La mulți ani, domnule Mihai Șora! Mai longeviv decât centenarul
Longevitatea nu este punctul forte al românilor. Lista centenarilor români de pe Wikipedia cu greu trece de 40 de persoane. Iar mentalitatea românească nu prea încurajează respectul pentru seniori, cărora li se spune mai degrabă vârstnici (în termeni eleganți, sociologici) ori bâtrâni de-a dreptul, ca să nu mai amintesc de ceilalți termeni din registrul frust.
În contrapartidă, foarte elegantul și apreciativul „seniority” nici nu își găsește loc în limba română decât printr-o calchiere forțată. Senioritatea este felul în care o nație se raportează la seniorii ei, cu imens respect și prețuire pentru experiența lor de viață.
Întotdeauna am spus că felul în care ne tratăm seniorii vorbește despre nivelul de civilizație pe care l-am atins ca popor, ca civilizație. Iar realitatea românească este mult sub limitele acceptate, raportându-ne la standardele după care tânjim văzând cum trăiesc alții, atunci când ne preumblăm prin vacanțe pe-afară.
Românii își disprețuiesc vârstnicii, de aceea trăiesc prost. Atâta vreme cât nu ai respect pentru longevitate, nu poți să îmbătrânești frumos și sănătos. E ca și cum vrei să atragi ceva ce nu ți se cuvine, nu meriți.
Un veac de senioritate autentică
Nivelul de civilizație al unei societăți se vede în felul în care își tratează seniorii. Iar exemple precum Nora Iuga, Mihai Șora, Neagu Djuvara, redefinesc paradigma seniorității așa cum o știam noi, cea a „generației tăcute” și uitate. Pe nedrept însă. Noua senioritate se reformulează acum prin demnitate, decență, vitalitate, umor, curiozitare, deschidere la nou, dialog alert și înțelept cu toate generațiile ulterioare.
Suntem privilegiați că azi putem spune „La mulți ani!” domnului Mihai Șora, un om care transcende centenarul. Ca număr al anilor, dar mai ales ca atitudine față de viață. În anul mult trâmbițatului centenar, presărat de festivisme lipsite de conținut autentic, avem noroc să mai avem printre noi o persoană mai presus de pragul celor 100 de ani și de manifestările îndoielnice care, chipurile, îl sărbătoresc.
Am ales poza aceasta fiindcă o găsesc de o duioșie impresionantă. O poză care imortalizează cultul prieteniei între doi seniori intelectuali de o calitate umană pe cât de rară, pe atât de greu de contestat. Mihai Șora și scriitoarea Nora Iuga. Care la cei aproape 88 de ani, ne cucerește cu vitalitatea și umorul ei.
Citeşte şi: Nora Iuga: Cea mai mare realizare a mea? Încă o aștept…
Foto: Luiza Șora