La Berkeley, robotica este predată de o profesoară româncă de 27 de ani

Cercetarea Ancăi Drăgan în robotică este legată de planificarea mişcării unui robot când trebuie să interacţioneze sau chiar să lucreze cot la cot cu oamenii, spre exemplu: să ajute pe cineva cu o dizabilitate să bea un pahar cu apă, sau să ajute un muncitor într-o fabrică să asambleze o piesă. Algoritmii din robotică pentru planificarea mişcării se concentrează pe a găsi orice mişcare care duce robotul de la o configuraţie iniţială la o configuraţie finală, fără a lovi obstacolele din jur, dar nu iau în considerare că atunci când robotul interacţionează cu cineva, acel cineva îi va observa mişcarea şi va încerca să reacţioneze corespunzător. Contribuţia tezei de doctorat a cercetătorului român, sub indrumarea lui Sidd Srinivasa, a fost integrarea noţiunii de "observator" al mişcarii în algoritmii de planificare.

„Latura feminină“ a roboticii

Problematica roboticii este una delicată. Am întrebat-o pe Anca Drăgan dacă roboţii sunt periculoşi, mai ales dacă ne gândim că, în urmă cu puţin timp, un muncitor din Germania a murit atunci când a intrat în cuşca unui robot industrial. Ne-a spus că tocmai acest aspect vrea să îl elimine, prin cercetările ei.

“Majoritatea roboţilor din fabrici (şi se pare că inclusiv robotul de la această fabrică din Germania) sunt ţinuti în cuşti, departe de oameni, şi execută aceeaşi mişcare pre-programată de mii de ori. Nu pot să îşi adapteze comportamentul când situaţia de schimbă: fie că o piesă trebuie asamblată un pic diferit, fie că un muncitor vine în spaţiul lor. În cercetarea în robotică, lucrăm la algoritmi care pot să perceapă aceste schimbări şi pot să ia decizii autonome. Un robot care poate detecta oamenii şi se poate opri ar fi mai bun decât un robot care ignoră oamenii complet. De asemenea, un robot care poate anticipa mişcarea oamenilor pentru a se mişca pe lângă ei ar fi mai bun decât un robot care se opreşte şi aşteaptă. Încetul cu încetul, vrem să progresăm către roboţi care să fie din ce in ce mai puţin periculoşi, să fie mai eficienţi şi să înţeleagă mai bine oamenii, comportamentul şi aşteptările lor”, a explicat specialistul în robotică.

Anca Drăgan nu se mulţumeşte doar la a sta în laborator. Din când în când îşi face timp pentru a preda în şcolile locale şi aduce copii în laborator pentru demonstraţii. Asta şi pentru că încearcă să aducă un echilibru în balanţa de gen a cercetătorilor din robotică, domeniu în care doar 15% dintre specialişti sunt femei. Pasiunea şi dedicarea Ancăi Drăgan pentru robotică au dus la peste 20 de articole ştiinţifice în conferinţe şi jurnale de cel mai înalt calibru mondial în robotică.

Şi, odată cu asta, au venit şi oferte pentru o poziţie de profesor de la universităţi de renume în SUA: Stanford, Berkeley, MIT, Carnegie Mellon, Harvard, Princeton, Caltech, printre altele. Românca a acceptat oferta de la Berkeley, şi va conduce un laborator de cercetare în algoritmi pentru interacţiunea om-robot. Este colegă cu Stuart Russell, cel care a scris cartea de inteligenţă artificială pe care o citise în liceu, e la câteva birouri distanţă.

Drumul spre performanţă

Anca-Diana Drăgan credea în şcoala primară că va urma o carieră în domeniul umanist. S-a răzgândit însă după ce, în clasa a V-a, a început să înveţe la Colegiul Naţional Nicolae Bălcescu din Brăila. Profesorul de matematică, împreună cu tatăl ei, absolvent de Politehnică, i-au intuit potenţialul şi au încurajat-o să participe la olimpiadele de matematică. De acolo până la informatică a fost doar un pas, iar în clasa a VII-a Anca se visa deja programator. Un om avea însă să îi schimbe cursul vieţii definitiv.

„La un moment dat în liceu, colegii au început, unul câte unul, să facă pregătire la fizică, anticipând examenul de admitere la Politehnică. Eu, vrând să nu rămân în urmă, am convins-o pe Nicole Becheanu (n.r: o profesoară de fizică din Brăila) să mă ia şi pe mine la pregătire. Nicole s-a dovedit a fi cel mai important mentor al meu, pentru că m-a îndrumat către facultatea în străinătate. Am dat examenele SAT, m-a ajutat cu scrisorile de recomandare, eseul, etc. Aşa am ajuns eu, care din a VII-a era convinsa că merg la Politehnică (unde au făcut facultatea şi părinţii) şi că devin programator în Bucureşti, la Jacobs University Bremen (atunci International University Bremen)”, a povestit Anca Drăgan pentru Revista Cariere.

La Jacobs, în Germania, Anca a avut câteva surprize, plăcute toate. Pe lângă experienţa unui campus universitar cu oameni din mai mult de 100 de ţări, în Germania tânăra brăileancă a descoperit un mod cu totul şi totul special de a studia. Cum ar fi faptul că sesiunea dura doar o săptămână, câteodată cu două examene pe zi, şi de învăţat se învaţă în timpul semestrului, prin enorm de multe teme şi proiecte.

„Două lucruri interesante am putut să le fac direct din anul 2: 1) să fac cercetare în laboratorul unui profesor (Michael Kohlhase), şi 2) să fiu "teaching assistant", adică asistent de profesor. Asta implică predarea unor tutoriale/laboratoare pe lângă cursul principal şi compunerea şi corectarea temelor şi examenelor. A fost o experienţă care m-a ajutat foarte mult, pentru că am ales să fiu profesor destul de devreme. Ca profesor, rolul meu principal este cercetarea: să conduc un laborator cu doctoranzi şi să facem împreună descoperiri ştiinţifice. Dar trebuie să şi predau şi având experienţa asta din timp am putut să-mi dau seama dacă mi-ar plăcea să predau”, a mai spus anca Drăgan pentru Revista Cariere..

În primul an de facultate, Anca Drăgan a urmat un curs, "General Computer Science", o introducere în informatică cu Michael Kohlhase, un cercetator bun într-un domeniu care se numeşte "automated reasoning". Cursul a ghidat-o printre multe aspecte ale informaticii, de la algoritmi de căutare în grafuri, pâna la designul chipurilor. Acest curs, cuplat cu principala carte de inteligenţă artificială, scrisă de Russell şi Norvig, pe care o citise în timp ce se pregătea pentru facultate au convins-o că partea care o entuziasma cel mai mult era inteligenţa artificială. Probabil pentru că este cea mai grea problemă din informatică, cu aplicaţii transformative pentru societate. Şi, dacă vorbim de inteligenţa artificială, vorbim de cercetare, de probleme la care omenirea nu a găsit înca soluţii.

„Într-un fel, oarecum ironic, odată ce există soluţii, am putea să argumentăm că nu se mai cheamă inteligenţă artificială, pentru ca e "doar un algoritm" pe care îl cunoaştem şi înţelegem”, a explicat Anca Drăgan.

După ce a urmat două internshipuri în urma cărora a hotărât că asta îşi doreşte să facă, Anca Drăgan a decis că asta vrea să facă în continuare, aşa că a aplicat pentru doctorat.

„În cele din urmă, am ales între Oxford (Anglia) şi Carnegie Mellon (USA), cele două universităţi care mi-au acordat şi fonduri de finanţare plus bursă/salariu. Şi pentru că universitatea Carnegie Mellon este numărul 1 în State pe informatică (la egalitate cu Stanford, Berkeley şi MIT) şi pentru că au un întreg departament de robotică (inteligenţa artificială într-un corp fizic, care poate să afecteze lumea fizică nu numai cea virtuală), am decis că acolo e locul potrivit pentru mine”, ne-a mai spus Anca.

Studii în străinătate, numai la universităţi de top

Românii din străinatate sunt deja cunoscuţi în domeniul roboticii. Anca Drăgan ni i-a dat exemplu pe Daniela Rus, directoare la CSAIL la MIT şi Mihai Ciocârlie, profesor la Columbia, printre mulţi alţii. Profesoara ne spune că din păcate nu crede că ar fi reuşit să ajungă atât de repde la acest nivel, dacă nu ar fi făcut studiile în străinătate.

„Regula pe care am auzit-o adesea este că trebuie sa fii considerat cel mai bun cercetător "nou" în informatică (nu doar în robotică) nu numai din anul tău, dar şi din ultimii câţiva ani. E un pic exagerată regula şi eu nu cred că sunt, dar cred că doar am avut foarte mare noroc să am recomăndari bune, să fi auzit suficienţi alţi profesori de munca mea, şi să aplic într-un an în care robotica a fost apreciată. Cu toate astea, nu cred că ar fi fost posibil să public la fel de mult în conferinţe la fel de renumite dacă aş fi fost în România. În schimb, ştiu de câţiva români care s-au întors în România şi care fac cercetare şi sunt fericiţi, deci se poate avea o carieră frumoasă în ţară după o experienţă în străinăte. Şi sper că o sa fie din ce în ce mai bine”, a adăugat Anca Drăgan.

Deşi a participat la conferinţe în întreaga lume (Australia, Japonia, China, Africa de Nord, Europa, etc.), în România nu şi-a prezentat, până acum, descoperirile. Dar o va face, dacă va fi chemată. De întors în ţară nu se va întoarce, rămâne acolo unde are cele mai mari şanse de a face performanţă. Revine în România însă, în fiecare an de Crăciun, ca să fie alături de familie şi de prieteni.

Anca Drăgan consideră că educaţia de care a avut parte în România a fost excelentă şi speră ca liceul la care a studiat să fie la fel de bun şi acum, dacă nu mai bun. Le recomadă însă absolvenţilor să facă facultatea în străinătate doar dacă pot merge la o facultate de top, fără o contribuţie financiară mare.

“E o experienţă deosebită, chiar dacă se întorc în România sau rămân în străinătate. Pentru binele României, aş spera să aibă oferte alternative altor ţări care să fie suficient de atractive. Nu aş recomanda neapărat o facultate care nu e clasată în vârf sau la care nu au obţinut o bursă suficientă — cred că sunt în ţară universităţi foarte bune, la care pot învăţa foate bine. În schimb, le-aş recomanda întotdeauna, în şcoala şi în facultate, să aspire mereu să facă lucruri în plus faţă de cât este cerut: fie a rezolva mai multe exerciţii, a începe un proiect propriu sau într-o echipă, a se înscrie la concursuri, a căuta internshipuri. Cred că ambiţia e printre cela mai importante elemente ale succesului. Ambiţia, mentorii excelenţi încă din copilărie (cum a fost pentru mine Nicole Becheanu) şi părinţii care să te sprijine mereu, chiar şi când le zici că vrei să te muţi peste ocean — mulţumesc, Liliana şi Nelu Drăgan!" ”, a concluzionat Anca.