La 26 de ani, a trecut prin foc şi gheaţă pentru a preveni accidente
Loredana Bălulescu are 26 de ani şi a terminat Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, specializarea Inginerie şi Management Naval şi Portuar. În timpul facultăţii a obţinut o bursă în Norvegia, iar acolo a studiat Marketing şi Management. În prezent, se poate lăuda că este absolventă de masterat în cadrul aceleiaşi academii cu aceeaşi specializare.
Cariera în domeniul petrolier a venit ca o extensie la materiile tehnice pe care le-a avut în timpul facultăţii. În cadrul GSP este din 2013 şi de aproape doi ani face parte din echipa GSP Training Center, pe funcţia de organizator formare. Ea se ocupa de înscrierea personalului la cursuri şi de toate activităţile conexe înscrierilor. Acum, face parte din departamentul „Foraj”, pe partea de dezvoltare a competenţelor personalului.
Citește și Adrian Naidin: Vreau să le dau oamenilor tot ce este mai frumos din mine şi din ei
„Organizez anumite proiecte şi programe pentru a evalua competenţele personalului, iar în urma acestora vedem dacă personalul nostru are sau nu nevoie de mai multă instruire. Ultimul curs ne-a relevat acest lucru, atât pe partea de foraj, cât şi pe cea de mecanică şi electrică”, a spus Loredana.
Este specializată în domeniul mecanic și elaborează un astfel de curs, care se va desfășura în două etape. În prima etapă vor participa la cursuri cadeţii, motoriştii şi mecanicii, adică cei care păşesc pentru prima oară pe o platformă. Apoi, în cel de-al doilea modul, urmează să fie prezentate cunoștințe aprofundate pentru personalul care ocupă funcții cheie, cursul urmărind familiarizarea detaliată a echipamentelor.
Pentru a organiza acest curs a fost nevoită să meargă la bordul platformelor. Dar cum nu oricine poate urca pe platformele de foraj marin, ea însăşi a trebuit să facă la rândul ei nişte cursuri obligatorii. Unele dintre acestea ţin de siguranţa la bordul platformelor, iar altele, de supravieţuire.
„HUET este unul dintre cursuri. În acest modul suntem scufundaţi cu elicopterul în două scenarii. În primul se scufundă în poziţie normală, iar în a doua elicopterul este răsturnat. Din ambele va trebui să fii capabil să te salvezi. Mai există şi un modul de supravieţuire pe mare şi de acordare a primului ajutor”, povesteşte Loredana.
Cursul pe care vrea să-l creeze
Cursul de mecanică este programat să înceapă în iulie. Atunci vor avea loc primele instruiri în cinci module: istoria forajului, cele mai importante sisteme de la bordul platformei, mentenanţa generală a echipamentelor, studiu de caz pentru puterea folosită de echipamente pentru ca o sondă să poată fora la anumite adâncimi şi siguranţă şi procedurile GSP.
„Cursul va ţine 5 zile şi voi aduce, la început, 10 persoane. Sunt puţini pentru a mă putea concentra pe fiecare. M-am inspirat cel mai mult de pe platforma de la Murmask, acolo am muncit cot la cot cu băieţii.”
A fost singura fată de la bordul platformei, dar nu a mai contat având în vedere că a trebuit să muncească la minus 40 de grade. A vrut să meargă acolo pentru a vedea cu ce se confruntă personalul companiei, dar şi să capete experienţă în domeniu.
Citește și Tânărul care făureşte arme dacice din oţel îmbibat în istorie
A fost nevoită să meargă de trei ori pe platformă şi a stat de fiecare dată mai bine de o săptămână. Pentru a învăţa tot ce trebuie, a fost nevoită să pună întrebări personalului de pe platformă. Şi cuminţică, şi curioasă, de fiecare dată, cu un carneţel în mână şi foarte atentă, nota fiecare cuvinţel, iar unde a fost cazul s-a implicat.
Următorul pas va fi experienţa pe o platformă în Africa, unde temperaturile vor fi la cealaltă extremă.
De ce acest curs
Deşi sunt multe facultăţi de profil în România, nici una nu te pregăteşte pentru experienţe care te aşteaptă pe o platformă offshore. Practic, programele din companie încearcă să acopere acel gol care există în momentul acesta pentru formarea profesională a personalului din industria marină de petrol și gaze.
Ne povestea că în copilărie a avut un incident legat de apă şi, de atunci, îi era teamă să fie în apropierea ei. Dar, prin jobul pe care îl are, și-a învins această frică. Şi dacă nu s-ar ocupa cu trainingurile angajaţilor, s-ar vedea tot pe platformă, dar pe partea de safety sau chiar mecanică. O atrage foarte mult acest segment şi nu o deranjează să aibă mâinile murdare de ulei. Îi place mecanica, iar explicaţia vine încă din adâncul copilăriei ei. Nu este o tânără care să fi avut păpuşi în braţe, ba din contră, tatăl ei şi bunicul îi cumpărau maşinuţe şi pistoale de lipit.