Mihai Rohan – Despre cum se cimenteaza o cariera

De ce vi se spune "Tatal cimentului din Romania"?

Pentru ca am inceput cariera in ciment si probabil ca o sa o sfarsesc tot cu el. In 1968, dupa ce am terminat Facultatea de Electromecanica la Brasov, am venit in Bucuresti la Institutul de Cercetari si Proiectari pentru ciment. Am participat la toata dezvoltarea industriei cimentului, din 1968 pana in prezent, trecand prin toate etapele de dezvoltare, de crestere si de descrestere, de aceea sunt indreptatit probabil sa primesc aceasta denumire. Actualmente, sunt cel mai batran director in functiune din industrie.

Chiar inainte de Revolutie ati fost numit Director la Centrala Cimentului, dupa 21 de ani de munca in Institutul Roman de Cercetare pentru industria cimentului. Cum s-a intamplat asta?

Cu un an inainte de Revolutie, am fost promovat din institut ca director la Centrala Cimentului, care cuprindea toate fabricile de ciment, cu peste 10.000 de oameni. Imediat dupa Revolutie, cand Centrala s-a desfiintat, ne-am gandit ce e de facut. Atunci, impreuna cu cativa colegi am inventat si am creat holdingul Romcim cu cele patru fabrici de ciment care au dorit sa faca parte din grup, intelegand avantajele asocierii. A fost unul dintre primele holdinguri infiintate in Romania. Cele patru fabrici erau Medgidia, Hoghiz, Targu Jiu si Alesd, plus o fabrica mica de la Aghires. Practic, atunci, in 1991 s-a creat Romcim-ul.

De ce a trebuit sa treaca atat de mult timp pana sa ajungeti director in Centrala?

Sa stiti ca eu am inceput de la zero: am fost inginer stagiar, inginer plin, inginer III, II, I… Apoi am devenit sef de proiect, sef de atelier si asa mai departe. Am crescut prin acumulare, nu m-a saltat nimeni automat in posturi.

Eu nu, pentru ca am trait comunismul in timp real, dar cititorii mai tineri se vor intreba cum se produce in mentalitatea unui om tranzitia de la economia centralizata la capitalismul modern? Cum v-ati adaptat la noile conditii?

La mine a fost relativ simplu. Romania era recunoscuta ca producator de ciment. Avea un cuvant de spus. Institutul nostru se infiintase in 1950. Practic, toata dezvoltarea industriei cimentului a fost gandita in acest institut. Am acumulat o experienta tehnica formidabila, iar dintre tarile est-europene eram cei mai buni, in tehnologie si in utilaje. Traind in acest mediu, am venit in contact cu tehnologia, cu know-how-ul strain. Autoritatile au fost nevoite sa ne lase sa avem contacte cu strainatatea. Am avut acces la utilaje, la tehnologie. Am inceput sa cunoastem si ce se intampla in Vest. Aveam posibilitatea sa iesim din tara. De asemenea, pentru ca proiectam fabrici pentru export, am fost obligati sa mergem in alte tari, sa vedem ce se intampla acolo, sa ne luam date din tarile unde construiam. Am construit peste tot. Numai in strainatate Institutul a proiectat peste 50 de fabrici de ciment. Asadar, am inceput sa intelegem filosofia economiei de piata, cum functioneaza ea. Peste tot aveam de-a face cu consultanti straini, de obicei din firmele mari europene si americane. Totusi, tranzitia a fost un soc, pentru ca s-au desfiintat toate structurile. Asta se intampla in 1990. Ne-am uitat in jur si nu mai era nimic. Valorile de pana atunci nu mai erau valabile. A trebuit sa construim totul de la zero. Relatiile interfabrici, procedurile, principiile de dezvoltare le-am aflat din carti. Nimeni nu facuse pana atunci in Romania un holding. A fost putina panica si n-a fost usor sa construim totul de la zero. Legile fusesera la randul lor abrogate, asa ca ne-am facut pana si legile. Am fost la cursuri in strainatate, am citit multe carti de management…

Scoala britanica a avut un rol in acest sens?

Am urmat cursurile Open University London mai tarziu, prin 1995. La inceput, avand o cooperare cu societatea franceza Ciment Francais, am facut schimburi bilaterale. Toti directorii am fost cuprinsi intr-un plan de un an de scolarizare, timp in care ni s-au transferat nu numai cunostinte tehnice, ci si cunostinte de management, de finante interne si internationale, de audit, care ne erau complet straine. Aceasta a fost prima si cea mai utila scoala pentru ca am avut acces la niste specialisti de marca. Mai tarziu, am simtit nevoia sa consolidez ceea ce invatasem cu aceasta ocazie si, de aceea, am urmat si Open University. Ma interesau in special marketingul, resursele umane si finantele. Din 1990 si pana astazi, am fost intr-o priza continua de invatare.

Romcim a fost o companie de stat. Cum si cand a avut loc privatizarea? Ce rol ati jucat?

Nu am fost direct implicat in procesul de privatizare. Singurul lucru de care m-am ocupat a fost acela de a furniza datele necesare evaluatorilor. In 1997, Romcim a fost cumparata de Lafarge. Dupa ce am vazut despre ce este vorba, am cazut de acord ca eu sa ma retrag. Nu se potrivea cu gandirea mea, cu ceea ce vroiam eu sa fac. Am plecat la un austriac care cumparase fabrica de la Deva. El avea nevoie de un specialist in ciment. Astfel, doi ani am raspuns de fabrica de la Deva, ocupandu-ma in special de problema modernizarii si de organizarea exportului de ciment in Austria. Dupa caderea podului de pe Dunare, in timpul razboiului din Iugoslavia, nu s-a mai putut face export. Fabrica a devenit neinteresanta pentru investitorul initial, motiv pentru care a negociat cu Heidelberg Cement care se afla deja in Romania, prin achizitionarea fabricii de la Bicaz. Nemtii au cumparat si fabrica de la Deva si odata cu ea, m-au luat si pe mine. Am negociat din nou si m-am convins ca ideile ni se suprapun, asa ca am inceput munca impreuna. Peste inca un an, a fost cumparata si fabrica de la Fieni si astfel s-a nascut al doilea holding in ciment. Eu am fost "nasul de botez" si al lui Romcim si al lui Carpatcement.

Cum va impacati cu stilul nemtesc de management?

Abordarea unei tari difera de la un grup la altul. Grupul Lafarge a decis sa vina in Romania cu tot managementul francez, care ar fi urmat sa se retraga dupa ce know-how-ul ar fi fost transferat romanilor. Vedem ca au trecut zece ani si lucrurile sunt neschimbate. Nemtii nu au facut acelasi lucru. Ei au stat aici doar cat sa se asigure ca suntem in stare sa ne atingem singuri obiectivele. Indicatorii de performanta atinsi au fost dovada ca nu mai avem nevoie de tutoriat. Acesta a durat doar cateva luni. Practic, din 2001, nu mai avem nici un strain in companie. Nemtii sunt nemti. Fiind ardelean, eu am crescut in spiritul german, definit prin: ordine, disciplina si respectarea cuvantului dat. Aceste lucruri le-am regasit in Grupul Heidelberg Cement. Stii ce ai de facut, faci, totul e-n regula. Le castigi increderea, iar ei te lasa sa-ti vezi de treaba.

Care este ordinea pe podium a celor trei jucatori importanti din industria cimentului?

Din punctul de vedere al cotei de piata in Romania, anul trecut am ajuns pe primul loc, asa incat ordinea a fost Carpatcement, Lafarge, Holcim.

Va aflati de multi ani la varful organizatiei patronale din industria cimentului. Cati membri are patronatul? In fata cui reprezentati patronii din industria cimentului?

Organizatia patronala a fost infiintata in 1991, printre primele de acest gen. Ea a cuprins la vremea respectiva toate fabricile de ciment, de ipsos, de azbociment, fabricile din industriile conexe care aveau interes in dezvoltarea industriei cimentului. Este una dintre organizatiile care au functionat intotdeauna foarte bine. Nu avem disensiuni pentru ca obiectivul este comun, acela de a crea un interlocutor in dialogul cu sindicatele. Al doilea obiectiv a fost acela de a uniformiza procedurile referitoare la protectia mediului, utilizarea deseurilor, promovarea produsului in tehnica romaneasca. In acelasi timp, ne propunem sa aparam interesele industriei in fata Guvernului. Sunt o gramada de chestiuni care ne afecteaza pe care daca nu le discutam din timp, pot degenera in conflicte.

Puteti sa-mi dati un exemplu?

Sunt o multime de reglementari care deriva din legislatia europeana, pe protectia mediului, de exemplu. Este vorba de alocarea de la Uniunea Europeana a drepturilor de emisie a bioxidului de carbon. Aici e o lupta teribila ca sa obtii ceea ce iti trebuie. Industria noastra este in plina ascensiune. Imediat dupa Revolutie, am pornit de la o productie foarte mica. Acum suntem aproape de nivelul pe care il avea productia inainte 1989. Si ne ducem in sus. In urmatorii 10-15 ani va fi o crestere de 10-15% pe an. Ceea ce inseamna ca in viitor, crescand productia, vom genera mai mult bioxid de carbon. Noi a trebuit sa dovedim in ce situatie suntem si sa ne impunem punctul de vedere. Am facut apel la calitatile noastre de negociatori. Pentru a negocia bine, trebuia sa fim foarte bine informati. Stiam cum sa pregatim datele. Am avut mult de negociat pentru ca noi plecam de la o poluare foarte mare, in comunism poluarea nefiind o preocupare. Incet-incet a trebuit sa introducem toate normele, normativele, sistemele de masurare, de monitorizare ca sa limitam poluarea la ceea ce era acceptabil conform cu normele europene. Toate astea s-au pregatit in organizatia noastra patronala, s-au discutat, iar noi le-am sustinut fie la Guvern, fie la Ministerul Mediului, fie la Uniunea Europeana.

Toti marii producatori de ciment sunt membri ai acestei organizatii patronale?

Da, ne intalnim o data la doua-trei luni, cand e nevoie sau cand apare o problema…

Ce trasatura de caracter va califica pentru o atat de longeviva cariera de presedinte de patronat?

Pana la urma, noi reprezentam acolo interese comune. De aici, si solutiile comune. Standardele ii afecteaza pe toti si toata lumea trebuie sa se supuna lor. In plus, eu sunt un om calm, nu vorbesc inainte sa ma gandesc, stau si le pritocesc bine, ca ardelenii. Nu sunt niciodata agresiv in vorbe sau in gesturi.

Exista sindicate in industria cimentului?

Exista si sunt foarte puternice, active. Din fericire, au lideri foarte buni. Sunt oameni care au inteles, cu care s-a putut discuta, care au trecut prin scoli. Si noi i-am ajutat sa se instruiasca, sa mearga la cursuri in strainatate. Cand discuti cu ei deschis, cu cartile pe masa, te intelegi pana la urma chiar si intr-o problema ca cea a restructurarii numarului de oameni.

Suntem amici vechi, am fost colegi de serviciu de pe vremea cand amandoi eram tineri ingineri stagiari. Dar asta nu ma impiedica sa spun despre Mihai ca este un nesuferit. Sa va dau cateva exemple. Ma bate sistematic la table, desi jucam de ani de zile… De cate ori ne adunam sa punem de un gratar, nu se baga sa faca focul, pretextand ca lui i se stinge… Tine minte bancuri si povesti pe care le spune cu mare talent… Nevasta lui – Angelica – il lauda vesnic, de fata cu sotiile noastre, facandu-ne viata grea… Dar cel mai mare cusur pe care i-l gasesc este ca nu si-a lasat chelie, ceea ce e greu de iertat la un prieten de-o viata… Ah, si inca ceva: cand e in toane bune, canta, iar la piesa lui de rezistenta – "Cand s-a impartit norocul" – ne dau lacrimile…

Hariton Predescu, Presedinte si Director General la CEPROCIM

Cum stati cu nevoia de personal?

Noi stam bine fata de alte industrii. Singurele probleme sunt la nivelul studiilor medii (maistri, tehnicieni) pentru ca nu mai exista scoli. Suntem obligati sa finantam noi deschiderea unor scoli. Am negociat cu Ministerul Educatiei sa reinfiinteze scolile postliceale pe specialitatile de care avem noi nevoie. La studiile superioare nu sunt probleme.

La ora actuala, consumul anual de ciment pe locuitor este de 334 kg si se estimeaza ca pana la sfarsitul anului 2007 sa ajunga la 385 kg. De cat timp dureaza aceasta crestere exponentiala?

Din 1995, consumul se tot duce in sus. Este incredibil, depaseste orice asteptari, oricat de optimiste. Fiecare grup, fiecare manager isi face propriile scenarii (low, medii si high). Cererea a depasit in asa masura previziunile, incat nu mai putem face nici o estimare, nici noi, nici managementul strategic, de grup. Chiar si ei au fost surprinsi. In domeniul cimentului si al constructiilor se intampla ceva care depaseste orice asteptare. Ne asteptam la 10-12% pe an, dar la 35% nu se gandea nimeni. Si inca nu a inceput constructia autostrazilor! Dupa parerea mea, in trei ani ajungem la 1.000 kg consum anual/locuitor.

Tocmai am aflat ca industria cimentului traverseaza o criza, in sensul ca stocurile s-au epuizat, iar ritmul de crestere a cererii e mai mare decat cel al ofertei. Ati fost luati prin surprindere?

Asa este. Sunt anumite perioade din an – vara – cand consumul creste mult. Tocmai am depasit o astfel de perioada. Criza a aparut pentru ca anul trecut nu am avut iarna. In mod normal, iarna noi oprim utilajele ca sa le facem revizia si reparatiile. Apoi, timp de un an nu mai avem nici o intrerupere. Ei, de data aceasta nu le-am putut opri decat o luna si nu am avut timp sa facem toate lucrarile necesare. Am lucrat cu fabrica de la Fieni si de Revelion, in foc continuu. Noi faceam toamna stocuri care ne tineau pana in martie. Epuizandu-se stocurile, am fost nevoiti sa pornim mai repede. Practic, vindem tot ce producem. Presiunea vine de peste tot: constructiile ingineresti – 50% din consum, rezidentialele – 25%, iar nerezidentialele (birouri, spatii comerciale) restul de 25%. Daca se da drumul si la autostrazi vom avea o problema. Sigur ca fiecare dintre noi si-a prevazut un program de dezvoltare, de marire a capacitatilor, dar nu in asemenea ritm. S-a mai nimerit acum si o perioada extrem de proasta pentru cei care produc utilaje. Proiectele le avem, dar nu ne vin utilajele la timp. La ora actuala, pentru utilajele mari, termenele de livrare sunt de 24 de luni. Inclusiv China are intreaga capacitate de productie ocupata, pentru ca si ei se dezvolta extraordinar de mult si au nevoie pentru consumul intern. Ne trebuie doi ani ca sa putem face o marire de capacitate.

Il cunosc pe Mihai din 1963. Am fost colegi de scoala generala, de liceu si de facultate. Practic, el este cel mai vechi prieten al meu. Am fost alaturi la toate evenimentele importante ale vietii noastre, si bune, si rele… Sotiile si copiii nostri au intrat la randul lor in aceasta prietenie, astfel incat si acum ne petrecem timpul liber impreuna, ca intr-o familie extinsa. Mihai este o persoana deosebita, vesel si foarte bun organizator. Reuseste sa ne adune in jurul lui si sa tina stranse legaturi care poate altfel s-ar fi destramat. La inot este mai bun decat mine, dar la fotbal cu piciorul il bat. Ce n-am inteles niciodata este de ce pe mine ma prinde radarul de cate ori apas mai tare pe acceleratie, iar el scapa…

Marian Dobrin, inginer, ex-Director Comercial Semanatoarea SA

Locuiti la casa, pesemne. Ati folosit ciment produs de Carpatcement? Il recomandati?

Eu si sotia mea locuim in casa socrilor mei, care s-au prapadit intre timp. La un moment dat, eram opt persoane. Acum am ramas numai noi doi acolo, baietii au fiecare cate un apartament.

Cum asa, un mare producator de ciment nu si-a facut casa lui, cu ciment de la compania pe care o conduce?

Nu, deocamdata nu. Probabil ca in viitor, pentru ca am ramas doar noi doi intr-o casa prea mare, va trebui sa ne facem una mai mica.

Cum explicati faptul ca am gasit atat de putine referiri la viata dv. profesionala si personala in presa? Sa fie din cauza industriei, mai putin glamourous sau pentru ca sunteti dv. foarte discret in aparitii publice?

Viata mea particulara este discreta, lipsita de senzational. Chiar daca vorbesc, chiar daca am diferite interventii in viata publica sau de afaceri, nu-mi place sa ies in fata pentru ca nu consider ca e bine. Nici industria nu ma ajuta. Noi suntem in atentia publicului doar daca are loc vreo poluare sau vreun accident. Facem un produs care trece neobservat, este ignorat. Numai cand apare vreo fisura devenim interesanti.

Ce intentii aveti pentru urmatorii ani? Va ganditi la pensie? Sau un manager de talia dv. nu gandeste in termenii acestia?

Pentru mine, urmatorii ani inseamna viitorii trei ani de activitate, pentru ca nu am de gand sa stau peste 65 de ani. Daca sanatatea te tine, eu consider ca dupa 65 de ani mai ai vreo zece ani de viata ca sa poti face ceea ce nu ai avut timp pana atunci. Vreau sa ma opresc la 65 de ani. Poate ma apuc de consultanta, dar de placere si ca sa-mi mentin creierul in miscare. Nu vreau sa fac din asta un business important sau sa ma lansez intr-o afacere mare. Ii las pe cei mai tineri sa o faca. Poate voi preda niste cursuri de management, asta mi-ar placea.

Asteptati sa va plimbati linistit nepotii si catelul prin parc?

Da, sigur, de ce nu!? Sunt apropiat de familie, in timpul scurt pe care-l am pentru sufletul meu. Daca vin nepotii, bineinteles ca ma voi ocupa cu toata placerea de ei. Cred ca as fi un bun partener de joaca pentru ei. Imi place foarte mult sa rad si sa ma joc, sa fac lucruri relaxante…