Povestea româncei care a renunțat la jobul din multinațională pentru a se dedica unei cauze sociale

“La bază sunt om de marketing. Am făcut facultatea de marketing, master în marketing, după aceea am completat cu studii pe relații publice și comunicare. Am făcut și un MBA, iar în prezent fac un doctorat tot la facultatea de marketing”, povestește Mirela Nemţanu într-un interviu acordat Revistei CARIERE.

Formarea sa este, în esență, cumva legată de lumea corporatistă. Din 1999 până în 2016 a lucrat în mediul privat, în multinaționale, dar și într-o companie cu acționariat autohton.

Marketingul a fost dintotdeauna un domeniu fascinant pentru Mirela. “E o știință vie, cu o dinamică extraordinară. Mi se pare că în acest domeniu ai un impact direct asupra lucrurilor din jurul tău. Și până la urmă, toți facem marketing în fiecare zi, pentru că în fiecare zi trebuie să ne vindem ideile, serviciile etc.”, spune Mirela.

Lecţia importantă învăţată din vânzări

În timpul facultății, ea a vrut să afle ce înseamnă concret marketingul, că atare s-a angajat la Gallup Research, care la acel moment era una dintre cele mai mari firme de cercetare de pe piață. După care, la terminarea facultății, s-a angajat la compania de curierat rapid TNT. Acolo a început în vânzări. "A fost o mare provocare pentru mine să-mi încep cariera în vânzări, atâta vreme cât eu studiasem marketingul și asta era ceea ce îmi doream, ce visam să profesez ”, își amintește Mirela.

În această companie a lucrat în total aproape 9 ani, din care doi ani și jumătate în vânzări, iar apoi a coordonat departamentul de marketing. În ciuda reținerii pe care o avea la început, partea de vânzări a ajuns să îi placă la nebunie. Asta pentru că a învățat o lecție importantă, pe care încearcă să o aplice tot timpul.

“Am învățat că nu trebuie să vinzi ceva celui din fața ta, ci trebuie să găsești o formă de parteneriat prin care ambele părți să câștige. Asta, cumva, sper că am aplicat în toate relaționările mele, indiferent că erau profesionale sau umane. Tot timpul trebuie să existe o relație de respect și de înțelegere cu celălalt și atunci cu siguranță vei reuși și tu să obții un beneficiu din colaborarea respectivă”, spune Mirela.

Pionierat in CSR

Atunci când a trecut la divizia marketing a fost momentul în care a văzut ce înseamnă CSR (responsabilitate socială corporativă – n.red.). Erau anii 2000, iar la acel moment termenul era ceva străin, se știa la nivel general că există oameni care trebuie să fie ajutați, dar era practic o zona de pionerat. “În TNT a fost momentul în care am preluat partea de CSR. Am avut norocul că am făcut această trecere fiind într-o multinațională, unde am avut parte de know-how din partea colegilor din afară și suportul lor, iar ușor-ușor am intrat în lumea CSR-ului”, povestește Mirela.

În plus, din 2003 s-a implicat și în voluntariat. După ce a plecat din TNT a făcut parte din echipa RTC, care la acel moment era unul dintre cele mai mari holdinguri private românești. “Mi s-a părut interesant să ies din zona multinaționalelor și să merg în cea a companiilor autohtone, am lucrat în această echipa 2 ani și jumătate, timp în care am fost director de comunicare și marketing pe trei dintre diviziile grupului, iar în paralel am fost și director general la Fundația RTC”, spune Mirela, care la acel moment avea deja o experiență de peste 6 ani de coordonare a activităților de CSR.

“Fundaţia RTC era foarte activă pe zona educativă, mi-a plăcut foarte mult, și cumva acela a fost primul moment în care am realizat că mă atrage tot mai mult domeniul respectiv. La finalul anului 2010 am fost recrutată de L'Oreal, unde am început că director de comunicare și apoi jobul s-a extins și pe partea de CSR. În același timp eram și director de public affair și regulatory affair, adică eram responsabilă de implementarea cadrului legal, a punerii pe piață a produselor pe care le vindeam și gestionam şi relația cu autoritățile, pe tot ce însemna proiecte legislative, reprezentarea companiei în asociațiile de profil, relația cu principalii acționari și tot așa. În plus, în paralel eram și membru al boardului. În L'Oreal am fost aproape 6 ani”, explică Mirela.

A schimbat barca

Avand în spate o vastă carieră în marketing, comunicare și CSR, Mirela a decis totuși că e cazul pentru o schimbare. “La un moment dat m-am uitat un pic în urmă și am realizat că, din 2001 încoace, activitatea care mi-a plăcut cel mai mult tot timpul a fost cea de CSR. A fost un fir roșu prezent tot timpul în viață mea. Am realizat că mi-am iubit fiecare job, dar partea de implicare socială mi-a dat cea mai mare satisfacție”, mărturisește Mirela.

Cauza HOSPICE i-a atras atenția în 2013 și ea spune că a fost un fel de chimie instantanee. “Mi se pare cea mai grea cauză, pentru că vorbim de oameni cu o durată limitată de viață și cu o iminență a morții. Ca atare, anul trecut, prin primăvară, când a apărut propunerea celor de la HOSPICE să mă alătur lor, am fost foarte încântată. A fost un proces de recrutare pe care l-am trecut, astfel că am preluat conducerea fundației. A trecut mai bine de un an de atunci și pot spune că este locul în care îmi doresc să fiu . E exact jobul care mă împlinește cel mai mult, aici simt că munca mea are cea mai mare însemnătate”, spune Mirela.

Voluntariatul în România

Activitatea Hospice depinde foarte mult de voluntari. Numai că România stă prost la acest capitol, comparativ cu țările din vestul UE.

“La noi, voluntariatul e cam la cel mai scăzut nivel din UE. Noi ne aflăm la coada țărilor europene în ceea ce privește implicarea noastră. În statele dezvoltate, însă, voluntariatul reprezintă o valoare națională”, spune Mirela. Vestea bună este că există o tendința de creștere, impulsionată în special de tineri, ce-i drept este mică, dar îmbucurătoare.

HOSPICE are 250 de angajați și undeva la 400 de voluntari. Iar pacienți sunt tot mai mulți, așa că e nevoie de o implicare cât mai mare.

“Mie îmi place să zic că prin voluntariat contribui la o lume mai bună, dar și tu devii un om mai bun, în esență”, punctează Mirela.

Ce face HOSPICE?

Fundaţia e prezentă de 25 de ani în România. Îngrijirea paliativă se acordă celor care au o boală incurabilă, dar și un pronostic limitat de viață. “Suntem 250 de angajați, cu acțiune în Brașov, Zărnești, București, Făgăraş, iar pe viitor și în Adunații Copăceni. Sunt două categorii de pacienți. Pentru adulți, doar bolnavi oncologici, în faze avansate, iar pentru copii, bolnavi de orice boală care le amenință și le limitează viață, nu doar spectrul oncologic. La adulți ne limităm doar la spectrul oncologic pentru că incidența e atât de mare încât nu facem față nici așa”, spune Mirela.

În fiecare an, 160.000 de români au nevoie de îngrijire paliativă. “Noi anul trecut am reușit să ajutăm 4.000 de pacienți și suntem cea mai mare fundație de îngrijire paliativă”, punctează Mirela, care susține că e nevoie de o dezvoltare susținută a acestui domeniu în ţara noastră.

HOSPICE merge pe două direcții, ambele la fel de importante. În primul rând, îngrijirea acordată pacienților, care e activitatea principală, dar în paralel există și direcția de educație și dezvoltare națională.

Pe palierul al doilea, munca fundației a început de la zero. Acum 25 de ani paliaţia nu era recunoscută că disciplină de sine stătătoare la nivel național. Nu exista legislație, nu erau protocoale, standarde de lucru, nu era nimic. Așa că HOSPICE s-a zbătut să reglementeze domeniul.

“Noi lucrăm pe model britanic, am importat cât am putut de mult, dar a trebuit să ducem și ducem în continuare activități de lobby și advocacy pentru paliaţie, am avut mari succese, dar încă mai sunt foarte multe lcururi de pus la punct. Noi suntem și formatori, în ideea ce formăm specialiști care să ajungă să aplice principiile paliaţiei la ei acasă sau în altă parte. În cei 25 de ani de activitate am ajutat 22.000 de pacienți și familiile lor, iar pe partea de formare am făcut peste 20.000 de cursuri în România și 17 țări din zonă”, mai spune Mirela.

Importanţa paliaţiei

Paliaţia este singură formă de medicină în cadrul căreia se lucrează instituționalizat nu numai cu pacienții, ci și cu familiile lor. Acţiunea se face pe patru piloni. Primul e cel clinic, care are două direcții, curativă sau paliativă. “Noi intervenim când curativul nu mai funcționează. Adică noi nu facem chimioterapie, nu facem radioterapie. Aici, la paliaţie, vorbim de controlul simptomelor, de întărirea organismului, cât se poate, și mai ales de managementul durerii”, spune Mirela.

Urmatorii piloni sunt cel psihologic, social și spiritual. “Noi avem oameni angajați special pentru acești piloni și intervenția se consideră la fel de important ca și celălalt. Abordarea e multidisciplinară, iar decizia privind tratamentul se ia împreună, de toți acești specialiști. Mie asta mi se pare metodă normală de a trata un pacient. Mai este un aspect esențial, anume că la noi se acordă sprijin familiei în toată perioada în care pacientul se află în grijă noastră, dar și după deces, pe o perioadă de până la trei ani”, spune Mirela.

Surse financiare

În aceste condiții, presiunea financiară e tot mai mare, mai ales că în acest an au avut loc niște schimbări legislative îngrijorătoare pentru ONG-uri, așa că baza o reprezintă comunitatea de afaceri.

“Noi avem un plan de evenimente și comunicare bine pus la punct pe tot timpul anului, iar companiile ne pot ajută în două direcții, fie participând la evenimentele noastre, fie prin utilizarea facilității de 20% – adică redirecționarea a 20% din profit către ONG-uri, asta e principala formă de sponsorizare. Mai sunt donațiile individiuale prin campania de 2%, granturi, contract cu Casa de Asigurări. Finanțările sunt multiple, dar și efortul e pe măsură”, încheie Mirela.