Oana GHEORGHIU și Carmen USCATU, distinse cu Marele Premiu – ÎN SLUJBA OAMENILOR – în cadrul Galei CARIERE 2023
De mai bine de 10 ani, construiesc și reconstruiesc secții, spitale, visuri și speranțe.
Aproape 45 de milioane euro au investit în sistemul medical din România, fonduri strânse exclusiv din donații și sponsorizări.
Sunt o sursă inepuizabilă de inspirație și motivare, un izvor nesecat de energie, determinare și altruism.
Sunt un veritabil far al generozității, energia și lumina care au adus împreună sute de mii de oameni și mii de companii.
În doar 5 ani au reușit o mobilizare fără precedent și au construit de la zero un spital, primul din România în care un copil bolnav de cancer va putea fi tratat aşa cum orice părinte îşi doreşte.
Pentru veritabila lor lecție despre dăruire și empatie, dar și despre împlinirea de sine care te desăvârșește ca om atunci când, cu generozitate, te dedici unei cauze nobile, în cadrul Galei Premiilor Revistei CARIERE 2023 – OAMENI CARE NE INSPIRĂ, doamnele Oana GHEORGHIU și Carmen USCATU, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, inima și catalizatorul comunității #NoiFacemUnSpital, au primit cea mai înaltă distincție, Premiul de Excelență pentru leadership remarcabil și contribuție excepțională la Binele Comunității, ÎN SLUJBA OAMENILOR.
Citește și: Gala Premiilor Revistei CARIERE 2023. Cine sunt marii câștigători