Ecaterina Andronescu: Dorinta

Rodica Nicolae: De unde vi se trage pasiunea pentru chimie?

Optiunea pentru acest domeniu mi se trage de la profesoara mea de chimie din liceu, care, pasionata fiind, a stiut sa ma atraga spre un univers arid, dar fascinant. Am facut liceul "Traian" din Turnu-Severin, o scoala extraordinara. Profesoara de chimie m-a incurajat sa particip la olimpiadele scolare si cred ca rezultatele obtinute acolo m-au impins mai departe in acest domeniu. Am sus-tinut admiterea la Facultatea de Chimie In-dustriala, in Bucuresti, unde predau niste profesori exceptionali, poate unii dintre cei mai mari dascali din vremea aceea, daca ar fi sa-l amintesc aici doar pe profesorul academician Costin Nenitescu.

In afara pasiunii pentru chimie, ce altceva v-a transmis profesoara de chimie?

Poate ca gandurile mele sunt atat de incarcate de recunostinta pentru ea si pentru faptul ca a fost un model din multe puncte de vedere. Niciodata nu se cruta pe sine: daca scoala incepea de la 8, ea ne chema de la 7 si faceam o ora de laborator, in plus. Seara, dupa ce se terminau orele, ne chema la cercul de chimie ca sa ne dezvoltam abilitatile de experimentatori fara de care, in acest domeniu, nu poti progresa.

Stiu ca nu se prea faceau orele de chimie in laborator, pentru ca nu erau substante, reactivi etc. S-au schimbat intre timp lucrurile?

Nu cred ca laboratoarele sunt acum mai bine dotate. Nici in facultate nu vin substantele singure in laborator. Ca profesor de chimie care iti stii meseria si stii ce urmaresti cand predai copiilor aceasta disciplina, trebuie sa te straduiesti mai mult poate decat alti profesori, trebuie sa ai in vedere toate caile prin care ai putea sa faci rost de ceea ce ai nevoie. Eforturile personale conteaza enorm.

Ati intrat la facultate fara sa faceti meditatii?

Am intrat la facultate fara vreun strop de meditatie, in conditiile in care, pe vremea aceea, ultima medie era 8,60-8,70. Ca studenta, am avut poate sansa vietii mele, sa am niste profesori absolut extraordinari, majoritatea formati la scoala germana, cu o anumita rigoare, cu autoritatea pe care ti-o da o meserie foarte bine facuta. Am avut printre profesorii mei pe academicienii Emilian Bratu, Ecaterina Nenitescu, George Costeanu, toti creatori de scoala. Fiecare in parte a pus bazele unei anumite specializari. Erau "monstrii sacri" ai acestor domenii, dar erau si niste modele extraordinare. Nu pot sa nu ma gandesc cata dreptate avea profesorul Nenitescu, cand spunea: "Ca sa poti sa transmiti stiinta, trebuie sa fii tu insuti creator de stiinta sau cel putin sa te straduiesti".

Puteti spune si despre dumnevoastra acum ca sunteti un creator de stiinta?

Nu. Pot sa spun ca m-am straduit si ca in toate lucrarile pe care am avut norocul sa le public sunt elemente de noutate pe care le-am obtinut din activitatea de laborator.

Ati invatat asadar la umbra unor monstri sacri, modelatori de oameni, de caractere…

Da. In momentul in care am devenit asistent, profesorul meu de Stiinta materialelor, mi-a spus: "Bun venit, domnule!". Avea el asa o vorba, iar urmatoarea fraza a fost: "Dumneata trebuie sa te inscrii la doctorat". Nici prin minte nu-mi trecea ca as putea sa nu ascult vorbele profesorului, care au devenit pentru mine obiective majore.

Ce proiecte aveati la sfarsitul facultatii?

Dupa absolvirea facultatii, as fi vrut sa devin cercetator, pentru ca imi placea foarte mult. Dar, la repartitie mi s-a propus sa raman la catedra, cadru didactic. A fost un moment de deruta, nu stiam ce sa fac, nu ma gandisem la aceasta alternativa. Asadar, am ramas inca din prima zi in cadrul catedrei de Stiinta a Materialelor, din Facultatea de Chimie Industriala. Nu mi-a fost prea usor, pentru ca din studentul care fusesem pana atunci, devenisem colega profesorilor la care ma uitam cu respect si veneratie. M-am apucat de teza de doctorat si a trebuit sa parcurg toate treptele acestea care insemnau o serie intreaga de examene. Nu-mi puteam permite sa dezamagesc.

Ucenicia asta nu a presupus si niste lucruri mai neplacute?

Ba da, dar asta face parte din formare. Vreo sase, sapte ani am fost cel mai tanar membru al catedrei si a trebuit sa indeplinesc o serie intreaga de atributii. De exemplu, faceam orarele, mergeam cu studentii la practica, pregateam activitatea de laborator. Dar toate aceste lucruri si-au avut rostul lor. Au fost niste caramizi care au construit temelia profesionala. Si i-as incuraja pe cei tineri sa aiba o asemenea abordare, sa le inteleaga ca pe niste etape care trebuie parcurse.

Cand ati simtit ca se micsoreaza distanta intre proaspatul venit in catedra si numele mari?

Nu mi s-a parut niciodata ca s-a micsorat distanta. Au fost niste modele pe care le-am asezat pe un piedestal si la care m-am raportat permanent. Tot timpul am avut senzatia ca nu fac destul. Pentru mine, nu faptul ca dobandisem titlul de doctor era o realizare, ci faptul ca puteam sa stau mai sigur pe picioarele mele, din punct de vedere profesional.

Ce se intampla in viata dv. particulara, in tot acest timp?

Dupa liceu, am venit singura la Bucuresti, am stat la camin. Prima jumatate a anului I mi-a fost ingrozitor de greu: distanta pana acasa era foarte mare, ma duceam o data la doua luni la ai mei, insa, dupa aceea, m-am adaptat. M-am imprietenit cu colegii de facultate, mergeam pe munte aproape la fiecare sfarsit de saptamana, era o atmosfera extrem de placuta. Le spun mereu studentilor mei: "Noi eram mult mai buni colegi decat sunteti voi astazi". S-a pierdut buna traditie a unor prietenii total dezinteresate. Paralel cu activitatea profesionala, am crescut un copil, care acum este mare, a terminat facultatea, munceste.

Cum ati intrat in PSD?

Am fost prodecan, apoi, din 1992, decanul acestei facultati. Ca decan, am avut o perioada foarte grea, deoarece a scazut afluenta studentilor la aceasta facultate. Eram obisnuiti sa ne alegem studenti dintr-o lista cu oameni foarte bine pregatiti si ne-am trezit cu numar foarte mic de studenti. Am fost nevoita sa caut o rezolvare a acestei probleme. Trebuie sa recunosc ca am avut si momente de disperare: ma gandeam ca aceasta facultate, care isi gaseste originea inainte de anul 1800 si care a fost construita cu efortul atator profesori, dispare acum, cand sunt eu decan. Si am fost obligata sa bat la usa lui Liviu Maior, ministrul din vremea aceea, sa-i propun solutii de iesire din impas. In felul acesta m-a cunoscut domnul ministru Liviu Maior. Asa incat, in 1995, cand Secretarul de Stat responsabil cu invatamantul superior si directorul Directiei de invatamant superior si-au dat demisia, in urma unei greve studentesti, Liviu Maior mi-a propus sa fiu Secretar de Stat pe teme de invatamant superior. Am ocupat aceasta functie pana in 1996, cand conducerea partidului mi-a propus sa intru pe listele PDSR-ului de atunci si, ca urmare, sa devin membru de partid.

Cum a venit propunerea de a fi ministru?

Am fost Secretar de Stat, apoi a urmat perioada 1996-2000, in care am fost deputat de Bucuresti, secretarul Comisiei de invatamant la Camera Deputatilor, situatie in care am lucrat la Legea invatamantului. In 2000, cand PDSR-ul a castigat alegerile, premierul mi-a propus sa fiu ministru.

Care credeti ca au fost calitatile determinante pentru aceasta propunere?

Nu stiu, poate faptul ca sunt un bun cunoscator al sistemului, un om cu multa disponibilitate spre dialog, pe care o datorez meseriei de dascal. Si mi-a mai dat Dumnezeu o capacitate de munca putin obisnuita. In perioada cat am fost ministru, ziua nu a avut mai putin de 16-17 ore de munca. Chiar si in perioada cea mai aglomerata, a anilor cat am fost ministru, tot mi-am gasit timp pentru laborator: un sfarsit de saptamana, vacanta.

Ce preocupari aveti in domeniul ceramicii?

Domeniul stiintei materialelor este unul foarte vast. O componenta a sa o reprezinta materialele ceramice. In lucrarile pe care le-am publicat, m-am ocupat de ceramicile care au proprietati electrice speciale, de ceramicile cu proprietati termo-mecanice, care au foarte multe aplicatii. De exemplu, se poate gandi un material absorbant de medicament. Spre deosebire de metale, care sunt intrate in uzul substituirii osului, ceramica are capacitatea de a fi bioactiva, pentru ca poate avea in compozitie chiar componenta minerala a osului.

Ce planuri aveti?

Voi ramane in continuare in invatamant. Vedeti, Noica spunea odata ca intr-o scoala adevarata nu se stie cine da si cine primeste. Cred ca Noica avea dreptate pentru ca in momentul in care esti in relatie de comunicare cu cei tineri, tu, ca dascal, dai ceea ce ai acumulat, iar ei iti transmit energia varstei lor. Daca experienta pe care am castigat-o in acesti ani in ceea ce priveste invatamantul poate fi folosita, n-am sa ezit, pentru ca mi se pare pacat sa acumulezi ceva si sa nu oferi cu generozitate din ceea ce stii. In vara aceasta, as vrea sa termin o carte, de aceea cred ca nu am sa plec in concediu.