Devotamentul se câștigă om cu om, nu este nicidecum o noțiune abstractă
Devotamentul are un înțeles foarte personal pentru fiecare dintre noi. Mai ales în leadership. Înmănunchează lecții de viață, experiențe trecute, mai bune sau mai puțin bune, și creează o semnificație pe care o aplicăm și în relația cu echipa în care lucrăm sau cu organizația în care mergem la muncă. Asociem devotamentul cu încântare care vine din amintiri frumoase, care ne umplu încă de emoția momentului în care ne-au fost apreciate încrederea, responsabilitatea și angajamentul, sau cu recunoștința pe care am avut-o față de oameni pe care i-am simțit a fi devotați nouă și misiunii noastre.
În aceeași măsură, când vorbim de nevoia de devotament, ne încearcă dezamăgirea experiențelor în care am așteptat devotament și loialitate și nu am primit, ba chiar am fost trădați în plan personal sau așteptările noastre nu au fost îndeplinite. Și, în acest caz, devenim mai sceptici în legătură cu posibilitatea ca devotamentul real să existe, mai ales în mediul organizațional.
Una peste alta, suntem selectivi și tentați de dublă măsură când aducem în discuție devotamentul. Față de noțiunea seacă de angajament, care se vehiculează în mediile organizaționale și care parcă se referă mai degrabă la un angajament rațional, bazat pe înțelegerea scopului, pe înțelegerea importanței cerințelor, pe depunerea conștientă a efortului pentru a contribui la scopul general, pe decizia de a rămâne în companie, când vorbim despre devotament este mai degrabă despre suflet în combinație cu mintea fiecăruia dintre noi.
O valoare aspirațională
Întâmplător, am avut în ultimele câteva săptămâni patru sau cinci discuții în care a venit pe agendă dezbaterea despre loialitate, devotament și măsura acestora sau posibilitatea de a exista în mod real, nu doar de a fi o valoare aspirațională. Experiența mea recentă îmi arată că oamenii devin ușor neîncrezători în privința acestui tip de valori.
Încrederea, loialitatea, devotamentul nu există punctual, abstract, ele se concretizează în relații, sunt despre două sau mai multe persoane care contribuie la consolidarea acestui capital. Nu suntem loiali unui organism abstract, denumit generic organizație. De ce am fi?! Putem simți însă devotament față de oamenii pe care-i respectăm, devenim loiali unei idei sau unei filosofii care considerăm că ne reprezintă pe termen lung și care a provenit de undeva de la niște oameni care au fost inspirați să le verbalizeze atractiv și convingător, au fost înclinați să ni le transfere, să ne inspire și să ne atragă, să ne educe.
Putem fi loiali propriilor convingeri și viziuni, care însă nu sunt niciodată în afara relațiilor cu oamenii din jur, fiindcă ele vor căpăta viață într-un context în care sunt alți oameni, într-un sistem care funcționează conform viziunii noastre și într-un climat care ne face să ne simțim stimulați să susținem aceste idei și viziuni și le pun în valoare. Un schimb care devine virtuos pentru toate părțile implicate.
Leadershipul și relația cu oamenii pe care îi conducem se bazează pe emoție, pe astfel de valori, pe principiile care derivă din ele și încurajează comportamente pe care să le interpretăm ca fiind corespondente noțiunii noastre de devotament și loialitate. Deși suntem de principiu de acord că este nevoie de încredere, loialitate și devotament, ne păstrăm întotdeauna o rezervă de siguranță. Fiecare dintre noi nuanțează și pune limite care să-i asigure zona de siguranță, pentru a nu fi răniți ori dezamăgiți. Și de-aici începe dezbaterea…
Devotamentul se bazează pe un schimb echilibrat
Câștigarea devotamentului și a loialității face parte din definiția succesului foarte multor manageri, în momentul în care vorbesc despre echipele lor. Așteaptă devotament. Nu concep să nu existe devotament și, dacă întrebi care ar fi limita, frontiera rezonabilului pe care îl așteaptă, aceasta este destul de generoasă. Nu e nimeni naiv să aștepte devotament în orice condiții, însă, cumva, devotamentul intră la categoria ”evident că aștept asta”. Ce face să fie evident? Pentru că obținerea devotamentului implică devotament din partea liderului, în egală măsură…
Ce poate pune devotamentul la categoria ”evident că trebuie să existe” sunt comportamente care țin de respect și de aplicarea bunului simț în relația cu ei, dar, mai ales, de absența unor comportamente care erodează devotamentul și loialitatea. Mă gândesc aici la felul în care oamenii se pot simți uneori umiliți la locul de muncă, iar noi nici habar nu avem, pentru că nu ne punem problema că o remarcă spusă în public sau pe un anumit ton ar putea fi exact elementul acela care reduce frontiera devotamentului. Și mă gândesc la oamenii care se pot simți judecați dacă vin cu vulnerabilitate recunoscând că au nevoie de ajutor sau că nu se descurcă cu anumite aspecte. Mă gândesc la diverse glume care capătă caracter de sarcasm și care sunt nu numai acceptate dar, uneori, încurajate de manageri care înțeleg greșit familiaritatea.
Ce creează lipsa de devotament
Căutăm devotamentul și loialitatea oamenilor fără să ne punem întotdeauna întrebarea ce creează, de fapt, lipsa lui în măsura pe care o așteptăm. Pentru că devotamentul, ca și încrederea țin de emoție. Și aici plaja noastră de învățare în legătură cu oamenii este infinită.
Abilități precum ”a observa”, ”a fi conectat și prezent”, ”a simți ce se întâmplă în jur și a da semnificație”, ” a fi atent în primul rând la oameni înaintea oricărei activități, strategii sau sarcini”… Acestea sunt genul de abilități care generează devotament și loialitate. Abilități pe care trebuie să le antrenăm non-stop. O dinamică fluidă între oameni, indiferent de responsabilitățile lor formale. Devotamentul se câștigă om cu om, nu este nicidecum o noțiune abstractă.
Sunt și voci – da, le-am auzit – care susțin că nu este nevoie de devotament. Că oamenii vin într-un loc de muncă unde trebuie utilizați cât mai bine, pe baza competenței lor și recompensați pe măsură. Că ei sunt liberi de vreo loialitate emoțională față de echipă sau de liderul lor și că pot alege oricând să plece atunci când simt nevoia să o facă.
Am provocat acest tip de abordare întrebând „ce te face să spui asta?” … Și, am auzit vorbind mai degrabă nevoia de siguranță și de a nu fi dezamăgit a omului care, poate, a trecut prin experiențe negative în legătură cu nevoia de devotament. Și acest tip de dezamăgire se extinde asupra rolului de lider. Ce facem, așadar, când astfel de oameni conduc alți oameni și se lasă conduși de propriile convingeri care devin limitative și omoară din fașă posibilitatea de a crea o relație autentică cu cei cu care lucrează?
Termen în ecuația succesului
Este perioada în care ne uităm la rezultate de ”engagement”. Cel puțin în organizațiile în care eu am acces, pare că ”devotamentul” oamenilor a crescut. Cumva contra curentului global în care se vorbește mai degrabă de ”silent quitting”, pe la noi, oamenii apreciază ce au făcut companiile pentru ei în ultimii doi – trei ani și își declară angajamentul. Nu este o generalizare, dar cred ca este un moment bun să reflectăm la ce au făcut companiile pozitiv în această perioadă. Este un moment de reflecție și în legătură cu ceea ce a lipsit, pentru a lua și mai mult în calcul omul de la care așteptăm devotament. Și ca să închei, devotamentul este o consecință a unui leadership care pune scopul și contribuția în centru și nu doar îndeplinirea sarcinilor și atingerea obiectivelor. Acestea depind de devotament: atenția pe care o pun oamenii în mod conștient la ceea ce este important, felul în care își bat capul să găsească soluții sau să genereze idei noi, disponibilitatea de a fi deschiși la perspectivele altuia și la a colabora. Devotamentul face parte din ecuația succesului.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 281
Pentru abonare, click aici
