Pasiunea liderului și beneficiile ei
„Când nu mai face nimeni lucrurile cu pasiunea cu care le faci tu, ești la locul potrivit”, spune Placido Domingo.
Mi se spune adesea „Ia-o mai ușor”. Le spun oamenilor că „pentru mine asta e ușor”.
Oamenii pasionați de ceea ce fac ard intens. Deși această ardere le pare atât de nesănătoasă altora, oamenii care ard sunt mereu plini de viață și de bucurie și sunt o sursă de inspirație și de energie pentru ceilalți.
Li se spune mai mereu să se liniștească. Dar, chiar dacă în orice direcție corectă se poate merge prea departe și e bine să fim atenți la asta, oamenii așa-zis neliniștiți știu că direcția lor nu este greșită pentru că este mai puțin liniștită. Liniștea și neliniștea au roluri clare și distincte și e bine să lucreze împreună, nu să se judece sau să se elimine reciproc.
Nu e util să aprinzi lumânarea la ambele capete. Dar lumânarea e făcută să ardă.
DE CE PASIUNEA CONTEAZĂ?
Pasiunea este un sentiment puternic pe care-l ai pentru ceva cu mare însemnătate pentru tine. Și e chiar mai mult de atât: este viziune, conține energie, bucurie și entuziasm.
Oamenii care fac lucrurile cu pasiune sunt propulsați de dorința de a face bine lumii, sunt curioși și doresc să învețe mereu pentru a înțelege cât mai multe despre lume și viață. Ești pasionat de ceea ce are mare însemnătate pentru tine. Pasiunea nu este un hobby și nici vreun punct de interes trecător. Este esența ființei tale.
Pasiunea îi inspiră pe ceilalți să ți se alăture și să creadă în viziunea ta. Nimeni nu a fost inspirat vreodată de un lider lipsit de patos. Dacă vrei ca oamenii tăi să fie dedicați, inspirați, entuziasmați – să știi că asta începe de la tine. Liderul însuflețește echipa.
La ceea ce te pasionează te gândești mereu și lucrezi mereu. Ce te pasionează te entuziasmează. Pasiunile îți influențează alegerile și activitățile zilnice. Ceea ce faci și ceea ce spui se învârte în jurul a ceea ce iubești. Pasiunea conduce la măiestrie și succes, în mare măsură pentru că te gândești și te ocupi mereu de ceea ce iubești. Liderii de succes nu au un job, ei au o pasiune.
Oamenii pasionați sunt cei care își asumă riscurile cele mai relevante, care ridică nivelul jocului, care împing cel mai departe echipa, compania, organizația.
CUM ARATĂ PASIUNEA?
Pasiunea nu arată și nu se manifestă mereu la fel. Omul pasionat nu este mereu exploziv și roșu la față, nu e mereu transpirat și nu bate tot timpul cu pumnul în masă. Unii dintre cei mai pasionați lideri sunt liniștiți, profunzi, reflexivi, creativi, stabili.
Găsește moduri de a te conecta la lumea din jur. Cheile sunt curiozitatea și interesul. Pune(-ți) întrebări. Cunoaște-i pe oameni și caută să înțelegi cum funcționează lumea și organizația ta.
Pasiunea vine din nevoia de a te pune în slujba altora și din dorința de a-ți face munca foarte bine.
PASIUNEA SE NAȘTE DIN DORINȚA DE A FACE DIFERENȚA
Faci diferența dacă-ți pasă. Faptul că îți pasă lume, de munca pe care o faci și de oamenii cu care colaborezi face diferența. Poate că această dorință a liderilor și a organizațiilor de a face diferența nu sare întotdeauna în ochi. Dar, dacă privești cu atenție, vei vedea că pasiunea vine din dorința lor de a contribui, în mod esențial, la viața oamenilor. Pentru ca un produs să fie util și pentru ca un serviciu să fie mai bun trebuie să ai încredere că ceea ce faci tu va face viața oamenilor mai bună. Iar dacă ție îți pasă, le va păsa și oamenilor tăi.
CUM INSPIRI PASIUNE ÎN OAMENII TĂI
Să fii pasionat, ca lider, este una; să inspiri pasiune în oamenii tăi este altceva. Pasiunea nu se naște întâmplător. Dacă îți dorești ca oamenii tăi să fie implicați, angajați și entuziasmați de ceea ce fac, pe termen lung, atunci trebuie să-i inspiri în mod intenționat.
Încurajează-ți oamenii să-și exprime emoțiile. Inspirația, entuziasmul, motivația, bucuria sunt emoții care aprind pasiunea și o duc mai departe. În plus, emoțiile sunt un foarte bun instrument de autocunoaștere și asigură înțelegerea realității și buna ei funcționare.
Angajează oameni pasionați. Pasiunea oamenilor din echipa ta poate atrage în companie oameni la fel de dedicați. Stimulează-i să fie buni ambasadori ai organizației tale.
Ațâță focul care arde. Sărbătorește pasiunea oamenilor tăi. Fă-o cunoscută celorlalți – de exemplu, poți introduce în newsletter-ul intern videoclipuri cu oameni în acțiune, care muncesc cu drag și spor, și le poți distribui celorlalți. Asta îi va ajuta pe oameni să se cunoască și să-și împărtășească bucuria.
Nu-ți seda starurile. Lasă-le oamenilor libertatea și autonomia de a face lucrurile în care cred și care-i pasionează.
Conectează-i pe oameni la obiectivele companiei. Liderii inspiră pasiune în angajații lor formulând clar scopul organizației în așa fel încât fiecare om din echipă să înțeleagă impactul pe care-l are munca sa asupra obiectivelor finale. Există lideri care știu exact care sunt obiectivele companiei și care este impactul pe care organizația lor îl are în comunitate sau în societate, dar nu vorbesc cu angajații despre asta. Fă-i pe oameni să se simtă importanți și relevanți, transmite-le încredere în ei înșiși și ajut=i să creadă în ce faceți împreună.
BENEFICIILE PASIUNII ÎN LEADERSHIP
Pasiunea produce energie. Pasiunea liderilor va inspira pasiune și în ceilalți, iar asta generează energia și concentrarea necesare pentru succes.
Pasiunea propulsează viziunea. Viziunea devine realitate prin pasiune. Așa crește productivitatea, dedicarea și angajamentul oamenilor tăi față de viziunea ta.
Pasiunea aprinde pasiune. Am simțit cu toții efectul pe care pasiunea liderului îl are asupra noastră. Ne-am simțit energizați și motivați.
Pasiunea crește influența. Oamenii vor să-l urmeze pe cel care îi inspiră și îi energizează. Vor și ei să facă parte din poveste, să facă o muncă care contează atât de mult.
Pasiunea generează potențial. Pasiunea liderului atrage oportunități și deschide uși. Asta se întâmplă pentru că pasiunea propulsează pe drumul spre mai bine.
John O’Donohue spune că „cei care trăiesc cu pasiune trezesc viața peste tot pe unde merg. Inima pasionată are o generozitate care aduce primăvara în locurile cele mai pustii și demult părăsite”.
Surse: Harvard Business Reviews, Forbes, ChurchLeaders
Sursă foto: Pixabay
John O’Donohue a fost poet, scriitor, preot și filosof irlandez. Printre cărțile sale se numără: „Anam Cara”, „Divine Beauty: The Invisible Embrace”, „Benedictus: A Book of Blessings”, „Eternal Echoes: Exploring Our Hunger to Belong”.