Cristian Mungiu – Dulcea oboseala a succesului

America nu s-a lasat vrajita de filmul care a cucerit Europa. 4 luni, 3 saptamani si 2 zile nu a castigat Globul de Aur si nu a fost nominalizat la Oscar. Dar poate nici nu ar fi trebuit sa se intample astfel… Cristian Mungiu considera ca a stat pe acoperisul lumii atunci cand a primit Palme d'Or. Doar avalansa de succese contabilizate de la momentul "Cannes " pana la sfarsitul de an ne-a atras intr-o cursa a sperantelor din care acum incepem sa ne trezim. Ce i s-a intamplat autorului celui mai premiat film romanesc in tot acest timp? A ramas acelasi, doar ca mai obosit… de succes.

Din mai, de cand ati castigat Marele Premiu "Palme d'Or" la Festivalul de Film de la Cannes pentru filmul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, sunteti tot pe drumuri. Ce e mai greu: sa faci film in Romania sau sa alergi prin lume pe la festivitati si festivaluri?

Fara nicio indoiala, cel mai greu lucru din lume pentru mine este sa gasesc povestea nimerita. Oamenii isi inchipuie ca daca ma apuc maine de scris, am, gasesc sau identific in 48 de ore o alta poveste care sa aiba acelasi efect. Nu e asa. E foarte important sa gasesti o poveste care sa fie atat de importanta pentru tine si pentru ceilalti, sa o povestesti cu atata pasiune, incat sa creezi o emotie. Nu gasesti o poveste ca asta in fiecare zi. Trebuie sa te gandesti mult, sa citesti o multime, sa-ti amintesti multe lucruri… In cei cinci ani trecuti de la primul meu film si pana la 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, am scris o gramada de scenarii. Si pana la urma, nu am facut niciunul in afara de acesta. Ele au fost OK, dar eu nu-mi pot permite sa fac ceva OK, trebuie sa fac ceva foarte bine. Iar acesta este neindoielnic cel mai dificil lucru pe care-l ai de facut daca esti autor de film si nu regizor. Filmul este un lucru greu pentru ca trebuie sa inventezi ceva ce nu exista, nu stii cand iti vine ideea, daca iti vine vreodata…

Pana sa ajunga la film, traseul dv. profesional a trecut prin presa si pe la catedra. Ce sa intelegem din asta? Ca regia s-a "copt" mai mult?

Ma preocupa chestiunea cu regia si cunosteam o gramada de oameni care cazusera cu gratie de trei, sapte, 15 sau 18 ori la admitere. Dar mai stiam si ca esential pentru mine, ca roman si baiat de 18 ani, in 1986, era sa evit sa fac armata. Trebuia sa intru la o facultate, indiferent care. Nu e vorba ca n-as fi avut pasiunea pentru film, dar in acelasi timp, stiam pe ce lume traiesc si stiam ca nu e realist sa-mi propun regia. Stiti, uneori avem tentatia sa ne rescriem biografia conform cu ceea ce izbandim la un moment dat. Eu prefer sa nu fac asta, sa nu pun degetul pe un moment anume din trecut ca fiind cel declansator al viitorului. Nu s-a intamplat asa. Ca orice copil, ma uitam la filme si ma enervam ingrozitor. Mi se pareau atat de idioate incat se nastea in mine gandul ca pot sa le fac de o suta de ori mai bine decat oamenii acestia care habar n-au despre ce vorbesc. Asta este o parte a motivatiei, dar care s-a nascut treptat si care s-a grefat pe inclinatia mea naturala de a deveni povestitor. Daca am avut vreodata constiinta faptului ca voi face ceva in viata a fost acela de a crea povesti de o natura sau alta. Cum s-a translat darul acesta catre film, nu stiu, dar colegii mei de liceu stiau ca intr-o zi vreau sa ajung sa fac film. Deci e o chestiune cu bataie lunga. Mi-am pus problema ca nu am nicio scuza sa nu fac film in clipa in care a venit Revolutia, sincer. Daca n-ar fi fost ea, probabil ca nu as fi facut niciodata film. Dar din secunda in care tehnic a fost posibil sa vin la Bucuresti la un examen care pentru prima oara nu mai era aranjat, am decis sa incerc. Am inceput sa scriu la "Opinia studenteasca" prin 1987, tot ca sa ma apropii de ceea ce imi doream eu cel mai mult: sa povestesc. Filologia, la Iasi, am facut-o din acelasi motiv. Mi-a prins foarte bine perioada aceea pentru ca mi-am creat un stil in a structura informatia pentru povestire, pe care incet-incet l-am personalizat si pe care, in parte, il folosesc si astazi.

Ce va diferentiaza de alti autori?

Povestea mea este structurata in asa fel incat sa dezvaluie treptat informatia care sa-i provoace receptorului o emotie oarecare. Pana la urma, stilul in asta consta: cata informatie dai, unde si cand ca sa obtii ce efect iti doresti. Daca vrei sa emotionezi pe cineva, daca vrei sa faci pe cineva sa rada, daca vrei sa surprinzi pe cineva sunt lucruri diferite si povestesti in moduri diferite. Diferenta se face intre oameni care stiu sa-ti zica bine ce li s-a intamplat si oameni care nu stiu, desi povestea este poate aceeasi. Eu am invatat sa ma exprim intr-un mod personal si uneori reusesc sa "pasez" aceasta emotie asupra celor care privesc, citesc sau asculta. Ma intereseaza ca spectatorul sa stea pe marginea scaunului doua ore nestiind ce urmeaza, dar pentru asta nu am apelat in 4 luni, 3 saptamani si 2 zile la muzica si montaj sau la lucrurile foarte facile pe care le-as putea folosi. Incerc sa fiu intr-o relatie foarte cinstita cu mijloacele mele si asta de fapt ma deosebeste de un cinema mainstream. Acolo e alta miza. Succesul filmului e determinat de rezultatul comercial. Nu conteaza ce mijloace ai folosit, poti sa te scalambai, sa-ti dai pantalonii jos, sa pui muzica, orice, ca sa obtii acel rezultat. E cu totul alta lume, cu alt scop. De aceea nu vreau sa ma compar cu ce se intampla acolo, pentru ca nu are legatura cu ceea ce fac eu.

Filmul poate fi vazut in cinemato-grafele din SUA incepand cu ianuarie 2008. Cat conteaza succesul de pe piata americana in consacrarea unui cineast?

Nu sunt deloc de acord cu consacrarea pe care ti-o confera piata americana. Noi, europenii, facem niste filme de alt tip, facem filme de arta, dar in acelasi timp ne lacomim sa primim, daca se poate, si o recompensa din America. Dar cand suntem intrebati, zicem ca nu ne place cinematograful american. Nu vrem sa auzim de mainstreamul american, vrem sa iasa din cinematografe, dar tanjim la Oscar! Nu e fair, nu e moral. Din cauza asta, mi-as fi dorit Oscarul doar pentru ca filmul sa ajunga la cat mai multi spectatori americani. Dar filmul acesta nu a fost facut ca sa fie recompensat cu Oscar. Oscarul este o recompensa pentru un alt tip de cinema, care promoveaza star-systemul, in care stii cine sunt autorii, actorii si asta vinzi. Il vinzi pe Brad Pitt. Nu conteaza cine e regizorul, nu conteaza despre ce e filmul. Te duci sa-l vezi pe Brad Pitt. Eu nu contest acest sistem, nu-l judec, doar ca nu functionez in el. Pentru tipul de cinema pe care il practicam noi nu exista o pecete mai buna decat Palme d'Or. Cu acest premiu, am atins varful. Toate premiile care au urmat sau urmeaza sunt bonusuri. Oricum, am primit deja vreo sapte premii americane, dar eu nu ma amagesc. Ele nu reprezinta aprecierea publicului american si nici macar a profesionistilor americani. Sunt recompensa unor grupuri foarte elitiste. In general, premiile americane primite de noi au venit de la organizatii de critici de film.

Vi s-au facut propuneri pentru a regiza, inclusiv in SUA? Ati acceptat vreo oferta pana acum? Va tenteaza?

De acceptat, nu am acceptat. De tentat, ma tenteaza ca pe orice om sarac caruia ii aduce cineva cascavalul pe la nas. Cum sa nu ma tenteze cand as castiga dintr-un film cat am castigat intr-o viata! Dar in acelasi timp, incerc sa rezist acestei tentatii. Am decis deocamdata sa nu imi iau un agent in America, desi primesc cinci telefoane cu propuneri pe saptamana, tocmai ca sa nu fiu presat, pentru ca ce mi-am propus eu sa fac ca cineast nu are nicio legatura cu ce mi se propune acum. E altceva, e o meserie, un job. Esti angajat ca regizor de catre producator, pe proiect. Aici, eu scriu scenariul, eu sunt producatorul si eu iau deciziile, filmul arata cum cred eu ca trebuie sa arate. In sistemul american, filmul e al producatorului. Este povestea altcuiva, care poate sa-ti placa sau nu, dar nu ai voie sa o schimbi. Iar filmul trebuie sa arate cum vrea producatorul, sa fie cu actorii pe care vrea producatorul sa-i aiba in film. Drept pentru care, esti limitat la a-ti face cat mai bine meseria, cea de regizor. Nu e nimic rau in asta, dar nu e visul meu. Am ajuns greu unde sunt acum si vreau, pentru o perioada, sa mai fac filmele mele.

In portofoliul dv. apare si realizarea de productii publicitare. Ce rol joaca advertisingul in cariera dv.? Este un compromis profesional? Veti mai face spoturi si de acum incolo?

Productia de spoturi publicitare nu este un compromis profesional sub nicio forma. E o alta meserie in care folosesti o parte dintre mijloacele si resursele pe care le ai ca cineast, dar in cu totul alt scop. Daca ai cumva senzatia ca publicitatea este o specie inferioara filmului, mai bine nu te apuci s-o faci. Evident ca si eu am ajuns sa fac publicitate din ratiuni financiare, pentru ca nu poti trai din film. Publicitatea imi aduce, pe langa confortul traiului de zi cu zi, si altfel de avantaje. Din cei trei actori principali din 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, doi sunt oameni pe care i-am gasit lucrand in publicitate. Ca atare, ea contribuie la devenirea mea profesionala. Mai incerc cate ceva. Nu-mi pot permite sa experimentez prea mult in film pentru ca nu am niciodata timp, bani si mijloace suficiente ca sa-mi asum riscuri mari. Dar la publicitate sunt rasfatat, pot incerca unghiuri, stiluri si instrumente care imi sunt de folos. De altfel, din februarie 2007, de cand am avut o mica pauza intre filmari si pana acum, nu am mai facut publicitate, dar nu pentru ca m-am hotarat sa nu mai fac, ci pentru ca nu am mai avut timp. A fost pregatirea Cannes-ului, a fost Festivalul de Film Transilvania si apoi a inceput acest lung turneu de promovare in care, daca stau patru-cinci zile pe luna in tara, sunt multumit. Deci, nici vorba sa mai pot lucra. Referitor la partea financiara a intrebarii, toata lumea isi inchipuie ca o sa ma imbogatesc dupa filmul acesta. Fals, spre dezamagirea mea… Lucrurile nu se intampla asa. Se stie destul de putin despre faptul ca noi facem filme cu bani imprumutati de la stat. Neindoielnic, de data aceasta vor veni niste bani inapoi. Insa, deocamdata, e prea devreme ca sa apreciem daca, dupa ce platim creditul, va mai ramane ceva sau nu. Cu siguranta nu o sa ne imbogatim de pe urma acestui film.

Cat de apropiat sunteti de ceilalti tineri regizori romani?

E o lume foarte mica, toata lumea cunoaste pe toata lumea. Unii vorbim mai des intre noi, altii mai putin. In general, in momentele-cheie am reusit sa schimbam cate ceva, strangandu-ne laolalta. Dar lucrurile nu se petrec asa cum se vede din exterior. Cand spectatorii fenomenului vorbesc despre noul val al cinematografiei romane, lumea isi imagineaza ca ne petrecem sambetele la bere discutand despre cinema. E o viziune foarte romantica si idilica. Nu se intampla asa. Suntem toti oameni la casele noastre, cu copii, neveste, propriile case de productie si avem o gramada de griji. Ca atare, ne vedem rar si numai cand este absoluta nevoie. De exemplu, Corneliu Porumboiu ne-a chemat sa-i vedem filmul inainte sa fie gata. Foarte frumos! Radu Muntean ne-a chemat inainte sa arate filmul oricui. Eu am chemat cativa prieteni din aceasta lume sa vada filmul intr-un stadiu de montaj ca sa-mi dea un sfat. Cam pana acolo functioneaza aceasta colaborare in privinta schimbului de pareri artistice. Mai mult de atat, nu, pentru ca in Romania ne-am obisnuit sa fim propriii nostri producatori. Nu stiu daca e bine sau rau, dar, economic, am fost impinsi catre asta. Din punctul meu de vedere, cred ca suntem perceputi ca o generatie pentru ca avem intre 30 si 40 de ani si pentru ca am obtinut recunoasterea internationala cam in aceeasi perioada. Dar nu suntem nici macar rodul aceleiasi scoli de film, cu atat mai mult nu impartasim aceeasi idee despre cinema, nu avem un manifest estetic comun si, pana la urma, filmele noastre sunt foarte diferite. Ceea ce e bine. Eu sper din toata inima ca lucrurile vor continua asa.

Spuneti despre dv. ca manifestati o inclinatie aparte pentru intamplari exemplare. Ce inseamna "intamplari exemplare"?

Cred ca sunt un bun ascultator, de vreme ce scriu niste dialoguri pe care actorii le pot spune in modul cel mai natural. Oricat de buni actori ar fi ei, daca eu nu i-as ajuta cu cel mai firesc si mai natural dialog pe care-l pot eu consemna, n-ar avea ce sa faca. Daca ii dai cuiva sa zica o replica idioata de manual de istorie, nu te poate ajuta. Trebuie sa ai urechea in stare sa inregistreze limbajul vorbit al celorlalti. Iar eu pot sa fac asta. Caut intotdeauna sa fie o poveste relevanta, nu pot spune lucruri doar simpatice ori hazlii sau care nu au relevanta. Petreci doi ani din viata ca sa faci un film si, ca atare, nu-ti poti permite sa zici o poveste care e asa-si-asa. Trebuie sa fie ceva care sa transmita foarte mult, nu neaparat la nivel ideatic, ci ca sentiment, emotie, ca senzatie. Ceva care sa te puna pe ganduri ca spectator, sa te emotioneze si sa fie memorabil.

Meticulozitatea, atentia la detaliu nu va face un "perfectionist nesuferit"? Cum decurge relatia dv. cu actorii?

Perfectionist sunt. Daca mi se pare ca ce au ei de zis nu suna natural, mai facem o data. Si de fiecare data le comunic ce parti de text sau de miscare nu au fost naturale. E un fel de perfectionism, dar sper ca asta nu ma face nesuferit. Depinde si de actori. La filmul acesta am avut norocul sa lucrez cu niste actori care au inteles care va fi avantajul sa urmeze intocmai ceea ce am convenit ca e bine pentru replicile si jocul lor. Asta i-a ajutat si pe ei sa fie niste actori formidabili. Nu stiu cum e sa lucrezi cu staruri, pentru ca nu am avut parte. Pentru mine e important ca la sfarsit filmul sa arate bine, nu sa pun reflectorul pe cineva deja cunoscut. Imi pare bine ca filmul este facut cu actori pe care poti sa-i crezi oameni de pe strada. E chiar grozav: am fost intrebat daca actorii sunt profesionisti sau nu. In momentul in care recunosti un actor intr-un film intri in alta conventie. Iluzia e mult mai puternica in situatia in care actorul e un neprofesionist sau un necunoscut publicului.

Descrierile celor cu care vi s-a intersectat viata spun despre dv. ca sunteti respectuos, modest, sensibil, pedant. Va recunoasteti in aceste cuvinte?

Incerc sa fiu intr-un raport de onestitate cu munca mea. Imi doresc sa ma trezesc in fiecare zi aceeasi persoana care am fost ieri si am pretentia ca in situatia si contextul in care ma regasesc acum nu m-am schimbat. Asa sper. Stiu ca in momentul de fata cel mai dificil lucru pe care il am de facut este sa reusesc sa dau la fel de multa atentie tuturor celor care au ceva sa-mi spuna sau sa-mi propuna, pentru ca lucrurile s-au schimbat foarte mult pentru mine. Dintr-odata, numarul de oameni care au sa-mi faca o propunere sau care vor sa purtam o conversatie s-a marit foarte mult. De aceea incerc ca si in situatia in care sunt acum sa nu neglijez pe nimeni. Acum, chiar traversez o perioada in care efortul de reprezentare e urias. Dar intr-o zi va trebui sa trag o linie si sa ma apuc sa fac urmatorul film, chiar cu riscul ca unii oameni sa se supere, pentru ca altfel nu o sa mai reusesc niciodata sa lucrez ceva.

Cristian Mungiu

Scenarist, regizor, producator

S-a nascut in data de 27 aprilie 1968, la Iasi.

A absolvit cursurile Facultatii de Litere a Universitatii "Al.I.Cuza" din Iasi in 1993.

A publicat scurte povestiri in publicatii literare din Iasi.

Incepand din 1987 si pana in 1994, a lucrat ca jurnalist.

A fost profesor de engleza, la Iasi, intre 1993 si 1994.

A absolvit cursurile Academiei de Teatru si Film din Bucuresti in 1998.

Impreuna cu Hanno Hofer si Oleg Mutu, in 2003, a infiintat casa de productie Mobra Films.

Premii Internationale, 2007:

• Palme d'Or – Festivalul de Film de la Cannes 2007
• Premiul Criticii Internationale FIPRESCI la Festivalul de Film de la Cannes 2007
• Marele Premiu FIPRESCI – Cel mai bun film al anului 2007 – premiat la Festivalul de Film San Sebastian
• Premiul Ministerului Educatiei din Franta, Cannes 2007
• Cel mai bun film european 2007 – Academia Europeana de Film
• Cel mai bun regizor european 2007 – Academia Europeana de Film Hollywood Film Award
• Cel mai bun film – a 18-a editie a Festivalului International de Film de la Stockholm
• Cel mai bun film strain – Asociatia Criticilor de Film din Los Angeles
• Cel mai bun film strain – Premiile Criticilor de Film din Chicago
• Cel mai bun film strain – Asociatia Criticilor de Film din Toronto
• Cel mai bun film strain – Asociatia Criticilor de Film din Belgia
• Cel mai bun film strain – Asociatia Criticilor de Film din Polonia
• Cel mai bun film al anului – Societatea Nationala a Criticilor de film din SUA
• Cel mai bun film al anului – Times Magazine

Nominalizari 2007:

• Cel mai bun film strain – premiile Cesar
• Cel mai bun film strain – Golden Globes Awards – Asociatia Presei Straine de la Hollywood
• Cel mai bun scenariu european – Academia Europeana de Film
• Cel mai bun film strain al anului – Criticii de Film din Londra
• Cel mai bun regizor al anului – Criticii de Film din Londra

Filmografie – regizor

• 4 luni, 3 saptamani si 2 zile (2007)
• Obiecte pierdute – segmentul "Curcanii nu zboara" (2005)
• Occident (2002)
• Nici o intamplare (2000)
• Corul Pompierilor (2000)
• Zapping (2000)
• Mana lui Paulista (1999)
• Mariana (1998)

Filmografie – producator / co-producator

• 4 luni, 3 saptamani si 2 zile (2007)
• Amintiri in Epoca de Aur – in productie
• Offset (2006)
• Obiecte pierdute – segmentul "Curcanii nu zboara" (2005)
• APARTAMENT 19 (2005)
• Bucuresti – Berlin (2005)

Filmografie – scenarist

• 4 luni, 3 saptamani si 2 zile (2007)
• Amintiri din Epoca de aur – in productie
• Periferic – co-scenarist – in productie
• Obiecte pierdute (2005)
• Baby Photo – 2006

co-scenarist 2005

• Gangster – co-scenarist 2003
• Canton (2005)
• Occident (2002)
• Tina si mama ei

co-scenarist (2000)

• Nici o intamplare (1999)
• Corul Pompierilor (2000)
• Zapping (2000)
• Mana lui Paulista (1999)
• Mariana (1998)