Pe drumul longevității: provocări și bune practici în îmbătrânirea activă
Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a organizat la București conferința ”Pe drumul longevității: provocări și bune practici în îmbătrânirea activă”, un eveniment care a reunit specialiști din diverse domenii – administrație publică, sănătate, geriatrie și psihiatrie, precum și reprezentanți ai societății civile.
La evenimentul, care a avut ca scop promovarea îmbătrânirii active și a unui stil de viață sănătos pentru seniorii din România au participat în calitate de speakeri: Alexandra Dobre, Președinta Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, gazdă, inițiator și organizator, Alexandru Mihai Ghigiu, Șef al Cancelariei Prim-Ministrului, Simona Oprescu Bucura, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Rareș Hopincă, primarul ales al Sectorului 2, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu – Cercel, Senator, Președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, Petre Florin Manole, Vicepreședintele Camerei Deputaților, Rodica Nassar, Senator, binecunoscutul prezentator Octavian Ursulescu, Măriuca Ivan, Președinta Fundației Crucea Alb-Galbenă România, Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru – Președinte, Fundația Ana Aslan Internațional, Prof. Univ. Dr. Cătălina Tudose, Președinta Societății Române Alzheimer, Cerasela Măciucă, Președinta Asociației Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici – A.D.I.V. și Dr. Iulia Enache, Vicepreședinte Asociația pentru Calitatea Vieții a Persoanei Vârstnice ”Acad. Nicolae Cajal”.
Moderator a fost Cristina Herea, prezentator și realizator România TV.
Alexandra Dobre, Președinta Asociației Îmbătrânire Activă, a subliniat în deschiderea conferinței: „Longevitate nu înseamnă neapărat să trăim mai mult, ci înseamnă să trăim mai bine, mai frumos, mai prosper, mai independent, să putem călători. E necesar să fim conștienți de fenomenul îmbătrânirii, să îmbătrânim activ și să nu vedem vârsta a treia ca pe finalul vieții. Vrem să înființăm Agenția Națională a Persoanei Vârstnice, care să se ocupe de activități de îmbătrânire activă, de accesare de fonduri, de seniori”.
În cadrul conferinței, discuțiile au vizat principalele provocări și soluții pentru a susține o îmbătrânire activă și sănătoasă.
Conferința a subliniat necesitatea colaborării între administrația publică locală, organizațiile non-guvernamentale și sectorul privat pentru dezvoltarea unui mediu favorabil îmbătrânirii active și sănătoase. Printre principalele concluzii s-au numărat:
- Înființarea Agenției Naționale a Persoanei Vârstnice, o instituție dedicată seniorilor României
- Dezvoltarea infrastructurii pentru centre de zi dedicate seniorilor, cu activități care să-i mențină activi și implicați;
- Promovarea inovațiilor tehnologice în domeniul sănătății și îngrijirii persoanelor vârstnice;
- Crearea unui cadru de sprijin social pentru combaterea singurătății și facilitarea accesului la servicii pentru seniori;
- Educația privind îmbătrânirea activă și informarea corectă a publicului despre beneficiile acesteia.
Conferința ”Pe drumul longevității: provocări și bune practici în îmbătrânirea activă” a creat un cadru de dialog deschis, unde participanții au avut ocazia să împărtășească bune practici și să discute despre soluții concrete pentru a sprijini îmbătrânirea activă și sănătoasă în România.
Toți cei prezenți, marea majoritate seniori, au participat activ și interactiv la discuții și dezbateri, venind la rândul lor, cu propuneri și soluții privind oportunitatea de a trăi activ fiecare moment al zilei.
La începutul lunii septembrie Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a organizat cea de-a II-a ediţie a Congresului Național de Îmbătrânire Activă, un eveniment de succes, cu peste 600 de participanți, 60 de speackeri și moderatori la cele 5 panel-uri, cu zeci de invitați speciali și laureați ai Galei de premiere a modelelor de bune practici. A fost un veritabil „maraton al cunoașterii”, al împărtășirii de experiențe și al schimbului de idei despre cum să trăim o viață frumoasă și activă pe măsură ce înaintăm în vârstă și are ca obiectiv principal continuarea drumului către realizarea unui sistem național care susține, încurajează și informează persoanele vârstnice privind implicarea în diferite activități sociale şi să descopere cheia unei îmbătrâniri active și sănătoase.