„Nu sunt Nostradamus și nu pot spune ce ne va aduce viitorul”: Poveste „de branșă” cu Florin Alexandrescu
Este greu să te ocupi de departamentul de vânzări al unei televiziuni importante într-un asemenea an? Primul imbold este răspunsul „Da!”. Dar pentru a nu asculta de acest răspuns și pentru ca el să fie generatorul unor alte întrebări și chiar a unei povești „de branșă”, am stat de vorbă cu Florin Alexandrescu, Chief Business Officer, PRO TV.
Care, în primul rând, a recunoscut că 2020 a fost până acum anul transformărilor ample și rapide, fie că vorbim de transformări la nivel de business, la nivel social sau de mentalitate. Și că ei, ca post TV important, au fost forțați, într-o perioadă extrem de scurtă să schimbe abordarea. “Domeniul în care activăm este unul extrem de complex. Această perioadă a accentuat provocările existente și ne-a adus și altele noi. Un exemplu cât se poate de simplu ar fi întâlnirile și negocierile care se fac acum online. Am pierdut practic interacțiunea umană. Transformările de grilă impuse de perioada de izolare ne-au impactat în egală măsură”, spune Florin Alexandrescu, care adaugă că au depășit cu brio aceste limitări, pentru că orice provocare vine cu oportunități, așa că în această perioadă au propus campanii noi, contextuale. De exemplu campania #nefacembine, care au fost extrem de apreciată de partenerii lor de business.
Secretul: un an are 365 de zile, o zi 24 de ore, fiecare oră contează
Obiectivul lor, ca și în anii precedenți, este de a-și menține poziția de lider. Nu este ușor, deoarece funcționează în una dintre cele mai „aglomerate” și competitive piețe TV europene. “Dar avem o echipă extrem de puternică, iar cei 25 de ani de leadership ne demonstrează că ceea ce facem, facem bine. Secretul: un an are 365 de zile, o zi 24 de ore, fiecare oră contează”, evidențiază Florin Alexandrescu.
Desigur, toată lumea e curioasă cum au gestionat ei, ca post TV, această perioadă să îi zicem… ciudată din toate punctele de vedere. “Gestionarea acestei perioade nu a fost deloc ușoară. Nu vorbesc doar în nume personal. Fiecare om din echipă a trebuit să își creeze o nouă normalitate. În câteva zile a trebuit să ne mutăm efectiv de la birou, acasă. S-au implemetat sisteme care să ne permită acest lucru. A fost un tur de forță. Am avut foarte multe conferințe video astfel încât să nu pierdem legătura creată în cadrul echipei. Am încercat să fim mai atenți la nevoile fiecărui om din echipă. Nu este ușor să lucrezi de acasă, cu familia lângă tine. Încerci să discuți cu fiecare om atunci când acesta poate și este în măsură să-ți acorde întreaga atenție. Credeți-mă că știu ce vorbesc: am trei copii și de 6 luni sunt tot timpul în preajma mea”. Este clar că pentru el totul a fost ca un fel de misiune imposibilă, dar Florin Alexandrescu spune că „imposibil” e un cuvânt pe nu-l are în vocabular. Și lăsând gluma deoparte, nu crede că ceva este imposibil. Dacă îți dorești ceva atunci imposibilul devine posibil.
“Am o regulă, regula celor 5P, pe care o urmez , pe care le-am spus-o și le-o spun în continuare copiilor mei, dar o folosesc foarte des și la birou. Regula aceasta spune: Proper Preparation Prevents Poor Performance. Plecând de la acest principiu aș zice că orice misiune devine posibilă când te pregătești și o gestionezi cum trebuie”.
Televiziunea va mai juca mult timp de acum încolo un rol important
Acest moment al omenirii, provocator din toate punctele de vedere, ne-a dat tuturor de gândit? Cum vede el viitorul domeniului? Viitorul lui într-un asemenea domeniu? Florin Alexandrescu consideră că în această perioadă, fiecare dintre noi a avut un moment de introspecție și fiecare dintre noi s-a gândit la ce va aduce ziua de mâine. El este o fire optimistă, dar în egală măsură recunoaște că e și o fire analitică, așa că își bazează optimismul pe cifre, după cum recunoaște.
“De-a lungul ultimilor 10-15 ani am auzit tot felul de teorii care preconizau sfârșitul televiziunii, dar realitatea și cifrele ne-au demonstrat că televiziunea va mai juca mult timp de acum încolo un rol important în industria noastră. În egală măsură nu putem ignora rolul extrem de important pe care-l joacă online-ul și tocmai de aceea business-ul nostru vizează atât vânzările de TV cât și cele de online; în consecință, producem emisiuni pentru TV, dar și emisiuni exclusiv digitale. Nu sunt Nostradamus și nu pot spune ce ne va aduce viitorul. Pot doar spune că este important să căutăm oportunitatea în orice conjunctura nefavorabilă”.
Fotbalul și-a regăsit locul în această grilă
Din punct de vedere business este interesant cum se poate prezenta un post TV într-o asemenea conjunctură mondială. Florin Alexandrescu mărturisește că nu există o rețetă unică. “Posturile TV sunt diferențiate: avem posturi tematice și posturi generaliste. Plecând de la experiența PRO TV, pot spune că s-au depus eforturi enorme pentru a ne asigura că toate echipele noastre lucrează în siguranță. S-au făcut investiții foarte mari în echipamentele de protecție pentru cei care trebuie să lucreze pe teren, dar și pentru cei care au venit la birou”. Adaugă că, chiar dacă anumite filmări au fost întrerupte în perioada de izolare s-a reușit livrarea de conținut de calitate publicului PRO TV. În acest moment s-au reluat filmările, dar toate măsurile de protecție sunt în vigoare.
Ca om de business, consideră noua grilă de toamnă a PRO-ului ofertantă? Are puncte tari? Răspunde întâi că, dacă ar trebui să aleagă un program din ultimele 6 luni ca și exemplu, crede că finala “Românii au Talent” din luna mai arată un nivel foarte ridicat de profesionalism și adaptabilitate al echipelor PRO TV. Apoi, normal că el consideră grila PRO TV foarte ofertantă și variată, că doar e din trust – adăugăm noi cu umorul pe care sperăm să îl înțeleagă.
„În prime time de exemplu, avem atât producții locale, extrem de îndrăgite, dar avem și formate noi, formate internaționale de succes. Fotbalul și-a regăsit locul în această grilă, așa că vom putea urmări echipa națională în calificările pentru EURO 2021 și în Nations League, dar vom putea încuraja și echipa U21. Vom avea 12 zile de fotbal în 3 luni, pe Pro TV și ProX. Nu în ultimul rând, grila PRO TV este foarte echilibrată pe categorii de programe: Știri, Divertisment, Film, Serial, Sport. Acesta este diferențiatorul Pro TV în piața TV, faptul că aducem cea mai mare diversitate de programe și așa reușim să atragem toate categoriile de public”, detaliază el.
„Cred că următorii 25 de ani vor aduce cel mai mare progres din istoria țării”
E greu să te hotărăști să îți dorești ceva pentru 2021, din moment ce 2020 e așa cum e… Dar merită să încerci. “Pentru 2021 îmi doresc ce își dorește fiecare dintre noi. În primul rând, îmi doresc să trecem cât mai repede peste această pandemie. Îmi doresc să ne putem reîntoarce la viața de dinainte de pandemie. Îmi doresc să fim sănătoși! Din punct de vedere business îmi doresc un lucru extrem de simplu: îmi doresc să ne menținem si să ne consolidăm poziția de lider”.
Îl rog ca, în încheiere, să ofere cititorilor Revistei CARIERE un mesaj motivant. “Ne facem bine! Sunt pasionat de istorie, în toate laturile ei: militar, social, economic, leadership. Istoria ne spune că oamenii au reușit întotdeauna să treacă peste perioadele tulburi, iar acestea au adus de fiecare dată un salt evolutiv. Nu va fi diferit nici acum, trebuie doar să <vedem> oportunitățile și să le folosim în sens pozitiv. E valabil pentru fiecare dintre noi și în mod deosebit pentru România ca țară. Cred că următorii 25 de ani vor aduce cel mai mare progres din istoria țării”. Un optimism uriaș s-ar putea spune…