Shah Rouf, CEO Aviva Romania: High-fidelity leader

E de ajuns o singura privire in CV-ul dvs ca sa ramai surprins de loialitatea pe care o aveti pentru compania Aviva…

Da, la Aviva m-am angajat in 1993, a fost primul meu loc de munca in adevaratul sens al cuvantului. Tocmai absolvisem facultatea si am luat parte la un program de training pentru absolventi. Ulterior, daca esti destul de norocos, primesti o oferta de angajare si, timp de doi ani, faci parte dintr-un program in cadrul caruia iei pulsul fiecarui departament in parte. Astfel incat la finalul acestor doi ani sa poti identifica exact in ce domeniu vrei sa ramai. Din pacate, decizia asta e cu doua taisuri, pentru ca exista posibilitatea ca tu sa iti doresti sa te specializezi in ceva, insa responsabilii acelui sector sa nu te considere potrivit. Deci, chiar daca tu vrei sa activezi in marketing, trebuie ca si marketingul sa te accepte. In ceea ce ma priveste, am ramas si, dupa cum se vede, a fost un inceput bun pentru mine.

Prin urmare, cred ca loialitatea e o poveste cu dus si intors. Prin prisma celor 14 ani petrecuti aici, este evident ca eu am fost loial companiei, dar a fost ceva reciproc. Ma refer aici la aspiratiile mele, la modul in care am fost recompensat, nu vorbesc numai de aspectul financiar, ci si de oportunitatile de dezvoltare profesionala. Insa nu trebuie sa credeti ca, in chestiunea fidelitatii, e vorba doar de un exercitiu caritabil!

In ultimii ani ati stat oriunde, numai in Marea Britanie nu. De ce ati preferat responsabilitatile in companiile locale celor de la sediul central de la Londra?

Am avut norocul sa le fac pe amandoua. Si, cu riscul de a-mi deranja colegii de "acasa", trebuie sa spun ca activitatea in cadrul companiei-mama e mult mai relaxata, pentru ca acolo nu sunt tratate decat chestiunile generale, la scara macro. Iar genul acesta de probleme, prin natura lor, nu te entuziasmeaza in mod deosebit, cel putin nu la fel ca intr-un birou in care succesul sau esecul sunt vizibile. Aici suntem permanent supusi la tot felul de provocari, avem termene-limita, trebuie sa fim atenti la orice nou produs lansat. Si toate acestea se cuantifica "in alb si negru", ori mie tocmai asta-mi place!

Simpla optiune pentru una sau alta dintre locatii denota ca aveti un stil propriu de management. Ne puteti dezvalui o perspectiva din interior?

Cred ca pentru fiecare dintre noi stilul, daca acesta e cuvantul potrivit, ar trebui construit prin prisma propriilor experiente. Nu am deci incredere in stilul artificial… Ca sa fiu sincer, si eu, cand eram mai tanar, citeam carti de management si leadership, dar, in timp, am ajuns la concluzia ca sunt ceea ce sunt, iar stilul de management trebuie sa se bazeze pe experienta personala. E adevarat, am si avut norocul de a fi avut cativa sefi extraordinari, care m-au ajutat sa conturez aceasta experienta. Felul in care isi coordonau echipa m-a impresionat si, in consecinta, si-a lasat amprenta si asupra mea mai mult decat oricare teorie dintre lucrarile specializate. Cu alte cuvinte, nu am habar ce ar trebui sa faca sau cum ar trebui sa se comporte un CEO, insa la birou eu le raspund celor din jur asa cum o fac si in timpul liber, si sunt sigur ca aceasta transparenta si onestitate da roade. E posibil ca unora sa nu li se para o atitudine potrivita, dar niciodata nu-i poti multumi pe toti. Prin urmare, daca ar trebui sa dau cuiva un sfat, i-as spune sa-i identifice si sa ia exemplul acelor oameni pe care-i admira personal, nu pentru ca au fost laudati sau ridicati in slavi in paginile unei reviste sau in vreo emisune TV. Ca sa nu fiu radical, nu spun nici ca asta e gresit in totalitate… Nu toti ne intalnim in fiecare zi cu Jack Welch (fost CEO al General Motors)…

Ati venit in Romania dupa o perioada de patru ani petrecuta la Aviva India. Odata ajuns aici, ce obiective v-ati propus?

Ne dorim sa fim compania de asigurari de viata cu cea mai rapida crestere de pe piata din Romania. Luate individual, sunt o mie de obiective pe care mi le-am propus, dar acesta cred ca le cuprinde pe toate, deoarece astfel si actionarii nostri sunt satisfacuti, dar si angajatii, pentru ca putem crea mai multe oportunitati de angajare si de dezvoltare profesionala. Si, nu in ultimul rand, o astfel de crestere contribuie si la satisfactia clientilor, carora le vom putea oferi cele mai bune produse.

Asigurarile de viata au prins greu la romani. Abia de curand a inceput sa se simta o deschidere pe piata. Cum se pune in miscare nevoia de asigurare?

E intr-adevar un domeniu foarte dificil, pentru ca produsul nostru e unul intangibil. Daca o companie auto lanseaza un nou model de masina, clientul poate usor sa vada imbunatatirile, o forma mai dinamica, mai multi cai putere… pe cand noi putem sa investim bani si expertiza in produsul nostru, iar clientul sa nu remarce nimic. Dar pana la urma asta e meseria, ne obliga permanent sa lansam produse mai simple si mai usor de inteles. La acestea se adauga provocarile pe care le ridica fiecare tara in parte. Romania, de exemplu, are o economie in plina dezvoltare, iar acest lucru se reflecta si in obiceiurile de consum ale populatiei. Oamenii vor sa cheltuiasca bani si sa traiasca fiecare clipa. Iar noi, in acest context, venim si le spunem ca trebuie sa-si asigure viitorul. Din fericire, cele doua tendinte nu sunt chiar incompatibile. Consumul va duce la crestere economica, oamenii se vor imbogati si, inevitabil, vor incepe sa se gandeasca si la viitor.

Ce durata are mandatul dumneavoastra? Veti prinde etapa in care romanii se vor gandi la viitor?

O sa raman aici atata timp cat este nevoie de mine! Nu mi-am propus vreo limita de timp, stiu sigur ca nu o sa plec pana nu voi atinge obiectivul propus. Pentru moment imi place aici la nebunie, sunt inca de parere ca nu as fi putut face o alegere mai buna.

Apropo de aceasta alegere, cui i-a apartinut: dumneavoastra sau companiei?

Nu cred ca exista vreo procedura in acest sens. Cand am fost intrebat daca as vrea sa vin in Romania, m-am gindit in primul rand la activitatea si la oamenii de aici. Mai fusesem de cateva ori in tara dumneavoastra, deci stiam ca o sa am parte de o echipa extraordinara. In al doilea rand, stiam ca nu suntem locul unu pe piata de aici, deci aveam sansa sa contribui la cresterea de care este nevoie. In al treilea rand, consider ca beneficiem de talentul necesar, dar si de contextul potrivit. Romania se afla acum la o rascruce, ma refer aici la aderarea la UE si la ritmul fulminant al cresterii economice. Ca sa vorbesc in termeni business, din punctul meu de vedere, pachetul de servicii pe care mi-l ofera aceasta tara e foarte atractiv.

Termenii in care ne descrieti tara difera substantial de imaginea pe care se pare ca o au occidentalii in general despre noi…

Sunt oameni si oameni… Publicul larg isi va forma intotdeauna opinia pornind de la titluri seducatoare din presa tabloida, crezand ca a inteles, cand de fapt doar se multumeste cu ceea ce stie. Pe de alta parte, insa, oamenii informati stiu ca Romania, Bulgaria, si, in general, statele din ultimele valuri de aderare sunt economii in crestere, care vor reprezenta locomotiva dezvoltarii europene in urmatoarele trei-patru decenii. Avem un grafic pe care il prezentam la sedintele noastre, in care apar proportiile actuale ale pietei asigurarilor de viata din Romania, comparabil cu cele din restul statelor central-europene. Din el se poate observa ca ne aflam exact pe traiectoria pe care se aflau aceste state in urma cu 3-4 ani. Asadar, perspectivele sunt foarte incurajatoare, avem de-a face cu cea mai mare piata din regiune, dupa Polonia. Iar acesta este "titlul" care ne intereseaza pe noi cel mai mult.

Din experienta dumneavoastra de manager, cu ce difera angajatul roman, atat cat l-ati putut observa in aceste trei luni, fata de cel britanic, indian sau arab?

Vreau sa insist aici asupra unei descoperiri care ma surprinde permanent. Am calatorit in toata lumea, iar ceea ce ma surprinde intotdeauna nu sunt aceste diferente, care din afara pot parea evidente, cat mai ales asemanarile. Cred, de fapt, ca mi-as putea forma o teorie conform careia toti avem un ADN oarecum asemanator, de unde si aspiratiile noastre comune. Caci, nu-i asa, toti ne dorim sa ducem o viata cat mai buna, sa le dam tot ce e mai bun copiilor nostri, sa ne protejam familia. Acestea sunt trasaturi umane universal valabile, indiferent ca esti canadian, malaiezian sau roman. In acest sens este normal ca si angajatii Aviva vor sa lucreze pentru o companie de succes, sa avanseze in cariera, sa le fie recunoscute eforturile si sa fie recompensati pe masura. Nu e nici o diferenta aici intre angajatul roman si cel din India, de exemplu. As putea totusi semnala o deosebire fata de spatiul britanic – media de varsta foarte scazuta din Romania – la care ma bucur ca, macar putin, pot contribui si eu.

Daca tot am ajuns in zona consideratiilor generale, cum ati caracteriza cultura romana?

Am incercat sa nu am prejudecati privind Romania, iar acum ca sunt la fata locului, pot sa afirm cu tarie ca Romania si cultura ei, in special in ceea ce priveste Bucurestiul, este foarte vest-europeana. Sunt convins ca exista si aspecte negative, doar ca ori sunt eu prea optimist, ori nu am avut inca timp sa dau de ele. Stiu ca e nevoie de mai multa transparenta in mediul de afaceri, de exemplu, dar asta nu e esential. Oamenii nu se cenzureaza; in media, pe strada, se discuta o gama larga de subiecte. Asta e fantastic, doar ca ar trebui sa se faca ceva si in privinta subiectelor discutate.

Spuneati ca v-ati simtit tot timpul atras de locatiile exotice. Probabil ca Romania nu se incadreaza in aceasta categorie… Asadar, in ce alta tara v-ar mai placea sa lucrati?

Imi dau seama ca am fost atat de "prins" in Romania in ultimele luni incat nici nu m-am gandit la asta… cred ca o sa raspund un pic altfel. Mi-ar placea mult ca numarul membrilor echipei mele din Romania, care ajung in acele locuri exotice, sa fie cat mai mare. Avem oameni foarte buni aici si cred ca am putea sa ne numim cu succes exportatori de talente. Nu vreau sa par un fals altruist, pentru ca pe moment eu am nevoie de ei aici, dar in perspectiva vreau sa le oferim oportunitati pentru a ajunge si in alte state.

Prin insasi natura ei, functia de top nu va lasa timp sa va plictisiti. Familia, insa, ce parere a avut despre aceasta mutare?

Sotia si fetele au venit si ele de curand aici. Le-am simtit lipsa in cele trei luni cat am stat singur, dar dintr-un anumit punct de vedere, poate ca a fost mai bine asa, pentru ca am avut timp sa ma concentrez asupra muncii mele. Totusi, acum ca au venit e mult mai bine. A fost si un episod amuzant: ca sa le conving pe fete le-am zis, intre altele, ca in Romania e foarte frumos, ninge… Iar saptamana asta a nins in toata Anglia, in timp ce aici au fost 20 de grade si o vreme de primavara. Dar niciodata nu se intampla asa cum ai prevazut.

Si nu ati avut niciodata de infruntat reprosuri din partea lor?

Copiii se adapteaza surprinzator de repede. Cand ne-am mutat in India, Tatum era mult mai mica, iar primele ei amintiri sunt din aceasta perioada indiana. S-a nascut in Dubai, am mers apoi in Marea Britanie, si cand am plecat in India avea 3-4 ani. Deci mai degraba intoarcerea in Anglia a fost un soc pentru ea, avea prieteni in India. Am avut apoi surpriza ca, in doar cateva saptamani, sa-si fi revenit la ritmul ei, sa-si faca noi prieteni. Cred ca mersul la scoala, drumul pana acasa, facutul temelor, toate fac parte dintr-o structura familiara, care se repeta indiferent de tara. Probabil ca si in cazul meu e la fel, ma duc la birou, lucrez, cladirile de birouri sunt extraordinar de asemanatoare oricum… exista o familiaritate care te ajuta sa te adaptezi destul de repede. Mai mult, exista o reactie initiala de emotie atunci cand auzi de o tara straina, care la noi a fost plusata de faptul ca ne reuneam dupa trei luni. In vara, le-am promis plimbari in Delta, in Carpati. Eu am fost in aceste zone pana acum doar in interes de serviciu, dar trebuie ca si ele sa le vada. Cred ca vor fi extrem de incantate. As vrea ca atunci cand o sa creasca sa considere ca au avut sansa unor parinti aventurosi, care le-au ajutat sa experimenteze culturi si tari noi. Cred ca unul dintre cele mai frumoase elemente ale experientei mele in Aviva este ca am cunoscut enorm de multi oameni provenind din culturi atat de diferite, din toate colturile lumii. Toate acestea iti ofera o alta perspectiva. Trebuie sa recunosc, meritul de a le educa pe fete in acest sens ii revine in primul rand sotiei mele, eu sunt mai degraba un "glory-seeker".

In ceea ce o priveste pe Cathy, cred ca ii place ritmul acesta de viata. Pana de curand, a fost avocat in dreptul familiei, dar acum a ales profesia de mama. A trebuit sa renunte la post exact din cauza acestei specializari, pentru ca, spre deosebire de dreptul comercial, nu poti exporta tipul acesta de profesie in alte tari, unde sunt alte norme, mai ales in domeniul sensibil al dreptului familiei. Oricum, nu mi-a dat niciodata de inteles ca ar fi deranjat-o renuntarea la cariera, a fost o decizie constienta pe care am luat-o in comun.

Acasa, in Marea Britanie, ati mai ajuns in ultima vreme?

Nu ma astept sa merg acasa prea des, decat in vizite la sediul central al companiei. Sunt aici impreuna cu familia, deci nu vad de ce as mai pleca mai mult de o data sau de doua ori pe an. In plus, prietenii mei sunt curiosi de locul unde m-am instalat, deci ma astept sa am multe vizite aici, si astfel sa nu fie nevoie sa ma duc eu la ei.

Odata lasati acasa oamenii apropiati, ati avut cand sa legati noi prietenii?

De cand am ajuns, nu prea am avut timp liber, deci n-am putut nici sa ma imprietenesc cu prea multa lume. Ca-n orice alt domeniu, cand stai atat de mult pe drumuri, te apropii de cei din cercul de cunostinte temporare, si, in rest, raman oamenii pe care-i cunosti de-o viata. In ceea ce priveste timpul liber, sunt un mare fan al echipei Liverpool, si de fiecare data cand joaca ies in oras. Am gasit doua pub-uri foarte dragute in Bucuresti, care transmit meciurile din Premiere League. Nu la fel de implinita este insa cealalta pasiune a mea, cricketul. Pe moment, nu am unde sa joc in Romania, insa m-am gandit sa fac o echipa nationala de cricket… poate asa as apuca si eu sa joc, chiar daca in echipa Romaniei!

Nu e obositor acest ritm?

Este, dar eu il vad ca parte a distractiei. De fapt, cred ca e vorba de o problema "medicala" intr-un anumit sens… eu sunt unul dintre oamenii care cum isi iau o vacanta se imbolnavesc, racesc, iau o gripa, asa ca prefer sa fiu ocupat nonstop.