Un nou premiu internațional pentru Mircea Cărtărescu: Formentor de las Letras
Mircea Cărtărescu, cel mai premiat scriitor român în străinătate, „copilul teribil al literaturii românești contemporane”, a primit o nouă recunoaștere internațională. Prestigiosul Premiu Formentor de las Letras i-a fost decernat scriitorului într-o original ceremonie de premiere la țărmul mării, în insula Mallorca. Pentru prima oară această distincție ajunge în România.
Scriitoarea Ioana Nicolaie, soția lui Mircea Cărtărescu, declară că „după o discuție pe scenă în care membrii juriului și-au motivat opțiunea, a urmat ceremonia de premiere. Unde anume? Pe țărmul mării, în Mallorca, într-o grădină fantastică, printre palmieri, într-un eveniment grandios organizat de o fundație din Mallorca, susținută la rândul său de un mare lanț hotelier, care se implică și susține de zeci de ani scriitorii, culltura. O poveste veche, care ține de respectul față de arte, față de educație, față de spirit. Discursul de mulțumire, „Creionul de tâmplărie”, a fost citit de laureat în fața a câteva sute de oameni. Mircea Cărtărescu aduce pentru prima oară o astfel de distincție în România.
„O poveste pe cât de uimitoare, pe atât de fascinantă. Cărtărescu este unul dintre acei scriitori din care este esențial să citim ceva înainte de a muri.“ (Antonio J. Ubero, La Opinión), „Una dintre cele mai stimulatoare experiențe de lectură din ultimele decenii.“ (Pablo Bujalance, Diario de Sevill) sunt doar câteva dintre ecourile din presa spaniolă.
Premiul Formentor 2018 a fost decernat de juriul compus din Basilio Baltasar, Francisco Ferrer Leroin, Andres Ibanez și Aline Schulman. Au luat cuvântul, de asemenea, Marian Ochoa de Eribe, cea care a tradus deja mii de pagini din scrisul lui Mircea Cărtărescu, si editorul Enrique Redel. Fiecare și-a explicat opțiunea, vorbind despre „Solenoid” sau despre „Orbitor” ca despre niște capodopere”, transmite Ioana Nicolaie.
„E scris în stele: O țară al carei scriitor de geniu, în acest timp al atâtor iluzii și deziluzii, are un nume legat de galaxia Gutenberg, o asemenea țară nu se va scufunda în mlaștina calibanică. Sunt absolut sigur de acest lucru!”, susține pe pagina sa de Facebook profesorul Vladimir Tismăneanu.
Mircea Cărtărescu a fost laureatul Galei Premiilor CARIERE, pentru întreaga activitate, distincție acordată în 2017 pentru profesionalism, notorietate internațională, constanță, longevitate, spirit civic și implicare în viața comunității. Deși este un răsfățat al premiilor literare, crede că nu se poate face nici un fel de comparaţie între scriitori. „Fiecare e reprezentantul propriei lumi. Pentru mine este esențial umanismul fundamental a tot ceea ce scriu.”
Foto: Ioana Nicolaie