”Valoarea și identitatea ființei umane derivă, în primul rând, din ceea ce gândește și face fiecare” – Cover Story (IV)
Imagine de Stefan Keller de la Pixabay
Teama legată de sănătatea proprie și a familiei, grijile financiare, riscul de a pierde locul de muncă, reducerea contactelor sociale, îngrijorările legate de situația școlară a copiilor sau viața unor oameni dragi aflați în prima linie, lipsa de control asupra propriei vieți, îngrădirea libertății de mișcare, discursurile alarmiste și știrile contradictorii, multe de-a dreptul false, care ne-au lovit din toate direcțiile în ultimele luni, au avut un impactic puternic asupra psihicului.
Corona-criza a generat stres și epuizare, și, deși fiecare resimțim efectele cu o intensitate diferită, temerile acestea pot lăsa urme adânci și dezvolta frici, atrag atenția specialiștii. Spălatul excesiv pe mâini și dezinfectarea suprafețelor, mâncatul excesiv, comoditatea, teama de a atinge alte persoane, de a merge în vizită și a primi musafiri, reticența în a călători sunt doar câteva dintre ele.
”Propagarea veștilor alarmiste este problema”
Măsurile întreprinse pentru limitarea transmiterii virusului sunt însă exagerate, consideră prof. dr. Leon Zăgrean, șeful Disciplinei de Fiziologie și Neuroștiințe din cadrul UMF Carol Davila din București, unul dintre principalii promotori ai Neuroștiințelor în România, președintele Societății Române de Neuroștiințe. Ba chiar, din punctul lui de vedere, în spatele izolării și shutdown-ului economic ar putea fi interese ascunse financiare și politice, ce vor prejudicia majoritatea populației, firmele de mai mică anvergură și țările cu economia dependentă de marile puteri economice naționale.
Pentru că, subliniază profesorul, citându-l pe virusologul Prof. Dr. Karin Mölling: ”Corona nu este un virus ucigaș grav! Propagarea veștilor alarmiste este problema”. Și întărește acest citat cu un altul, preluat din Revista LANCET, una dintre cele mai vechi și respectate reviste medicale: ”Într-o lume polarizată între neîncredere și tensiuni comerciale, răspândirea bolii coronavirusului 2019 (COVID-19), atât în interiorul națiunilor, cât și la nivel internațional, este ajutată și ațâțată de dezinformări care înconjoară planeta în microsecunde. Astfel de dezinformări nu sunt în totalitate răuvoitoare, deși impactul poate fi devastator. Singurul bastion de apărare împotriva creșterii panicii publice, isteriei pieței financiare și neînțelegerilor neintenționate ale științei și epidemiologiei COVID-19 este contrainformația agilă, precisă, disponibilă la nivel mondial, care îmbracă un nivel moral înalt și transmite constant o relatare bazată pe știință”.
”Lumea se va schimba”
După această zarvă din prezent, a cărei naștere nu este încă lămurită, lumea se va schimba, scrie prof. Zăgrean într-o postare pe contul personal de Facebook. Este dificil de prevăzut care vor fi schimbările, mai spune el, dar intuiește că nu vor fi favorabile majorității oamenilor.
De aceea, convins de puterea creierului uman și de capacitatea lui de lua deciziile cele mai importante pentru sănătatea individuală, Leon Zăgrean a transmis câteva gânduri, practic o serie de sfaturi menite a asigura un echilibru fizic și emotional, atât de necesar în această perioadă care, deși este mult mai relaxată decât în săptămânile de carantină, încă ne influențează psihicul: ” Încercați să găsiți soluții să depindeți cât mai puțin de alții în privința lucrurilor elementare pentru viață – alimente, apă, îmbrăcăminte. Încercați să folosiți, să lucrați pământul cu toate roadele lui. Nu vă lăsați ademeniți de lene, de evitarea activității fizice, care este una din condițiile fundamentale pentru menținerea sănătății. Un argument de bun simț și care poate fi observat fără a pretinde studii sau pregătiri speciale este numărul tot mai mare de oameni care au greutate (Kg) peste măsură și numărul de bolnavi cu diabet zaharat. Ambele afecțiuni (boli) sunt în legătura cu alimentația nenaturală și lipsa de mișcare. Din tinerețe am păstrat în memorie următorul proverb: mișcarea înviorează gândirea. De-a lungul existenței mele m-am convins tot mai mult de acest adevăr. Și, în final, doresc să vă transmit că valoarea și identitatea ființei umane derivă, în primul rând din ceea ce gândește și face fiecare, în raport cu legile care stau la baza vieții și a societății. Încercați deci să vă cultivați cunoașterea din care izvorăște cel mai prețios dar – înțelepciunea”.
Acest text face parte din cover-ul ediției nr 266, conceput sub tema umbrelă: Testul COVID 19 – Noua Dimensiune Economică și Socială