Elisabeta Lipă: Din eșecuri înveți, nu din victorii!
Originară din satul bucovinean Cândeşti, Elisabeta Lipă este indiscutabil o legendă a sportului românesc și un simbol al Olimpismului Internațional. Este omul care a contribuit din plin la faima României în întreaga lume și la scrierea istoriei canotajului românesc. Este primul sportiv care a cucerit opt medalii olimpice.
Să nu uităm că a participat pentru prima dată la Jocurile Olimpice la doar 19 ani și a devenit pentru a 5-a oară campioană olimpică la aproape 40 de ani, performanțe uluitoare pentru orice sport! Ambiția a dus-o la șase olimpiade (24 de ani de muncă) și la toate a fost pe podium. Președinta Federației Române de Canotaj și a C.S.Dinamo, cea mai bună canotoare a secolului XX, maestră emerită a sportului și fost Ministru al Tineretului și Sportului sunt doar câteva titluri ori distincții… despre Elisabeta Lipă se poate spune mult mai mult.
În paralel cu sportul practicat la cel mai înalt nivel, “Regina Vâslelor” s-a dedicat și studiului, învățăturii, pregătirii personale și profesionale! A performat și aici. Este Doctor în Educație Fizică și Sport, a absolvit cursuri postuniversitare în Managementul activităţilor sportive și Dreptul muncii, este antrenor, Președintă de Federație și a avansat încet sau repede, dar sigur, către cea mai înaltă funcție pe care o femeie o are în Poliția Română. Și aici a fost prima – Prima femeie Chestor – General ! Ba mai mult, a fost și Ministru al Sporturilor! Am stat de vorbă cu Elisabeta Lipă și am aflat cum te ajută eșecul să te apropii de succes, cât de important este managementul emoțiilor, dar și cum ajungi să fii cel mai bun în meseria pe care alegi să o urmezi.
Ce trebuie să faci dacă îți dorești să ajungi în vârf, să fii cel mai bun în ceea ce faci? Este greu?
Da. Este foarte greu, dar nu este imposibil. În primul rând, trebuie să nu-ți lipsească dorința, să vezi ce te motivează, să știi ce vrei de la tine, să știi unde vrei să ajungi, să dai dovadă de seriozitate, să fii dispus la sacrificii, să ai răbdare…. Perseverența este cuvântul cheie. Recunoașterea nu vine niciodată rapid, poate doar dacă ai un mare noroc și, în acest caz, nu știm dacă vorbim de ceva de durată. Și să muncești pentru a-ți vedea visul realizat.
Merită să fii în top? Sau poate e mai bine, mai comod, să fii undeva la mijloc, nevăzut de nimeni, dar confortabil? Sunt mulți români care merg pe principiul “merge și așa”. Sunt mediocri la locul de muncă și se mulțumesc cu asta.
Eu nu pot să accept că cineva poate să gândească în acest mod. Dacă nu îți propui să fii în top, înseamnă că nu ai pretenții de la tine. E ca și cum m-aș fi gândit eu că mă duc să fac sport, dar să nu mă doară nimic. Să nu conteaze dacă am sau nu rezultate. Păi ce înseamnă asta? Eu nu pot să concep așa ceva. Tu ca individ trebuie să-ți propui niște obiective, să-ti dorești să faci ceva cu viața ta, să ajungi la un nivel în care să-ți câștigi respectul.
Abia când ajungi în vârf începe calvarul
Ai simțit vreodată presiunea sociala? Presiunea premiantului, aceea că toți au așteptari ridicate de la tine?
Oho! Da, de multe ori. Ajungi ușor în vârf, dar e greu să te menții acolo. Abia din momentul acela începe calvarul. Când pretențiile de la tine sunt mai mari, când cei din jur au așteptări, când tu vrei să te păstrezi la acel nivel. Este firesc ca emoțiile să fie mult mai mari decât atunci când nu erai o persoană cunoscută, când erai un “nimeni”. Când încă nu ai rezultate, nu ai un palmares, lucrurile încă sunt mai ușoare. Nu ai această presiune a rezultatului. De aceea, eu consider că este mult mai ușor să ajungi numărul unu, dar este dificil să reușești să rămâi la acel nivel. Când ai un prim rezultat îți spui, așa cum pot crede și alții, că poate a fost întâmplător. Și tocmai de aceea trebuie să demontezi acest lucru. Presiunea e pe măsura rezultatului. Când devii “vedetă” lumea stă cu ochii pe tine să îți “vâneze” greșelile.
Ai fost la șase Olimpiade. Au trecut emoțiile cu timpul sau le-ai trăit pe tot parcursul carierei tale?
Incontestabil am avut mult mai puține emoții la prima olimpiadă față de toate celelalte care au urmat. Și da, am avut emoții și la ultima (Olimpiadă n.r.). La a șasea deja știam exact ce mă așteaptă, cunoșteam valoarea adversarilor. Ai experiență mai multă, dar și conștientizezi lucrurile la alt nivel. Deci, emoțiile sunt acolo tot timpul. Și trebuie să înveți să ți le controlezi. Ele sunt vitale și sunt foarte bune atunci când știi să le gestionezi, când însă acestea te depășesc… poți să ai toată valoarea de pe lume, pentru că rezultatele vor întârzia să apară. În sport, înveți să le gestionezi și așa ar trebui să se întâmple în orice alt domeniu și chiar și în viața de zi cu zi.
Mă motiva performanţa să-mi gestionez emoțiile. Mi-a plăcut competiţia, mi-a plăcut să câştig. Odată ce guşti din victorie, este cam greu să te opreşti. Mie mi-a plăcut, altfel nu ajungeam să particip la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice şi să fiu pe podium la toate.
„Viața nu se termină când ai un eșec”
Ce ți se pare cel mai important în viață?
Pentru mine cel mai important în viață este să îmi respect principiile pe care le-am dobândit încă de când eram doar un copil. Să fac ceea ce am învățat în casă, de la părinții mei. Să nu îmi pierd mințile și chiar dacă am obținut toate medaliile pe care mi le-am dorit, să rămân cu picioarele pe pământ, să știu să respect ca să cer respect.
Despre cât de multe succese ai avut pe parcursul carierei tale știm cu toții și este fabulos tot ce ai reușit. Însă, a simțit Elisabeta Lipa și gustul amar al eșecului? Cum ai reușit să-l depășești și în ce măsură te-a ajutat în ceea ce a urmat?
Sigur că am cunoscut și eșecul. Acesta face parte din viața noastră. Din eșecuri învățăm, nu din victorii. Când totul îți iese așa cum ți-ai propus, ai impresia că ești perfect. Când Dumnezeu îți arată și partea cealaltă a vieții, că de fapt nu totul este perfect, atunci începi să-ți pui întrebări esențiale pentru tine și care sunt de un real ajutor. “Am greșit?”, “Ce trebuie să fac ca să nu ajung în acest punct?”, „Cum trebuie să procedez data viitoare ca să minimalizez șansele de a mai trece prin aceasta situația?”. La Olimpiada din 1992, din Barcelona, am ieșit campioană olimpică.
La competiția din următorul an, la mondiale, nu am prins nici podiumul, nici finalele. Din cauze medicale. Dar tot un eșec este. Am muncit un an și a fost un an ratat. Atunci m-am întrebat dacă am puterea să merg mai departe, cum să muncesc, ce pot să fac să schimb lucrurile în anul următor. Mi-am dat seama că trebuie să șterg din minte acea experiență și să merg mai departe. Și așa am făcut. Dacă ești cerebral și înțelegi situația, îți impui niste repere, viața nu se termină când ai un eșec. Iei partea bună din el și nu mai repeți niciodată greșelile pe care le-ai făcut.
Crezi că o să mai dea România sportivi la fel de buni ca tine și ca cei din generațiile trecute? Numeroși copii nu știu nici să alerge corect la zece ani.
Aș vrea să pot spune da. Îmi doresc foarte mult să vină din spate copii care să ne calce pe urme. Însă, trebuie să ne uităm și la ce se întâmplă în școală. Orele de sport sunt insuficiente și cu toate acestea, în acești ultimi ani de pandemie, multe dintre cele puține au avut loc în clasă. E o boală generală. Și este o tragedie pentru niște copii care sunt la început de viață și pe care ne bazăm. Dar când se întâmplă ceva, noi alegem să tăiem educația fizică. A fost nevoie de centre de vaccinare, s-au sacrificat sălile de sport. Nu spun că nu aveam nevoie de aceste centre, dar de ce în sălile de sport? Trebuie să recuperăm matematică, română? Recuperăm în orele de educație fizică. Și oricum nu recuperăm nimic, doar bifăm și ne prefacem că recuperăm. Până când o să avem acest comportament? Suntem și noi premianți la ceva. La obezitate. Și în această situație ne așteptăm să aducem titluri olimpice? Este greu. Foarte greu.
”Am performanța în sânge! Nu mă las! Nu există nu se poate!”
Să înțelegem că va fi dificil să creștem o nouă generație de campioni…
E dificil să crești noi generații de campioni. Am preluat Federația Română de Canotaj după ce am trecut prin multe funcții înainte și mi-am spus că aici trebuie să rămân și să mă dedic acestui sport frumos care m-a ajutat să ajung ceea ce sunt și că a venit rândul meu să dau generațiilor tinere ceea ce am învățat și mai mult decât atât! Este foarte greu să crești acum campioni, mai greu ca pe vremea lui Ceaușescu!
Când am preluat eu federația, am preluat-o cu o singură sportivă care rămăsese în activitate și care avea să se afle în barca medaliată cu bronz la Beijing și un lot de băieți inexistent. Eu care vin din performanța la cel mai înalt nivel, cu 24 de ani de activitate sportivă, plină, ce mă fac? Aveam ceva performanțe la juniori, la băieți nu aveam deloc, dar era un gol imens care trebuia urgent umplut și de valori, dar și foarte repede.
Performanța în sport nu se poate face bătând din palme, campioni nu poți face și crește de la un an la altul. De campion trebuie să ai grijă ca și de o floare: o iei, o sădești, o uzi, te rogi, îi vorbești și o urmărești zi de zi pentru ca ea să crească mare și frumoasă. Așa este și în viața noastră a celor care ne ocupăm să aducem țării medalii. Nu am primit încurajări, mi se spunea mereu că oricum nu vom mai fi ce-am fost, că nu avem cum să mai ajungem acolo, pe vârfurile cele mai înalte și că nimeni nu are cum să aibă performanțele pe care le-am avut eu. Cum să gândești așa? De ce? – Păi nu avem infrastructură, nu avem de niciunele, cum să facem performanță? – Păi, noi am avut?
Țin minte că, după ce câștigam, eram întrebate de către jurnaliștii străini, de sportivele pe care le învingeam și de antrenorii lor, cum facem și unde ne pregătim atât de bine? Le spuneam că pe Lacul Snagov, printre bărci, jet-ski-uri, dis-de-dimineată, când încă oamenii nu ies să se întreacă pe apă. Nu ne credeau. Spuneau că sigur există, că avem noi o bază nautică secretă unde ne antrenăm. Așa că, ori schimb mentalitatea și fac ceva, ori mă retrag! Acestea au fost deviza și țelul meu. Și uite, cred că am reușit! Rezultatele de la J.O de la Beijing au dovedit din plin! Am performanța în sânge! Nu mă las! Nu există nu se poate!
Ai vreun regret în viaţă?
Nu. Nu am absolut niciun regret în viaţă. În viaţă nu poţi să le ai pe toate, trebuie să găseşti un echilibru. Mi-ar fi plăcut să mai am un copil, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că am unul de care sunt extrem de mândră.
Ce sfaturi ai pentru cei care își doresc o carieră de top, nu neapărat în sport?
Performanță poți face în orice domeniu, doar să vrei asta. Trebuie să te uiți unde ai talent, să-l cultivi, să nu aștepti rezultate peste noapte, nu au cum să apară. Să dai dovadă de ambiție, să nu renunți ușor. Lucrurile mari se fac cu sacrificii pe măsură, dar și satisfacția reușitei este uriașă când știi că ai muncit, te-ai sacrificat, nu ai abandonat și într-un final ai ajuns unde ai visat.
Prima femeie chestor din Poliție
Pe 1 decembrie 2004 ai fost înaintată în gradul de chestor de Poliţie (echivalent cu cel de general), fiind prima femeie care a obţinut acest grad. Cum a fost atunci? Știu că aceasta a fost și motivația ta pentru a participa la cea de a șasea olimpiadă, să obții acest titlu. Cât de mult ți-ai dorit să obții acest titlu într-o lume cumva a bărbaților?
A fost greu să fiu prima, dar mi-am dorit mult. Acum sunt multe femei cu această titulatură, cumva am deschis acest drum. Până la acel moment, doar bărbaţii beneficiau de acest grad. Am reuşit şi am demonstrat încă o dată că se poate. Bărbații din poliție nu prea și-au dorit acest lucru, însă eu am dovedit încă o dată că atunci când îmi doresc ceva, muncesc și găsesc calea pentru a obține.
Viața noastră este o luptă continuă și trebuie să ne zbatem ca să reușim. Nu trebuie să spui nu se poate, indiferent ce ai de făcut și de realizat! Talentul în sport sau în arte este și nativ, ca o moștenire frumoasă, dar trebuie să muncești enorm ca să îl păstrezi și să îl șlefuiești. Mi-a plăcut provocarea și am dorit mereu să fiu cea mai bună în toate.
Te-ai simțit vreodată o cunoștință utilă pentru prietenii tăi?
Cele mai mari palme le-am primit de la prieteni, dar i-am eliminate definitiv din viața mea. Pentru că oamenii te pot dezamăgi o dată, a doua oară dacă le dai șansa, tu ai o problemă, nu ei.
*Elisabeta Lipă a fost prima invitată a Galei Seniori de Colecție, un proiect inițiat de Asociația Institutul pentru Îmbătrânire Activă (președinte Alexandra Dobre). O întâlnire de suflet, găzduită de Teatrul Excelsior, cu amintiri, povești și întâmplări inedite, confesiuni în premieră, cu emoții și momente unice, care vor rămâne în memoria publicului, seniori bucureșteni, studenți și absolvenți ai Universității Naționale de Educație Fizică și Sport – UNEFS.
Gala SENIORI de COLECȚIE este programată în fiecare lună și va aduce în centrul atenției mari personalități ale vieții sportive, cultural-artistice, științifice și medicale, care au contribuit de-a lungul timpului la promovarea, susținerea și valorificarea imaginii României pretutindeni în lume și care au influențat în bine zeci de generații de tineri.
„Doamna Elisabeta Lipă este un simbol al sportului românesc și al olimpismului, un model de conduită, fair-play și profesionalism, o femeie cu o familie minunată și cu carieră impresionantă. Este acel om extraordinar, alături de care am avut ocazia să lucrez la Ministerul Tineretului și Sportului și de la care am avut atâtea de învățat! După succesul primei ediții, cred că acest proiect va fi o permanentă punte între generații prin care tinerii să cunoască și să dialogheze cu mari campioni, oameni de cultură și știință, medici, importante valori ale României și ale comunității locale, exemple demne de urmat. Numai așa putem modifica percepții și influența destinele unei noi generații aflate la granița dintre valoare și non-valoare”, a spus Alexandra Dobre, președinta Asociației Institutului pentru Îmbătrânire Activă.