Germanul care a văzut în România ceea ce tu nu vezi

Realitatea românească l-a confruntat cu multe provocări. Iniţial, nu putea să-i înţeleagă „mecanismul interior de fiinţare şi nici cum e posibil ca cineva care promite că va face ceva într-un termen stabilit, când vine termenul, îți întoarce spatele sau te privește senin în ochi, explicându-ți cu cât de multe complicaţii se confruntă el, oricum, şi fără tine”. Bineînţeles, România înseamnă mult mai mult. A găsit aici și acele aspecte cu potenţial bun pentru dezvoltarea sa personală, profesională şi umană, aşa încât a ales să trăiască aici.

Mai aproape de pulsul vieţii

În 2012, după unsprezece ani în care a locuit în diferite cartiere din Bucureşti, Ulrich a cumpărat o casă săsească, făcută pe la 1870, într-un sat din Transilvania, pe Valea Hârtibaciului. Luase contact cu zona respectivă prin 2008, când a făcut un film-trailer despre câteva proiecte de renovare şi revitalizare a bisericilor fortificate lăsate în paragină după plecarea saşilor transilvăneni – „Old stones, new beginnings”, i-a spus el. Ulterior, a revenit şi s-a împrietenit cu zona. L-a atras contrastul vizibil dintre un trecut care a lăsat urme durabile de cultură şi civilizaţie şi manifestarea sa din prezent. A lucrat aproape trei ani la renovarea casei, a ţinut cont de principiile vechi de construcţie, care consideră locuinţa ca fiind o parte vie, integrantă a mediului.

"Dorim să trăim după regulile pe care le descoperim, le recunoaştem şi le acceptăm, cu respect faţă de natură. În acelaşi timp, să încetinim agitaţia impusă de societatea de consum. Avem o casă pe care am refăcut-o aşa cum ne place, avem o grădină unde cultivăm ce ne trebuie, sprijinim schimbul direct de produse în sat. Continuăm să ne practicăm profesiile – eu, ca freelancer în domeniul media şi comunicare, soţia mea, în domeniul terapiilor naturiste şi homeopatiei. Rămânem deschişi la a ne împlini ideile şi visurile" – Ulrich Roth

A lucrat la casă după metode tradiţionale, folosind doar materiale naturale, dar i-a asigurat şi un grad de confort, la care nu a vrut să renunţe. „Încălzirea o facem cu un sistem modern, «deştept» şi prietenos faţă de mediu, cu o centrală pe gaz, conducte trase prin pardoseală şi prin pereţii casei".

"Dacă aş spune doar că ne-am «mutat» la Nocrich de la Bucureşti, ar fi o simplificare a situației: mai precis, am ieşit dintr-un sistem în care ajunsesem să mă simt ca în cuşcă – una dintre cele foarte multe, puse una peste alta, pe vertical, în marele oraș. Stai acolo şi câteodată nici după un an nu ştii cine e vecinul tău. Pe stradă, deja ai intrat în spaţiul public, anonim. Nu contează dacă ieşi sau nu, nimeni nu îşi dă seama, prezenţa ta nu contează. În schimb, la sat stai pe orizontală, iar reţeaua socială începe direct când ieşi din curte, ba chiar îţi intră în curte – cu aspecte pozitive, câteodată şi negative. Dar important e că ai intrat aici, pas cu pas, într-un alt sistem, pe care l-ai ales conştient, în care ești parte integrantă a vieţii, nu doar un element mai mult sau mai puţin neglijabil.”

Oricum, spune Ulrich – şi asta e valabil pentru viaţa la oraş, ca şi pentru viaţa la sat, în România sau în Germania –, „fără o claritate a deciziilor personale şi fără armonie interioară, liniştea exterioară nu e decât un paliativ de scurtă durată, după care continui să trăieşti în vacarmul indus din interior şi preluat la scară largă de exterior.”

Downshifter sau nu?

Pentru Ulrich, downshiftingul nu înseamnă să te privezi şi să te frustrezi de ceea ce îți aduce bucurie în viaţă, din idealism. Dimpotrivă, înseamnă să îți evaluezi în primul rând priorităţile reale din viaţă. Pornind de la cele de bază – să ai ce mânca, unde locui, îmbrăcăminte, să te întâlnești şi să te asociezi cu prietenii şi cu oameni care gândesc şi simt asemănător ție – până la un capitol superior de priorităţi, în care urmărești să realizezi profesional ceea ce îți place şi să te realizezi ca persoană, reducând activităţile întreprinse artificial.

„Munca mea de consultant în domeniul media şi comunicare în proiecte internaţionale ajunsese să fie nerealist de abstractizată şi specializată până la sterilitate; ruptă de viaţă. Caut, mai nou, să-mi ajustez activitatea profesională, având în centru acest curent sau flux viu, pe care îl urmăresc de când ne-am mutat de la oraş la sat.”

Downshiftingul înseamnă şi să analizezi, şi să-ți evaluezi conştient nevoile de trai şi cheltuielile. În consecință, Ulrich și prietena sa, Aurelia, au început să renunţe treptat la consumul de produse „nenecesare” (de tipul gadgeturi electronice şi toate produsele promovate de media ca un must have fără de care, chipurile, n-ai putea să ţii pasul în societate). S-au redus astfel cheltuielile, fără a neglija calitatea vieţii. Prin downshifting au mai schimbat şi altceva: au trecut de la o atitudine pasivă în viață la una activă.

„Până să facem mutarea, câteodată mă simţeam «ca pus la perfuzii». Într-un circuit închis de a câştiga şi de a cheltui bani – locuiam cu chirie în centrul Bucureştiului, mă enervam în weekend când cumpăram mâncarea superambalată şi prefabricată de la supermarket, cumpăram haine de la mall, achiziţionam tot felul de gadgeturi despre care mă convingeam singur că-mi trebuie şi că-mi vor face viaţa mai uşoară. Ca să obţin toate acestea, obligatoriu trebuia să mă susţin financiar lucrând într-un context care nu-mi lăsa întotdeauna liber culoarul de exprimare profesională aşa cum îmi doresc.”

Nu și-a propus să fie downshifter. Deşi cunoştea termenul în momentul în care a luat decizia de se muta la țară, nu acesta a reprezentat scopul acţiunilor sale. „Dacă sunt sau nu downshifter, cred că răspunsul transpare în cele de mai sus.

Din adolescenţă m-am obişnuit să îmi formulez şi să mă confrunt cu nişte întrebări pe care le consider fundamentale pentru evoluţia mea: Cine sunt? Ce rol am pe pământ? Ce scop are viaţa mea? etc. Cred că e important să nu încetezi să-ţi pui aceste întrebări, căci răspunsurile se actualizează permanent. Îmi doresc să contribui cât mai bine la un mers firesc şi corect al lucrurilor, pentru mine şi pentru cei din jur. Fac acest lucru căutând să înţeleg sursa şi natura vieţii şi rolul meu, în ansamblu.”

Ulrich a înţeles că:

– nu eşti pe pământ să trăieşti singur, mai degrabă cu şi pentru alţii;
– mai important decât ceea ce ne diferenţiază este ceea ce ne uneşte;
– un impact foarte puternic are principiul „iubeşte-ţi aproapele ca pe ţine însuţi”, cu tot ceea ce derivă din el.

Ce poate face fiecare pentru a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii? Esenţial este să îţi doreşti acest lucru pentru tine, în felul tău, fără să preiei reţeta altora, căutând să îți urmezi drumul şi visul. Unul dintre lucrurile simple pe care l-am putea face ar fi să ne uităm cu alţi ochi la: ce, cum, cât şi în ce scop consumăm.

„De exemplu, noi susţinem consumul de produse locale, regionale, sezoniere şi pe cât posibil realizate în mod prietenos faţă de mediu. Procedând aşa, cred că putem contribui la o calitate uşor sporită a vieţii şi pentru cei din jurul nostru (din sat, din zonă, din regiune). O parte dintre nevoile de consum alimentar ni le putem produce singuri – România are o tradiţie bună în acest sens, care, din păcate, a ajuns să fie dispreţuită şi este lăsată să lâncezească, până şi la sat!”

Tot așa, spune el, ne putem pune în valoare creativitatea şi putem dobândi aptitudini noi, încercând să facem noi înşine anumite lucruri şi produse, în loc să le cumpărăm. „De la banalele conserve de iarnă la o pâine sănătoasă (pâinea de pe piaţa românească este dezastruoasă!), la diverse tipuri de iaurt, brânzeturi, dulciuri etc.”

Nu treceți cu vederea nici timpul câştigat prin renunțarea la tot felul de activităţi care distrag atenţia, pe care îl puteți pune în valoare, de exemplu, în educaţia copiilor sau în întâlniri cu oameni care contează pentru voi.

Unul dintre plusurile de care se bucură şi pe care îl apreciază în Transilvania, pe valea Hârtibaciului, este că, deşi infrastructura lasă de dorit din cauzele pe care le ştim cu toţii (plecarea masivă a saşilor, neocolonizarea satelor săseşti), există un fel de «mezzostructură», cum îi spune el, formată din oameni care gândesc asemănător, care întreprind acţiuni în sensul binelui comunităţii.

„A trăi mai aproape de tine, în primul rând, şi mai aproape de natură, cu respect faţă de ea, e un concept pe care îl împărtăşesc mai mulţi străini veniţi de ceva timp în regiune, dar şi destui români, care îşi pun în aplicare concepţia lor despre viaţă, care au ales să trăiască aici şi să readucă astfel la viaţă zidurile pe care saşii nu au putut să le ia cu ei.”