Generația VOT, o gașcă unde mersul la urne e ceva cool. Țară, țară, vrem votanți!
Politica nu e doar pentru oameni mari, iar discuțiile pe subiecte ce țin de politică nu trebuie să fie neaparat terne ori insipide. Pot fi funny, dar și constructive, pot inspira sau motiva. Mai mult, se pot purta oriunde, în stradă, în gară, la o terasă, sau pe rețelele de socializare, adică exact acolo unde tinerii se simt în largul lor, pot fi sinceri, deschiși, inventivi, implicați și responsabili.
Iar în aceste zile, România chiar are nevoie de tineri implicați și responsabili, conștienți de importanța votului și puterea lui.
”De multe ori tinerilor li se spune că sunt prea mici pentru a înțelege lucrurile și ajung să creadă că votul lor nu contează. Din cauza aceasta, procentajul de prezență la urnele de vot în rândul generației tinere este tot mai mic, iar asta a început să ne sperie pe toți cei care ne dorim să avem un viitor în România”, susține Cristi Drăgan, unul dintre inițiatorii curentului Generația VOT – o gașcă unde mersul la urne e ceva cool.
Din acest motiv, Cristi Drăgan și Tushar Advani, amândoi implicați și pricepuți la a da naștere comunităților, au pornit o adevărată campanie, prin care și-au propus să reducă absenteismul la urne în rândul tinerilor, în special a celor din segmentul de vârstă 18 – 24 de ani.
Pornind de la sloganul Tinerii vor să joace… Țară, țară, vrem votanți!, cei doi au creat o comunitate online, Generația VOT, o generație cu inițiativă care i-a pregătit politicii o schimbare de look.
Ce este Generația VOT?
Generația VOT este o comunitate online făcută de tineri pentru tineri, unde expresiile formale și exprimările pe ocolite nu își au locul. ”Este o gașcă unde mersul la urne este cool. Ei sunt tinerii din ziua de azi – dedicați, ambițioși, curajoși, responsabili și gata de acțiune. Ei sunt cei care s-au săturat de nu ies la vot pentru că nu am cu cine vota sau de lasă că merge și așa. Ei sunt cei care știu că pot face orice și care, culmea, o și fac. Prin ei mă refer la cei peste 1200 de urmăritori ai paginii Generația VOT. Și da, vorbim despre o pagină de Instagram, pentru că mișcările tinerilor acolo se duc. Și da, tinerii stau atât de mult cu ochii în telefon și pentru astfel de inițiative care aduc beneficii imense societății”, ne descrie, în linii mari comunitatea, într-un comunicat de presă, primul din viața lui, Cristi Drăgan.
Conform lui, tinerii Generației VOT vor să discute ca între prieteni despre a vota și despre lumea politică – simplu, fără complicații și plin de haz, de creativitate și de culori. Ei vor să meargă împreună la vot, cât mai mulți, pentru ca vocea să le fie auzită.
Cine sunt Cristi și Tushar, inițiatorii Generației Vot?
Cristi Drăgan are 22 de ani și studiază la Minerva Schools în Statele Unite ale Americii. Tocmai ce s-a mutat pentru un semestru la Londra. A trăit, studiat și lucrat în SUA, în Coreea de Sud, în India, în Germania și în Argentina. Cristi este un om de acțiune care iubește să caute soluții pentru problemele supărătoare ale societății și să se implice în proiecte pentru tineri și pentru comunitatea sa.
Tushar Advani are 20 de ani și a terminat recent Facultatea de Economia Turismului Intern și Internațional de la Universitatea Româno-Americană. Este indianul care de 5 ani stă în România și se implică în tot ce poate aduce binele în comunitate.
Cristi este co-fondator al târgului de cursuri și voluntariat pentru liceeni, Opportunity Weekend, iar Tushar face parte din echipa principală a acestuia. Amândoi sunt co-fondatori ai proiectului online When It’s Over , care în primele luni ale pandemiei amintea celor peste 13 000 de urmăritori din toată lumea că în curând ne vom putea bucura din nou de lucrurile mărunte și de libertate. Pe scurt, sunt doi tineri doritori să schimbe ceva în societatea în care trăiesc. Mai mult decât atât, sunt doi tineri care au învățat că ideile nu au nicio valoare dacă nu le pui în practică.
Cum s-a născut Generația VOT?
Generația VOT s-a născut din curiozitate. Mai exact, Generația VOT s-a născut din curiozitatea lui Cristi și a lui Tushar de a vedea care este situația cu prezența la VOT în rândul tinerilor. Conștientizând cât de gravă este problema, cei doi au decis să încerce să găsească o soluție. Așa au dat naștere unei comunități în care tinerii să se susțină reciproc și să se convingă că merită sa iasă la vot – o gașcă unde votul devine din datorie ceva cool.
Ce a făcut Generația VOT până acum?
Până în prezent Generația VOT a demarat fel de fel de campanii, de la postări amuzante, la citate celebre și până la a lansa primele stickere și GIF-uri de pe Instagram pe tematica votului în limba Română. Toate acestea au fost posibile datorită zecilor de designeri grafici și artiști din țară care au participat la un call to art organizat de echipă. Lucrări de tot felul continuă să fie trimise către echipa Generația VOT, constituind design-urile care vor înfrumuseța mii de Instagram Story-uri ale tinerilor din România în întâmpinarea alegerilor.
Generația VOT a ieșit și din mediul online în stradă. Prieteni din diferite colțuri ale țării (București, Brașov, Constanța, Timișoara, Bran, Bușteni, Câmpina) au ieșit cu pancarte în grupuri mici și ținând cont de măsurile de siguranță. Ei au preluat expresiile consacrate ale Generației VOT precum te scot la un vot? sau dragoste la prima votare pentru a le arăta tinerilor de pretutindeni că pe 27 septembrie este nevoie de o mobilizare generală.
Ce își propune Generația VOT să facă?
În perioada următoare, Generația VOT își propune să scoată tinerii la vot pentru alegerile locale din 27 septembrie. Își propune să impacteze cât mai mulți tineri și să-i facă să înțeleagă cât de importantă este prezența la VOT. Impactul echipei nu ar însemna nimic fără susținerea organizațiilor de elevi și studenți din țară, ori fără suportul altor organizații și proiecte care au ales să se alăture mișcării online și offline.
Nu se vor opri aici. Vor continua cu și mai mare putere pentru alegerile Parlamentare (pentru care deja au început să scrie motto-uri noi) și speră să reușească să facă spiritul civic să fie cool (și doar în vreme de votare).
Generația VOT vrea să poată spune peste 10 ani că toate eforturile au contat.
Care sunt câteva dintre valorile Generației VOT?
- Proactivitate – Generația VOT susține tinerii să-și implementeze ideile, să nu le lase pe acestea doar la stadiul de simple teorii.
- Autenticitate – toate mesajele aduse în spațiul public de Generația VOT sunt simple și specifice tinerilor, sunt jucăușe, vesele și mereu emană autenticitate.
- Imparțialitate – Generația VOT își propune doar a invita tinerii la vot, nu a le spune cu cine să voteze, motiv pentru care păstrează neutralitatea politică.
- Responsabilitate – Generația VOT se vrea o gașcă de oameni pregătiți să facă ce este necesar pentru binele comunității din care fac parte, gata să dea importanță spiritului civic și mersului la vot.
Care este mesajul Generației VOT pentru tinerii din România?
Dragi prieteni,
Anul acesta nu a fost deloc blând cu noi, însă ne-a arătat cât de departe ne pot duce solidaritatea și faptele mici, dar bune. De aceea, sperăm ca pe 27 septembrie să ne strângem la urne ca niciodată. Sperăm ca 2020 să fie anul când am pus în cui fraze de tipul toți sunt la fel sau la ce contează votul meu? și să le înlocuim cu a venit rândul meu și o să schimb ceva. Ne-am plâns destul, este momentul să acționăm. Poate nu sărim noi de la rău la excelent, dar suntem siguri că la un binișor tot ajungem.
Bunicii și chiar părinții noștri au luptat pentru dreptul de a alege și de a-și exprima propriile opinii. Acum este timpul nostru să facem un pas spre o societate educată și gata de o schimbare spre mai bine.
Dacă în viața personală nu lăsăm ca altcineva să decidă ce e mai bine pentru noi și familiile noastre, de ce să lăsăm pe cineva să decidă viitorul țării? Putem să aducem multe schimbări, oricât ne-ar spune lumea că suntem de mici. Trebuie să începem de undeva. Alegerile locale sunt o oportunitate pentru a ne face vocile auzite. Haideți să le transformăm într-un megafon al Generației VOT!
Așadar, te scoatem la un vot?
Cu drag,
GV