Eveniment la ICR: Ingvild Goetz a primit diploma de Susținător al Culturii Române
Institutul Cultural Român a primit vineri, 25 august, vizita celebrului curator și colecționar de artă german Ingvild Goetz, prilej cu care s-au pus bazele unei colaborări mai strânse pentru proiectele viitoare.
Președintele ICR, Liliana Țuroiu, i-a înmânat diploma de Susținător al Culturii Române: “O personalitate precum doamna Goetz, o vizită atât de importantă nu putea fi găzduită decât de Institutul Cultural Român și suntem foarte onorați. În calitatea sa de curator de notorietate, de filantrop, doamna Goetz ne-a făcut această bucurie. Este o bucurie pentru că știu cu cât profesionalism și mai ales cu câtă pasiune s-a implicat, de-a lungul timpului, în promovarea artiștilor la nivel mondial, și mă refer aici la mai mulți artiști români. Sunt convinsă că această vizită la ICR va fi urmată de multe altele și că vom începe o colaborare foarte frumoasă, că mulți artiști români vor avea posibilitatea să fie prezenți în colecțiile deja foarte cunoscute ale doamnei Goetz” a declarat doamna Liliana Țuroiu.
“Sunt foarte mândră că am primit această distinctie din partea Institutului Cultural Român și pentru mine înseamnă foarte mult că meritele mele de curator și filantrop sunt recunoscute și în alte tări în afara Germaniei. Am venit in România să vizitez Institutul Cultural Român și să o întâlnesc pe Geta Brătescu. Astăzi o voi întâlni pentru prima data și sunt foarte încântată să o cunosc. Cred că în România sunt foarte mulți artiști minunați și cred că mulți ar merita să facă parte din colecțiile mele; vreau să știți că sunt foarte multe galerii internationale care vor să-i reprezinte pe artiștii români și tocmai de aceea mă voi întoarce cu siguranță în România” a spus doamna Ingvild Goetz.
La întâlnire au mai participat vicepreședintele ICR, domnul Mirel Taloș și directorul adjunct al ICR Berlin, domnul Claudiu Florian. După întâlnirea de la sediul Institutului Cultural Român,președintele ICR, Liliana Țuroiu și Ingvild Goetz i-au făcut o vizită doamnei Geta Brătescu, autorul proiectului Apariții, prezentat la Bienala de la Veneția.