AbbVie România, compania care redefinește așteptările promovând o cultură a încrederii, răspunderii și curiozității
Asistăm la sfârșitul unei perioade de transformare pentru AbbVie. Compania nu numai că a depășit turbulențele și incertitudinile generate de contextul global, dar a și finalizat procesul de integrare a Allergan, în urma achiziției din 2020.
Cum s-a desfășurat acest proces, mai ales în acest context dificil, cum construiești o organizație sănătoasă și stabilă în timp, dar și ce oportunități oferă compania pentru tinerele talente din domeniul farmaceutic am aflat de la Adriana Stara, Director General AbbVie România și Calvin Johnson, Head of International PV Strategy.
Adriana Stara: ”Angajamentul față de pacienți și angajați se află pe primul loc în topul valorilor noastre”
Care au fost cele mai mari provocări în tot acest proces? Cum este noul AbbVie acum?
AbbVie România este acum o organizație formată din 270 de oameni talentați care contribuie cu expertiza, pasiunea și dăruirea lor pentru a avea un impact remarcabil asupra vieții pacienților în mai multe arii terapeutice – imunologie, oncologie, virologie, neuroștiințe, estetică, farmacovigilență și siguranța pacienților. Într-adevăr, achiziția Allergan a fost finalizată în mai 2020, imediat după izbucnirea pandemiei de COVID-19, perioadă care a adus numeroase provocări în viața noastră profesională și personală. În schimb, procesul de integrare a solicitat mai multe eforturi, resurse și dăruire, dar echipa noastră a făcut tot posibilul ca acesta să decurgă lin. Din 1 noiembrie 2022 am devenit o companie AbbVie integrată, marcând astfel un reper important în istoria organizației noastre.
Ați putea să faceți o evaluare a organizației dvs. și să identificați principalele ingrediente care au acționat ca un liant la nivelul echipei? În setul de valori cheie ale organizației dvs., unde se situează angajamentul?
AbbVie se află în topul companiilor biofarmaceutice care au drept obiectiv descoperirea, dezvoltarea și furnizarea de produse și terapii transformatoare care abordează cele mai dificile provocări de sănătate.
Suntem o companie biofarmaceutică dinamică, care le oferă angajaților resursele de care au nevoie și o acoperire globală, ce încurajează mentalitatea inovatoare. Încă din prima zi, am știut că este nevoie de muncă în echipă, pasiune și o cultură construită pe diversitate și incluziune pentru a dezvolta descoperiri științifice, produse și tratamente care schimbă în bine viețile pacienților.
Angajamentul nostru față de pacienți și angajați se află pe primul loc în topul valorilor noastre, pentru a putea face o diferență reală în viața oamenilor, nu numai prin progresele pe care le obținem, ci și prin căile pe care le parcurgem pentru a le atinge. Angajamentul nostru este ceea ce ne definește în tot ceea ce facem și se reflectă în colaborările cu partenerii noștri, în principiile după care ne ghidăm și în cultura pe care o construim în cadrul AbbVie, o cultură a încrederii, a răspunderii și a curiozității.
Dar angajamentul nostru depășește domeniile noastre de expertiză. Să oferim sprijin comunităților de care aparținem este unul dintre principiile AbbVie. În România, am fost activi în deservirea comunităților noastre prin mai multe inițiative de CSR, inclusiv Week of Possibilities – o inițiativă AbbVie globală cu impact local. Toate aceste acțiuni au scopul de a produce o schimbare pe termen lung, prin construirea și consolidarea sistemelor de îngrijire a sănătății, programe educaționale eficiente și comunități rezistente.
Great Place to Work a recunoscut AbbVie drept unul dintre cele mai bune locuri de muncă din lume pentru al cincilea an consecutiv. AbbVie România a fost certificată Great Place to Work în acest an, o confirmare directă a progresului și realizărilor companiei în crearea unei culturi și a unui mediu de lucru performant care încurajează inovația, dezvoltarea personală, incluziunea și colaborarea.
AbbVie România este recunoscută ca partener activ în eradicarea hepatitei C și pionier în imunologie, acest succes fiind concretizat prin poziționarea companiei în fruntea industriei farmaceutice, succesul de până acum fiind atribuit echipei care a depus toate eforturile pentru a ajunge la aceste rezultate. Cum arată această echipă acum?
În ciuda disponibilității unui tratament, majoritatea persoanelor cu hepatită C rămân netratate mai ales în stadiile incipiente ale bolii. Hepatita C este o provocare globală pentru sănătatea publică și trebuie să ne intensificăm eforturile împotriva acesteia. Deși peste 42.000 de pacienți au fost tratați în România și am fost martorii unor progrese remarcabile pentru pacienții diagnosticați cu VHC, trebuie să rămânem vigilenți, să ne amplificăm activitatea și să identificăm pacienții nediagnosticați încă, pentru a putea avansa în atingerea obiectivului de eliminare a hepatitei C.
AbbVie este un partener constant și dedicat pentru eliminarea hepatitei C și va continua să fie un aliat activ în lupta împotriva acesteia, susținând partenerii din acest demers (Societatea de Gastroenterologie, Societatea de Boli Infecțioase, universități, ONG-uri). Începând cu anul 2017, AbbVie a susținut multiple campanii de micro-eliminare în cadrul cărora au fost testate peste 300.000 de persoane din segmente de populații speciale și în regiuni cu prevalență ridicată.
Totuși, adevărata inovație și succesul nu sunt posibile fără o echipă diversă și colaborativă. Atât echipa dedicată combaterii hepatitei C cât și celelalte echipe din AbbVie România – imunologie, oncologie, medicină estetică, farmacovigilență și siguranța pacienților, sunt motivate de pasiunea și de dorința de a avea un impact remarcabil asupra vieții pacienților. Ne încurajăm echipele să caute provocări, să aibă o înțelegere clară a rolului lor individual, cooperând în același timp dincolo de funcții și divizii, atât la nivel personal, cât și profesional.
Activitatea AbbVie poate fi privită ca un sport de echipă, iar două dintre principiile esențiale ale companiei sunt integritatea și cultura organizațională. La AbbVie veți găsi o echipă de profesioniști, dispuși să învețe constant și să răspundă provocărilor, să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte și să contribuie la un viitor mai bun pentru pacienți. Veți găsi o echipă de oameni care pune suflet în tot ceea ce face.
O organizație sănătoasă și stabilă se construiește în timp. Dincolo de recompensele financiare sau beneficiile prevăzute sau nu în contractul de muncă, ce îi motivează pe angajații AbbVie România să fie devotați misiunii și rolului lor personal? Dar celui față de organizație/companie? Ce face organizația în schimb pentru ca oamenii să mențină și să consolideze același set de valori și să ajute la susținerea unui mediu de lucru mai divers și mai echilibrat?
În AbbVie vorbim despre oameni, pasiune, posibilități. Ne încurajăm angajații să ia decizii într-un mod agil și curajos și să nu înceteze niciodată să exploreze și să inoveze. Susținem principii solide precum echitatea, egalitatea, diversitatea și incluziunea. Acestea sunt esențiale pentru cine suntem – prețuim perspective diverse, creăm o cultură incluzivă și tratăm toți angajații cu demnitate și respect.
Investim în dezvoltarea oamenilor noștri prin multiple programe și training-uri. Oportunitățile noastre de învățare și dezvoltare ajută mințile talentate să se unească și să performeze. Aceste oportunități se integrează în cultura noastră, modelând felul în care angajații lucrează și oferă valoare pacienților.
Ne propunem să atragem talente încă de la începutul parcursului lor profesional. În acest sens, anul acesta am lansat un Program de Early Career cu 2 componente – Programul de internship și Programul de mentorat. Acest lucru oferă studenților și tinerilor absolvenți o oportunitate de dezvoltare accelerată printr-un program de rotație în mai multe departamente, în care experimentează învățarea, formarea profesională și managementul performanței, alături cu coaching și mentorat din partea echipei noastre de management.
Ne evaluăm și adaptăm în mod constant oferta pentru a fi, în continuare, un loc de muncă atractiv. Ca parte a acestui efort, am introdus un model de lucru hibrid în primul trimestru al anului 2022 pentru angajații noștri de la birou. Modelul păstrează colaborarea și munca în echipă care sunt fundamentale pentru succesul nostru, oferind în același timp angajaților noștri o flexibilitate sporită și previzibilă.
Promovăm o cultură cu accent pe nevoile angajaților noștri. Programul nostru de asistență pentru angajați (EAP) este un serviciu gratuit, confidențial, profesional de consiliere și recomandare pentru angajații și membrii familiei lor, unde pot primi asistență pentru a depăși mai ușor situațiile stresante sau pentru a aborda problemele cotidiene, perioadele de tranziție și altele. Colegii noștri beneficiază și de facilitățile programului de cumpărare de acțiuni, care încurajează acționariatul angajaților în companie.
Am intrat într-un nou an, probabil la fel de dificil ca cel care a trecut. Ca lider și ca individ, care sunt prioritățile dvs. pentru 2023?
Am intrat în 2023 cu încredere și speranță pentru o societate mai sigură și mai sănătoasă. AbbVie va continua să ofere inovație în ariile terapeutice în care avem expertiză și cred cu tărie că, prin portofoliul nostru extins și colaborarea cu partenerii relevanți, putem îmbunătăți și extinde semnificativ modalitățile de sprijin pe care le oferim românilor.
2023 reprezintă un alt reper important pentru AbbVie, întrucât sărbătorim 10 ani de la înființarea companiei, în 2013, ca un spin-off al Abbott Laboratories. Sunt mândră să conduc operațiunile AbbVie România, o organizație care a redefinit constant așteptările și a investit în viitor. Prin urmare, angajamentul nostru pentru 2023 este de a continua să contribuim la progresul inovației, care poate spori și mai mult impactul pe care îl avem asupra pacienților și societății.
Calvin Johnson: ”Suntem entuziasmați să putem crea oportunități pentru tinerii talentați care doresc să lucreze în domeniul farmaceutic”
De la momentul achiziției, aveți o prezență semnificativă a unei echipe de cercetare și dezvoltare în România, echipa globală de farmacovigilență și siguranță a pacienților. Ne puteți împărtăși ce este farmacovigilența și ce face echipa dvs. aici, în România?
Echipa de farmacovigilență și siguranța pacienților este formată din peste 100 de oameni cu expertiză solidă în cercetare, farmaciști și medici deopotrivă care contribuie la monitorizarea continuă a siguranței terapiilor noastre. Farmacovigilența este definită de Organizația Mondială a Sănătății ca „știința și activitățile legate de detectarea, evaluarea, înțelegerea și prevenirea efectelor adverse sau oricărei alte probleme legate de medicamente/vaccinuri”. Este o activitate esențială ce contribuie la siguranța pacienților și la sănătatea publică. Partenerii din domeniul sănătății (pacienți, furnizori de asistență medicală, industria farmaceutică, autorități de reglementare) joacă un rol în farmacovigilența eficientă. AbbVie, în calitate de companie farmaceutică, este responsabilă pentru existența unui sistem complex de monitorizare a siguranței și de gestionare a riscurilor pe tot parcursul ciclului de viață al produselor noastre, începând cu etapele incipiente ale cercetării (studii clinice). Echipa noastră este responsabilă pentru colectarea, înregistrarea și monitorizarea tuturor informațiilor disponibile privind siguranța, inclusiv efectele adverse pe care pacienții și profesioniștii din domeniul sănătății le-au observat sau experimentat în administrarea medicamentelor noastre, care ne sunt raportate nouă sau autorităților de reglementare din întreaga lume. Echipele noastre evaluează dacă aceste informații schimbă ceva în raportul beneficiu-risc al terapiilor noastre. Avem echipe dedicate care sunt responsabile pentru crearea de rapoarte individuale periodice de siguranță și comunicarea oricăror modificări identificate ale raportului beneficiu-risc către autoritățile de reglementare din întreaga lume, precum și pentru informarea medicilor și pacienților despre orice actulizări privind profilul de siguranță al unui medicament. De asemenea, avem o echipă de experți care mențin și îmbunătățesc continuu procesele și sistemele care asigură calitatea și eficiența operațiunilor noastre. Totodată, echipele monitorizează cu atenție toate activitățile pentru a ne asigura că respectăm obligațiile noastre de reglementare. În Europa, există o cerință legală pentru o „Persoană calificată responsabilă pentru farmacovigilență”, sau QPPV, care este responsabilă de supravegherea sistemului de farmacovigilență în vigoare. Adjunctul nostru QPPV are sediul în România.
Cum se reflectă potențialul echipei de farmacovigilență asupra forței de muncă locale și care sunt oportunitățile pentru tinerele talente din domeniul farmaceutic?
Avem oameni incredibil de talentați aici, în România. Echipa face parte din operațiunile noastre globale, lucrând cu date de siguranță la nivel mondial și interacționează cu echipele noastre de pe tot globul. Considerăm că ne diferențiem prin diversitatea noastră. Mulți dintre membrii echipei au experiență de lucru în farmacii comunitare sau alte roluri legate de îngrijirea pacienților, precum și o gamă largă de roluri în domeniul farmaceutic, cum ar fi studiile clinice, roluri în calitate sau medicale. Acest lucru demonstrează amploarea reală a talentului local. Ca atare, echipa noastră a crescut semnificativ în ultimele 18 luni, odată cu introducerea de noi roluri. Cu un număr tot mai mare de talente și capacități cu sediul în România, aceasta oferă multe opțiuni de carieră, oportunități de a dezvolta abilități și de a obține experiențe diverse pentru ca indivizii să aibă o carieră lungă și de succes la AbbVie. Suntem entuziasmați să putem crea oportunități pentru tinerii talentați care doresc să lucreze în domeniul farmaceutic, iar anul acesta am lansat Programul Early Career (ECP), în două părți – un internship de 6 luni, și un post de stagiar, care este un rol permanent format din rotații între diferite funcții pe o perioadă de doi ani. Este un privilegiu să le oferim tinerilor talentați aceste oportunități.
Am intrat într-un nou an. Care este obiectivul pentru 2023?
Pe plan extern, pe lângă extinderea programului nostru de Early Career, suntem încântați să ne dezvoltăm colaborarea locală cu alți parteneri, care vor contribui la consolidarea farmacovigilenței. Asta include promovarea oportunităților educaționale, colaborarea cu instituții academice și asociații profesionale din domeniul sănătății, construirea unei colaborări intersectoriale mai puternice și a parteneriatelor cu autoritățile locale relevante.
Pe plan intern, continuăm să ne concentrăm pe crearea unui mediu de lucru excepțional pentru ca fiecare individ să fie cea mai bună variantă a sa. Vom continua să ne dezvoltăm cultura și să profităm de oportunitățile pe care le oferă AbbVie România, cum ar fi învățarea și dezvoltarea. Suntem mândri că am fost recunoscuți ca Great Place to Work în România și drept unul dintre cele mai bune locuri de muncă din Europa, și vom continua, așa cum spunem în AbbVie, să „redefinim așteptările”.
*Acest articol este un advertorial.