Titanii care deţin puterea: au banii şi inovaţia, pledează pentru pace şi se războiesc
Demonstraţiile de putere pe care le-a făcut Rusia până în momentul de faţă nu au făcut decât să pună în alertă organizaţiile mondiale. Este clar că Vladimir Putin nu se va opri prea curând din aceste „mici teste” făcute pe nervii altor naţiuni. Nu are în spate cea mai puternică armată, dar are în buzunar una dintre cele mai importante arme: energia fosilă.
În cazul preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin (locul 1), puterea sa se trage, în ochii lumii, nu din faptul că este bogat, ci din imprevizibilitatea sa, mai ales că Federația Rusă deţine şi arma nucleară.
În comparaţie cu Putin, Barack Obama, cel de pe locul 2, are de luptat pe mai multe fronturi, iar cel mai important este opinia publică din propria ţară. Congresul american nu pare să-l ajute deloc, mai ales că Republicanii au preluat majoritatea câştigând ultimele alegeri.
Obama şi Putin se află ambii într-o antiteză: unul conduce prima putere din lume, dar nu este cel mai puternic om din lume, iar al doilea este cel mai putenic din lume, dar naţiunea sa nu deţine puterea supremă.
Citește și ”El este Uleiosul, fostul corporatist care colectează ulei cu cargobicicleta”
Cum era de aşteptat, pe locul 3 este plasat Secretarul General al Partidului comunist din China, Xi Jinping. În ultimii ani, mai ales în cei de criză, China s-a detaşat de restul puterilor prin creşterea economică pe care a afişat-o în fiecare an. Datorii americanilor către acest stat depăşeşte 1,25 trilioane de dolari.
Papa Francisc este al patrulea om din lume ca putere. Şi deşi în cazul lui puterea nu are nici o legătură cu politica, un astfel de om ar fi trebuit să fie pe locul 1. Dar atât timp cât ne războim în numele păcii, el nu-şi va avea locul pe podiumul “învingătorilor”. Este primul Papa care face referire la Teoria Big Bang-ului şi nu o dezminte. De altfel, în accepţiunea mondială, este şi primul care se apropie de adevăratele crezuri ale religiei.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, este pe locul 5, şi lăsând la o parte primele doamne ale puternicilor domni, ea este prima femeie din acest top. În timpul crizei datoriilor suverane, Germania şi Merkel au devenit foarte dezagreate de întreaga Europă pentru măsurile pe care le-au luat. Poziţia de putere pe care a avut-o Germania, cea de locomotivă economică a Bătrânului Continent i-au permis luxul de a pune anumite condiţii restrictive în UE.
Janet Yellen, preşedintele Comitetului de Guvernatori al US Federal Reserve, ocupă locul 6. Este unul dintre cei mai cunoscuţi economişti ai SUA, iar în 2004 era numită CEO a Federal Reserve San Francisco. Apreciată pentru previziunile făcute înainte de criza din 2008, s-a făcut remarcată prin deciziile luate ce au dus la o scădere substanţială a somajului în America.
Citește și: ”EXCLUSIV! Romanul care a adus era digitala la sat, pe banii lui Bill Gates”
Deşi este pe locul 7, acest om nu mai are nevoie de prea multe descrieri. Este vorba despre Bill Gates. Fondatorul Microsoft a ajuns să fie cunoscut, în ultima vreme, nu pentru compania sa, ci prin prisma faptului că şi-a donat mai bine de jumătate din avere pentru caritate şi a convins şi alţi miliardari să facă asta. Fundaţia sa, Bill & Melinda Gates Foundation, a avut un amplu proiect şi în România, cu o valoare de 26 de milioane de dolari, proiect numit Biblionet.
Politici monetare, uniune monetară europeană, toate fac parte din planul celui de-al optulea cel mai puternic om din lume. Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene este cel de-al doilea bancher din aceasta listă de top. În urma controalelor din ultima vreme şi a testelor de stres la care au fost supuse băncile din întreaga Europă, Mario Draghi a venit cu un citat memorabil: “ (Bancile n.r.)Sunt ca o rană ce trebuie dezinfectată”.
Pe locul 9 nu vorbim de un singur om, ci de doi, doi care ne-au facut viaţa mult mai uşoră, mai ales de când am descoperit conexiunea la internet. Fondatorii Google, Sergey Brin şi Larry Page, îşi merită un loc în rândul titanilor, deşi mulţi cred că nominalizarea lor este una discutabilă.
Primul ministrul al Marii Britanii, David Cameron, este pe locul 10. El este omul care şi-a bazat ultima campanie pe lupta impotriva imigranţilor, mai ales a celor români şi bulgari. Surse din presa internaţională precizează că după ultimele sale declaraţii pe acest subiect, a fost luat la o discuţie privată, de către Angela Merkel, în care aceasta i-a spus că, Uniunii i-ar fi mai uşor cu Marea Britanie în afara UE decât să-şi schimbe politicile pentru fiecare ţară în parte.