Stelian Tanase: Sunt un om liber

Rodica Nicolae: Ce v-a facut sa alegeti filozofia si in ce context ati facut aceasta alegere?

Stelian Tanase: A fost o decizie tactica, nu una strategica, in sensul ca trebuia sa fiu scriitor. Credeam ca filosofia este deasupra tuturor stiintelor, este cunoasterea cunoasterilor. Voiam sa invat sistematic, intr-o scoala, Aristotel, Platon, Kant. Acum nu mai cred la fel, dar asta a fost decizia atunci. Am vrut, asadar, sa fac filosofie pentru a fi scriitor, nu filosof, n-am nici un fel de vocatie pentru asta. Marea mea pasiune a fost istoria. Dupa 1989 am scos mai multe carti de istorie.

Ce a urmat dupa facultate?

Am plecat la tara, unde am fost profesor timp de un an, apoi am devenit somer. Am avut o existenta foarte amestecata. Eram pe undeva pe la periferia societatii pentru ca nu aveam un dosar.

Nu aveati un dosar sau aveati unul prea plin?

Aveam la Securitate un dosar foarte consistent, din cauza caruia nu am putut intra in cercetare. Am dat examen sa intru ca profesor universitar, dar n-am reusit pentru ca nu se prea scoteau locuri la concurs. Am debutat in 1982 cu un roman. Alte doua carti mi-au fost interzise. Am avut o perioada foarte complicata, in care am incercat sa supravietuiesc de la o luna la alta. Am facut si pe impresarul…

Din ce ati trait in tot acest timp?

Asemenea perioade reprezinta un tip de motivatie foarte bun. M-am casatorit in facultate si totul era foarte complicat. Imi doream sa scriu, dar nu puteam trai din banii de scriitor si nici nu puteam intra in lumea scriitorilor. Desi am avut doua carti cenzurate, nu am vrut sa cedez, sa modific, sa tai, asa cum se obisnuia. N-am putut sa fac compromisuri si am tot amanat, in speranta ca se va schimba ceva. Liberalizarea n-a mai venit, a venit direct Revolutia care m-a prins cu doua carti nepublicate.

Care erau motivele invocate?

Descoperisem in facultate literatura liberala. Vorbeam destul de liber despre lucrurile astea cu prietenii mei, voiam sa scriu istoria stalinista si cred ca Securitatea a aflat, m-a pus sub observatie, telefoanele mele au fost ascultate, cel putin din 1983 pana in 1989 zi de zi, am avut tot felul de patanii.

Statutul de profesor de tara nu se potrivea cu gandurile dumnevoastra?

Nu, nu avea nici o legatura. In ianuarie 1990, am propus sa se faca revista "22" al carei continut il aveam deja in minte, era ideea mea inca dinainte de 1989. V-ati indreptat asadar spre jurnalism…

Da, am intrat in presa. Si inainte de Revolutie facusem reviste pentru diverse teatre, cum ar fi Caietele de Sala. Legat de fenomenul care luase amploare, al casetelor video, faceam o publicatie in care prezentam actori pe care nimeni nu-i cunostea, aspecte inedite. Cand am inceput "22", experienta in presa mi-a folosit enorm.

Ce a insemnat Revolutia pentru dumneavoastra?

Schimbarea carierei. Eram un om absolut periferic, supravegheat de Securitate, fara nici o cariera, fara nici un viitor. A venit Revolutia care mi-a adus ocazia sa-mi urmez cariera, sa-mi fac meseria. Am condus o revista saptamanala, sa-i spunem intelectuala, politica, culturala, revista "22". A fost un proiect care a prins, am avut si o echipa foarte buna. Am plecat de la "22" dupa un an de zile. Am incercat sa fac un saptamanal, pe cont propriu. Experienta a fost un esec pentru ca nu aveam capitalul necesar si nici simtul afacerii, ca meserie in sine.

Intrarea in politica a fost o alternativa?

Am intrat in GDS, am fost in Piata Revolutiei, unul dintre personajele vazute, apoi am participat la formarea Aliantei Civice, am fost vicepresedinte al Partidului Aliantei Civice. Din 1992 pana in 1996, am fost deputat pe listele Conventiei. Am fost si vicepresedinte la Comisia de Afaceri Externe a Camerei Deputatilor, dar mi-am dat seama repede ca nu mi se potriveste postura parlamentara. Am considerat ca cel mai bine este sa renunt si nu am mai candidat. Am plecat in Statele Unite pentru un an. Intre timp, in 1995, am intrat in invatamantul universitar. Aveam o admiratie foarte mare pentru anumiti profesori din facultate, asa ca mi-am dorit sa-i urmez, sa fiu asistentul lor, apoi sa devin profesor. Nu am reusit atunci, desi media mi-ar fi permis asta intr-o tara normala. Am intrat in invatamant cu o intarziere de aproape 20 de ani, undeva pe la 45 de ani. In strainatate, am predat la UCLA cursul "Tranzitia in estul Europei", apoi am plecat la New York cu o bursa de 6 luni, cu un proiect de cercetare. Acesta a fost un moment fericit al carierei mele: timp de 6 luni, mi-am scos toxinele din corp, m-am eliberat, m-am reconstruit, mi-am revazut toata cariera si dupa un an m-am intors, cu mare tristete, in tara. Multi altii in situatia mea au ramas. M-am intors si nu stiu nici astazi daca am procedat corect cu mine, cu cariera si cu profesia mea. Puteam sa predau in continuare in strainatate, sa fac cercetare, sa scriu, nu stiu. Oricum, m-am intors si aici am facut o cariera.

Ati inceput un drum nou?

Sunt un om liber, sunt un om care se misca liber pe piata, nu sunt incadrat, n-am sefi, n-am subalterni. Marea surpriza este faptul ca am inceput sa fac televiziune. Intotdeauna am crezut ca nu arat bine la televizor, ca nu am o voce buna, ca nu am datele unui personaj de televiziune. Mi s-a facut aceasta propunere, am acceptat cu foarte mari reticente. Din televiziune am castigat suficient, cat sa ma pot intretine. Am realizat prima data in 1999 emisiunea "2+1", la Antena 1. Spre surprinderea mea, a avut succes. A facut audienta peste asteptari, peste un milion de telespectatori pe editie. Astazi, acea audienta este de vis. A urmat emisiunea mea cea mai buna, "Orient Expres", care m-a ajutat mult si mi s-a potrivit. Am fost dat afara si, dupa vreo sase luni de pauza, am inceput colaborarea cu un mic post de televiziune unde urma sa sustin in fiecare seara o emisiune. Era un program foarte dur pentru ca trebuia sa ai rezistenta fizica, sa o iei mereu de la inceput a doua zi. Am facut acest exercitiu cam un an si jumatate, dupa care iar am fost dat afara.

E greu sa fi dat afara?

Cand te angajezi intr-o televiziune, cei care conduc cred ca esti instrumentul lor. Or, eu nu sunt instrumentul nimanui. Eu trebuie sa fiu lasat sa fac ce stiu, cu buna-credinta, iar in cazul in care emisiunea nu face audienta, pot sa fiu dat afara. Ca si in cazul cartilor, mai bine renunt decat sa fac altceva decat cred eu ca trebuie facut, profesional. Daca gresesti in direct, spectatorul te sanctioneaza imediat. Alta problema este ca trebuie tot timpul sa ai curajul ideilor, sa nu te repeti. Fiecare emisiune trebuie prega-tita foarte bine pentru ca astazi trebuie sa fii specialist in agricultura si maine in politica externa. Niciodata nu am intrat nepregatit intr-o emisiune. Experienta televiziunii este experienta vietii in sensul ca este vie, excitanta. Traiesti in timp real.

A fost alegerea dumneavoastra sa faceti emisiuni in direct?

Da. Vreau sa-mi asum riscul de a gresi, vreau sa fiu spontan, ma ajuta. Mie mi se pare ca televiziunea adevarata este televiziunea in direct, desi am realizat si filme documentare: un serial de sase episoade despre caderea lui Ceausescu, "Asaltul cerului", si am cateva proiecte la vreo doua-trei televiziuni, pentru asemenea filme.

Asa cum arata acum, viata dumneavoastra si-a capatat un sens, un contur?

In fiecare zi, lucrez la "Biblioteca Academiei", pentru ca scriu o carte. Aceasta este strategia mea: sa scot o carte in fiecare an. Nu o brosura, nu o compilatie de texte. Dupa Revolutie, am reusit sa scot 13-14 carti, cum a fost "Istoria caderii regimurilor comuniste", fiecare dintre ele avand 800-1000 de pagini de manuscris, ceea ce inseamna un efort. Efortul meu mare nu este televiziunea, ci acela sa raman un scriitor, sa scriu carti si ele sa aiba cautare la cititori.

Cum va definiti?

Jurnalistii straini sau diplomatii cu care ma intalnesc imi spun fie "omul de la televizor", fie "analistul politic", fie "profesorul". Eu spun ca sunt scriitor. Asta e vocatia pe care mi-am descoperit-o in copilarie si cred ca voi da cartile la care visez abia de acum incolo. Spre surpriza cititorilor mei, la anul voi publica un roman. Am trecut prin toate mediile sociale, am trait atat de multe povesti, am auzit si mai multe, incat ar fi pacat ca experienta deosebit de complicata pe care am avut-o in ultimii 13 ani sa ramana nespusa.

Daca ar fi sa puneti o eticheta starii, atitudinii dumnevoastra, care ar fi aceea?

In general, sunt un sceptic, nu vad viitorul luminos al omenirii. Sunt un nelinistit, ezitant, nu stiu neaparat ce ar trebui facut si care e justa masura. Si am indoiala ca poate mai trebuia facut ceva sau poate nu trebuia facut acum. Sunt si perfectionist. Niciodata nu mi se pare ca am facut lucrurile suficient de bine, totdeauna sunt nemultumit.

Inseamna ca nu sunt foarte dese momentele de liniste si de impacare…

Niciodata. Dar gasesc refugii. De exemplu, acum am un refugiu foarte bun la Biblioteca Academiei: stau si citesc presa interbelica. Este ca un drog, ca un medicament. Societatea romaneasca nu este una vesela, deschisa, sarbatoreasca. Nu-i merge bine, are ceva bolnavicios. Acum, daca m-ati intreba, as pleca bucuros in strainatate pentru cativa ani, dar nu pot renunta la ceea ce am facut pana acum. Mi-as crea si fata de mine insumi imaginea unui om inconstant, care o data se supara si pleaca. Asta e, am ales deja.