Marian Nazat – Avocat, scriitor si publicist
Desi v-ati nascut in Topraisar, judetul Constanta, ati facut liceul la Turnu Magurele. Cum asa, cum ati ajuns acolo?
Nasterea mea la Topraisar a fost o intamplare, parintii sunt teleormaneni. Mama a fost pentru scurt timp invatatoare acolo, dupa care s-a mutat la Cernavoda (pana in 1970) si apoi la Turnu Magurele, langa Islaz, unde am copilarit. Asa se explica studiile gimnaziale si liceale facute in orasele de la Dunare.
Primii zece ani ati fost procuror, intai la Turnu Magurele, apoi, la Bucuresti. In ce consta munca dv.? Care a fost dominanta acelor ani?
La terminarea studiilor, am primit o repartitie buna, acasa. Spun asta acum, cand privesc retrospectiv. Atunci n-am fost prea incantat, dar… Turnu Magurele era un oras "privilegiat" in comparatie cu alte orase. Aveam caldura, de exemplu, datorita Combinatului Chimic. Ca procuror incepator la Turnu Magurele, cauzele pe care le aveam de sustinut erau destul de simple, chiar daca atunci mi se pareau extrem de complicate. Prioritare erau furturile din avutul statului. Aici intervine cea mai frecventa greseala a neinitiatilor: se considera ca in aceste cauze miza este mica, pentru ca nu este vorba de prejudicii mari sau pentru ca persoanele in cauza nu au notorietate. Nu este asa! Miza e aceeasi pentru fiecare om. Pentru el, cauza lui are miza cea mai mare, este poate miza vietii lui.
Puteti empatiza in asa masura cu clientul incat sa ajungeti sa considerati si dv. miza la fel de mare?
Pe la inceput, ai impresia ca toate cazurile sunt cruciale, pentru ca e si miza ta in joc, miza inceputului tau de cariera, care este extrem de important. Pe urma, incepi sa le ierarhizezi, experienta te ajuta sa le privesti in adevarata lor valoare sau grozavie, cum vreti sa-i spuneti. Lumea procurorilor este una mica. Impreuna cu judecatorii, cred ca sunt vreo 5.000 de oameni. Deci vestile circula repede. Miza este ca parcursul ulterior iti poate fi influentat de solutiile date in cazurile tale. Am avut noroc, n-au fost esecuri care sa ma marcheze.
In Bucuresti, cum ati ajuns, prin concurs?
Nu. Dupa Revolutie, am facut cerere de transfer. Am dorit dintotdeauna sa plec din Turnu Magurele, dar pana in 1990 nu o puteam face pentru ca nu aveam buletin de Bucuresti. Abia pe 26 mai 1990 am reusit sa ajung in
Capitala, prin transfer. Stiti, visul fiecarui teleormanean e sa ajunga in Bucuresti. Asa se zice la noi.
De ce ati schimbat macazul in 1997, trecand de la rolul de procuror la cel de avocat?
Asa am simtit atunci. Mi-am dat seama ca s-a cam incheiat rolul meu de procuror. Munca de procuror e una de entuziasm, tine de idealismul tineretii. Crezi ca esti justitiarul pe care nimic din relele societatii nu-l poate atinge, crezi ca poti triumfa indiferent de contextul politic. Dar cu cat inaintezi in varsta iti dai seama ca nu este chiar asa.
De ce cauza unui procuror este mai nobila decat a unui avocat?
E si aici o prejudecata. Ca procuror, esti animat de alte idealuri. Esti omul care face dreptate, te asociezi cu ideea de adevar absolut. Aveam 20 si ceva de ani, o varsta extrem de periculoasa, pentru ca puterea pe care ti-o da statutul de magistrat poate crea multi monstri, poate sa te manipuleze fara sa-ti dai seama. Cred ca e foarte periculos ca la 20 de ani sa ai pe mana soarta unui om. Din pacate, asa se petrec lucrurile deoarece societatea noastra este prost croita. Ar trebui ca judecatorii, cei care au ultimul cuvant, sa ajunga in scaunele lor dupa varsta de 40 de ani, dupa ce au trecut prin cele doua roluri, de procuror si de avocat. Abia apoi, cand au o experienta de viata multumitoare si o situatie materiala sigura, sa aiba putere de decizie asupra vietii oamenilor.
Pe linia aceasta, pot considera anul 1997 ca fiind un punct de inflexiune al intelepciunii?
Mi-am dat seama atunci ca indiferent de entuziasmul meu si nebunia mea profesionala ultimul cuvant il are politicul. Sistemul social era si este controlat de politic. Asta este valabil in toata lumea, nu numai la noi. Nimeni nu va invinge niciodata un sistem. Pur si simplu, am ales sa fac altceva. Mi-era si teama ca o viata intreaga sa joc rolul acuzatorului. Te deformezi, te dezumanizezi. Nici acum nu am scapat de reflexul acuzator, intai privesc inchizitorial fragmentele de realitate judiciara si nu numai. Prima experienta iti seteaza un anume tipar de gandire, iar oamenii de regula nu se schimba, raman in patternul initial.
Ce inseamna un proces greu, ce il califica drept dificil?
Un proces poate fi greu din punctul de vedere al problematicii juridice ori datorita impactului si presiunii mediatice create sau datorita implicarii afective. Sunt multiple surse de dificultate.
Aveti sau ati avut probleme de constiinta in cazurile in care ati aparat persoane aflate la granita dintre lege si faradelege?
Plecati din start de la o premisa gresita. Toate persoanele care ajung in penal, unde sunt eu specialist, se afla intre lege si faradelege. In momentul in care am intrat in dreptul penal mi-am asumat acest lucru. Nu am de-a face cu ingeri. In penal, nu am vazut niciun inger in boxa… si nici macar in sala de judecata. Dar cunosti regulile jocului de la inceput.
Inteleg ca nu aveti motive de framantare a constiintei…
Nu, pentru ca nu te obliga nimeni sa iei cazul. Fiecare avocat are libertatea de a-si alege si clientul si dosarul. Sunt clienti cu care n-as putea sa lucrez si-i refuz indiferent de avantajele materiale puse in joc si sunt de asemenea cauze in care nu intru din principiu.
Daca aspectul financiar nu este determinant, dupa ce criterii acceptati un caz sau nu?
Dupa criteriile care imi usureaza si problemele de constiinta si pe cele profesionale. Fiecare penalist incearca sa se specializeze pe un anumit gen de infractiuni. Eu am ales infractiunile economico-financiare, coruptie, unde oricum subiectii au alt nivel de cultura, mult mai inalt. Oameni cu studii si cu multa inteligenta de business, extrem de interesanti.
Se spune despre dv. ca puteti anticipa miscarile viitoare ale adversarului. Este adevarat?
Asta tine de structura mea, am o intuitie foarte buna. O folosesc si in instanta si in viata de zi cu zi. Si la fotbal, tot intuitia ma ajuta. Cel mai important lucru pentru un jucator este sa anticipeze urmatoarea miscare din teren.
Pe ce post jucati?
Ultimul aparator. Acolo am o plaja mai larga de actiune.
Aparator la tribunal, aparator si pe teren… Cat de des jucati fotbal?
De doua ori pe saptamana. Joc intr-un cadru semiorganizat, cam cu aceiasi "baieti". Unii sunt fosti colegi de facultate, pe altii i-am cunoscut ulterior, fosti fotbalisti de performanta. Plecam si prin tara. Suntem destui nebuni care abia asteptam sa ne intalnim, sa stam de vorba, indiferent de vreme sau anotimp. Pentru munca mea, fotbalul este o supapa nemaipomenita. Ma ajuta sa trec peste varfurile de tensiune.
Inseamna ca recunoasteti existenta unor astfel de momente.
Sigur ca da, dar nu numai atat: mi le asum. Miza este uriasa. Munca noastra este de foarte mare uzura pentru ca soarta unor oameni depinde de noi. Este groaznic sa te simti responsabil de soarta altuia. Nu intotdeauna solutiile sunt cele pe care le anticipezi sau pe care le doresti. Clientii, in momentele dificile, reactioneaza de multe ori incontrolabil. Ganditi-va ca fiecare client are o familie in spate care este implicata afectiv, cu care tii legatura, careia trebuie sa-i explici anumite lucruri.
Vi se intampla sa nu puteti dormi de grija?
Absolut. Deseori. Nu esti un robot, nu esti un mecanism indiferent la natura umana a fiecarui caz. Lucrezi cu oameni doar, un material viu, extrem de viu…
Cata psihologie este inglobata in munca unui avocat?
Foarte multa. Flerul este decisiv, dar asta inseamna un exercitiu indelungat cu omul. Si nu cu orice om, ci cu cel ajuns intr-o situatie disperata, intr-un moment atipic al existentei lui, de rascruce. Mie nu-mi place sa vorbesc mult, deci nu stam de vorba, dar important este ca el sa raspunda intrebarilor mele profesionale. Atat si nimic mai mult. Pentru ca omul, clientul in speta, este tentat sa vorbeasca mult, sa se descarce, sa spuna lucruri care nu au nicio relevanta juridica si nu are rost sa pierzi atata vreme. Important este ca el sa raspunda unui chestionar pe care il ai in minte.
Ajungeti sa va si imprieteniti cu unii clienti?
Ma feresc de asta, este o mare greseala, dar s-a intamplat si nu regret. Am castigat nu numai procese, ci si prieteni.
Fotbalul va elibereaza de stres?
El si scrisul, sunt cele doua supape. Am vrut sa fiu fotbalist. Bine, prima data am vrut sa ma fac pictor. Dar mi-a trecut. Am trecut la fotbal. Nici dupa ce am terminat armata nu reuseam sa ma decid intre fotbal si scoala. Am lasat, ca de foarte multe ori de altfel, ca divinitatea sa hotarasca. Intr-o noapte de Boboteaza, am luat de la un preot o crenguta de busuioc, mi-am pus-o sub perna si mi-am spus ca ceea ce voi visa, aceea voi face. In noaptea aceea am visat ca eram iarasi elev si ca jucam fotbal doar in recreatii. A doua zi m-am dus si i-am spus antrenorului ca renunt la fotbal. Renuntarea m-a durut o vreme. Am suferit profund. Visul este foarte important in viata mea. Nu plec de acasa pana nu rememorez ce am visat ca sa-mi dau seama ce fel de zi voi avea. Visul este dimensiunea fundamentala a vietii mele. Intr-o zi in care nu reusesc sa-mi aduc aminte ce am visat ma simt ca un acrobat-saritor de la circ fara plasa.
Asadar, cand va treziti dimineata stiti deja daca veti castiga un proces sau nu?
De regula, da. Ceva sau cineva de dincolo imi transmite. E un cod.
Clientul afla ca dv. stiti deja care va fi verdictul?
Nu. Niciodata. Este o chestiune intima, o problema a mea.
Deci visul v-a trimis la scoala. Care?
Drept, altceva nu ma interesa. Vroiam sa fiu procuror, sa fac dreptate, sa scot adevarul la lumina.
Cum sunteti perceput de colegii dv. de breasla, in ce relatii sunteti?
Nu am relatii apropiate cu colegii de breasla. Oamenii sunt mai frumosi de la distanta. Si putin mai buni. Cred ca este o reactie de autoaparare, determinata de teama eventualelor dezamagiri. Evit multimile, intrunirile. Evit sa merg pana si la vot.
Asa se explica optiunea de a va face propriul cabinet de avocatura? Este un semn al independentei?
Sunt greu de pus in tipare, imposibil de inregimentat. Nu accept decat disciplina ca forma de constrangere. Am o structura prusaca. Disciplina, rigurozitatea, meticulozitatea fac parte din viata mea de zi cu zi, sunt sfetnicele mele de incredere.
E greu de trait pe langa dv.? Familia cum va percepe, cum va suporta atat de strict?
Sunt un tip care nu deranjeaza, extrem de domestic. Am tabieturile mele si atat. Sunt comod de suportat pentru ca sunt previzibil. Am ore fixe cand scriu, cand pregatesc un proces, cand joc fotbal, sunt usor de prins in program, o cunoscuta matematica.
Concediu va luati in mod regulat?
Nu prea. Sar adesea peste, iar familia mea s-a obisnuit cu ritmul meu. Dupa o anumita perioada, oamenii se inteleg, nu mai trebuie sa se explice mereu. Lucrurile se regleaza de la sine. Important este sa nu incomodezi si sa nu te incomodeze ceilalti. Sa-ti respecti reciproc tacerile, mahnirile sau exaltarile.
Cum pregatiti o pledoarie, cat timp va ia si daca mai faceti recurs la manuale?
In functie de problematica, stabilesc un buget de timp. Poti lucra si cateva luni ca sa-ti pregatesti un dosar important, il porti in minte luni de zile si-l rumegi. Folosesc manuale, tratate de drept, cazuistica. Este un exercitiu permanent si util. Intotdeauna gasesc alte sensuri, observ o alta prospetime a textului, gasesc alte chei de interpretare a unor norme legale. Mintea trebuie sa lucreze, iar noi trebuie sa o ajutam sa fie proaspata, sa surprinda noutatea, sa nu mergem pe drumuri batatorite. Iti trebuie fantezie… gasesti un alt unghi catre care le indrepti adversarilor si judecatorilor privirea. Sigur, esti limitat pentru ca norma penala este destul de arida, de saraca in intelesuri si atunci misiunea ta e mai grea din punctul de vedere al capacitatii creatoare. Cred ca oricine lucreaza cu materia umana devine specialist in oameni.
Ati declarat ca va doriti sa ajungeti in situatia de a va putea retrage din activitate ca sa scrieti un roman. Va apropiati de suma aceea care sa va dea independenta visata?
Inca nu. Nici nu stiu daca voi fi in stare vreodata sa ma retrag. S-ar putea sa nu pot spune niciodata "stop", dar cel putin imi doresc asta, visez.
Dar ati scris si pana acum!
Pana acum am scris in stil scurt, romanul este altceva, cere o viata, dedicare exclusiva. Deocamdata nu sunt in stare si, de aceea, ma rezum la publicistica, care este si un exercitiu al mintii, o gimnastica intelectuala pregatitoare proiectului romanesc.
Scrieti articole de opinie critice la adresa sistemului, la adresa unor oameni politici, la adresa administratiei.
Totul va nemultumeste?
Nu, eu semnalez doar ceea ce mi se pare anormal. Ii critic pe oamenii care sunt la putere. Ea are nevoie de critica. Nu am nimic cu persoanele in speta, ci cu felul in care isi exercita puterea, derapajele in exercitarea autoritatii. Asta ma intereseaza. Ma deranjeaza anormalitatea, iar ea dainuie de ani de zile. Probabil ca articolele mele sunt un reflex al entuziasmului si al idealismului meu de ieri. Si-n plus, structural sunt un revoltat, fara o cauza deslusita cu precizie. Inca ma mai amagesc crezand ca lucrurile se vor indrepta. O amagire pe care o exersez publicistic.
Ce faceti cu puterea pe care o aveti asupra destinului oamenilor, cu fiecare nou proces castigat, cu fiecare client?
E adevarat ca am pe undeva sentimentul fortei meseriei mele, dar nu fac din putere o povara, ar fi prea greu de dus. Poate mi-as pierde si mintile. Si nu sunt nici atat de trufas sa ma iau prea in serios. Incerc mai degraba sa
scap ea. De asta si joc fotbal, de asta si citesc foarte mult, ca sa ma eliberez.
Ce cititi?
Depinde de starea de spirit. Sunt perioade si perioade. Acum trec printr-o perioada foarte incarcata. Am cateva zeci de procese pe rol. Din cauza asta, am foarte putin timp. Citesc totusi "Versetele satanice", "Viata lui Marlon Brandon", care a fost actorul meu preferat, o carte – fictiune despre Voltaire. Mai citesc "Jurnalul intim" al lui Unamuno, depinde de starea pe care o am. M-am apucat si de "Cartea cu bunici" de la Humanitas … Augustin Buzura, un romancier tare drag… Trebuie sa ma despovarez cumva de tensiune.
Cum va simtiti in acest moment al carierei, ca profesionist?
Sunt tot asa cum eram si ieri si alaltaieri… De cele mai multe ori ma simt bine cu mine insumi. Sunt si momente cand imi displac mie insumi, cand imi reprosez destule, dar, in ansamblu, ma simt bine in pielea mea. Si ce alte variante as avea la urma urmei?
Marian Nazat
S-a nascut la 14 martie 1961, in Topraisar, judetul Constanta.
Este casatorit si are doi copii.
Studii:
Dupa absolvirea liceului in Turnu Magurele, a urmat cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti (1983-1987).
Activitate profesionala:
A lucrat la Procuratura locala din Turnu Magurele (1987-1990), la Procuratura locala a Sectorului 5 din Bucuresti (1990-1991), la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti (1991-1996), la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie (1996).
In anul 1997, a devenit membru al Baroului din Bucuresti si si-a deschis propriul Cabinet individual de avocatura.
Activitate stiintifica:
Ca procuror, a publicat mai multe articole de specialitate in revistele Ministerului Public.
Activitate publicistica:
A publicat un roman politist – In asteptarea mortii, in 1994 – impreuna cu Paul Floricel Mocanu si doua culegeri de eseuri pe teme de actualitate – prima in 2000 intitulata Starea de anormalitate, iar a doua in 2003 despre Starea de anormalitate 2000-2002. Editura Humanitas i-a publicat in 2005 volumul de eseuri Romania de-a-ndoaselea, iar anul trecut Romania oranj a vazut lumina tiparului la Editura Rao Books (cartea a primit premiul "Virgil Tatomir" in decembrie 2007, din partea Uniunii Juristilor din Romania). Din 1998, semneaza saptamanal in ziarele National, Azi, Cotidianul, Ziarul Financiar si Jurnalul National.