Povestea învățătorului din București care crede în elevii săi
Întâlnim destul de rar bărbați care să predea în școala primară, tocmai de aceea am stat de vorbă cu Cristian Zamfir, învățător la Școala Gimnazială „Herăstrău“ din Capitală, care are o experiență la catedră de 22 de ani.
Spune că nu el și-a ales profesia, ci profesia l-a ales pe el: „Dacă ești implicat, perseverent, pui suflet și multă pasiune în ceea ce faci, poți avea succes în orice domeniu“. De ce învățător și nu altceva? În primul rând, a fost crescut și educat de cadre didactice.
Mama sa a fost profesor de limba și literatura română, iar tatăl lui – învățător. Bagajul genetic și educația primită acasă au contat mult în alegerea profesiei. Susține că mereu își va aminti cu drag de anii copilăriei și de educația pe care a primit-o de la părinți. El îl citează pe Albert Einstein, cu vorbele căruia rezonează foarte tare. Omul de știință spunea că educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat la școală. „În opinia mea, are mare dreptate! Fără educație, respect, responsabilitate, lumea nu poate merge înainte, nu poate progresa. Că ne place ori nu, valorile nu pot fi răsturnate, vor rămâne aceleași până la capăt“.
În al doilea rând, este fascinat de spontaneitatea, inocența și sinceritatea copiilor. „Îmi place să-i văd cum cresc, cum se dezvoltă și cum înfloresc bogat mai târziu. Școala a fost și este interesată să colaboreze cu familia, la fel de interesată trebuie să fie și familia. O comunicare bună între școală și familie înseamnă succesul copilului de mai târziu“, susține Cristian Zamfir.
Crede că meseria de cadru didactic se adresează și bărbaților. Chiar dacă statisticile spun altceva, el nu consideră profesia de învățător a fi atipică bărbaților, ci dimpotrivă, crede că unii dintre ei sunt foarte talentați și buni în ceea ce fac. „Lucrez ca învățător de 22 ani, îmi place mult ceea ce fac și n-aș schimba pentru nimic această profesie. Am înțeles că succesul vine odată cu experiența, iar experiența se construiește în timp, cu răbdare, efort și sacrificiu. Nimic nu se obține ușor, nimic nu se obține bătând din palme! Cei care cred asta sunt într-o gravă eroare“, continuă Cristian Zamfir.
Meseria de profesor nu este la îndemâna oricui
Mulți încearcă această profesie, puțini sunt cei care rezistă și reușesc. Dacă ți-ai ales această meserie, este esențial să ai o relație specială cu elevii tăi, susține cu ardoare Cristian Zamfir. Asta presupune să fii apropiat de ei, să-i asculți, să-i înțelegi, să-i ajuți, să-i corectezi și să-i îndrumi. „Dacă nu poți face asta, clar trebuie să pleci într-un alt domeniu de activitate. A fi profesor înseamnă dragoste, respect, energie, răbdare, bună comunicare, lumină, schimbare… cu alte cuvinte, virtuți alese. Cred c-ar trebui să înțelegem că educația o facem toți, nu doar profesorii.
Copilul vine de acasă cu o anumită educație, cu temelia pe care construiesc profesorii în școală. Dacă temelia este șubredă, iar problemele nerezolvate, mai devreme ori mai târziu, construcția se va prăbuși“, adaugă învățătorul.
Dar cum percepe el diferențele de gen în această meserie? „Într-adevăr, puțini bărbați aleg să fie învățători. Ei sunt percepuți în exterior ca fiind fantomele sistemului! Din acest motiv, mereu trebuie să dovedească faptul că au aptitudini reale pentru a îmbrățișa această profesie. Dacă părintele află că propriul copil va avea învățător, nu învățătoare, devine curios, reticent, rezervat, suspicios… uneori, chiar supărat. Cred că ține de mentalitate. Societatea noastră încă nu este pregătită să „rumege“ așa ceva. Cam în această zonă se simt diferențele de gen“, crede Cristian Zamfir.
Am vrut să aflu ce contează cel mai mult în meseria de învățător și care sunt valorile personale care îl ajută să își facă treaba bine. Mi-a spus că profesorul are cele mai mari satisfacții atunci când copiii devin adulți valoroși, responsabili și independenți: „Numai atunci te poți bucura și simți împlinit ca profesor. Cred că asta contează cel mai mult în această profesie. Referitor la valorile personale, care mă ajută să-mi fac treaba bine, aș dori să le enumăr pe cele mai importante: respectul, răbdarea, cumpătarea, optimismul, bucuria de a-i ajuta pe ceilalți“.
Din aceeași serie:
Ce ne unește este semnificativ mai important decât ce ne diferențiază
Articol preluat din numărul 256/APRILIE 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.