Când pasiunea se transformă în business
Momentele frumoase, cele care te diferențiază ar trebui să înceapă din copilărie. Pe ideea că fiecare dintre noi ne dorim să devenim ceva sau cineva când suntem mici, ne trasăm oarecum din timp drumul către o carieră de succes. „Lucruri semnificative în copilarie care să mă marcheze sau să îmi schimbe cumva viziunea nu am să spun. Toată lumea întreabă cum ai început business-ul, care a fost viziunea, strategia, tot felul de chestiuni complicate. Eu nu cred atât de mult în viziune. Cred într-un mix de noroc și șansă. Vorbesc de primul pas, timing-ul potrivit. Sunt multe elemente care declanșează inițiativă antreprenorială, dar cel mai important pentru mine este cum a continuat acea inițiativă,” spune Cătălin Păunescu.
Începuturi fructuoase
„Eu am pornit din pasiune pentru tehnologie. Eram student, am făcut Cibernetica, pentru că mi-a plăcut tehnologia și lucrurile care gravitau în jurul informației. Managementul informațiilor, arhivarea electronică, procesarea, translatarea hârtiei în scris, erau hobby-ul meu în acel moment. Nu mă gândeam sigur în acel moment ce vreau să fac. Am zis că îmi doresc să mă ocup de acest lucru. Îmi place. Vreau să am o mică inițiativă legată de domeniul acesta”, spune CEO-ul. Zis și făcut. În scurt timp, pasiunea, hobby-ul, s-a transformat în afacere și Cătălin a devenit antreprenor. „Acum, ce cred eu că este mai important pentru un antreprenor sunt două elemente: unul acțiunea. Nu doar să începi un lucru. Începutul este atât de simplu, dar contează să îl faci. Una dintre durerile pe care le am acum când vorbesc cu tineri, care în mod cert sunt mai deștepți decât noi, și e clar că nivelul lor de inteligență emoțional și profesional crește, este aceea că au obișnuința doar de a vorbi despre lucruri. Deci, a acționa și nu doar de a vorbi despre lucrurile pe care le poți face este extrem de important.”
Al doilea lucru în care Cătălin crede foarte mult este că atunci când începi un proiect trebuie să ai anduranță și perseverență. „Nu știu câți antreprenori vizionari sunt în lumea asta care au avut o idee și au transformat-o în miliarde. Sunt câțiva, dar dacă iei marea majoritate a antreprenorilor de succes, găsești un element important care înseamnă muncă și rezistență”.
Ce înseamnă eșec?
La baza progresului stă eșecul. „Cel mai important aspect referitor la eșec este să gândești constructiv și să vezi că poți progresa făcând lucrurile altfel. Personal nu am acțiuni care să mă fi afectat emoțional. Bineînțeles, am pierdut contracte,clienți importanți, am avut proiecte eșuate, dar nu ceva notabil. Eșecul caracterizează viața de zi cu zi a unui antreprenor. Este important să vedem însă și ce înseamnă pentru fiecare în parte. De la imposibilitatea de a participa la un proiect, până la a pierde în fața competiției sau până la imposibilitatea lansării unui nou produs în timp util. A fost o perioadă complicată în 2013-2014, în care business-ul în sectorul public, în special, a suferit foarte mult. O perioadă în care Star Storage a scăzut în această zonă, dar nu am văzut neapărat un eșec în asta.”, afirmă Cătălin.
Cum a trecut peste perioadele mai grele? „Am trecut peste făcând același lucru pe care l-am făcut și anterior, încercând totuși să facem mult mai mult și mai bine, cu mai puține resurse. Nu am schimbat ceva în mod special. Pur și simplu am continuat și ne-am adaptat. Ne-am mutat atenția către noi piețe, către internațional. Când am tras linie, succes vs. eșec, am fost în zona verde.”
Antreprenoriat
Important este să faci totul din plăcere și cu pasiune. Antreprenoriatul este o chestie mult mai complicată, mai dureroasă și mai angajantă decât orice altceva, pentru că nu poți face decât lucruri în care crezi cu adevărat. „Chiar dacă nu te hrănești cu ceea ce faci și chiar dacă nu ai gustul victoriei permanent, atâta timp cât pasiunea trăiește, vorbești de antreprenoriat. În momentul în care aceasta moare sau rămâne doar în zona financiară, când nu mai există oameni, nu mai există altceva decât bani, poate fi numit efort investițional. Antreprenoriatul este despre pasiune și despre oameni, pentru că oamenii sunt poate cei mai importanți.”, spune Cătălin.
Întrebat dacă norocul există, CEO-ul a răspuns afirmativ. „Definiția norocului este punctul în care pregătirea se întâlnește cu oportunitatea. Norocul există în mod cert. Șansa există, i-a ajutat pe unii, nu i-a ajutat pe alții, însă a fi pregătit să profiți de oportunități este un aspect mai important decât norocul”, afirmă antreprenorul.
Work and life ballance
„Nu îmbin cele două planuri, personal și profesional. O persoană trebuie să aibă cele trei zone care să funcționeze și să mențină un echilibru. Nu există mereu, dar trebuie atinse cele trei planuri: personal, profesional și social. La mine e clar o disproporție. Zona profesională a avut clar întotdeauna o pondere mai mare. În momentul în care faci doar pentru alții, și nu reușești să te ocupi și de tine, este o problemă. Merg la munte și muntele mă deconectează. De fapt, am mai multe pasiuni, toate adresate aceleiași zone: muntele. Fac și scufundări sau merg cu motorul, e un medicament la fel de bun ca mersul la munte, apropo de deconectare și sport. Fac tot posibilul să le îmbin, cu cât crește business-ul cu atât e mai greu, dar nu renunț. Succes este și atunci când atingi vârful unui munte și când câștigi un proiect. Important este să vrei să faci ceva și să țintești sus.”
Omul Cătălin Păunescu vs. CEO-ul Cătălin Păunescu
CEO – „nu sunt un manager bun, cred că sunt un lider. Pe zona profesională sunt perfecționist și am aspirații foarte înalte. Iar ca profil, viteza și standardul ridicat cred că sunt lucrurile cele mai importante care mă caracterizează.”
Un manager bun poate este mult mai orientat pe cifre, pe profit, un lider e mult mai orientat pe oameni. „Cred în obiective pe termen lung, care pot fi făcute unul – cu oamenii din cadrul echipei și doi – cu societatea din jurul tău. Nu cred într-un business care trebuie să meargă doar pentru profit. În momentul în care Star Storage va avea doar profitul ca obiectiv, eu nu o să mă mai regăsesc în construcția asta.”
Omul Cătălin Păunescu – „Nu cred că diferă de profesionistul Cătălin Păunescu. Eu sunt același, nu cred că ar trebui pusă o barieră între persoana din afara biroului și cea din cadrul biroului. Nu am o blană de lup, nu mă schimb. În timpul liber am aceleași preocupări pe care le are oricine de vârsta mea, am hobby-urile mele, am pasiunile mele. Nu cred că ar trebui să existe o diferență între cele două planuri, pentru că ar însemna că joci un rol, ori rolul poți să îl joci doar în zona profesională, nu și în viața de zi cu zi”, spune Cătălin Păunescu.