Piersante Savini, investitorul care nu se plânge de birocraţia din România
Imaginaţi-vă că aţi locui la Roma. Că aţi avea în preajmă Capitoliul, Piaţa Navona sau Fontana di Trevi. Şi mai faceţi un efort de imaginaţie ca să ajungeţi la Sebeş, în Alba, un orăşel cu 32.000 de locuitori, pentru a trăi acolo şi a vă ocupa de afaceri. Trecerea nu e chiar uşoară, nu? Nici pentru Piersante Savini, general manager al companiei Savini Due, unul dintre motoarele economiei din judeţul Alba, nu a fost tocmai confortabil.
„Am ajuns în România datorită cunoscuţilor familiei mele, care investiseră deja în România. Era 2003 şi mi-am dat seama imediat că această ţară oferă oportunităţi importante pentru a crea o afacere interesantă. Din punct de vedere personal, a fost pentru mine un impact emoţional foarte puternic. Semnele comunismului erau încă vizibile şi multe persoane aveau încă lipsurile pe care le aduce o dictatură atât de lungă. A fost o lecţie importantă, deoarece m-a făcut să înţeleg ce înseamnă să nu ai libertăţile de bază: sociale, economice, culturale şi religioase”, a declarat Piersante Savini pentru Revista CARIERE.
Tânărul italian a crezut în businessul lui din prima zi. Şi mai ales a crezut în România şi în dezvoltarea sectorului în care acţionează, cel a mobilierului de baie: „Din punct de vedere al afacerii, mi-a fost clar că mă aflam în faţa unei naţiuni care abia pornise pe drumul reconstrucţiei şi constituia o stradă largă şi lungă, pe care puteam merge”.
Strada pe care a mers Piersante Savini s-a transformat, în timp, într-o autostradă cu mai multe benzi. În acest moment, Savini Due este producătorul numărul 1 de mobilier de baie din România. În portofoliul societății sunt peste 700 clienți și 600 produse, livrând în fiecare an 120.000 de obiecte de mobilier. Compania a încheiat anul 2014 cu peste 280 de angajați și o cifră de afaceri de 16 milioane EUR, mai mult cu 14% faţă de anul anterior.
Rezultatele se văd şi pentru că Savinie Due a investit. Compania a finalizat anul trecut o investiţie de peste 3 milioane euro în construirea unei hale de producţie, a unui nou sediu administrativ, precum şi în retehnologizarea întregii fabrici. Iar investiţia de încă două milioane de euro a continuat în 2015. 40% din producţie merge pe piaţa românească, iar restul la export în toată Europa – Italia, Germania, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Austria, Slovenia, Serbia.
A avut probleme? Cum s-a descurcat cu birocraţia, de care se plânge mediul de afaceri din România? L-a descurajat? Ei bine, am întâlnit şi un antreprenor care nu se plânge.
„Birocraţia este o problemă în România, dar nu mai mare decât în alte ţări. Zic asta pentru că am colegi şi prieteni care lucrează în alte ţări şi care se confruntă cu aceleaşi probleme birocratice pe care eu le întâlnesc în România. Când se dezvoltă un business, problemele care apar sunt cele cotidiene, nu trebuie să te descurajezi. Investitorul este născut să fie optimist şi să treacă cu vederea problemele care apar. Şi eu am avut probleme, legate în special de business-ul meu şi de aspectul său organizatoric, dar nu pot să spun că am avut dificultăţi enorme venite din exterior”, ne-a mai spus investitorul italian.
Piersante Savini are 280 de oameni la fabrica de la Sebeş. Iar primul om pe care l-a angajat, acum 12 ani, este încă omul lui de încredere. Îşi alege drept colaboratori oameni tineri, dornici să se afirme şi despre care crede că i-ar fi loiali, nu caută neapărat oameni cu experienţă.
„Vă dau un exemplu, pentru a evidenţia ceea ce vă spun: e mult mai simplu să scrii pe o foaie albă şi nu pe o foaie deja scrisă, unde e nevoie să ştergi unele cuvinte şi să completezi cu altele noi. De aceea am adus ca manager un inginer chimist, care se ocupă de partea financiară, un om din bancă pentru a se ocupa de achiziţii şi alţii, care în viaţă au avut alte specializări şi alte experienţe. Pentru că în viaţă se poate învăţa tot ceea ce se doreşte! Aşadar, prefer să-mi formez “în casă“ colaboratorii apropiaţi şi, pe cât posibil, o fac chiar eu, personal. În ceea ce priveşte personalul de producţie este puţin diferit, trebuie să aibă puţină experienţă, pentru că altfel ar costa prea mult să formezi 280 de muncitori de la zero”, a explicat managerul general de la Savini Due pentru Revista CARIERE.
Venit de la o prestigioasă şcoală economică italiană, Piersante Savini a trebuit să se integreze într-un alt sistem economic şi să lucreze cu afacerişti la început de drum. Crede că România este pe drumul cel bun şi că, deşi suntem abia la a doua generaţie de antreprenori, lucrurile au evoluat foarte repede. O parte dintre aceştia i-au devenit prieteni. Ne spune şi că are mulţi prieteni români, cu care îi place să vorbească în timpul liber şi să schimbe opinii legate de cultură şi tradiţie. Şi dacă tot sunt limbi surori româna şi italiana, Piersante vorbeşte cu prietenii lui români româneşte.
„Limba este o problemă secundară, deoarece s-ar putea vorbi chiar şi în engleză, dar eu am preferat să învăţ româna pentru a încerca să cunosc cât mai mult posibil în cultura şi să mă integrez în societatea românească. Am învăţat limba română luând lecţii timp de câteva luni şi învăţând regulile de bază ale gramaticii, după care am început imediat să o folosesc”, ne-a mai spus Piersante Savini, într-o română impecabilă şi cu un accent ardelenesc sesizabil doar de către urechile foarte fine.
Italianului îi place foarte mult Transilvania şi ne spune că le recomandă, ori de câte ori poate, prietenilor şi cunoştinţelor din Italia să vină să o viziteze şi chiar să investească aici. Mai mult, este încântat să le arate celor care îl vizitează o altă imagine a României, diferită de cea percepută în media italiană. Iar pentru că este ataşat de Alba, judeţul în care trăieşte, este foarte încântat şi de Cetatea Alba Carolina, un exemplu de lucru excepţional făcut în România în ultimii ani. Ce-i mai place în România?
„În România îmi plac ritmul, care nu este încă foarte rapid, ospitalitatea şi natura. Nu îmi place faptul că încet-încet aspectul economic devine tot mai important în societate: acesta face adeseori ca oamenii să fie percepuţi în funcţie de avere, nu după calităţile sau de defectele fiecăruia”, ne mărturiseşte Piersante. Şi ne mai spune, râzând, că mâncarea lui preferată este drobul de miel şi că se bucură în fiecare an de Paşte, pentru că are norocul să trăiască într-o ţară cu religie diferită şi sărbătoreşte de două ori în fiecare primăvară. Cu toate astea, rămâne nostalgia familiei şi a ţării natale.
„Mă întâlnesc şi cu italieni stabiliţi în România, pentru a nu-mi uita originile. Merg în Italia o dată pe lună. Acum distanţa nu mai pare atât de mare, drumurile sunt mai accesibile, deci trebuie doar să ne facem timp pentru a ne întâlni cu prietenii şi familia”, ne-a mai spus afaceristul italian.
Piersante Savini nu ar fi putut să îşi dorească să devină altceva decât investitor, asta îi plăcea şi, în plus, are deja experienţă în familie. România nu a fost un pariu, a fost o alegere şi a pus pe picioare fabrica Savini Due de la Sebeş „din marea dorinţă de a construi ceva frumos, util şi, de ce nu, vizibil”. După 12 ani, fabrica lui este prima în domeniu din România, ceea ce înseamnă că alegerea a fost una bună. Iar investiţia făcută în fabrică este, cel mai probabil, un semn al faptului că italianul o să mai petreacă ceva ani de acum încolo Paştele de două ori pe an.