitiv viata.

Primul pas – "Tara lui Piticot"?

Nu, primul pas a fost un an si mai bine de munca de reporter de stiri si reportaj de actualitate, "munca de jos", cum ii spuneam noi cu zambetul pe buze. Am filmat pe ploaie, ninsoare si pe canicula, am scris cu pixul pe manseta camasii cand inspiratia nu ma gasea pregatita cu agenda in buzunarul de la piept, am ras si am plans de bucurie dupa orice realizare ce insemna un pas inainte, am deschis usi pana atunci ferecate, am cautat la orice pas noutatea, sa fac ceea ce nu mai vazusem inca, sa imi gasesc un loc al meu, sa-mi pun amprenta evitand sa-i copiez pe cei din jurul meu. Nu mai exista nici o alta prioritate in viata mea, dimineata la 7 eram la serviciu si nu plecam pana dupa miezul noptii. Eram atat de pasionata de minunea ce iesea din mainile mele combinand imaginea, sunetul, informatia si emotia, incat a devenit clar drumul meu, in defavoarea informaticii, ce a trecut pe planul doi.

Studenta la Informatica si redactor la TVR Iasi, timp de trei ani. Descrieti putin aceasta perioada. Cum ati dus cursurile la capat, in conditiile in care fiecare emisiune realizata va indeparta tot mai mult de informatica?

La un moment dat, am intrat in atentia celor de la Bucuresti, pentru ca soseau prea multe scrisori pe numele meu si au inceput sa se intrebe cine sunt si ce fac. Au vazut, se pare ca le-a placut pentru ca au inceput ofertele din capitala si… peste putin timp eram invitata de Doru Dumitrescu – un om caruia ii voi fi mereu recunoscatoare pentru dovada sa de incredere – la o emisiune cu Divertis, apoi una in care prezentam alaturi de Cristian Topescu si a mai fost doar un pas pana la oferta de lucru la Stiri. Am lucrat initial la stiri externe, apoi am devenit editor-prezentator la principalul program de stiri al Televiziunii Nationale. A fost o sansa, pentru ca seara de seara am intrat in casele romanilor, le-am devenit familiara si nu am ramas neobservata nici de catre concurenta. Atunci l-am cunoscut pe Adrian Sirbu, caruia i-am declinat oferta din loialitate fata de oamenii din TVR care m-au sprijinit la momentul potrivit. Dar faptul ca un astfel de om m-a remarcat, mi-a dat incredere ca sunt pe drumul cel bun. La stiri, a fost un regim draconic de munca, eram acolo de dimineata pana seara, iar in perioada examenelor – pentru ca am continuat facultatea la Iasi, in paralel, desi locuiam in Bucuresti; la vremea aceea era singura facultate din domeniu din tara, in rest erau doar sectii ale unor facultati tehnice – prezentam stirile seara la ora 20, la 23 eram in tren, la 6 dimineata ajungeam la Iasi, la 8 eram deja in examen, dupa care ma urcam in tren pentru ca seara sa fiu din nou pe ecran. A fost greu, dar imi amintesc cu mare satisfactie, acum, dupa ani, de faptul ca munca mea a fost, pas cu pas, o constructie facuta temeinic, caramida cu caramida, si cu siguranta de aceea s-a si dovedit a fi durabila. Nu cred in "minuni", in oameni care apar peste noapte pe micul ecran sarind peste pasi importanti in evolutia fireasca a omului de televiziune care sa fie mai mult decat o forma fara fond. Credibilitatea se castiga in timp si trebuie mereu reconfirmata, nu e un joc de noroc.

De ce stiri? Venite pe fluxul agentiilor de presa, sunt aceleasi. Care este rolul prezentatorului de stiri in crearea unui stil al emisiunii?

Cred ca e o chestiune ce tine de personalitatea celui ce-ti vorbeste privindu-te in ochi. Fie iti inspira credibilitate, fie te alunga din fata micului ecran. Fie e capabil sa treaca dincolo de ecran si sa ajunga la tine, sa comunice cu adevarat cu telespectatorul, fie te lasa rece si te indeamna sa schimbi canalul. E si o doza semnificativa de subiectivism, poti avea sansa de a fi avansat "pe sticla", dar daca nu stii sa o valorifici, o poti transforma in nesansa.

In ce circumstante s-a petrecut intalnirea cu "Surprize, surprize"?

Un joc al sortii. Lucram la Stiri. In iarna anterioara, fusesem invitata sa prezint Revelionul Televiziunii Nationale alaturi de Ilie Nastase si Alexandru Arsinel. O caseta cu inregistrarea a ajuns pe biroul domnului Lazarov, care a decis ca pot fi ceea ce cauta. Am zburat spre Madrid si… omul acesta mi-a dat o lectie de televiziune pe care n-am s-o uit o viata. Este, indubitabil, mentorul meu.

Ce se ascunde in spatele celor 3 ore ale emisiunii? Cat dureaza pregatirea unei editii a emisiunii? Cine sunt oamenii impreuna cu care lucrati la surprize? Care este rolul dv. in acest proces? Descrieti munca dv. ca realizator si ca prezentator.

Suntem o echipa destul de mica, dar tare inimoasa: 10 redactori – studenti – cu multa imaginatie si forta de munca -pentru ca in redactia noastra se munceste fara a avea ochii pe ceas, mai ales ca lucram dupa orarul altor tari, cu care avem cele mai multe contacte. Redactorii fac munca de investigatie si sunt ajutati de scenaristi si de producatorii ce alearga dupa fonduri, pentru ca noi suntem intermediari intre cei ce pot ajuta si cei ce au nevoie de ajutor, ideea de baza pe care o promovam este altruismul. Rolul meu ca director al programului incepe de la prima caramida pana la produsul finit pe care-l vedeti pe ecran: organizarea echipei, impartirea sarcinilor pe partea artistica si tehnica, decizia continutului programului dupa selectia anterioara facuta de redactorul-sef dupa criterii precise – cum ar fi faptul ca viitorul surprins trebuie Sa MERITE a avea parte de o surpriza placuta, iar aceasta sa fie foarte bine motivata – munca alaturi de scenarist, forma finala a scenariului, coordonarea filmarilor pe teren, a montajului in televiziune, a graficii si a repetitiei tehnice etc. In tot ceea ce fac, sunt sprijinita de o echipa in care fiecare om stie foarte bine ce are de facut, am construit impreuna un sistem de lucru foarte eficient, altfel nici nu s-ar putea, pentru ca volumul de munca este imens, cantitatea de informatie asemenea, contactele cu strainatatea trebuie foarte precis coordonate – de la complici, pana la consulate, ambasade, organizatii internationale, Interpol etc.

Sunteti o profesionista. Cum ati ajuns la acest nivel? Ambitie, putere de munca, talent, cunostinte, farmec personal etc.?

Eu stiu doar atat: munca, bun simt, rabdare, dorinta de a nu dezamagi si de a invata, putere de a duce visele pana la capat. In rest, sa lasam realizarile din cei 10 ani sa vorbeasca. De laude suntem satui cu totii. De fapte concrete ducem lipsa.

Multi pun succesul dv. profesional pe seama frumusetii dv. Eu stiu ca sunteti muncitoare. Mai are nevoie sa munceasca o femeie frumoasa? Pentru cititorii nostri aflati la inceput de drum, ce sfat de cariera le-ati da?

O femeie doar frumoasa poate fi cel mult un manechin bine cotat, nu mai mult decat atat. Nu am altceva de adaugat, tot ceea ce fac zi de zi vorbeste despre mine mai mult decat e cazul sa o fac eu insami. Nu ma simt in postura de a da sfaturi, mai am atatea de invatat eu insami, incat… Poate doar atat: nu uitati de unde ati plecat, primii pasi, oamenii care v-au fost alaturi. La primii pasi ne intoarcem intotdeauna cand vine vremea marilor schimbari.

Va solicit o analiza critica a televiziunii romanesti: care ar fi nivelul ei fata de cel occidental?

Cred ca televiziunea in Romania a luat-o mult inaintea altor domenii, din acest punct de vedere suntem la un nivel ridicat, in plus bugetele de televiziune de aici sunt net inferioare celor din statiile occidentale, si totusi programele sunt comparabile calitativ. Programul nostru, de pilda, este foarte bine vazut in strainatate, tocmai de aceea am fost in atentia lor la targurile de televiziune sau am fost solicitati pentru interviuri in publicatii de renume, ultima dintre acestea fiind TIMES. Daca si industria noastra ar evolua in acelasi ritm, am avea sanse sa ne bucuram mai curand de privilegiile vietii din tarile pe care obisnuim sa le numim "civilizate".

Cum va conduceti firmele? Cu intuitie, cu fler, bazandu-va pe experienta personala? Cum v-ati format echipa?

Cu cumpatare, ratiune, hotarare, corectitudine si ambitia de a face mereu pasi inainte. Pun mare pret pe spiritul tanar al coechipierilor mei. Cine nu tine ritmul, trebuie sa stie ca nu poate ramane mult timp alaturi de noi. E un efort si o munca ce presupune multe sacrificii, de aceea pot intelege atunci cand cineva nu rezista. Nu e simplu.

Cat din timpul unei zile sunteti om de afaceri si cat sunteti om de televiziune?

Sunt om, inainte de toate. Mai departe de asta, nu exista o statistica pe care sa v-o aduc drept argument. Sunt eu insami, mereu, in fiecare dintre aceste ipostaze.

Ce inseamna familia pentru dv.?

Familia este tot ce am mai drag si e sursa mea de energie, de zambet, de bucurie. E caldura de care am nevoie.

Cand aveti timp liber, ce faceti?

Cand am timp liber? Habar n-am, ce-nseamna timp liber?

Care ar fi cuvantul cu care v-ati defini viata profesionala?

Increderea.

Cariera dv. a fost influentata de vreun mentor? Cine este acela?

Primul a fost Liviu Tudorache, omul care mi-a pus microfonul in mana la TVR Iasi. Apoi Doru Dumitrescu, aici, la Bucuresti. Si bineinteles, omul care mi-a schimbat viata: Valeriu Lazarov. Dar sunt multi oameni care mi-au influentat cariera, si nu-i uit pe nici unul dintre ei: Horia Moculescu, Teo Cepraga, Titus Munteanu…

Se intretine greu imaginea pe care v-ati creat-o?

Repet: sunt un om, nu o imagine. Detest modul acesta de a vedea lucrurile, si din pacate este o realitate: toti cauta sa-si ajusteze imaginea, dar unde mai sunt oamenii reali? Cat din ceea ce vedem este adevar, cat minciuna? Prefer sa fiu eu insami, cu bune si rele. Cine ma place, sa ma placa pentru ceea ce sunt, nu pentru cat de bine stiu sa mint. Poate ca sunt demodata, dar asta sunt.

Care este motivul pentru care in viata dv. apar adesea episoade de calatorie?

Documentarul de televiziune este prima mea dragoste in domeniu, iar calatoria – o cale de cunoastere. Nu imi doresc sa investesc in bijuterii, masini scumpe si case somptuoase – am deja strictul necesar pentru o viata civilizata – ci vreau sa investesc in calatorii, am o singura viata si o vreau inzestrata.

Kilimanjaro, Thailanda, Cuba, Irak… Ce sunt aceste locuri: vacantele dv. de vara, puncte pe o harta sentimentala sau doar destinatii exotice?

Din toate acestea, doar Thailanda inseamna exotism. De vacanta nu poate fi vorba cand faci un documentar de calatorie, e o munca infernala, nu apuci sa te bucuri ca de o vacanta de odihna. Sunt puncte de pe harta vietii mele. Asa am ales sa traiesc.

De teama de a nu furniza subiecte de senzatie pentru jurnalisti indiscreti, va privati de o viata normala. Cine ar fi Andreea Marin fara aceasta presiune? Nu cumva ati fost nevoita sa jucati un rol, sa intrati in pielea personajului "Andreea Marin" pe care crede toata lumea ca-l cunoaste?

Nu, nicidecum. Am fost nevoita sa ma adaptez si sa-i protejez pe cei dragi, dar nu sa joc teatru. Nu sunt o pustoaica la inceput de drum, nici o carte deschisa. Am partea mea de viata pe care vreau sa o impartasesc doar cu cei foarte apropiati, ca oricare dintre noi. Asta e tot. Un om profund intelege, nu-mi fac probleme pentru curiosii ce-si consuma viata privind pe gaura cheii. E doar problema lor, nu-i pot ajuta s-o rezolve.

Ati avut si obstacole de depasit in realizarea profesionala? De ce natura au fost acestea?

Da, am avut – uneori nu am putut sa salvam vieti, era prea tarziu, si aceasta este o durere pe care incercam sa o ascundem, dar nu ne poate opri sa mergem inainte. Facem tot ce depinde de noi…

Ce urmeaza dupa "Surprize, surprize", pentru ca trebuie sa ne imaginam ca va exista si un "dupa"?

Sunt atatea de facut pe lumea asta, incat nu-mi fac probleme ca nu voi putea fi utila. De altfel, "Surprizele" sunt partea activitatii mele pe care o vedeti, de aceea poate credeti ca reprezinta cea mai mare parte a ceea ce fac, dar nu este asa. Am doua firme care lucreaza in paralel, acesta este motivul pentru care timpul liber aproape ca nu exista. Imi iubesc munca insa, acesta e marele avantaj, asa ca nu ma plang.

Andreea Marin

• Nascuta in data de 22 decembrie 1974 la Roman, judetul Neamt.

Studii:

• Facultatea de Informatica, Universitatea Al. I. Cuza – Iasi;
• Jurnalism, Public Relations si Advertisement – BBC, cursuri de specialitate la Thompson Foundation si la University of South Carolina.

Experienta profesionala:

• Director de Comunicare si Director de Program la Prime Time World Broadcast – International TV Production Company din Madrid;
• Partener principal si General Manager la A&C Partners si la A&D Partners;
• Prezentator in cadrul a 4 festivaluri internationale din Romania: Eurovision, Mamaia, Cerbul de Aur, Gala Sportului Romanesc;
• Moderator si Director de Program al emisiunii "Surprize, Surprize";
• Purtator de cuvant si imaginea comerciala pentru Garnier – L’Oreal, BMW Automobiles, Cartier, Procter&Gamble – Head &Shoulders, Bulgari etc.
• Interviuri cu Harrison Ford, Liam Neeson, Mike Myers, Eric Roberts, Martin Landau, Julio Iglesias Jr., Beyonce from Destiny’s Child, Liza Minnelli, Eric Braeden (Young & Restless), Gary Marshall, Mickey Rooney, John Savage, Mike Fenton, Martin Lawrence, Sally Kirkland – premiul Oscar, Ve Neill – premiul Oscar pentru machiaj, Richard Clayderman, Larry Hagman, Los del Rio, Samantha Fox, Brigitte Nielsen etc.
• Primul jurnalist roman care a urcat pe Kilimanjaro – "Acoperisul Africii" -, si coproducator al documentarului "Kilimanjaro 2001" pentru TVR;
• Producator si realizator al documentarelor "Andreea Marin la Hollywood", "Thailanda – Academia de Turism", "Cuba secreta";
• Reporter special al TVR pentru 2 ani consecutiv, la festivitatea decernarii premiilor Oscar;
• 10 ani de experienta ca reporter si realizator la TVR (debut la TVR-Iasi la varsta de 19 ani).
• Initiator al campaniei "Pretuieste viata" de lupta impotriva leucemiei.