Panos Manolopoulos – Comunica si vinde asa cum respira, natural
Dupa 1990, cand a terminat Facultatea de Politici si Relatii Internationale la Atena, si-a continuat formarea profesionala cu o lunga serie de masterate, doctorate, traininguri, cursuri postuniversitare, multe desfasurate in strainatate. In Grecia acelei vremi era o foarte mare competitie pe joburi. Oameni cu licente, cu grade de calificare postuniversitara si multe traininguri isi gaseau greu de lucru pe masura calificarii. Ca o particularitate, toti grecii stiu limba engleza. Era foarte greu sa te diferentiezi in mod decisiv de ceilalti. Asa incat s-a straduit sa aiba competentele cerute, necesare, pentru ca orice angajator ce i-ar fi vazut CV-ul sa fie interesat sa-l aiba in echipa sa. In plus, chiar i-a placut sa invete, ajungand sa-si faca o obisnuinta din “a studia”. Panos Manolopoulos are o explicatie simpla: “Am vrut sa fiu intotdeauna “creme de la creme”!
Pana la inceputul anilor ’90, invatamantul grec superior era de stat. Asta facea ca foarte putini tineri sa poata urma o universitate, aproximativ 30%. “Ca prima experienta, am incercat sa intru la drept. Nu am reusit, asa ca am urmat studii pedagogice, desi nu imi placea. Ma pregateam sa fiu profesor. Sansa mea a fost sa se infiinteze prima universitate americana in Atena. Asta mi-a schimbat complet parcursul profesional ulterior”. Toate studiile (licenta, masteratul, doctoratul) pe care le-a urmat au fost in engleza, limba pe care si-a perfectionat-o invatand intai in America, apoi in Anglia. Ca absolvent al unei universitati britanice in Grecia, a obtinut si certificatul care ii dadea dreptul de a preda engleza. Fara sa aiba vreo constrangere financiara, familia sa avand resurse sa-l sustina pe durata studiilor, aproape fara exceptie, in toate formele de studii parcurse, a obtinut burse de studiu.
Desi v-ati pregatit pentru o cariera civila, ati debutat cu un job in armata?
“Nu a fost in armata, ci in Ministerul Apararii. In Grecia, serviciul militar este obligatoriu pentru barbati si dureaza doi ani. Cand a venit momentul sa ma duc in armata, datorita studiilor si experientei mele, am putut candida pentru unul dintre cele doua posturi libere in cadrul ministerului, pe probleme legate de Marea Egee. Cautarea celor potriviti pentru acele joburi s-a extins dincolo de granitele tarii. Aveau nevoie de oameni cu aceasta experienta speciala. Ei imi pregateam doctoratul in drept pe problema greco-turca a Marii Egee. Asa ca am fost transferat la consilierul ministrului. Ceea ce am facut acolo a fost sa ma ocup de problema violarii de catre Turcia a teritoriului maritim grec. Eram responsabil de informarea ministrului pe aceasta tema. O mare responsabilitate, dar si o ocazie sa-mi finalizez lucrarea de doctorat. Am castigat in acelasi timp si o mare experienta. Norocul, dar si pregatirea mea au jucat un rol important. Era un job foarte bine platit, cel de consilier civil in Ministerul Apararii”.
Pe langa impresionanta lista a diplomelor obtinute, alt aspect biografic atrage atentia: ocuparea locului patru in cadrul unei competitii de oratorie. In ipostaza de membru al World Wide International Organisation of Young Entrepreneurs, Panos Manolopoulos a participat la multe traininguri si competitii internationale, printre care si The World Speech Competition. La concurs se reunesc cei mai buni vorbitori de engleza din cateva tari, primesc un subiect pe care-l vad atunci pentru prima data, in jurul caruia trebuie sa construiasca o disertatie pe care sa o sustina timp de cinci pana la sapte minute. “In anul in care am participat eu, titlul a fost <>. Vedeti, este o paradigma care defineste chiar si acest moment pe care-l petrecem acum, impreuna. Venim din tari diferite, avem o alta limba si cultura, suntem diferiti, si, cu toate acestea ne intelegem”. Dificultatea acestui gen de concurs consta in aceea ca nu ai timp sa te gandesti, esti in fata publicului, afli tema, iar in juriu nu se afla altcineva decat Printul Albert de Monaco… Speech-ul lui Panos Manolopoulos a fost cotat al patrulea. A fost cel mai mare succes elen de pana atunci in acest domeniu.
Fireste ca aceasta abilitate de a vorbi si de a argumenta nu a ramas nevalorificata in business. Panos Manolopoulos a transformat-o intr-un atu: “In primul rand, va reamintesc faptul ca detin un master in diplomatie, un domeniu caracterizat semnificativ de negociere, de talentul de a lucra cu oamenii, de abilitatea de a crea si mentine relatii si chiar de harul de a manipula oameni. Dar, pentru a putea exploata aceasta abilitate, trebuie sa o ai in sange. Iar mie mi se intampla asta. Mi-am descoperit aceasta vocatie inca de pe vremea cand studiam: stiu sa vorbesc oamenilor, sa fiu placut, sa comunic, sa argumentez, sa conving. Am exploatat acest dar, care mi-a fost foarte util in munca”. Toate activitatile in care s-a implicat au fost legate de oameni, pe care ii vede impartiti in doua categorii: cei care vand si cei care cumpara. “Eu am fost printre cei care vand. Si am facut-o foarte bine, despre orice ar fi fost vorba: vand bine servicii de consultanta si executive search, cum fac acum la Stanton Chase, si am vandut servicii de avocatura, cand am lucrat in justitie samd. Asa ca pot sa va spun ca abilitatea de a comunica bine este obligatorie pentru orice are de-a face cu oameni”.
Timp de cinci ani, a condus activitatea internationala a RECON si IKRP Rokas, doua companii de avocatura in Europa de Sud-Est. Ca CEO al acestor firme, a fost locat in Romania pentru doi ani, intre 1999 si 2001. Dupa aceea, a revenit in Grecia.
Cunosteati asadar Romania?
“Cunosteam Romania destul de bine, la fel si sistemul legislativ romanesc, pentru ca sprijinisem intrarea celor mai importante fonduri grecesti de investitii aici. Mai mult decat atat, prin natura activitatii mele, am avut ocazia sa cunosc multi dintre clientii internationali. Unul dintre ei era Response, care a devenit membru al Grupului Stanton Chase. La acea vreme, cautau o persoana care sa conduca viitoarea lor reprezentanta in Romania. Am acceptat, si astfel, iata-ma aici. Am considerat-o o mare sansa sa-mi imbogatesc experienta intr-o companie multinationala”.
Descrieti in ce consta munca dv.
“E o intrebare la care un manager nu poate raspunde usor. Un mod normal, rolul unui CEO, intr-o companie la start-up, este sa asigure asezarea ei pe piata si apoi dezvoltarea. Principala mea responsabilitate este sa consolidez brandul Stanton Chase in Romania, sa-l dezvolt si sa-l pozitionez in locul potrivit din piata. Particip la intalnirile preliminare cu clientii importanti, prezint compania, organizez fluxul activitatii, urmaresc respectarea procedurilor Stanton Chase International si, nu in ultimul rand, ma implic in activitatea de zi cu zi a firmei: intalniri, rapoarte, respectarea termenelor. In general, eu sunt cel care trebuie sa asigure fluenta si consistenta activitatii, conform standardelor Stanton Chase. Bineinteles ca am in plus propriile sarcini si deadline-uri. Dar, daca ar fi sa spun pe scurt ce fac, v-as raspunde: <
Cum apreciati mediul de afaceri romanesc fata de cel elen?
“O sa va surprinda daca o sa va spun ca sunt comparabile, ba chiar uneori comparatia este in favoarea Romaniei. Piata greceasca se afla intr-un moment de stagnare: greu se pot gasi investitii straine in ultimii ani, nu se acorda facilitati pentru cei care vor sa investeasca acolo, sistemul de taxe este de natura sa descurajeze orice investitor. Economia in ansamblu sta pe loc, nu se dezvolta. In Romania, situatia este diferita: sunt multi investitori directi din afara, vin multi straini, cu multe idei. Dezvoltarea se vede cu ochiul liber. Chiar si la nivel guvernamental, exista obiectivul integrarii europene care face ca lucrurile sa se miste. Piata este foarte dinamica si asta se cunoaste la nivelul fiecarui business, inclusiv al nostru. In Grecia, acest lucru nu e posibil. Daca piata este o mare placinta, aceasta a fost segmentata si fiecare felie a fost ocupata. E greu sa-ti mai faci loc acum, sa te extinzi sau sa te misti. In Romania, segmentarea aceasta nu s-a petrecut, lucrurile merg bine, inca mai poti castiga o felie din piata. Este ceea ce face si Stanton Chase: isi cauta un loc si il consolideaza”.
In ceea ce priveste piata de capital uman, managerul Stanton Chase vede ca principala diferentiere gradul de expunere in exterior. Grecii sunt cu un pas inainte, pentru ca multi dintre ei ies mult din tara, acumuleaza experienta in companii multinationale, cauta de lucru in strainatate. Asta ii face sa-si pastreze mintea deschisa si sa fie dinamici. In opinia lui Manolopoulos, numarul celor de felul acesta este foarte mic in Romania, dar creste. “Intalnesc tot mai des romani care se intorc de la studiile facute in strainatate, cu mult training acumulat. Perceptia mea este ca trainingul in Romania este o moda de ultima ora. Expunerea in exterior, care este un imperativ in alte tari (in Grecia, de exemplu, daca iti cauti un job mai sus de middle management, trebuie sa fi studiat sau sa fi muncit in strainatate); in Romania este abia la inceput. Acum 10-15 ani, toate companiile multinationale din Grecia erau conduse de expati. Astazi, cu greu mai gasesti un strain care sa lucreze intr-o multinationala. Acest lucru se intampla in Romania. Cu timpul, companiile vor fi conduse in tot mai mare masura de romani. Este un proces natural, firesc, un semn al evolutiei”.
Sunteti avantajat de faptul ca sunteti expat? Cum s-ar descurca un manager roman in pozitia dv.?
“Managerii romani sunt foarte buni organizatori, gestionari de resurse, administratori. Totusi, ceea ce un manager roman n-ar putea face este expunerea catre exterior a companiei, felul in care construiesc brandul, felul in care dezvolt business-ul. Romanii sunt buni profesionisti, dar nu suficient de flexibili”.
Cum v-ati defini stilul managerial?
“Am un stil foarte deschis, politica usilor deschise. Imi iubesc angajatii ca pe propria familie, discutam orice, sunt un <> bun, cer parerea colegilor mei, pot fi convins cu argumente ca trebuie sa-mi schimb parerea, daca nu e corecta. Incerc sa profit de pe urma potentialului pe care il au oamenii mei. Stilul meu poate fi definit ca liberal.
Lucru care uneori se poate intoarce ca un bumerang asupra mea. Dar, punand in balanta avantajele, cred ca e mai bine sa fii asa. Am remarcat ca romanilor le place acest stil. Ca lider, pun mare accent pe ritmul cresterii. Conteaza foarte mult cum cresti. Daca o faci foarte incet, ramai in urma celorlalti. Daca cresti prea repede, piata nu poate absorbi business-ul si scazi in calitate. Liderul trebuie sa stie care e viteza potrivita. Un manager face lucrurile bine, iar un leader face lucrurile bune (n.r. face ceea ce trebuie facut). Vorbele acestea simbolizeaza diferenta dintre manager si lider. Managerul nu este intotdeauna un lider. Acesta din urma trebuie sa aiba cateva abilitati deosebite: sa fie vizionar, sa cunoasca misiunea companiei, sa aiba spirit de initiativa, sa-si asume riscuri, sa stie sa suporte costurile riscurilor”.
In 1992, General Manager-ul de la Stanton Chase a participat la un seminar avand ca obiect de studiu “Modelul de business japonez”. Consecinte? “A fost o experienta fundamentala. Modelul japonez e diferit de cel european sau american prin inaltul devotament si implicarea fata de companie. Am invatat o frumoasa lectie de business si am incercat sa induc si oamenilor mei sentimentul de loialitate. Le-am aratat ca suntem legati de companie si ea de noi. Daca afacerea merge bine si noua ne va merge bine, iar daca firma e amenintata de un pericol, acesta se va rasfrange si asupra noastra. Exista o serie de tehnici de a-i face pe oameni partasi la gestiunea companiei. Le spun: uite, aceasta companie iti da tie si familiei tale mijloace de a trai decent, iti poate da orice, iti poate asigura transferul gradual de la cel mai scazut nivel la un nivel inalt”.
Care sunt tendintele in miscarea romanilor pe piata muncii?
“Profesionistii romani prefera sa-si gaseasca de lucru in strainatate, motivati de perspectiva experientei internationale. Dar, asa cum v-am spus mai devreme, nu sunt multi cei care sa fie competitivi pe piata externa, unde concurenta este foarte mare. Cunosc si exemple de romani care vor sa se intoarca in Romania si asta reflecta dinamismul cu care se intampla lucrurile. In ceea ce priveste cererea strainilor de a lucra in Romania, daca ma uit la Grecia, cererea creste. Romania este considerata un loc foarte bun de munca, mediul de afaceri este satisfacator, chiar foarte bun in unele cazuri, mai ales in Bucuresti. Exista toate facilitatile aici pentru un expat, poate sa vina cu familia si sa munceasca intr-un context rezonabil, pentru cativa ani. Iar romanii sunt oameni “nice”. Din cate stiu, si cererea din alte parti ale Europei este pe un trend ascendent, cu precadere din zona centrala: Austria, Germania, Olanda”.
Romania are sansa sa devina pentru dv. mai mult decat un loc temporar de munca?
“Absolut. Am venit aici impreuna cu sotia mea, in 1999, la primul meu contact cu tara dv. Unul dintre motivele pentru care ne-am intors in 2004 in Romania a fost acela ca ne place aici, ne plac oamenii, locurile. Ea lucreaza de asemenea in Bucuresti, intr-o banca multinationala. Ne simtim cumva ca in familie. Nu ne-a impins aici vreo necesitate, vreo presiune, ci a fost alegerea noastra constienta. Ne place tara si trebuie sa va spun ca multi dintre expatii care au plecat din Romania vor sa se intoarca, pentru ca viata aici este foarte buna. Este o buna combinatie intre traiul intr-un oras mic si confortul unei capitale luxoase. Daca as avea o problema, aceea ar fi traficul, care in cativa ani va deveni imposibil”.
#squarebanner#
De Craciun, familia Manolopoulos a mers impreuna cu alte doua cupluri de expati in Anglia, au facut turul Scotiei, iar revelionul l-au petrecut la Londra. Timpul liber din perioadele obisnuite si-l petrece facand mult sport: baschet, tenis – de doua ori pe saptamana, fotbal – intotdeauna martea dupa-amiaza, squash – duminica. Ii place muntele. “Viata e frumoasa aici, putem face lucruri pe care in alta parte nu le-am fi putut realiza”.
Panos Manolopoulos
General Manager, Stanton Chase International Ward Howell Romania (Companie Internationala de Executive Search);
Nascut in data de 23 iunie 1969, la Atena – Grecia;
Casatorit
Studii universitare:
- Licentiat in Politici si Relatii Internationale, Universitatea Americana din Atena – Grecia;
- Master in diplomatie, Lancaster University, Marea Britanie, 1992;
- Doctor in Relatii Internationale, Somerset University, Marea Britanie,1995;
- Diplomat al American European Academy, Bregenz, Austria,1997;
- Diplomat al European Academy, Junior Chamber International, G”oteborg, Suedia 1998;
- Doctorand in politica, University of Wales Swansea, Marea Britanie,1999;
- Diploma postuniversitara, Officers Academy Hellenic Air Force, Ministry of National Defence.
A participat la numeroase seminarii de economie, drept, business, management, Total Quality Management in Ungaria, Germania, Grecia, Marea Britanie, Belgia, Monaco, Bulgaria, Romania.
Distinctii in management:
- 2000, Cea mai buna companie de consultanta din Romania;
- 1999, Candidat la titlul “Cel mai dinamic manager al anului”;
- 2000, Candidat la titlul “Antreprenorul anului”.
Experienta profesionala:
- 1993-1994, Consilier Special in cadrul Ministry of National Defence Pentagon (Ministerul Apararii), Atena;
- 1994-1998, Director Administrativ la University of Wales (Atena);
- Presedinte al Consiliului de Administratie si CEO la Millenium Express;
- Membru in Consiliul de Administratie al RECON International Business Consultants;
- 1999 – iunie 2004, CEO la Recon International Managements Consultants SA si la IKRP Rokas & Partners Consulting; zona acoperita fiind Atena, Salonic, Skopje, Sofia, Bucuresti, Belgrad, Zagreb, Budapesta, Sarajevo, Moscova; (1999-2001, manager in Bucuresti)
Alte activitati:
- Membru al The British Graduates Society, al The American Consultants League, al The American Management Association;
- A publicat peste 50 de articole in publicatii interne si internationale;
- Vice Presedinte la Romania Greek Business Association.