George Michelis – Cat e de dificil si de interesant
Sunteti nascut in Grecia, pe Insula Skopelos. V-ati petrecut copilaria si adolescenta in Grecia. Cum se explica faptul ca ati facut facultatea in SUA?
Era un gand comun grecilor acela de a studia in strainatate. In plus, din fericire, am multe rude in SUA. Trei frati si o sora a mamei mele se aflau acolo. Mama are o familie foarte numeroasa, au fost 12 copii. In anii ’50, in Grecia s-a inregistrat un puternic proces de emigrare. Asa incat plecarea mea in SUA a insemnat intalnirea cu o parte din familie.
In perioada studiilor ati obtinut burse sau v-ati bazat pe sprijinul financiar din partea familiei?
Nu am obtinut burse. Invatam si munceam. Nu am avut sprijinul familiei, ai mei erau destul de saraci. Am fost angajat la restaurante si cantam in corul bisericii grecesti. Eram solist, cantam muzica bizantina. Am invatat tehnica de la un batran cantor din insula natala – Skopelos. In Grecia, nu eram foarte solicitat, dar in SUA aveam multe cereri. Eram platit pentru asta. Iar dupa universitate, am obtinut si bursa.
Mai cantati si acum? Unde?
Mai cant uneori, cand sunt cu prietenii. Cant putin si la chitara, ne distram. Cand ma intorc in satul meu, imi face placere sa ma duc la biserica si sa cant ca pe vremuri, mai ales de Paste. Imi place aceasta perioada sfanta, e foarte trista si ma inspira.
De ce imediat dupa facultate ati simtit nevoia sa faceti masteratul si apoi si doctoratul? Nu se cerea experienta inaintea fiecareia dintre ele?
Scopul meu final era sa ajung profesor la universitate, ceea ce presupunea sa am doctoratul. Pentru a intra in afaceri, masteratul sau un MBA ar fi fost de ajuns. Am descoperit ca doctoratul este folositor si din alte ratiuni: iti ajuta mintea sa devina mai analitica, pentru ca perioada de studii este foarte solicitanta. Nevoia de a avea o gandire analitica este mult mai acuta decat in alte domenii.
De ce ati abandonat cariera academica?
Mi-am inceput cariera ca profesor universitar, unde am ramas vreme de sase ani. Se intampla in SUA. Apoi, am inceput sa ma gandesc la intoarcerea in Grecia. Am decis, impreuna cu familia mea, sa revenim acasa. Sotiei mele ii era mai dor de casa decat mie. Aveam deja doi copii. Din punctul meu de vedere, totul era OK in SUA. Eram fericit, predam si aveam mult timp liber. Dar o data luata decizia de a ne intoarce, m-am bucurat la fel de mult ca ea. La revenire, am incercat sa-mi gasesc o catedra universitara la care sa predau, dar n-a mers. Primisem o propunere frumoasa de a intra in sistemul bancar, asa ca am hotarat sa renunt la a ma lupta cu birocratia sistemului grec de invatamant. Este foarte greu sa penetrezi in sistem.
Cum v-ati simtit la revenirea in Grecia, dupa cei 16 ani petrecuti in SUA?
N-a fost nici un soc. M-am simtit de parca n-as fi fost niciodata plecat. Desi am stat departe de casa, geografic vorbind, n-am pierdut deloc contactul cu lumea elena. Am fost adesea in vizita, la doi sau la trei ani, pe copii i-am trimis in fiecare an, in vacante. Ei vorbesc greaca fluent. Acum sunt mari, au 31, respectiv 27 de ani, si lucreaza amandoi in Atena. Asa ca n-a fost o intoarcere tulburatoare. Am o buna capacitate de adaptare.
Cum a primit Grecia integrarea in Uniunea Europeana?
Perioada de pregatire a integrarii a durat foarte mult pentru Grecia. Dar cel mai mare soc nu a fost resimtit atunci, ci la trecerea de la moneda nationala (drahma) la euro. Au fost ceva probleme cu rotunjirile, care se fac de obicei in sus, astfel ca s-a produs o marire artificiala a preturilor. Lucru care se va intampla probabil si in Romania la 1 iulie anul acesta. Integrarea propriu-zisa s-a petrecut treptat, destul de lin, iar cei mai afectati au fost batranii.
Cum a venit propunerea de a veni in Romania?
Experienta mea bancara a durat 20 ani. Dupa tot acest interval, am spus: "Ajunge! E destul!". Am decis sa fac ceva pe cont propriu, poate sa ma intorc la catedra… Am predat in Grecia pentru cativa ani. In paralel, am facut consultanta de business. A fost o perioada mai linistita pentru mine, m-am putut odihni si bucura de savoarea vietii insulare. Dupa cateva luni, am fost contactat de EFG Eurobank Ergasias din Grecia, care detine in prezent pachetul majoritar de actiuni al Bancpost. Mi s-a explicat ce misiune urma sa am la Bucuresti. Cunosteam putin tara dv. la acea vreme, fusesem doar de doua ori la ski si odata cand am participat la deschiderea filialei Bancii Comerciale a Greciei in Romania. Restul de informatie l-am capatat citind.
Pentru ca tot am ajuns la citit, este acesta un exercitiu constant in viata dv.?
Nu mai citesc carti de specialitate. Doar beletristica. Imi plac scriitorii din America Latina, am citit mult Allende, Marquez. Am citit tot ce a scris acesta din urma. De exemplu, acum citesc "Alexandru cel Mare", o carte serioasa a unui scriitor britanic, in care este descrisa strategia marelui om de arme grec.
Ati venit in Romania fara sa stati pe ganduri?
Nu. Am reflectat mult, nu asupra locului unde mi se propunea sa ma mut, cat mai ales in legatura cu schimbarea de plan: insemna sa renunt la cariera de profesor, la consultanta si mai ales la insula mea, la casa in care m-am nascut si in care locuieste familia mea si acum. Era vorba de o schimbare radicala. Dar, in acelasi timp, era si o provocare. Imi place chiar foarte mult zona balcanica, iar romanii au o filozofie de viata foarte apropiata de cea a grecilor. Asa am gandit cand am acceptat propunerea. In primul rand, am venit singur. Copiii mei sunt mari, cum v-am spus deja, au viata lor, iar sotia mea lucreaza in cadrul Ministerului Grec al Afacerilor Externe. Incearca acum sa se transfere aici, la ambasada greaca. Nu sunt un expat tipic, nu ma duc in fiecare weekend acasa.
Dar unde va duceti?
Merg mult pe jos prin Bucuresti, mi-am cumparat o bicicleta si fac plimbari mai lungi cu ea, prin Herastrau, am descoperit o librarie buna, ma duc des la tara. Pentru sport sunt prea batran!
Puteti sa faceti o caracterizare a mediului economic romanesc?
In general, Romania seamana foarte mult cu ceea ce insemna Grecia cu cativa ani in urma. Ma refer la infrastructura, la serviciile publice, la obiceiurile de consum. Am mai trait toate acestea! Am o senzatie de "deja vu"! Si cred ca, in curand, similitudinea va fi tot mai accentuata. Diferenta consta in aceea ca Romania, dupa parerea mea, se misca mai repede decat a facut-o Grecia in perioada de tranzitie. Asta e bine, dar poate fi si riscant.
Despre romani ce parere aveti?
Nu exista bariere de comunicare. Probabil pentru ca eu, in general, comunic usor. Cea mai mare bariera pentru mine este limba, mai ales pentru ca imi place sa vorbesc si sunt frustrat cand nu reusesc sa transmit direct ceea ce imi doresc sa spun.
Cu probleme de mentalitate v-ati confruntat aici?
Da, ar fi una de semnalat: aud foarte des cuvantul "da". Poate problema e la mine, dar am constatat ca obtii foarte usor un "da", fara sa stii daca oamenii aproba pentru ca au inteles sau pentru ca stiu ca asta vrei sa auzi. Rezultatul este ca, uneori, chiar daca spun "da", nu fac ceea ce le-am cerut. Uneori nu inteleg, nu intreaba, nu cer explicatii sa se asigure ca au inteles ce vrei de la ei! Asta e problema pe care o am cu unii dintre angajatii romani. O alta problema in Romania este ca la restaurant, chelnerii strang farfuriile inainte sa termini…
Bancpost si-a propus sa devina a treia banca din Romania. Cat de aproape sunteti de acest obiectiv?
Obiectivul nostru final este sa devenim a treia banca. Pentru asta trebuie sa realizam cateva lucruri in urmatorii trei-patru ani: dezvoltarea retelei nationale, noi sucursale in Bucuresti, trebuie sa repozitionam unele sucursale din orase mari ale Romaniei, sa finalizam constructia sistemului nostru informatic si sa ne instruim oamenii. Obiectivul acesta nu este specific Bancpost, ci este valabil pentru toate bancile. Training inseamna o noua cultura in general, o noua cultura a vanzarii. Clientii nu se mai duc la banca. Trebuie ca noi sa ne ducem la ei. Sunt multi competitori in piata, avand cu totii gandul de a castiga cat mai multi clienti, asadar trebuie sa gasim clientii. Pentru ca altfel o fac cei de la concurenta. Pare simplu, dar nu este! Nu e usor pentru colegii nostri din sucursale, care lucreaza de mult in banca si erau obisnuiti cu un sistem birocratic si multe proceduri, sa accepte ca trebuie sa invete sa devina agenti de vanzari. Asta este o provocare serioasa pentru unii.
Acordati termenului "retail" o acceptiune atipica, ingloband in el, pe langa persoanele fizice, si firmele mici. Asta va diferentiaza de celelalte banci?
Nu, depinde de cum vrea fiecare sa defineasca termenul. Retailul inseamna produse adresate publicului larg, deci poti include aici si firme cu o cifra de afaceri mai mica de 500.000 de euro. Retail inseamna produse standardizate si proceduri centralizate. Nu trebuie sa te asezi si sa negociezi cu clientul.
De ce ati simtit nevoia separarii conducerii "executive" de cea "administrativa"?
Este o masura impusa de Banca Nationala. Tine de procesul de guvernare corporatista, reprezinta felul in care este administrata o institutie. Aceasta noua idee de conducere ne-a dus la masura de a separa executivul de ceea ce nu este executiv. Am facut si noi acest lucru in Bancpost. Este o problema de definire si de intelegere a termenilor. O data intelese, lucrurile merg de la sine.
Cum sunteti ca manager?
Bancile sunt organizatii mari. Consider ca cel mai important aspect al muncii mele de director este managementul oamenilor. In special in bancile cu multi oameni, managementul oamenilor este prioritar. Nu ma refer la aspectul tehnic, acesta nu e dificil. Dificil si interesant este cum conduci atatia oameni.
Care sunt urmatoarele dv. obiective profesionale?
Va pot spune ce presupune mandatul meu aici, care reflecta discutiile avute cu actionarul principal din Grecia. Am venit intr-o tara noua pentru mine, cu un mare potential, unde sunt multe oportunitati. In domeniul bancar, unde exista de asemenea un veritabil potential, speram sa fim niste protagonisti seriosi. Aceasta industrie se afla intr-o perioada de tranzitie. Misiunea mea aici este sa conduc aceasta tranzitie, astfel incat, la plecare, sa am satisfactia de a fi creat aici o echipa de conducere care sa duca banca mai departe. Imi place misiunea mea: sa conduc in tranzitie, o organizatie mare si sa o duc pe un drum care are continuitate.
Visul revenirii pe insula si scrierea unei carti se mai amana?
Da, dar din motive frumoase, nu o simt ca pe o frustrare. Valoarea pe care o aduc eu bancii consta in experienta pe care o am in tranzitie, adica exact etapa pe care Bancpost o traverseaza. Am avut in Grecia aceleasi probleme acum ceva ani, asa incat pot controla procesul. Economia romaneasca si problemele ei sunt asemanatoare celor pe care le-a traversat tara mea.
#squarebanner#
George Michelis
Director General Executiv (CEO) si membru al Consiliului de Administratie al Bancpost
Nascut in 22 februarie 1950, la Skopelos, Grecia
Casatorit, doi copii
Studii:
- 1973, Licentiat in Economie, Universitatea din Massachusetts, Boston, SUA;
- 1975, Master in Economie, Boston College, SUA;
- 1980, Doctor Economie, Northeastern University, Boston, SUA;
Experienta universitara:
- 1979-1980, Lector, Bentley College, Departamentul de Economie, SUA (Microeconomic and Macroeconomic Theory);
- 1980-1984, Profesor Asistent, Regis College, Departamentul de Economie, Weston, SUA (Economic Theory, Public Finance, Econometrics, Mathematics of Economists, Money and Banking).
Experienta bancara:
- 1984-1986, Analist economic, Banca Comerciala a Greciei, Division of Economic Research, Department of International Economic;
- 1986-1989, Consilier Managerial, Banca Comerciala a Greciei, Strategic Planning;
- 1989-1990, General Manager, Banca Comerciala a Greciei;
- 1990-1994, Membru fondator si Vicepresedinte Executiv la Egnatia Bank;
- 1994-1996, Business Consulting;
- 1996-2004, General Manager si Vicepresedinte al Consiliului de Conducere al Bancii Comerciale a Greciei.
Lucrari publicate:
- "Internal Migration in Greece", Lucrare de doctorat, Northeastern University, Boston, Massachusetts, September 1980;
- "Internal Migration and Urbanization in Greece", Lucrare prezentata la The Eighth Annual Convention of the Eastern Economic Association, Washington, D.C., April 30, 1982;
- "The Role of Migration and Public Investment Expenditures in Reducing Income Inequalities in Greece", Lucrare prezentata la The Ninth Annual Convention of the Eastern Economic Association, Boston, Massachusetts, March 12, 1983;
- "Country risk: an application of discriminant analysis", Economic Bulletin, Commercial Bank of Greece, July – December 1984, 121-122;
- "Similarity indices: the case for Mediterranean policy in view of EEC enlargement", SPOUDAI, 1985, 3-4;
- "Overexposure and credit rich assessment", Economic Bulletin, Commercial Bank of Greece, January – March 1987, 131;
- "State Banks: the next decade", Bulletin of the Hellenic Banks Association, B’ quarter 1996, 7;
- "The role of technology in the Banking sector in the new decade", Bulletin of the Hellenic Banks Association, B’ quarter 1998, 14;
- "Customer satisfaction measurement in the private bank sector", European Journal of Operational Research, 130 (2001) 347- 360.