Less is more, Radu Teaca, Arhitect, Directorul biroului de arhitectura ARTLINE

Cand ati devenit interesat de arhitectura, ca posibilitate de cariera?

Primul contact pe care il ai cu gandul de a deveni arhitect este atunci cand iti descoperi talentul la desen. Ulterior, iti dai seama ca acesta e doar un mijloc si nu o certitudine ca vei deveni un bun arhitect. Am vazut oameni care deseneaza fantastic, dar ale caror productii de arhitectura sunt modeste. Asadar, primul gand de a deveni arhitect mi-a venit de la o oarecare abilitate de a desena. In plus, la Arte Plastice se intra greu si exista riscul de a face ceva fara viitor. In vremurile acelea tulburi, eu am considerat ca meseria de arhitect imi poate asigura un standard de viata. Gandul mi s-a cristalizat cand am facut Liceul de Arhitectura, deci se poate spune ca am stiut ce vreau sa fac de timpuriu.

Ce amintire v-a lasat prietenia si mentorshipul profesorului de estetica, Cezar Radu?

Aaa… Asta s-a intamplat mult mai tarziu. L-am intalnit pe Cezar Radu prin anul V de facultate. Atunci a fost, cred – si n-as vrea sa se supere profesorii care mai sunt si acum in scoala – primul meu contact cu un curs universitar in adevaratul sens al cuvantului. Tinea un curs extraordinar, deloc politizat, lucru care nu era simplu de facut pe vremea aceea. Apoi, el a fost primul om care mi-a aratat ce se intampla dincolo de "fenomen", mi-a relevat ca lumea senzoriala are "ceva" in spate. Paradoxal, fara sa fie arhitect, m-a influentat cel mai mult. Pentru mine si pentru cel putin alti doi oameni pe care ii stiu, un arhitect si un publicitar, el este cel care ne-a deschis usa catre lumea ideilor, ne-a invatat sa gandim si sa vedem ideile din spatele fiecarui lucru. Stia sa ne puna in priza, sa ne ceara sa nu ne luam niciodata prea in serios. Pe langa simtul umorului si performanta replicilor sale, acest om ne-a sadit cultul, obisnuinta pentru munca perpetua. A fost o prietenie extraordinara, iar pentru mine omul acesta e de neinlocuit. Disparitia lui mi-a lasat un mare gol in viata.

Ati crescut in spiritul acesta si acum ati putea transmite studentilor dv. acelasi gen de valori…

Eu incerc sa fac asta, desi nu avem acelasi "canal" de transmisie. Ar trebui sa mai existe si niste studenti ca mine la vremea aceea, care sa te si asculte. E adevarat ca nici eu nu am acuitatea si profunzimea lui Cezar Radu dar, cel putin, eu am stiut sa intru in rolul de ucenic. Pentru rolul asta iti trebuie putina smerenie, lucru care e cu atat mai greu de asumat de catre un individ cu o personalitate foarte puternica, care stie ce vrea. Sa asculti e o chestiune extraordinara, la fel e sa fii foarte atent. Chiar atunci cand ti se spun lucruri care te deranjeaza, e bine sa acorzi omului respectiv incredere. Cam asa ar trebui sa decurga relatia dintre ucenic si maestrul sau.

Mi-ati spus ca in scoala desenati foarte bine. In ce relatie ati ramas cu arta?

Ei, era o vreme cand pictam, dar acum sunt canalizat pe arhitectura care imi mananca tot timpul. Si ar fi bine sa fie ocupat cu lucrul la planseta sau cu munca de creatie, cu desenatul, fiindca eu lucrez mai putin la calculator. Dar, din pacate, trebuie sa umblu dupa avize, am tot felul de treburi administrative de facut, deloc interesante. Eu cred foarte tare ca arhitectura e o arta. Exista transcendere intre arhitectura si celelalte arte, atunci cand jonglezi cu un anumit tip de limbaj si iti creezi o anumita experienta de care e multa nevoie in arhitectura. Pentru ca e foarte greu sa faci arhitectura de buna calitate de foarte devreme. Sunt o groaza de lucruri pe care trebuie sa le asimiliezi pentru a putea ajunge sa faci "sinteza" asta. In momentul in care ai posibilitatea sa te joci cu formele, sa faci conexiuni intre ele in spiritul unei functiuni, tinand cont de instalatii si de o groaza de alte lucruri, conteaza foarte mult mobilarea interioara. Relatia cu arta, cu artele vizuale in general, poate sa fie directa (in anumite compozitii, de exemplu). Piet Mondrian, daca ne referim la arta primei jumatati a secolului trecut, a influentat foarte mult. Sau Picasso. S-ar putea ca o lectura dintr-un filozof, dintr-un istoric sau chiar un roman sa te mobileze cu o anumita stare pe care s-o regasesti intr-un anume tip de spatiu. Eu vorbesc acum despre lucruri profunde, care se intampla in momentul cand vezi deja cum ar trebui sa fie niste trepte, cum legi niste spatii… Cand faci astfel de lucruri, mobilarea interioara conteaza foarte mult. De-aceea, le spun studentilor sa citeasca la varsta asta cat pot, mai ales acum cand lecturile sunt formative si au un impact asupra structurii lor, ii modeleaza. Pot sa citeasca si Dostoievski. Nu-i va invata proiectare, dar mai tarziu, cand vor ajunge la un nivel de exprimare mai lejer, intr-un limbaj coerent, vor avea ce sa spuna. Arhitectura este o forma de limbaj, ca si cel lingvistic.

Cand primiti o comanda noua, de la ce porniti, pe ce va concentrati mai intai?

Ma uit mai intai la client. Sunt clienti cu care eu, unul, simt ca nu pot lucra. Nu cred in compromis de dragul de a castiga un proiect. Daca faci compromisuri exista marele risc sa nu iti placa nici tie ce faci, dar sa nu-i placa nici clientului. Daca nu iti da libertate, daca intervine, asumandu-si rolul de Demiurg, exista riscul sa si strice ceva. Deci, sunt clienti cu care poti avea idiosincrazii, asta e un lucru. Apoi, nu faci aceeasi casa de doua ori! Niciodata un teren nu are acelasi Nord, aceiasi vecini, aceleasi strazi, aceeasi vegetatie, aceleasi vanturi. Asa ca tii cont de toate acestea. Sunt arhitecti de un mare rafinament, cum a fost Carlos Scarpa, care tinea cont si de anumite sunete, de directia de unde venea sunetul unui clopot de biserica, de exemplu.

Orice cladire ar trebui sa transmita un mesaj?

Nu, nu cred. Arhitectura este non-referentiala, cum zic semioticienii, nu trebuie sa trimita neaparat la ceva. Exista, desigur, arhitecti care se bazeaza pe o arhitectura foarte cerebrala, in care "transpira" foarte usor ideea de la care s-a pornit. Exista si alt tip de arhitecti, cum sunt portughezii Alvaro Siza sau Souto de Moura si o groaza de alti spanioli, care armonizeaza arhitectura cu locul, cu peisajul, preluand anumite jocuri ale terenului sau ale sitului. Drept rezultat, pare ca totul e "crescut" acolo, in terenul respectiv.

Imprumutati ceva din personalitatea dv. caselor pe care le proiectati, interioarelor pe care le amenajati?

E inevitabil sa ai o vointa. Daca faci o arhitectura in care nu se recunoaste autorul, inseamna ca nu stii ce vrei! Trebuie sa ai un vector… Unii spun despre mine ca as face o arhitectura recognoscibila. Dar asta poate sa fie o sabie cu doua taisuri. Cand incepi sa te repeti si lucrezi cu aceleasi formule, ceva nu e in regula. Inseamna ca spui acelasi lucru si trebuie sa schimbi putin macazul. Daca facem comparatie cu scriitorii, sunt unii pe care ii recunosti dupa scris, chiar daca romanele sunt diferite unul de altul. Si la noi exista tipuri de limbaj si realizezi constructii diferite. Asta am incercat in ultimul timp: am aici, de fata, o macheta care nu are nicio legatura cu restul. Tot timpul e bine sa experimentezi ceva, dar experimentele trebuie sa aiba un mobil serios la baza si tu trebuie sa gasesti calea cea mai dreapta ca sa le exprimi. Sa nu fie niste fantezii, asa, niste simple crampe…

Cladirile trebuie sa inspire intotdeauna soliditate?

Nu, nu. Sunt cladiri care trebuie sa fie pur si simplu diafane, transparente. Cum spunea Berdiaev, poti sa alegi formula "iesirii din necesitate". Incepand din secolul al XX-lea, tehnologia si materialele au facut ca arhitectura, prin ultimele sale doua curente, sa devina pionier. Pana acum era un fel de Cenusareasa a artelor in materie de schimbare de stil. Era mai greu, erau probleme tehnice, care cereau sa fie puse la punct. Tehnologia de acum iti permite iesirea din necesitate. Postmodernismul si deconstructivismul au aparut prima data in arhitectura. Explozia tehnologica a permis ca arhitectura sa devina mai "usoara".

Cladirile "verzi" permit proiectantului acelasi grad de creativitate pe care il confera cladirile conventionale?

Cladirea ecologica are drept scop declarat introducerea naturii in interiorul casei. Are o legatura cu conceptul de sustenabilitate despre care toata lumea civilizata vorbeste astazi. Captarea energiei prin panouri solare, fatadele duble care sa faca economie de energie si vara si iarna, cladirile care sa contribuie la diminuarea sau stoparea efectului de incalzire globala – toate acestea sunt, de fapt, pasi inainte pe care tehnologia i-a facut si care imbunatatesc viata oamenilor. Verdeata a ajuns sa fie un fel de parasolar. La nivel experimental, se fac locuinte si birouri care au, in loc de parasolare – vegetatie vesnic verde care apara fatada de soare. Sunt niste mijloace in plus, de natura plastica care pot spori haloul de exprimare.

Ce va sperie la arhitectura romaneasca a momentului?

Ma sperie sminteala, oamenii. Si clientii si arhitectii ma sperie foarte tare: nu au o pozitie autocritica, nu mi se pare ca gandesc sanatos, logic. Nu exista bun simt, pe care nu-l inveti la scoala. Te duci in Occident si vezi o anumita dorinta de a fi natural, de a sta locului, de a nu exploata salbatic, de a nu construi un lucru… cat mai mare. Observi naturaletea cu care se trateaza fiecare lucru, arhitectul nevrand sa fie un protagonist. La noi, problema este ca atunci cand arhitectul face o casa, trebuie sa fie neaparat un monument. Si daca tot e sa fie monument, aduna acolo absolut toate elementele pe care le stie. Vrea sa spuna cat mai multe odata si asta duce la o confuzie, la o compozitie derutata din start.

Am putea noi, romanii, sa ii invatam ceva pe europeni in materie de arhitectura?

Sincer, nu cred. Am putea face ceva cu arhitectura traditionala pe care sa o interpretam in cheie contemporana. Dar, pana sa ne regasim la nivelul asta, ar trebui sa mai treaca foarte mult timp. Trebuie sa ne distilam foarte bine gandurile, sa invatam materialele noi, sa reinvatam lemnul in forma lui actuala, mai tehnologica, dupa care, uitandu-ne inapoi sa facem o sinteza cu experienta pe care ne-a lasat-o traditia populara. Din pacate, la noi au fost mai multe targuri si mai putine orase si avem o traditie mai mult sateasca, o arhitectura populara. Avem, deci, doua lucruri de facut: sa reinventam atmosfera aceea intr-o alta cheie si sa ne regasim intr-o arhitectura urbana. Ceea ce e foarte greu.

Dar noi avem ceva de invatat de la arhitectura europeana?

Asta facem tot timpul, de cand a inceput istoria noastra mai solida, din secolul al XIX-lea. De atunci, noi suntem tributari experientelor Occidentale. Am avut influente Orientale, fara doar si poate, insa in ultimii 150 de ani ne-am aflat sub imperiul influentei Occidentale. Ar trebui sa ne acomodam cu un mod natural, firesc de a spune lucrurile cat mai simplu si cat mai direct pentru ca, de fapt, designul si arhitectura mare au dus la rezultate prin cai insolite si directe. Tocmai de-aceea arhitectura populara e geniala: prin mijloace simple, ajunge la rezultate, pe drumul cel mai scurt.

Daca va banuiesc ca sunteti minimalist sunt aproape de adevar?

Da, da. Capacitatea de sinteza imi place foarte mult, imi place sa ma concentrez pe un element – care poate sa fie structural, functional si mobilier in acelasi timp. Cat de mult am reusit nu stiu, dar aceasta este o cale deschisa de Mies van der Rohe care a spus "mai putin inseamna mai mult", pentru a defini simplitatea creatiilor sale.

Ce "praguri" ati intampinat, cand vi s-a intamplat sa va impotmoliti?

Nu cred ca m-am impotmolit. Cand mi-am luat un angajament, l-am dus pana la capat. Dar sunt si niste etape. Evolutia nu este orizontala. Ai perioade cand vezi arhitectura intr-un fel, dupa care, tot testand, incepi sa gusti si alte modalitati de exprimare si mai schimbi macazul. Daca e sa fiu direct, a fost o perioada in care credeam ca arhitectura trebuie sa fie ca o structura, ca e singura dintre arte orientata catre praxis. Am zis ca arhitectura e ca sa o folosesti, nu ca sa o privesti. Dar ea inseamna mai mult: poate avea metafora, poate spune mai mult. Ce nu poate avea? Nu poate avea tragic sau comic, decat involuntar (mai uita unii macaraua in incinta cladirii). Si atunci am cautat un tip de "legatura", astfel incat lucrarile mele sa se termine cu un volum foarte bine definit si nu cu ceva care sa se poata continua. A fost o etapa. Dupa aceea, ca tot vorbim despre minimalism, am redus cat am putut mijloacele de expresie. Aceasta m-a dus la o "legatura" carteziana in care unghiul drept a devenit tot mai prezent sau aproape omniprezent in lucrari.

Apoi, daca fiecare are barocul lui, eu de ce nu l-as avea pe-al meu? Am ajuns la un baroc al minimalismului. Macheta de pe masa mea reprezinta un show-room de moda, pe un teren mic, pe mai multe niveluri, un imobil care se vrea o reclama in sine. Mesh-ul de inox pus pe fatada de sticla are si rol de protectie solara, dar poate fi purtator de mesaje scrise si imagini. E arhitectura actuala si reprezinta faza mea baroca. Dupa cum barocul a fost o smintire a Renasterii, si in minimalism poate sa existe o miscare din care unghiul drept incepe sa fie alungat.

Exista vreun arhitect faimos pe care v-ati dori sa-l vedeti la lucru?

Nu, dar exista arhitecti faimosi pe care as fi vrut sa ii cunosc si chiar am reusit. L-am cunoscut pe Richard Meier la Bucuresti si am stat de vorba destul de mult cu el. I-am cunoscut pe Mario Botta, pe Alvaro Siza. Sanse sa lucrez cu ei? Nu cred. Daca n-am facut asta mai demult, cand eram mai tanar, acum chiar mi-ar fi greu sa am un metabolism asemanator cu al altcuiva. Nu sunt antrenat pentru asta.

Daca ar fi sa translatam o cladire faimoasa in capitala, care ar fi aceea?

Imi plac multe, asa ca pe moment nu pot alege. Dar nu sunt neaparat necesare anumite constructii, anumite imobile. Aici e nevoie de spatii publice. In Bucuresti, as "importa" pietele din Occident. Noi avem o mare problema cu spatiul public. Sunt doua feluri de spatiu public. Unul exterior, construit sau neconstruit, amenajat si definit de casele dimprejur, de constructii. Si unul interior, in oameni. Noua ne lipseste spatiul acela interior. Englezii au Hyde Park-ul unde omul se duce si spune ceva si lumea il asculta. La noi nu exista Agora. Or, civilizatia Occidentala a progresat prin Agora, locul in care oamenii schimba idei, se asculta unii pe altii. Am dat drept exemplu Hyde Park-ul pentru ca acolo, desi nu exista ceva amenajat special pentru asta, lucrurile se intampla. La noi, spatiul public este cel rezidual unde arunci tot ce ai in plus si nu te intereseaza. Avem o atitudine apropiata de cea Orientala despre spatiul public. La noi, spatiul public inseamna "bazarul" in care se face comert si care este cu totul altceva. Orientalul e, in principiu, foarte curat in casa, se descalta, are un mare respect pentru interior, dar pentru el "afara" nu exista. Asa ca, asta e, n-as aduce cladiri, as aduce piete.

Dumitru Dragomir va solicitase un proiect de construire a unui hotel-turn cu o capacitate de 500 de camere. Ce s-a intamplat cu el?

S-a renuntat la acel proiect. Noi facusem niste studii de impact, turnurile nu erau proiectate in strada. Am colaborat cu niste distinsi colegi din profesia mea, specializati pe monumente, si ajunsesem la concluzia ca e bine ce facem. Dar cand a aparut ultima Ordonanta, hotarare de Guvern (n.r.- 27/2008), Dumitru Dragomir a fost nevoit sa renunte. In schimb, restauram o hala, care e monument istoric, lucru care mi se pare benefic pentru oras. Este vorba despre vechea Vama a Bucurestiului de pe Calea Rahovei, facuta de arhitectul Giulio Magni la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Acolo, Dumitru Dragomir vrea sa faca niste sali de conferinte. Sunt foarte multi bani investiti si eu sper sa repunem in circulatie acel monument de arhitectura.

Ati fost implicat si in renovarea catedralei ortodoxe de la Oradea?

Nu, acolo am vrut sa proiectez eu o Catedrala. Eram foarte tanar si credeam ca se poate.

Fiecare architect simte nevoia sa construiasca o biserica?

Nu stiu daca fiecare. Sa ai o astfel de relatie cu Divinitatea e un stimul. Dar, cu prilejul mentionat, mi-am dat seama ca n-o sa fac vreodata o biserica. Clerul romanesc, si vorbesc de arhierei, oameni altminteri de o cultura deosebita, cand vine vorba de educatie plastica… sunt ramasi cu un secol in urma. Chiar si dupa ce mi-am dat seama de ruptura asta enorma, am facut totusi doua machete de biserici, variatiuni pe aceeasi tema, ca sa imi dau singur un raspuns la ceea ce ar insemna sa faci o biserica acum. Nu poti sa o faci tot ca in urma cu cateva secole. Arhitectura implica si o anumita sinceritate. Nu mai poti construi o biserica din caramida cand ai la dispozitie betonul. Daca ai beton si metale si sticla, cum sa mai regasesti atmosfera mistica intr-o biserica astfel construita? Iata problema. Cum regasesti spatiul bizantin, de contemplatie, un spatiu asezat, echilibrat? Cum regasesti perspectiva sofianica postulata de Blaga in Trilogia culturii? Totusi, anul acesta, am sa scot impreuna cu cei de la "Igloo" o monografie, in care am de gand sa prezint si o macheta de biserica.

La ce gen de renuntari obliga aceasta meserie?

La foarte multe. Daca vrei sa iti iasa o lucrare, trebuie sa te tii de ea. Exista doua formule, cum spunea Cezar Radu: sa te slujesti de arhitectura sau sa slujesti arhitectura. Si e valabil pentru orice meserie. Daca vrei sa faci arhitectura cu mentalitatile actuale ale clientilor, ale constructorilor, ale muncitorilor, trebuie sa ai statut de pompier: sa fii tot timpul in alerta. Oricand poate interveni o schimbare care sa iti mutileze lucrarea. Si atunci, aceasta este una dintre conditii: renuntarea la sine. Lipsa de timp si de energie ca sa te mai ocupi si de altceva. Si asta am auzit-o si de la arhitectii mari, care au mai multe posibilitati, chiar si financiare. Nu ai timp de hobby-uri.

RADU GABRIEL TEACA

Nascut la Bucuresti, 01.05.1961

Directorul Biroului de arhitectura "ARTLINE",

Conferentiar universitar in cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism "ION MINCU", Bucuresti

STUDII:

• 1987 Absolvent al Institutului de Arhitectura "ION MINCU", Bucuresti (IAIM)

PREZENTA PROFESIONALA

• 2008, Participant din partea Romaniei la expozitia – colocviu "Parcours d'architectures en Europe" Strasbourg, Franta;
• 2005, Invitat in juriul Concursului International "Sustainable Buildings", Zurich;
• 2004, Comisar al Expozitiei care reprezinta Romania la Bienala de Arhitectura de la Venetia;
• Din 2004, Membru al Senatului Uniunii Arhitectilor din Romania;
• Din 2003, Conf. dr. arh. la Catedra Bazele Proiectarii din cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism "ION MINCU"- Bucuresti;
• Din 2000, Doctor in Arhitectura;
• Din 1999, Lector universitar (sef de atelier la anul I), la catedra Bazele proiectarii, Institutul de arhitectura "ION MINCU", Bucuresti;
• Din 1996, Lector universitar la catedra Sinteza de proiectare, Institutul de Arhitectura "ION MINCU", Bucuresti;
• Din 1993 Director al biroului de arhitectura "ARTLINE", Bucuresti;
• 1990-1996, Asistent la catedra Sinteza de proiectare IAIM, Bucuresti;
• 1988-1989, Arhitect angajat prin repartitie la Institutul de proiectare judeteana Giurgiu;
• 1987-1988 Arhitect colaborator in cadrul Centrului de cercetare- proiectare al IAIM.

ALTELE:

• Membru al Ordinului Arhitectilor (OAR)
• Membru al Registrului Arhitectilor (REGARH)
• Membru al senatului Uniunii Arhitectilor din Romania (UAR)