Octavian Viorel: Niște orășeni! Viața în sistem hibrid
De bunăvoie sau siliți de împrejurări, în ultimii ani, tot mai mulți români au ales să se retragă din marile orașe, permanent sau ocazional, și să experimenteze traiul în satul românesc.
Căutarea unui refugiu departe de zgomotul și poluarea marilor aglomerări urbane, a unei oaze de liniște, verdeață și aer curat, de către tot mai mulți orășeni este o acțiune evidentă încă de acum 10 – 12 ani. Pandemia însă, ca pe multe alte procese, a accelerat și tendința aceasta, transformând-o, în doar câteva luni, într-un adevărat fenomen. Unul care, prin amploare, a generat nevoia unui „Ghid practic și util de relocare”.
Ghidul, obținut prin metode de cercetare științifice, este rezultatul muncii unui grup „de orășeni”, implicați în proiectul „Niște orășeni”, o inițiativă pentru susținerea migrației din urban în rural. Ideea ghidului a pornit din dorința de a oferi celor ce doresc să părăsească orașul în favoarea satului un cadru amplu, documentat, o privire de ansamblu asupra traiului în mediul rural, în armonie cu natura și localnicii, precum și în parteneriat cu primăriile și grupurile de acțiune locală.
Oaza de la Slătioara
Octavian Viorel are 42 de ani, este căsătorit și tată a doi băieți minunați, iar din punct de vedere profesional este expert în branding și comunicare. Este co-fondator al agenției de publicitate Pukka. ro și al inițiativei „Niște Orășeni”.
Când au fost impuse restricțiile de mobilitate, era la țară, cu familia, în satul Slătioara din județul Vâlcea, în casa bunicilor paterni, un loc pe care oricum îl vizita destul de des și înainte. Este pur și simplu îndrăgostit de această casă, de Slătioara, de întreaga zonă, motiv pentru care, de vreo 5 ani, tot cocheta cu ideea mutatului la țară și tatona piața în vederea deschiderii unei afaceri care să-i permită acest lucru.
Încă n-a renunțat la idee: „Poate se va întâmpla de acum înainte. Să vedem ce valuri mai vin după cel de-al patrulea”Cert este că, pe toată perioada restricțiilor, a rămas cu familia la Slătioara – o conviețuire armonioasă a patru generații!!!! – în acea casă bătrânească, înfrumusețată de părinții lui cu un corp nou, cu prispă cu vedere la munte, o casă cu o curte generoasă, grădină și pădure, de jur împrejur, „o oază de verdeață, aer curat și ciripit de păsărele”.
Locuința este racordată la apă, energie electrică, internet, urmează să fie introduse și gaze, ne-a povestit Octavian. Într-un cuvânt, cu tot confortul asigurat, timp de câteva luni s-au încărcat cu energie și cu o doză de sănătate pură.
Deschiderea școlilor, i-a adus înapoi în București, în casa din complexul Quadra Place, un loc, de asemenea, „excelent pentru copii, aceștia putând să se joace în voie, alături de prietenii și vecinii lor”. În vacanță însă, înapoi la Slătioara, împletind astfel armonios viața la țară cu viața la oraș, într-un mod hibrid de trai, care „acoperă cu succes nevoile familiei de socializare, cultură și asfalt”.
Ce îi lipsește cel mai mult din vechiul trai de orășean? „Vechea normalitate”, altfel, în condițiile date, așa cum pentru job i se pare ideal scenariul hibrid de lucru, și în viața de zi cu zi i se pare ideal traiul hibrid sat/oraș.
Unde timpul capătă sens…
„Sunt stiluri de viață diferite, pentru vârste diferite și principii de viață diferite. Timpul trece altfel la țară, pare că cu mai mult sens, neexistând repetabilitatea vieții de la oraș. Din punct de vedere al cheltuielilor, acestea sunt vizibil mai mici la țară, parcă și ispitele sunt mai mici. Dar cum există curierat rapid și internet, se găsesc lucruri pe care să dai banii (râde)”, a ținut să lămurească foarte clar problema, Octavian.
De ce nu se poate rupe complet de traiul la oraș? Simplu: „Job-ul și educația copiilor ne face să păstrăm legătura cu Bucureștiul. Bine, la modul ideal vorbind, am putea foarte bine să funcționăm cu city break-uri, în week-end. Dar și distanța de orașele mari este cam de o oră cu mașina, deci cam cât faci din Drumul Taberei la Unirii într-o dimineață ploioasă. :)”.
Așadar, decizia relocării definitive în rural depinde de priorități și de modul de viață al familiei. Pe de o parte este mai greu, apreciază Octavin, pe de altă parte este mai sănătos. Și asta pentru că, a ținut el să sublinieze, viața unui copil este mai bogată atunci când este înconjurat de natură, în aer curat.
Q&A: Un „țăran”, un produs al civilizației rurale
În lunile de izolare petrecute la Slătioara – atunci s-a născut ideea „Niște orășeni”, din dorința de a face ceva pentru comunitate, pentru satul de care se simțea atât de atașat. Cum a ajuns de la o simplă idee la un adevărat proiect național și cum vede acum, de la firul ierbii, satul românesc, în următorul capitol: Q&A.
„Niște orășeni” – de ce, de unde această nevoie de a aduna în jurul dvs o comunitate?
Nevoia de „Niște Orășeni” a venit la fața locului, dorind să ajut localitatea care m-a adoptat, să o întineresc, să repopulez casele goale, dar și să ajut oamenii ce doresc să părăsească orașul, oferindu-le un ghid de mutare, o listă de aspecte pe care să le urmărească atunci când își aleg satul în care vor să se mute.
Oferiți-mi câteva exemple de informații esențiale pe care le-aș găsi în broșură.
Broșura cuprinde aspecte de ordin social, cultural, arhitectural și antreprenorial, folositoare celor ce doresc să migreze în rural, pentru a-și face o idee cât mai clară despre localitatea care îi adoptă.
Cum este primit ghidul în comunitatea celor interesați de mutarea la țară?
Ghidul este primit foarte bine, până în prezent fiind descărcat de mai bine de 1.500 de ori. Pagina de Facebook este și ea populară, strângând peste 6.500 de oameni interesați de acest subiect.
Slătioara, spuneați, a fost un proiect pilot? Aveți un bilanț? Rezultatele confirmă necesitatea/oportunitatea de a fi extins la nivel național?
Un articol dintr-un ziar cu acoperire județeană menționa Slătioara drept localitatea cu cel mai mare număr de tranzacții imobiliare, semn că proiectul nostru a dus la cunoașterea zonei și la popularea ei. Primesc constant mesaje de la familii ce-mi spun că am devenit vecini, chiar peste câteva zile, când mă voi întoarce în Slătioara, urmând să vizităm o familie cu 2 copii, ce s-a întors din Irlanda și a cumpărat o casă lângă noi.
Practic, cum simțiți dvs rolul/ rostul/scopul proiectului „Niște orășeni”? Care credeți că va fi cea mai importantă schimbare pe care ar putea s-o genereze în satul românesc?
Rolul proiectului este acela de a spune că se poate, că mutarea în rural poate fi o soluție, atunci când migrarea se face în cunoștință de cauză. În plus, proiectul mi-a dat posibilitatea de a vorbi în diverse medii despre geo-branding, despre nevoia satului românesc de a se prezenta în fața lumii ca un produs, de a-și gândi viitorul din punct de vedere antreprenorial, pe termen mediu și lung.
Analizând în mare comunitatea pe care ați strâns-o în jurul dvs, ați putea creiona un portret/tipar de orășean dispus (predispus) să lase confortul urban și să ia în piept viața la țară?
În general sunt familii tinere, ai căror componenți au studii superioare, lucrează folosindu-se de internet și au un mare dor de natură.
Se știe, satul românesc (la modul general) este sclavul unor mentalități care îl țin captiv în trecut. Cum e la Slătioara? Ce v-a dat cel mai mult de furcă? Cum ați reușit să treceți peste?
La Slătioara am întâlnit oameni ce privesc spre viitor, care au înțeles oportunitatea de a chema noi locuitori care să ajute la prosperitatea comunității. Poate că am avut noroc, poate că oltenii de munte sunt mai deschiși, dar văd cum această schimbare este îmbrățișată și în alte zone din România.
Ne mișcăm și o facem în direcția cea bună. Practic, de unde dorința aceasta a dvs de a vă implica efectiv în transformarea în bine a satului românesc?
La fel ca mai mult de 90% din populația României, și eu sunt tot un „țăran”, un produs al civilizației rurale. Fac parte din prima generație născută la oraș, lucru pe care l-am conștientizat târziu. Prin demersul meu vreau să transmit dragostea de rural și copiilor mei, și copiilor copiilor mei.
Ce sentimente/trăiri/emoții declanșează conectarea la aceste aspirații colective? Cât de greu/ușor găsiți oameni care să vi se alăture/să vă sprijine?
Inițiativa noastră s-a bucurat de la început de o energie bună, care a strâns alături oameni de bună credință, puși pe fapte mari, o inițiativă care crește și cu sprijinul Patria Bank.
Care sunt cele 3 lucruri/decizii capitale care ar ajuta satul românesc să renască (în unele cazuri chiar din propria cenușă)?
Satul românesc are nevoie de geo-branding, procesul în urma căruia o localitate/regiune comunică extern/ intern:
-unicitatea culturală și istorică
-resurse ale zonei
-viziunea de dezvoltare în viitor oferind:
-strategie antreprenorială
-creștere în vizibilitate
încredere în viitor având ca rezultat final:
-atragerea de noi locuitori/ antreprenori
-dezvoltarea producției locale
-atragerea de investitori.
Citește și: Drumul către sat
Citește și: Evadarea din confort. Reinventarea vieții
Citește și: Andy Hertz: Mutat la țară. Viața fără ceas
Citește și: Claudia Petrescu: Calitatea vieții. Urban vs Rural
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 273
Pentru abonare, click aici
