Marcus Aurelius: Construiește având la bază frumusețea vieții
Adolescentă fiind, îmi amintesc că mă apropiam de meditațiile unor oameni precum Epictet, Socrate sau Marcus Aurelius, interesată să găsesc în cărțile lor înțelepciunea altor vremuri. Eram curioasă să aflu cum se trăia în alte timpuri și în alte locuri.
Nu mică mi-a fost mirarea să constat că valorile vieții sunt aceleași în toate timpurile. Iar dacă în adolescență descopeream acest lucru cu uimire, acum îl redescopăr cu liniște. Pentru că există o funcționalitate a vieții care are întotdeauna sens și care, în consecință, nu dă greș. Iar pentru că este naturală, funcționalitatea nu poate fi impusă sau forțată.
Iată câteva dintre gândurile și îndemnurile lui Marcus Aurelius:
„Pe toate câte le vezi le va schimba natura care cârmuiește Întregul. Și va face altele din substanța acestora și apoi din nou altele din substanța acelora, pentru ca lumea să fie mereu tânără.”
Să nu ne mai temem de schimbare și de perturbare. Fac parte din viață pentru că sunt funcționale și necesare. Le putem căuta rostul și rolul, dar important este să știm că viața poate continua numai prin înnoire. Schimbarea provoacă disconfort și nevoie de adaptare – care nu sunt neapărat simplu de trăit, nici măcar atunci când schimbarea este dorită, plănuită și ne împlinește visele. Dar e important să nu confundăm disconfortul provocat de schimbare cu valoarea schimbării în sine.
Viitorul nu se mai așteaptă, viitorul se creează – iar asta înseamnă inclusiv ieșire din vechile tipare. Liderii noi nu țin la bunele practici, ci se concentrează pe practicile viitorului – „next practices, în loc de bext practices” – după cum declară Lluis Martinez-Ribes pentru Revista CARIERE. Bunele practici sunt pentru cărări bătătorite, nu pentru căi necunoscute. Nu toate căile trecutului ajung în viitor. Sistematizarea excesivă limitează și închide, reduce inovația și libertatea de mișcare. Nu mai este suficient să fii un bun profesionist, să-ți faci treaba bine și să performezi. Este important să pui preț pe intuiție, pe curiozitatea ta înnăscută, să-ți urmezi pasiunea – care generează și regenerează.
“Bazează-te pe frumusețea vieții. Uită-te la stele și imaginează-ți că alergi cu ele.”
Frumusețea este o sursă de emoții pozitive și de înțelepciune cu rol vital în economia vieții. Emoțiile pozitive deschid sufletul și, prin aceasta, îl fac mai receptiv și mai cuprinzător – așa vedem mai multe și înțelegem mai bine.
Frumusețea este o sursă de inspirație. Dintr-o stare bună, gândești mai bine, ai mai multă încredere, vezi mai multe opțiuni, găsești soluții mai clare și mai funcționale.
Blaise Pascal spune: „În vremuri grele, să porți mereu ceva frumos în minte”. Îndemnul lui Rilke este: „La impas, caută să ai în preajmă ceva din natură, oricât ar fi de mic”.
John O’Donohue scrie că, oricât de împietrită de durere ne-ar fi inima, „există întotdeauna un loc rămas sensibil, la care frumusețea poate ajunge și pe care îl poate atinge” și că „frumusețea este o invitație la ordine, coerență și unitate. Când aceste nevoi sunt îndeplinite, sufletul se simte acasă în lume. Frumusețea este permanentă, dar este mereu nouă. Nimeni nu este imun la frumusețe. Frumusețea nu este niciodată o experiență neutră”.
“Fericirea din viața ta depinde de calitatea gândurilor tale.”
Gândurile schimbă chimia sufletului, cum îmi place mie să spun. Așa că ai grijă la gândurile tale, mai ales la cele repetitive, care au impact (pozitiv sau negativ) asupra stării tale de bine prin continuitatea prezenței lor în mintea ta. Caută să vezi cum te poți poziționa în așa fel încât să înțelegi și să abordezi situațiile în mod constructiv.
În numărul 259 – iulie/august 2019 al Revistei CARIERE, Chris Nel – cofondator al Quest Leadership Ltd, Master Facilitator și Coach Kouzes & Posner – declară: „Frica este limitativă, așadar orbește. Trebuie să-ți testezi și să-și ajustezi afirmațiile, ca să te asiguri că acestea sunt o reprezentare corectă a realității. Busola interioară care te ajută să-ți găsești calea este întrebarea „Ce alte opțiuni mai am?”. Cred că avem un cuvânt mai mare de spus în viața noastră, decât ne îngăduim să credem, de cele mai multe ori. Pentru mine, coaching-ul înseamnă, într-o mare măsură, să-i ajut pe oamenii care se simt blocați sau care se simt victime ale circumstanțelor să vadă mai multe dintre opțiunile pe care le au.”
“Privește bine în sufletul tău; există acolo o sursă de putere pe care o vei trezi întotdeauna dacă privești mereu în sufletul tău.”
În inima ta se află sensul tuturor lucrurilor. „Nu contează cât de fragilă e flacăra, important este să ardă din inimă”, mi-a spus și scriitorul Simon van Booy. În inima noastră se află puterea, așa cum în sămânță se află viața – cu toate informațiile de care are ea nevoie. Atâta vreme cât te afli în legătură și acord cu tine însuți, vei avea acces la toate resursele tale și vei ști ce e bine și ce nu e bine.
“Deprinde-te cât mai mult a asculta pe oricine şi a te pune, pe cât poţi mai mult, în sufletul celui cu care stai de vorbă.”
Satya Nadella conduce Microsoft prin empatie. Este vital să se facă legătura dintre idei și empatie, dintre afaceri și oameni, pentru ca acestea să se concentreze pe om și să fie puse în slujba omului. Seduși fiind de impactul unei idei, este important să nu uităm de etică. Nu tot ce se poate face trebuie făcut, cum bine punctează și Gerd Lenohard.
Astfel, Marianne Roling – Small Medium Solutions and Partners, CEE, Microsoft – vorbește despre cât de importantă este formarea de parteneriate cu competitorii, pe bază de empatie și încredere, pentru binele consumatorului și al tuturor părților implicate. „Trăim și muncim într-un mediu foarte competitiv. Abordând afacerile din pespectivă empatică, Satya Nadella a spus: clienții și partenerii noștri trebuie să se descurce și cu noi, și cu competitorii noștri – de exemplu, poate folosesc un telefon Apple și produse Microsoft, în același timp. Prin urmare, dacă vrei să ieși pe piață, tu și competitorii tăi trebuie să găsiți o modalitate de a crea un spațiu comun. (…) Acum avem produse care sunt în concurență directă, dar lucrăm împreună. Iar ce a început de la empatie a sfârșit prin a le aduce foarte mulți bani tuturor.”
Iar Lluis Martinez Ribes punctează că este relevant ca firmele să concureze nu între ele, ci pentru consumator – pe care trebuie să-l cunoască și ale cărui nevoi trebuie să le înțeleagă și să le satisfacă. „Pentru a câștiga loialitatea consumatorului trebuie să-i captezi atenția și interesul trezindu-i, mai întâi, o emoție. Repetarea sau succesiunea de emoții pozitive vor determina formarea unui obicei și, astfel, a conexiunii prin sentiment”, care loializează și atrage recomandări și alți cosumatori.
“Niciodată să nu te lași tulburat de viitor. Îl vei înfrunta, dacă va fi cazul, cu aceleași arme ale gândirii cu care astăzi înfrunți prezentul.”
În fiecare zi înveți de la tine ce poți. Iar “ce poți tu” îți va fi întotdeauna referință. Recunoaște-ți fricile, ca să le poți gestiona. Recunoaște-ți abilitățile și instrumentele, ca să le folosești cu încredere.
Corrie ten Boom scrie: „Îngrijorarea nu te ferește de durerea lui „mâine”, ci îl seacă pe „astăzi” de putere”. Ne epuizăm hrănindu-ne teama de tot felul de obstacole pe care alegem să ni le imaginăm, în loc să ne hrănim cu puterea care vine din încredere, din speranță și din recunoștința pentru binele de care am avut parte până acum. Bine pe care trebuie să știm să-l recunoaștem și să-l prețuim.
“Când ești pe cale să-i găsești cuiva un defect, pune-ți această întrebare: Care defect al meu seamănă cel mai tare cu cel pe care sunt pe punctul de a-l critica la celălalt?”
Nu compara ce îi este greu altuia cu ce îți este ușor ție. Dacă cineva nu se poate lăsa de fumat, nu te gândi că tu nu fumezi, ci că nu poți renunța la ciocolată. Așa îți vei aduce aminte că suntem cu toții oameni, așadar complecși, și vei avea mai multă înțelegere – și pentru ceilalți, și pentru tine. Înțelegând nu numai că (te) vei ierta, dar (te) vei putea crește și dezvolta.
“Începe fiecare zi spunându-ți acestea: Astăzi, oamenii se vor amesteca în treburile mele, vor fi nerecunoscători, impertinenți, neloiali, rău-intenționați și egoiști – și toate astea din cauză că ei nu știu ce este bine și ce este rău.”
Nu trebuie să-ți cobori așteptările, ci trebuie să iubești. Așa vei înțelege că fiecare om are limitele sale de simțire și înțelegere și un ritm propriu și natural de a fi. În plus, așa vei ști să ai așteptări conștiente și funcționale. De asemenea, e util să te întrebi care dintre limitele tale ți se arată prin limitele altora.
“Iată o regulă de ținut minte în viitor, când o situație este pe cale să devină dificilă: nu-ți spune “Ce neșansă,” ci “Să trec prin asta, cu demnitate, este o șansă.”
Ai grijă ce poveste îți spui despre tine și despre ce trăiești. Povestea ta este aceea care te construiește, care te inspiră, care te afirmă, care te susține, care te încurajează. Care îți arată câte ai simțit, câte ai înțeles, cum te-ai transformat. Povestea ta este cea care îți deschide inima și îți dă încredere în tine. Care te face să te simți în largul tău. Care te lasă să (te) iubești.
Acum, gândește-te: este adevărată povestea pe care ți-o spui despre tine? Pot fi adevărate numai poveștile iubitoare, pentru că iubirea nu e oarbă, ci clarificatoare. Privește-te cu inima deschisă și vei vedea poate aceleași lucruri, dar le vei înțelege altfel. Îți va fi clar că fiecare treaptă de pe scara vieții tale te-a ridicat, te-a susținut, te-a echipat. Totul e bine așa cum devine, pentru că tot ce trăiești te conduce către tine.
“Cât timp câștigă cel care nu se uită la ce face, spune sau gândește celălalt, ci se îngrijește numai ca ceea ce face el însuși să fie drept și sacru.”
Nu numai timp câștigăm. Ci și bunătate, înțelegere, iertare, acceptare – pentru noi înșine și pentru ceilalți. Iar toate acestea ne sunt o sursă de resurse: de înțelepciune, energie, entuziasm, bucurie, încredere, perspective, inspirație. Prin urmare, ideea nu e să-l ignori pe celălalt, ci să-ți investești energia și prezența de spirit în ceea ce poți cunoaște și construi: tu însuți. Este singurul teritoriu asupra căruia ai drepturi și putere.
Pe scurt: “Nu-ți mai pierde vremea discutând despre ce înseamnă să fii un om bun. Fii un om bun.”
Sursa: Marcus Aurelius – Meditations
Traducere și adaptare: Felicia Luca
Foto: Pixabay