Prinţul Charles a primit titlul de doctor Honoris Causa al UBB şi a ţinut un discurs în română (VIDEO)
Prinţul Charles al Marii Britanii a primit, luni, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, ocazie cu care a ţinut un discurs în limba română. Moştenitorul Coroanei Britanice a vrut să demonstreze că se simte deja de-al casei, aşa că le-a mulţumit celor care i-au acordat titlul în limba română.
„Domnule rector, doamnelor şi domnilor! Sunt profund mişcat şi foarte recunoscător pentru marea şi deosebita onoare pe care mi-o faceţi în această după-amiază”, a spus Prințul Charles, în timpul discursului ţinut cu ocazia evenimentului în cadrul căruia a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Prințul Charles va mai petrece câteva zile în România, la proprietăţile sale de la Viscri şi Micloşoara.
Reamintim că el a vizitat ultima oară ţara noastră la sfârșitul lunii martie, când a fost decorat de către preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional "Steaua României” în Grad de Mare Cruce.
Prințul Charles este considerat "un excelent promotor al imaginii României în lume". Are o fundaţie ce deţine un Centru de Pregătire de care benecifiază ucenici, meşteri artizani, studenţi şi arhitecţi din întreaga ţară şi, printre altele, a vorbit pe larg despre comorile României într-un interviu pentru BBC în august 2015.