Unitate în diversitate
Conform celor mai recente date privind investiţiile străine directe (ISD) în România, Franţa a ajuns la 5,3 miliarde de euro investite, cu aproximativ 200 de milioane de euro numai în 2012, reprezentând 8,9% din totalul ISD în ţara noastră.
Cifra de afaceri a primelor 50 de companii cu capital francez depăşeşte 45,700 milioane de euro – o creştere de 8% faţă de 2011. Exporturile româneşti către Franţa: ating nivelul record de 3,23 miliarde de euro. Importurile din Franţa depăşesc 3 miliarde de euro, datorită produselor industriale (creştere de 4,2 %).
Bruno Roche, preşedintele CCIFER, se află de zece ani în România. Începând din 2003, a lucrat ca director general al Apa Nova Ploieşti şi a locuit timp de cinci ani acolo. În 2008, a fost numit director general al Apa Nova Bucureşti şi director pentru Veolia Apa. Din septembrie anul acesta, a fost numit Country Manger Veolia Environnement şi conduce toate operaţiunile Veolia care ţin de mediu. Când a venit, nu ştia nimic despre ţara noastră, pentru că în Franţa nu se vorbea deloc despre actualitatea românească. A fost surprins să constate că avem o cultură foarte apropiată de cea franceză, că limba română e mai uşor de înţeles şi de învăţat decât altele şi de faptul că Franţa şi România se bucură de o relaţie istorică apropiată, care favorizează crearea de planuri comune. Dar ceea ce l-a frapat este numărul mare de obiceiuri tradiţionale care se păstrează încă aici – religioase şi laice –, care conservă „sufletul românesc”.
Comunitatea franceză este foarte bine reprezentată la nivelul firmelor şi al societăţilor de către Camera de Comerţ Franceză CCIFER. „Suntem a doua cameră de comerţ bilaterală după cea germană. Caracteristica noastră este că nu suntem o comunitate închisă şi că primim pe toată lumea: societăţi franceze, române şi româno-franceze, dar şi societăţi de altă naţionalitate. Acţiunile noastre sunt îndreptate în două direcţii, în primul rând către membrii noştri – prin evenimentele de business pe care le organizăm, formări profesionale, evenimente culturale –, iar în al doilea rând, către autorităţile locale, pentru a le face propuneri şi sugestii concrete în numele societăţilor care doresc să implementeze sau să dezvolte un business aici.”
Comunitatea franceză nu e total aparte şi nici izolată de ceea ce se întâmplă în jurul ei. În viaţa de zi cu zi, Bruno Roche nu simte că trăieşte în sânul ei. „Eu trăiesc în România, şi nu în Franţa. Reprezint o societate românească, dar care are capital francez şi îşi exercită activitatea în România.” Pentru că este preşedintele Camerei de Comerţ Franceze, caută să anime această comunitate şi să preia cele mai bune practici de la întreprinderile franceze pentru a le transmite şi a le face cunoscute la nivel local. Cea mai recentă iniţiativă pe care a încurajat-o a fost constituirea unui grup de lucru pe probleme de agricultură, cu participarea unor societăţi franceze din România, care a avut ca rezultat crearea unei „Cărţi albe a agriculturii” cu 29 de soluţii propuse autorităţilor pentru a ameliora şi a redresa situaţia agriculturii în România. Proiectul de lucru a demarat acum un an, dar recent a avut loc ceremonia prin care această carte a fost oferită autorităţilor.
„Avantajul de a fi o comunitate unită constă în primul rând în faptul că ne face mai puternici.” În cadrul CCIFER, membrii cei mai influenţi sunt companiile listate la bursa franceză, dar şi o serie de întreprinderi mijlocii din Franţa. „Unitatea acestui grup permite crearea unei reţele şi mobilizarea unei forţe de muncă în stare să propună autorităţilor o iniţiativă, cum a fost «Cartea albă». Membrii Camerei sunt interesaţi să formeze o reţea, pentru că, prin intermediul ei, se creează legăturile de business. Noi facilităm întâlnirile între reprezentanţii societăţilor comerciale, dacă nu au timpul necesar să se întâlnească altfel.” Bruno Roche spune că o altă axă de dezvoltare a fost facilitarea contactului dintre companiilor mici şi cele mari. „De aceea, în cooperare cu firmele mari, am creat nişte ateliere care se numesc: «Lucrând împreună». De exemplu, Dacia a acceptat să întâlnească un anumit număr de IMM- uri pentru a le explica modul său de lucru şi aşteptările pe care le are de la subcontractanţii ei. În felul acesta, firmele mici au putut afla dacă pot face afaceri cu această companie sau nu. Cum Dacia nu are aceleaşi cerinţe cu Lafarge sau Veolia, s-au creat astfel de ateliere şi cu celelalte întreprinderi mari.”
Membrii comunităţii franceze sunt extrem de preocupaţi de dificultatea cu care sunt absorbite fondurile europene şi de dezvoltarea infrastructurii, în special a autostrăzilor. Mai toate societăţile cu sediul în Bucureşti deplâng faptul că durează enorm să transporţi marfă pe teritoriul României. „De zece ani, de când mă aflu în România, semnalez autorităţilor aceste probleme. Acum dificultatea majoră este slaba capacitate de a derula proiectele europene. E o problemă de competenţe. Autorităţilor le lipseşte capabilitatea de a gestiona aceste proiecte. Tot ce putem face e să semnalăm, şi ele să acţioneze în acest sens. Ţine de voinţa politică şi de disponibilitatea de buget. Pentru a avea funcţionari eficienţi, trebuie să fie bine plătiţi.”
Bruno Roche se numără printre cei care nu vor să trăiască în România aşa cum ar trăi în Franţa. Aici trăieşte româneşte. Quand on est en Roumanie, on fait comme les Roumains – cam aceasta este filosofia sa de viaţă. Mai precis, mănâncă de toate, la orice oră. Oricând are ocazia, merge în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe, într-un loc „pe care îl adoră”. Ca şef de companie, nu se dă în lături să susţină o serie de iniţiative sociale, printre care se numără „Ateliere fără fontiere”, activitatea SamuSocial sau crosul Casiopeea.
Unie dans la diversité
„Franţa este al treilea cel mai mare investitor în România. Numai filialele grupurilor cu capital francez au aproximativ 100.000 de salariaţi. Acestea se situează deseori pe locul 1 sau 2 în numeroase sectoare-cheie ale industriei şi serviciilor.” – afirmă domnul Eric Faidy, preşedintele Michelin Europa Centrală şi de Sud, vicepreşedinte CCIFER.
„Diversitatea este una dintre caracteristicile prezenţei economice franceze în România: marile grupuri, dar şi întreprinderile mici şi mijlocii sunt prezente în toate domeniile, ceea ce nu e rău deloc!” – comentează preşedintele Michelin pe tema implicării franceze în businessul local.
„Franţa se află într-o poziţie foarte bună pentru a putea contribui la dezvoltarea economiei româneşti şi are atuuri în sectoare foarte diferite: de la agricultură la eficienţa energetică.”
Eric Faidy a ajuns în România cu aproape trei ani în urmă, la începutul lui 2011.
A întâlnit aici oameni foarte pasionaţi şi talentaţi, inventivi şi cu o viziune şi ambiţii clare pentru viitor. În acelaşi timp, a constatat că nu se fac destule eforturi şi nu se acordă suficientă atenţie multor aspecte importante pentru dezvoltarea ţării şi că potenţialul de creştere este insuficient exploatat. Poate de aceea se mândreşte cu vizita organizată la cele două uzine din Zalău, pentru un grup de oameni de afaceri francezi în luna iulie. În paralel cu această vizită, a facilitat o întâlnire între investitori şi autorităţile locale: „Cred că este şi responsabilitatea Michelin să contribuie la dezvoltarea zonelor în care grupul îşi desfăşoară activitatea de producţie. A fost un bun prilej pentru a prezenta potenţialul atractiv al zonei Sălaj.”
Contribuţia companiilor franceze depăşeşte cadrul de afaceri. Michelin, de exemplu, este partener activ al GRSP (Partener Global pentru Securitatea Rutieră) şi în această calitate a organizat un forum al bunelor practici în domeniul securităţii rutiere în luna octombrie. Acest eveniment a reunit la aceeaşi masă companii din domeniul transporturilor, organizaţii de securitate rutieră şi presa. „A fost un dialog deschis şi o bună ocazie de a face schimb de experienţă şi de a identifica măsuri educaţionale pentru prevenirea accidentelor rutiere, care au un impact major atât pe plan uman, cât şi pe plan economic.”
CCIFER reuneşte comunitatea de afaceri în jurul companiilor franceze şi a culturii franceze. În calitatea sa de vicepreşedinte, Eric Faidy poate atesta că este una dintre camerele străine de comerţ cele mai active din România şi, poate, cea mai proactivă cameră de comerţ franceză din Europa Centrală.
„Funcţionează ca o adevărată comunitate, care contribuie la dezvoltarea afacerilor datorită relaţionării şi solidarităţii.” Cel mai bun exemplu în acest sens a fost, probabil, evenimentul «Anul IMM-urilor», organizat anul trecut, care a marcat consolidarea acţiunilor CCIFER în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii. Reuniunea lunară a membrilor săi este, probabil, cea mai populară în cadrul comunităţii franceze de business şi un prilej excelent de a împărtăşi opinii despre climatul de afaceri din România.
„Există o bună cooperare între întreprinderile mari şi mici şi între sectorul privat şi sectorul public. CCIFER colaborează foarte bine cu Ambasada Franţei în România şi cu UBIFRANCE (Instrumentul public de susţinere a dezvoltării afacerilor în străinătate)”, afirmă şeful de la Michelin.
Eric Faidy nu se simte străin la Bucureşti. „Franţa şi România se află în Europa. Cele două ţări sunt foarte apropiate. Nu am impresia că am făcut o schimbare care să mă facă să simt lipsa obiceiurilor franţuzeşti. La Bucureşti se trăieşte la fel ca la Paris sau la Clermont-Ferrand”.
Trebuie să fii profesionist
„O comunitate puternică şi influentă vorbeşte într-un singur glas despre subiectele importante, care, de altfel, sunt prioritare şi pentru România. A vorbi într-un singur glas înseamnă a avea acelaşi discurs asupra temelor fundamentele precum ceilalţi membri în cadrul comunităţii, dar şi în discuţiile cu autorităţile române, fie că ele se petrec prin intermediul Ambasadei, CCIFER-ului, AFB- ului, fie al altor organisme”, afirmă directorul general al Dacia şi Renault România, domnul Jérôme Olive.
În opinia sa, o comunitate puternică este proactivă în dialogul cu guvernul, iar în poziţia pe care o susţine se sprijină pe experienţa companiilor-lider de piaţă pe diferite segmente, companii de referinţă în România, care fac să progreseze atât ţara, cât şi comunitatea. În al treilea rând, o comunitate influentă este recunoscută datorită profesionalismului.
De altfel, comunitatea oamenilor de afaceri francezi din Bucureşti se reuneşte periodic pentru a dezbate pe teme de economie. Principalele subiecte sunt cele care privesc dezvoltarea României: un cadru fiscal stabil, infrastructura, oportunităţile de business pentru investitorii locali şi străini. „Sunt subiecte abordate de toată comunitatea de business, nu doar de cea franceză, şi se regăsesc în discuţiile din cadrul FIC.”
În curând se vor împlini patru ani de când Jérôme Olive a venit în România, la sfârşitul lui 2009. Deşi mandatul său se va încheia în ianuarie, anul viitor, el a fost un participant constant la evenimentele organizate de comunitatea franceză. Printre cele mai importante, le menţionează pe cele organizate de Ambasadă cu prilejul zilei naţionale şi galele organizate de CCIFER. Apoi, în ceea ce priveşte implicarea în societate, îşi aminteşte de „crosul roz”– Casiopeea, cu care Renault/Dacia a fost partener încă de la început, din 2010.
„Nu cred să fie ceva specific în felul de a face business al francezilor. Trebuie doar să fii profesionist, să-ţi cunoşti bine produsele, piaţa şi concurenţa. De asemenea, trebuie respectate regulile pieţei şi etica de business”- Jérôme Olive, Directorul general Dacia şi Renault România.
Mărturiseşte cât de mult îi place să descopere România din maşină, dar şi de pe bicicletă, tocmai de aceea apreciază drumurile de ţară bune, acolo unde sunt. „Pentru a înţelege România şi a-i înţelege pe români, mai întâi trebuie să le cunoşti istoria. Ţara este la graniţa dintre Orient şi Occident, astfel că regăsim peste tot ambele influenţe: în cultură, arhitectură şi în comportamentul oamenilor.”
Chiar şi în anii de criză, nicio companie franceză nu a părăsit ţara
Philippe Garcia a venit în România în septembrie 2011 de la Milano, unde lucrase timp de cinci ani. Foarte rapid, a fost plăcut surprins de comuniunea culturală şi afectivă existentă între francezi şi români, de simţul umorului pe care îl împărtăşesc şi unii, şi ceilalţi, şi de primirea călduroasă de care se bucură în România cei nou-veniţi. A fost foarte impresionat şi de arhitectura centrului vechi al Bucureştiului, care îi aminteşte de puterea legăturilor istorice dintre cele două ţări.
De doi ani, de când este directorul Misiunii Economice UBIFRANCE în România şi consilierul comercial al Ambasadei Franţei la Bucureşti, Philippe Garcia a organizat singur sau în parteneriat, mai multe acţiuni cu scopul de a uni companiile franceze care funcţionează pe teritoriul României.
Un exemplu în acest sens îl constituie întâlnirile lunare care reunesc toate companiile franceze şi româneşti din sectorul GDA şi distribuţie (marii retaileri, lanţurile comerciale de confecţii, cosmetice, parfumerie şi delicatese), precum şi dezvoltatorii de spaţii comerciale. Aceste întâlniri au permis crearea de sinergii între actorii din piaţă care până nu demult acţionau neorganizat, cu riscul de a face alegeri proaste în dezvoltarea strategiilor lor de implementare. Pentru sectoarele cu potenţial foarte ridicat ale economiei româneşti – infrastructură, energie, sănătate, telecomunicaţii, audiovizual, industria agroalimentară – UBIFRANCE organizează în fiecare an o serie de evenimente comune pentru a reuni filialele franceze ale companiilor din aceste sectoare, companiile franceze interesate de a investi în România sau de a-şi dezvolta afacerile curente şi de a-şi găsi potenţiali clienţi şi parteneri.
Seara de gală organizată de biroul UBIFRANCE România la Ambasada Franţei este unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului. „Misiunea lux” este un eveniment care îşi propune să sprijine marile case de produse de lux franceze să îşi deschidă magazine în Bucureşti. Există o serie de reuniuni care îi antrenează pe angajatori şi pe potenţialii angajatori, organizate regulat de UBIFRANCE în parteneriat cu secţiunea CCEF România.
În fine, există acţiuni pe care le întreprinde chiar ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin care, prin delegaţiile sale în ţară, contribuie în mare măsură la extinderea cunoaşterii industriei franceze prezente în România.
Principala lor preocupare rămâne însă sprijinirea afacerilor mijlocii spre mari (ETI) aflate pe piaţa românească, având un număr între 500 şi 2.500 angajaţi. „Sunt mai mult de 3.000 de filiale ale companiilor franceze care operează pe teritoriul României, cărora le putem pune la dispoziţie o vastă reţea pentru a le permite să-şi concretizeze oportunităţile de afaceri. Aproape 50% dintre ele sunt bazate la Bucureşti. Ar fi însă o greşeală să considerăm că Bucureştiul, un centru economic cu greutate, e suficient pentru a face afaceri în România. O astfel de abordare ar fi contraproductivă şi de aceea nu am avut nicio reţinere în a întâlni comunităţile de afaceri franceze din Timişoara, Braşov, Cluj, Sibiu, Iaşi etc. Această viziune de extindere în teritoriu, la nivel naţional, ne permite să avem acces la ansamblul activităţilor pe care Franţa le reprezintă în România şi permite filialelor noastre stabilite în afara Bucureştiului să dobândească un sentiment de apartenenţă la o comunitate de afaceri puternică şi multidisciplinară.”
Având în vedere apropierea culturală, istorică, lingvistică şi afectivă dintre cele două ţări, există anumite bune practici franceze care pot fi transmise oamenilor de afaceri români. Un proiect concret de colaborare în acest sens este studiat de către guvernele României şi Franţei, care ar presupune transferul de competenţe – pe care UBIFRANCE le deţine – către o instituţie abilitată cu dezvoltarea internaţională a întreprinderilor româneşti.
Philippe Garcia se aşteaptă ca actuala comunitate franceză de afaceri din România să crească, să cuprindă mai multe societăţi din sectorul transporturilor, infrastructurii, energiei, mediului, colectării şi valorificării deşeurilor, din industria auto, sănătate, industria agricolă şi agroalimentară.
„Ne aşteptăm ca întreprinderile noastre să-şi împărtăşească şi competenţele, şi experienţa şi să dezvolte sinergii. În fine, ne aşteptăm, în special de la marile grupuri prezente în România, să facă dovada unei mai mari disponibilităţi de a întâmpina, orienta şi consilia IMM-urile care încearcă să intre pe piaţa românească. Unele dintre cele mai mari grupuri fac deja acest lucru şi le propun furnizorilor să-i urmeze în România pentru a iniţia parteneriate pe plan local.”
O comunitate de business puternică şi influentă este, înainte de toate, o comunitate în care fiecare dintre întreprinderile care o constituie abordează piaţa românească într-o manieră durabilă, într-o logică de ancorare profundă în mediul local de afaceri. „Este exact ceea ce reprezintă forţa comunităţii noastre în România: chiar şi în anii de criză, nicio companie franceză nu a părăsit ţara!”. Înseamnă un ansamblu de companii care comunică între ele şi care urmează, fiecare, în funcţie de propria strategie, aceleaşi obiective. Înseamnă crearea de valoare pentru un beneficiu dublu, partajat: cel propriu, dar şi pe cel al ţării-gazdă. În fine, o comunitate solidă şi influentă este una compusă din companii de dimensiuni diferite, cu activităţi diverse, prezente pe tot teritoriul Romaniei în poziţii de lider, în sectoarele-cheie ale economiei româneşti.
Noutăţi
În rândul companiilor franceze, după numărul de investiţii se remarcă: Saint Gobain, cu inaugurarea celei de-a III-a linii de producţie de sticlă laminată la Călăraşi, Tereos, cu investiţia în fabrica de Zahăr de la Luduş, Expur (Grupul Sofiproteol), societate specializată în procesarea seminţelor oleaginoase. Odată cu achiziţionarea reţelei real, Auchan a devenit primul retailer de pe piaţă. Centralizarea serviciilor -suport în România al unor companii precum Michelin, care mizează pe valoarea adăugată (competenţe tehnice, lingvistice) şi producţia la costuri reduse – sunt principalele argumente de care s-au prevalat investitorii. (Sursa: CCIFER)